miercuri, 15 noiembrie 2017

Kovesi a dat încă odată cu tifla Parlamentului

  Încă odată L.C. Koveşi a dat cu tifla Comisiei Parlamentare, deşi CCR hotărâse că Procurorul şef DNA Kovesi este obligată să se prezinte la Comisie. D-na Koveşi joacă după propria muzică, orchestrată şi dirijată de Klemm şi Iohannis. Indignarea presei este cvasigenerală, toţi cer ca ministrul de justiţie să înainteze Preşedintelui cerea de revocare din funcţia de Procuror şef DNA a L.C.K.
Domnul ministru, care este destul de cerebral nu va face o asemenea cerere din mai multe considerente. Primul şi cel mai important este faptul că Iohannis va respinge cererea lui Toader, ei şi? vor zice mulţi, ce contează, contează că Toader dă un semnal clar că această doamnă procuror şef încalcă Constituţia. Cui îi pasă de Constituţie? Această broşură care ar trebui să fie cartea de căpătâi a cetăţenilor ţării, noul testament în variantă laică, este încălcată într-o veselie de la Băsescu încoace, Iohannis fiind un bun discipol al fostului marinar-Preşedinte în ceea ce înseamnă încălcarea Constiuţiei.
  Aşadar, doamna Kovesi nu va păţi nimic, din contră, va fi şi mai puternică şi va dirija cu şi mai mult aplomb viaţa politică.


  Un alt considerent va fi alarmarea „societăţii civile” acest SRL al lui Soroş gata să sară la gâtul oricui este împotriva zeiţei din fruntea DNA.
În cazul unei cereri de revocare înaintate de Toader lui Iohannis, primul lucru pe care îl va face Iohannis va fi acela de a face legătura dintre noul dosar al lui Dragnea întocmit de DNA şi cererea de revocare. Va ieşi în presă şi va declara ceva de genul: „penalii din PSD-ALDE vor să aresteze justiţia, săriţi oameni buni, salvaţi ţara de „ciuma roşie”, ocrotiţi pe zeiţa Themis a dreptăţii în România” . Bandiţii din PSD-ALDE vor să ducă România de râpă, vor să distrugă justiţia din România”. Sigur că armata de manifestanţi, gata să sară în „ajutorul justiţiei” la ordinul lui Iohannis, vor fi pe străzile Bucureştiului scandând împotriva penalilor care măresc salariile şi pensiile în România, urmărind prin asta să distrugă economia Ţării.
  Revocarea din funcţie a lui Koveşi nu este posibilă, este legată ombilical de Preşedintele lipit de scaunul de la Cotroceni. Dacă Iohannis o revocă pe Codruţa din funcţie este posibil ca DNA să întocmească dosar penal împotriva soţilor Iohannis pentru dobândire de bunuri de folosinţă prin fals şi uz de fals, casele pierdute de Iohannis în instanţă şi unde a fost declaraţi cumpărători de rea credinţă. Destul de gravă acuzaţia care planează asupra soţilor Iohannis, aceasta îl face pe Iohannis nu numai să respingă eventuala cerere a lui Toader, dar să şi asmută strada împotriva alianţei PSD-ALDE, mai ales în condiţiile în care Dragnea este din nou în centru atenţiei prin noul (vechiul) dosar întocmit de DNA. Nu ştiu dacă Dragnea este vinovat sau nu, dar ştiu că la ora asta vulnerabilizează partidul şi acţiunile sale.
Nu spun ce ar trebui să facă Dragnea, e treaba lui şi a partidului, spun doar atât, nu puneţi în pericol programul de guvernare.
Revin la Codruţa. Parlamentul, sigur prin membrii săi, realizează cât de mult a fost ridiculizat de şefa DNA? Această femeie a reuşit să ignore atât  hotărârea CCR cât şi cererile Comisiei Parlamentare de a se prezenta la audieri. De ce a făcut-o? Pentru că poate să o facă. A riscat ceva? Nu, nu a riscat nimic, în afara unor bocete de babă pe la televiziuni ale celor din arcul guvernamental, nu se va întâmpla nimic.
  Kovesi este stăpână pe ea şi pe cătuşele ei, de unde-i vine puterea? Din frica politicienilor de dosare penale, mai ales politicienilor din alianţa de guvernare, din slăbiciunea PSD-ALDE. Se hrăneşte cu bâlbele guvernării pe temele juridice. Koveşi a manevrat dosarele penale întocmite politicienilor, le-a folosit electoral şi în remanieri guvernamentale. Cât va sta Koveşi în fruntea DNA? Cât vor dori muşchii ei. Nimeni şi nimic nu o poate atinge. Ştiţi de ce? Pentru că într-o ţară plină de corupţie şi mafioţi e greu de ştiut care este cinstit şi care corupt. Orice acţiune împotriva Codruţei va fi taxată ca o încercare de a subjuga procuratura, de a îndepărta procurorii de la posibilitatea anchetării răufăcătorilor.

  Amestecul procuraturii în politică prin întocmirea unor dosare penale unor politicieni la ordin, a distrus ideea că politicienii anchetaţi sunt cu adevărat inculpaţi pe drept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...