Totalul afișărilor de pagină

vineri, 16 iunie 2017

Accidentul XIII



    Matei se plimba cu mâinile la spate prin imensul lui cabinet , se oprea de fiecare dată când ajungea în dreptul dulapului din nuc intarsiat, ultimul prototip al al firmei sale, încă nu se săturase să-l privească,  de fiecare dată găsea ceva nou de admirat. Începuse să curgă comenzile pentru noul bar-bibliotecă, ăsta era un lucru bun, partea proastă era, că negociase un anumit preț cu beneficiarii, iar între timp, lemnului îi crescuse din nou prețul. A deschis ușa și a ordonat secretarei să aducă la raport pe ingineră și șefa de la contabilitate.
S-a așezat pe fotoliul de lângă măsuța de cafea, a încercat să-și găsească o poziție comodă și să se gândească în altă parte, să se elibereze de gândurile rele care-l stăpâneau. De câteva zile nu-și găsea locul, doar Alisia, dimineața când o ducea la școală și la reîntoarcerea acasă, reușea să-i smulgă un zâmbet, în restul zilei ploua în sufletul lui, iar inima îi era înnourată. Nicio rază de soare nu pătrundea acolo unde întunericul pusese stăpânire, nimic nu părea să lumineze sufletul întunecat al patronului. Femeile din jurul lui se îmbrăcau elegant, de multe ori provocator, dar el era un munte de granit din care nu reușea să scoată nimeni o scânteie.
   Gândul i-a zburat la mare când, dimineața devreme, era în balcon și se felicita că reușise să să-și înfrâneze pornirile firești, ale oricărui bărbat când înnoptează alături de o femeie frumoasă.
Ușa balconului s-a deschis, iar în cadrul ei s-a oprit Iulia, frumoasă în apariția ei matinală cu părul nearanjat, ochii puțin obosiți, dar vioaie și plină de viață.
-”Bună dimineața!
-Bună dimineața! Cum ai dormit? Matei încerca să pară destins, deși era foarte obosit.
-Nu am dormit decât foarte puțin, așa pe apucate. A fost o noapte de plumb, mă apăsa pe piept greutatea ei, simțeam că-mi explodează sânii, aș fi vrut să fii fost undeva departe de tine. Te-am dorit cu toată ființa mea, voiam să sorb dragostea ta prin toți porii mei. De ce m-ai ignorat? Știu că nu ai dormit, am simțit cum te frământai  în patul tău. Am vrut să vin peste tine, mi-a fost teamă că mă vei respinge. -Iulia s-a apropiat de Matei  și s-a uitat în ochii lui. -Nu mă placi, așa este?-Era dezamăgită și nervoasă pe ea.
-Ba da, te plac mult, mai mult decât aș fi vrut să plac o femeie pe care o văd pentru prima dată.-Mi-a fost greu și mie, nu am închis ochii , am vrut să nu mă ating de tine, amândoi eram vulnerabili și am fi putut regreta gestul. Pe când acum limpezi la cap, putem lua ce hotărâre vrem. -Matei se uita în ochii femeii cu drag, îi plăcea privirea ei sinceră, directă fără ascunzișuri. A prins-o de subsuori și a ridicat-o puțin, apoi i-a prins buzele într-un sărut înfocat, mâinile tremurânde îi pipăiau trupul, ea la cuprins cu brațele pe după gât și s-a abandonat la pieptul lui....”
-Bună dimineața șefu, m-ați chemat?-Maria era elegantă și cu un aer distins.
Matei a tresărit, a aruncat ochii spre ușă, vederea femeii i-a adus un zâmbet abia perceptibil în colțul buzelor sale senzuale, îi zâmbea femeii abia intrate în birou sau celei din gândul său?
-Da, te-am chemat -spuse el într-un târziu-spune secretarei să facă trei cafele, apoi ia loc!
-Așteptăm să vină și inginera.
Pe fața Mariei a trecut un nor când a auzit de ingineră, erau rivale pe față, nu se ciondăneau, le era teamă de Matei, altfel s-ar fi păruit.
Povestea merită să o aflăm. Într-una din zile Maria a plecat spre  atelierul de mobilă pentru a discuta cu unul dintre muncitori, avea nevoie să repare un dulap de haine. În drumul spre hală trebuia să treacă pe lângă mai multe stive cu cherestea , când a trecut pe lângă ultima a auzit discuții și hohote de râs care păreau să fie ale Alexandrei. Curioasă, a ocolit pe după stivă să vadă cu cine râde inginera, care de fel era destul de mohorâtă în viața de zi cu zi, nu mică i-a fost mirarea când l-a văzut pe Dode, fostul ei soț, întreținâdu-se destul de amical cu Alexandra. Îi povestea ceva ținând-o de mână, iar ea râdea în hohote, un râs molipsitor aproape isteric. Maria a încercat să se retragă, prea târziu, a fost observată de ingineră, aceasta printre hohotele de râs i-a aruncat mănușa:
”-Vino dragă și ascultă ce poante bune spune soțul tău!
-Fostul soț, -a corectat-o, apoi mergând mai departe, a aruncat peste umăr-poți să-l păstrezi, e liber!„ Maria și-a continuat drumul, dar în inimă i se înfipsese un cuțit. Nu înțelegea dacă era gelozie sau era revolta proprietarului unui obiect pe care el îl aruncase, căci  îl credea nefolositor și dintr-o dată altcineva l-a găsit și îl consideră de bună calitate. De atunci  seară de seară Dode făcea câte o raită prin gândurile ei. Tresărea când se gândea la el, nu-și recunoștea că se reaprinsese o scânteie care arsese mocnit multă vreme. Își alunga gândurile care zburau spre fostul soț, dar ele reapăreau mai intense și mai fierbinți. De câte ori se gândea la el, apărea râsul Alexandrei și superioritatea cu care o privise atunci lângă stiva cu lemne. Din acel moment ura ei s-a accentuat față de Alexandra.
  De fapt începuse să o urască, de când a observat că inginera îi făcea ochi dulci lui Matei și îi purta sâmbetele. Nu-l voia pe patron de bărbat, nu că nu și-ar fi dorit, dar diferența dintre el și ea i se părea mare. O cunoscuse pe când era săracă lipită, din milă o băgase la serviciu și se ocupase de Alisia, acum să ridice ochii la el ca la un potențial soț i se părea o necuviință. Pe de altă parte nu putea renunța la luptă în favoarea Alexandrei, ar fi vrut ca Matei să devină bărbatul unei femei din afara firmei, a unei femei necunoscute, ar fi acceptat mai ușor.
-Maria, avem lichidități? Ne putem permite să mergem pe zero, avem cum ne descurca pe o perioadă scurtă de timp?
-Depinde de perioadă, bine ar fi să avem ceva profit, nu mare, dar să trecem de 5-6% .
Ușa s-a deschis și în birou, cu nelipsitul ei batic pe cap, a intrat Alexandra. Îmbrăcată în haine de serviciu, frumoasă din naștere și conștientă de tinerețea și frumusețea ei inginera a atacat direct.
-De ce m-ai chemat? Aveam multă treabă în atelier, aici poți cere să vină celor de la contabilitate, nu unui tehnic care trebuie să stea în mijlocul oamenilor. Alexandra nu o suporta la rândul ei pe Maria, vedea în ea singurul rival cu potențial. Momentul în care a dat cu ochii de contabilă a făcut să se răscolească toată ura din ea, primul impuls a fost să plece, doar teama de Matei a oprit-o.
-Știu că ai treabă, dar totodată avem mult de lucru și aici, s-a scumpit din nou lemnul, valoarea mobilei este calculată pe vechiul preț al lemnului, cum ne descurcăm? Încă ceva, nu mă interesează eventualele neînțelegeri dintre voi. Aici la serviciu veți uita de toate frecușurile voastre, altfel, vă zbor, de nu vă vedeți! Veți lucra amândouă ca două salariate profesioniste, nu accept scuze, vreau soluții. Intrați în contact cu toți furnizorii de lemn, dar în același timp căutați noi piețe de desfacere.
-Șefu, eu îmi amintesc că pe contract, când am făcut macheta pentru a scoate tipizate, am scris în partea de jos a formularului cu litere mici următoarea clauză:”prețurile negociate pentru produsele finite din lemn pot fi modificate de furnizor în funcție de prețul lemnului”, iar pe contract este prevăzută o rubrică cu prețul lemnului folosit la confecționarea mobilelor. -Maria a spus ca pe poezie aceste amănunte din contract, nu a uitat, ca la sfârșit, să arunce o privire de superioritate inginerei.
-Alexandra, ia te rog de pe birou un exemplar , să vedem ce scrie.
Inginera a adus o filă de contract, Matei a luat hârtia din mâna femeii apoi a examinat-o cu atenție, într-adevăr în josul paginii, aproape neobservată, era scrisă cu litere mici salvarea lor. După ce a terminat de citit s-a ridicat de pe fotoliu și a mulțumit șefei de la contabilitate.
-Maria, nu degeaba te-am numit șefa compartimentului financiar contabil, m-ai salvat, atât pe mine cât și firma. Te rog să refaci prețul de cost după prețul actual al lemnului. Însă tot este bine să luați legătura cu furnizorii de lemn, apoi după ce vă veți convinge că prețul cu care cumpărăm materialul brut este rezonabil, să notificați beneficiarilor noștri despre noile prețuri. Mulțumesc încă odată! Ce părere ai Alexandra?
