Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 iunie 2017

Jos Grindeanu! Sus Cine?!

    Uite guvernul, nu e guvernul. Trăim un episod apropiat cu cel din 1999 când Radu Vasile nu voia să demisioneze din funcția de prim ministru.
Președintele PSD Liviu Dragnea împreună cu Călin Popescu Tăriceanu președinte ALDE, au anunțat că i s-a retras sprijinul politic guvernului condus de Sorin Grindeanu. Hotărârea a fost luată în Comitetul Executiv Național al PSD.
    Prin urmare, în această situație Sorin Grindeanu nu mai are altă soluție decât să demisioneze.Orice întârziere face rău țării. Condițiile puse de Grindeanu pot sau nu fi discutate. Iohannis nu se poate pronunța pentru  desemnarea unui nou candidat de prim ministru până ce postul nu devine vacant.
Liviu Dragnea să-și dea demisia împreună cu Grindeanu, amândoi fiind giranții actualului guvern, propunerea este a lui Grindeanu. Aici aproape că aș fi de acord cu primul ministru. Cât timp a fost premier nu l-am auzit pe Sorin Grindeanu spunând ceva rău despre Dragnea. Culmea este că nici Dragnea nu a spus ceva rău despre premierul Grindeanu, deși presa îl dădea ca și plecat de la Palatul Victoria.
    Este o situație inedită ca propriul partid să-și dărâme propriul guvern. Dar fiind un guvern politic pentru activitatea guvernului în ultima instanță răspunde partidul.
Dacă decizia partidului este ca Sorin Grindeanu să plece din fruntea guvernului și împreună cu el tot guvernul, ei nu pot face altceva decât să se supună și să-și prezinte demisiile.
Faptul că Grindeanu se leagă de scaun iventând condiții este o notă rea. Ca un adevărat Bărbat care a ajuns, după părerea mea, în a doua cea mai importantă funcție în stat, dacă nu chiar prima, ținând cont de faptul că guvernul este cel care administrează treburile țării, adică conduce o țară, trebuia să demisioneze fără discuție, apoi putea ieși în declarații de presă și să spună ce dorește.
Îl consider un om mic pe Grindeanu pentru simplul motiv, că nu a primit bărbătește hotărârea partidului.
    Lui Dragnea îi reproșez faptul că nu a fost abil politic, încât să nu se ajungă la acest circ. Aseară când a ieșit la presă trebuia să fie și Grindeanu și împreună să-și fi asumat eșecul guvernării. A demonstrat că este slab și nu știe să impună deciziile partidului.
Toată această  instabilitate care va fi speculată politic, va face rău programului de guvernare și va da o anumită nesigurață viitorului cabinet care, va lucra timorat neștiind clipa în care va cădea sabia lui Damocles. 
Asta se întâmplă când președintele de partid nu este și prim ministru.
    L-am urmărit pe Dragnea de-a lungul acestor luni de guvernare, nu a avut prea mult a se plânge de guvern și de membrii guvernului, aș putea spune că lucrurile păreau că merg ca unse, când dintr-o dată s-a sfărâmat căruța. Oare  de ce? Dacă scârțâia cu adevărat ceva,  puteau să schimbe din mers lucrurile, adică remaniau unul, doi, trei , cinci miniștrii și mergeau mai departe. S-a considerat că Sorin Grindeanu este vinovat de prostul mers al guvernului? Sau alte interese politice sunt la mijloc?
Adevărul nu este cel pe care ni-l trâmbițează Dragnea, este undeva mai adânc , în tenebrele intereselor meschine.
Răul pe care și-l face acum PSD-ul, nu ar fi reușit sub nicio formă să i-l facă opoziția asta anchilozată.
     Sorin Grindeanu trebuie să demisioneze, așa vrea partidul și așa se va întâmpla. Acum plătește el, încă nu am toate elementele să spun dacă a greșit sau nu.
Comuniștii spuneau așa:”mai bine să greșești odată cu partidul, decât să ai singur dreptate împotriva lui”. Cam asta este situația lui Grindeanu.
Dragnea va ieși foarte șifonat din toată această poveste, membrii de partid care tremurau de frica liderului maxim vor striga după împotrivirea lui Grindeanu, așa cum a făcut călăul lui Carol I regele Anglie după ce i-a tăiat capul în 1649 :„nu are sânge albastru, este roșu ca al nostru”, cu alte cuvinte poate fi detronat oricând el, Dragnea , fiind ca toți ceilalți membrii ai PSD.
Mă așteptam la el să trateze această delicată problemă cu multă finețe, cu mult spirit analitic, a făcut-o ca un om care știe că orice spune este lege, doar că pe lume mai sunt și indisciplinați.
Sper că această degringoladă să ia sfârșit cât mai repede, iar PSD-ul, în fapt Dragnea, să se gândească de 10 ori pe cine propune ca prim ministru, nu de alta dar  nu este sănătos politic să schimbi propriile cabinete din 6 în 6 luni de zile.
     Să dea Dumnezeu să aibă dreptate Dragnea, iar schimbarea cabinetului să dea un impuls actului de guvernare.
Sper că nu a fost un act sinucigaș, sper!
Succes!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu