Să învăţăm ce înseamnă demnitate de la cehi şi polonezi .

   Mă uit cu admiraţie, dar şi cu invidie, la  şefii de guvern din Ungaria şi Polonia, dar şi la Preşedintele  ceh proaspăt reales în funcţie ( pro rus, pro chinez). Toţi aceşti lideri au curajul să strige în gura mare că ţările lor sunt suverane şi independente şi nu permit nimănui să se amestece în politica lor internă sau cum a fost cazul preşedintelui ceh care  nu a permis unui trimis  american, fie el şi ambasador,  să-i dea sfaturi în modul cum să-şi facă agenda proprie. Drept pedeapsă au fost închise uşile Palatului Prezidenţial  pentru ambasadorul american.  Miloş Zeman  va da curs invitaţiei preşedintelui rus şi va participa la manifestaţiile prilejuite de ziua de 9 mai din Piaţa Roşie.

  Toţi aceşti lideri  sunt verticali în relaţiile cu UE, Germania  sau SUA, ştiu care este cu adevărat interesul ţărilor lor. Chiar dacă pe noi ne supără, aici mă refer la V. Orban , el lucrează pentru interesul Ungariei, dacă noi nu ne ştim interesul propriu, vom pierde în faţa ungurilor.

Poziţia de babe plângăcioase, pe care o afişează liderii noştri când povestesc naţiunii ce rău este Orban sau UDMR, nu rezolvă nimic. Liderii noştri politici din vârful statului să încerce să meargă în poziţie verticală fără a se cocoşa, fără a se târî în faţa liderilor puternici ai Europei, Asiei sau SUA şi să susţină cu demnitate interesele României în raport cu UE şi celelalte puteri internaţionale. Puternicii lideri ai lumii admit să discute de la egal la egal doar cu acei lideri care au demnitate şi verticalitate, acei lideri care negociază din picioare.

  Un exemplu: URSS în 1939 a avut  pretenţii teritoriale de la Finlanda, finlandezii nu au acceptat, deşi armata finlandeză faţă de aceea a URSS era insignifiantă. Nu a contat, Finlanda nu a acceptat să cedeze teritorii, URSS-ul a atacat, Finlanda s-a apărat, au  pierdut, dar finlandezii au demonstrat că nu contează cât de puternic este adversarul, contează cum pierzi, în genunchi cerşind îndurare, sau demn cu arma în mână. Puterea unui stat nu se măsoară întotdeauna doar în capacitatea militară şi economică, ci şi în „cantitatea” şi „calitatea” sentimentului naţional.

  România, în 1940, a pierdut o parte din Transilvania în urma Dictatului de la Viena şi Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov, am cedat aceste teritorii fără ca regele Carol al II-lea să ia poziţie, singura poziţie a fost aceea de a se supune umil. Acele pierderi fără reacţia dură a autorităţilor de la Bucureşti, vor rămâne o pată pe istoria României.

  Acelaşi lucru îl facem şi acum, liderii noştri se prosternează în faţa unor funcţionăraşi trimişi de ţări puternice. Mă refer la modul în care era primită madam Nuland de către Preşedintele României, la felul  în care ambasadorul SUA îşi permite să tragă de urechi pe mai marii ţării: Preşedinte, Premier, Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau miniştrii guvernului român, şefii unor instituţii de forţă ( DNA, Parchet General). Nu mai vorbesc de UE care este mai rea decât era odată Înalta Poartă şi care ne urechează ori de câte ori doresc, asta o face cu binecuvântarea Preşedintelui României şi a partidelor din opoziţie. De multe ori mă întreb: „prezidentul nostru şi opoziţia nu cumva sunt remuneraţi de forţe externe? Că prea sunt preş în faţa lor.”  Asta demonstrează din plin faptul că România nu mai este un stat  suveran.

  Chiar nu suntem în stare să ne ridicăm la nivelul "nenorociţilor" de diplomaţi de pe vremea comuniştilor?

Acei oameni au fost în stare să negocieze pacea din Vietnam, au negociat împăcarea dintre China şi SUA sau pacea din Înălţimile Golan.

  Acum avem, conform C.V., oamenii foarte pregătiţi comparativ cu "analfabeţii" din comunism, aşa sunt caracterizaţi de unii intelectuali de azi, dacă sunt pregătiţi de ce nu se vede nimic din munca lor?

Vedem doar cum s-a dus pe apa sâmbetei economia ţării, cum devenim pe zi ce trece tot mai datori la băncile străine, fără să înţelegem de ce şi ce este cel mai grav, ne pierdem pe zi ce trece independenţa.