-Mă înclin în fața perspicacității ei, nu m-am gândit la acest lucru. Inginera își mușca buzele de invidie, dar în sinea ei recunoștea faptul că Maria este o profesionistă desăvârșită.
-Gata, la lucru fetelor, ședința a luat sfârșit.
S-a uitat la ceas, era ora la care trebuia să o ia pe Alisia de la școală.
Bine dispus de faptul că se găsise o rezolvare la un lucru aproape fără ieșire, Matei bătea darabana pe volanul mașinii într-o intersecție în care, verdele părea să nu mai apară niciodată, privea spre semafor, când i s-a părut că pe trotuar a văzut o femeie care semăna cu Iulia, cum tocmai apăruse verde, a pornit mașina și după ce a trecut de intersecție a tras pe dreapta. A alergat în urma femeii, a ajuns-o tocmai când se urca într-un taxi, prea târziu, cu toate semnele disperate pe care le-a făcut, taxiul nu a mai oprit. A revenit la mașină și și-a văzut de drumul său.
Aromele toamnei pătrundeau prin geamul deschis al apartamentului, dinspre răsărit bătea ușor Crivățul, era un vânt rece, răcorea aerul uscat al toamnei mult prea calde și secetoase. Un miros de gutui coapte și pere pergamute intra odată cu aerul rece. Matei sosit acasă s-a trântit în fotoliu cu gândul să o sune la telefon pe Iulia. Îi era dor de ea, îi era dor de ceva pe care nu-l trăise, îi era dor de ceea ce putea să-i ofere femeia de care se îndrăgostise instantaneu într-o stație de tramvai pe o vreme câinoasă .
A găsit numărul și a apelat, de la celălalt capăt a răspuns aproape imediat o voce de femeie.
-Sărut mâinile Iulia! -Vocea îi tremura de emoție, erau niște ani de când nu vorbiseră.
-Bună Matei iubitule!
-Ce faci? De mult nu am vorbit, cred că sunt 2-3 ani.
-Cum așa? Abia să fie 3 săptămâni de când ne-am despărțit. E o glumă?
-Scuză-mă, eram cu gândul în altă parte. –Simțea  că intrase într-o încurcătură.
-Mulțumesc pentru telefon, tocmai mă gândeam la tine, l-am făcut pe fostul prieten să-mi dea banii înapoi, nu toți, o parte îi cheltuise, dar trei sferturi din ei i-am primit. Nu-l mai acționez în judecată. Mă las păgubașă pentru restul de bani. Până la urmă am pierdut doar niște bani, în schimb am câștigat un iubit. Nu-i așa Matei, dragul meu? Iulia era veselă, bucuroasă de telefonul primit.
-Da, mă gândeam să te invit diseară în oraș, vrei?
-Sigur, la ce oră?
-Trec să te iau pe la șapte, e bine?
-E foarte bine, stai să-ți dau adresa-femeia i-a dat toate detaliile pentru a ajunge mai ușor la ea.
-Bine, atunci așa rămâne, peste trei ore voi fi la ușa ta
-Te aștept cu drag!
Elegantă, Iulia părea că este regina localului. Cu părul blond, lăsat în valuri pe umeri, ochii negri, sprîncene frumos pensate, gene lungi, fața alba, buzele cărnoase și rumene, nu era macheată, aplicase doar un fond de ten discret, natura făcuse totul pentru frumusețea ei.
Atmosfera era destinsă, Matei era de nerecunoscut, tot timpul spunea bancuri și poante care o făceau pe Iulia să nu se mai oprească din râs.
Târziu în noapte bine dispuși și un pic cu chef au parasit localul. Matei a lăsat mașina în parcare și au luat un taxi. Nu voia să riște, băuse și putea fi un pericol și pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic.
Taxiul a oprit în dreptul blocului unde locuia Iulia, femeia a coborât din mașină, l-a pupat pe obraz, apoi i-a urat .„noapte bună”.
Două luni mai târziu. Un noiembrie năvalnic, cu zăpadă, viscol și ger, își făcuse debutul. Ca de fiecare data autoritățile fuseseră luate prin surprindere, zăpada apucase să se bată, plugurile curățau drumurile încurcând și mai mult circulația care și așa era aproape blocată.
A ajuns cu greu la serviciu, în drum un agent de poliție își făcea datoria și îngreuna și mai mult traficul. Prin sondaj trăgea mașinile pe dreapta, pentru a verifica dacă proprietarul le încălțase  cu cauciucuri de iarnă. Nici el nu scăpase de filtrul harnicului agent. Nu conta că în spatele lor se făcea coada mare de autovehicule care nu aveau pe unde circula, organul își făcea datoria, pe măsură ce depista contravenienți înmâna actele unui alt agent care scria procesul verbal de contravenție. Nu contau explicațiile date de șoferii prinși în neregulă, agentul era neînduplecat legea e clară, e zăpadă, trebuie să ai anvelope de iarnă.
S-a făcut comod, în birou era cald și bine, aroma plăcută și incitantă de cafea din ceașca aburindă îi dădea o stare de bine. Se gândea că ar fi fost bună o țigară, a renunțat repede la gândul ăsta, așa cum renunțase cu câțiva ani în urmă la obiceiul fumatului.
-Pot să intru?
-Te rog!
-Nu sunt singură, domnul Felix Balsano este reprezentantul oficial al furnizorului de lemn brut, de altfel firma lor aprovizionează jumătate din Europa.
Matei s-a ridicat de la birou și a venit în întâmpinarea oaspetelui. După o strangere de mână bărbătească i-a invitat să ia loc.
-Alexandra, roagă pe Ani să se ocupe de protocol.
Asta însemna cafele, țigări fine și băuturi scumpe.
Secretara a intrat cu tava din argint, pe care o folosea doar în asemenea momente, și serviciul pentru cafea din porțelan chinezesc. A pus tava pe măsuță și a încercat să servească.
-Mulțumesc, te poți retrage, servesc eu domnii. -Alexandra radia de fericire.
-Matei, am aranjat cu Felix, vreau să spun cu domnul Balsano, pentru ca firma noastră să beneficieze de prețuri avantajoase  față de ceilalți beneficiari ai lor. Are o singură condiție.
-Spune! -Matei era puțin intrigat, observa în ochii ingineri niște luciri pe care nu le văzuse până acum, iar vocea ei părea a avea ceva enigmatic.
-Felix vrea să lucrez pentru firma lor.
-Doar atât sau mai este ceva, care îmi scapă mie?
-Păi ar mai fi.-Alexandra începuse să-și frece mâinile, atunci Felix, care era în fotoliul de lângă ea, a pus palma lui peste palmele femeii pentru a o liniști și a-i da încredere. Gestul bărbatului a fost ca un balsam sufletesc pentru ingineră. Mâinile i s-au liniștit, a respirat adânc, apoi calmă a continuat: mă mărit, Felix m-a cerut de nevastă, nu am de gând să-l refuz. Singura piedică este firma ta Matei, pentru că tu m-ai primit cu brațele deschise și m-ai lăsat să-mi fac meseria. Nu pot pleca până nu las aici lucrurile în ordine. Răfăilă va ajunge un mare specialist, a făcut cursurile de sculptură, nu mă gândeam că în noroi există aur, așa a fost cu băiatul ăsta murdar și bețiv, acum e meseriaș de nădejde. M-am interesat, Felix are un inginer care ar fi dispus să vină la tine, nu știu cât de priceput este. Îl voi testa. Acum este iarnă comenziile pentru mobilă scad,  la fel și cele de cherestea. Timp de două săptămâni voi sta împreună cu inginerul care va veni de la Felix să-l inițiez în ceea ce va avea de făcut. Dacă simt, că nu se va descurca, nu ți-l recomand…
-Stai puțin femeie că m-ai zăpăcit de cap. Să o luăm cu începutul. Domnul Balsano, aici de față, este gata să-mi vândă lemn brut cu rabat dacă te măriți cu el? Am înțeles bine?
-Nu, nu așa. Întâi am negociat prețul, apoi tot întâlnindu-ne ne-am îndrăgostit. Nu are nimic comun una cu alta. Dacă eu nu mă m-ai mărit din diverse motive, prețul rămâne același. Clar! Nu m-am vândut pe mine, dacă asta ai lăsat să se înțeleagă.
-Doamne fereste! Nu asta am vrut să spun, voiam doar să știu exact cum stau lucrurile. Înțeleg că îți vei urma soțul, dar în același timp are și el un inginer care ar putea lucra la mine în locul tău, iar tu te oferi să-l testezi. Mulțumesc, cred că este foarte bine! De altfel, cu sau fără specialist în locul tău, nu mă voi opune să te căsătorești. Este dreptul tău, iar Felix este un băiat tânăr și frumos, sper să fiți fericiți!
-Mulțumesc Matei, acum mă simt mult mai bine. Nu te voi părăsi, mă refer la firmă, până nu voi lăsa lucrurile în regulă.
-Domnule Balsano, sunteți sigur că o veți face fericită? Este o femeie minunată, să aveți grijă de ea!
-Domnule Barbu, mă bucur să vă cunosc, acum am înțeles de ce vă laudă Alexa în fiecare zi.
Discuțiile au continuat în același ton amical. În ochii Alexandrei își făcuseră loc câteva lacrimi, nimeni nu a știut dacă erau de fericire pentru noua ei situație sau de regret pentru Matei.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu