Totalul afișărilor de pagină

duminică, 25 iunie 2017

Calmul lui Iohannis de dinaintea furtunii



    Mare zbatere pe TV, care va fi numele candidatului de premier pe care Dragnea îl va pune pe masa lui Iohannis, toți își dau cu presupusul.
În arte marțiale se spune că sabia este prelungirea mâinii, asta va fi și noul premier pentru Dragnea, prelungirea lui până în palatul Victoria.
Se tot discută despre numirea lui Florin Georgescu, absurd din multe puncte de vedere.
1. Florin Georgescu sapă la groapa lui Isărescu, fiind prim -viceguvernator este posibil să devină guvernatorul BNR cu un salariu cât au 5 premieri.
2. Nimeni nu-i garantează că va sta până la sfârșitul mandatului de premier, oricând este posibilă o nouă revoltă.
3.Dacă ar veni ca premier, ar dori să rediscute programul de guvernare, așa cum îl vrea el și cum îl vede aplicat.
4.Dragnea nu se va putea apropia de guvern, orice implicare a lui în actul de guvernare ar fi ”câh” pentru Georgescu.
5. Dragnea știe că Georgescu are personalitate și nu ]i va permite amestecul în actul guvernării
6.În aceste condiții de ce și-ar dori Dragnea pe Georgescu?
Nu și-l dorește, a aruncat propunerea pe piață să avem noi ce molfăi, să spună:”eu mi-am dorit, dar știți, el nu a vrut”
Pe de altă parte, propunerea cu Florin Georgescu candidat de premier l-ar fi lăsat în ofsaid pe Iohannis. Ar fi o propunere serioasă și viabilă.
Dragnea va merge la Cotroceni cu o persoană obedientă lui drept candidat de premier, o persoană care să-i fie portavoce. Până la urmă nici nu este rău, programul să fie pus în aplicare, dar dacă va continua să conducă el, Dragnea, guvernul, va ajunge în situația cu Grindeanu. Complicat să fii  un președinte de partid cu o condamnare penală, pe drept sau pe nedrept, asta este altă discuție, important este că nu poți fi premier.
Nu cred că va fi nominalizată de președinte  propunerea lui Dragnea, Iohannis va motiva că PSD a demonstrat că nu este în stare să guverneze și atunci va veni cu un alt nume, nu mă hazardez să-l spun, dar va fi unul obedient președintelui și intereselor sale, gen Cioloș. PSD-ul va înghiți propunerea lui Iohannis cu bucurie, în acest fel se  va scuza(PSD) că nu poate duce programul de guvernare la capăt din cauza lui Iohannis. Și mai e ceva, neacceptarea de către Parlament de trei ori a nominalizării de candidat de prim ministru făcută  de Președinte , ar duce la alegeri anticipate, nimănui nu-i convine să renunțe la fotoliul cald de parlamentar, așa că vor vota pe cine zice Meditatorul. Lui Iohannis prea puțin îi pasă de programul de guvernare, de binele poporului, care popor? el a fost votat de oculta străină, mână în mână cu cea internă.
Depinde și care sunt instrucțiunile pe care Iohannis le-a primit de la CIA  în recenta vizită americană, că parcă prea a picat Grindeanu așa la comanda cuiva, nu știu a cui, că eu nu sunt nici Mama Omida, nici Gelu Vișan, unul să ghicească ce fac serviciile și celălalt să doarmă, să mănânce, să se sfătuiască cu serviciile, altfel de unde dracu are atâtea informații, că parcă nu ar da pe afară de deștept!?
Așadar, Dragnea fie a negociat din vreme cu Iohannis  numele candidatului și nu are emoții ori face o propunere ca în noiembrie 2015, adică eu am propus, dar Iohannis nu a vrut.
Râsul și calmul lui Iohannis nu e prevestitor de vreme bună. Să nu uităm că a venit înfoiat ca un păun din vizita făcută în SUA, deși România, ca țară, pierde în urma acestei vizite, dar prezența lui Iohannis pe peluza de la Casa Albă și publicitatea enormă făcută de televiziuni (un singur exemplu:”vizita lui Iohannis în SUA este de importanță planetară”, să mori tu!), a făcut ca meditatorul din Dealul Cotrocenilor să crească în sondaje vreo 10-15 procente.
Cine va fi numele premierului? Nu-mi pasă, mă interesează ca țara să fie guvernată și să meargă în direcția bună, iar acest lucru deocamdată nu se poate face decât prin guvernarea PSD-ALDE. O altă coaliție la această oră este exclusă, iar dacă ar fi nășită cu forța ar fi o altă sinucidere a României. Să ne gândim cum ar suna o nouă majoritate: PNL,USR, PMP, UDMR, minorități, ALDE. Un mozaic fără Dumnezeu. Dar în România are cineva vreun Dumnezeu? Mă refer la partidele politice.
Ce va fi luni la Cotroceni? O formalitate, o nouă posibilitate pentru Iohannis să ne mai dea cu tifla odată. Cui îi pasă?

sâmbătă, 24 iunie 2017

Primarul I



    Un oraș de munte, capitală de județ, pe strada Principală  la intersecția cu strada Bradului, chiar pe colț, într-un bloc cu patru etaje, în cea mai mare parte nelocuit (locatarii au migrat  în alte țări, după o bucată de pâine pe care nu o mai puteau cumpăra în orășelul lor din lipsa banilor ,după privatizările frauduloase, foștii siderurgiști și minieri rămăseseră șomeri),pe perete lângă ușa de la intrare este o tăbliță pe care scrie: ”Senator doctor în drept Ion Tânjală”. Un bărbat s-a oprit, firma l-a făcut atent că aici există un cabinet de parlamentar. Curios, a ciocănit în ușa din stradă, din interior nu a venit nici un răspuns, a apăsat clanța și instantaneu ușa s-a deschis, a pătruns în interior,  scaunele din lemn cu spetează înșirate pe lângă peretele micuței încăperi  l-au făcut să înțeleagă că este sala de așteptare. Sărac domnul senator, putea să pună niște canapele confortabile, chiar dacă petiționarii plecau cu buza umflată, aveau mulțumirea că fuseseră bine primiți. Pe ușa de la cabinetul secretarei era afișat programul de audiențe cu electoratul al senatorului. Vineri-Sâmbătă de la 10-16. Primarul a bătut  în ușă, din interior se auzit un ”intră” spus de o voce de femeie plictisită. A deschis ușa și a pătruns în încăpere, din spatele unui birou modest, o domnișoară de vreo 25-26 de ani, blondă cu ochii negri, sprâncenele smulse  și refăcute cu creion dermatograf, buzele rujate mov, cu un machiaj gros și strident, îl privea curioasă.
-Bună ziua!
-Bună ziua! Ce doriți? Domnul senator nu este aici, este plecat în Tanganyika într-un schimb de experiență pe tema protecției țânțarului Anofel.
-Cum naiba să-l protejeze? Este dăunător, femelele  înțeapă  oameni și animale și pot propaga malaria.
-Se vede că sunteți profan, aici este vorba de ecosistem. Vreți să vă spun ce înseamnă ecosistem? Este ansamblul format dintre biotop și biocenoză...
-Mulțumesc, când se întoarce excelența sa? Am o problemă urgentă de rezolvat, sunt primarul din comuna Malu Plecat, la noi în sat din cauza ploilor s-a prăvălit un deal peste casele oamenilor,avem urgentă nevoie de fonduri pentru  a rezolva problema.
-Măi fraților, voi nu mai aveți pic de respect față de aleșii neamului, ce ai vrea tu, să plece imediat senatorul din Tanganyika, adică să lase baltă problema țânțarului și să vină în țară pentru că unor țărani le-au plecat casele la vale. Băi, știți că sunteți pretențioși?
-Cum dracu, mai important este un nenorocit de țânțar african ,care nici măcar nu trăiește-n țara noastră, decât viețile unor oameni?
-Care oameni? Oameni au fost anul trecut la alegeri, de acum încolo trei ani de zile mai ușor cu omenia voastră, că vă știu eu. Poate nici nu l-ai votat și acum fuga la senatorul Tânjală să vă rezolve problemele. Dumneata ești de la opoziție, te știu eu, nici măcar nu ești de-al nostru. Ca să închei, senatorul este plecat pentru o lună, a trecut deja o săptămână, deci mai are de stat trei săptămâni, apoi intră direct în vacanța parlamentară. În toamnă revino cu cererea mata, eu te trec aici pe o listă de așteptare, sper să nu o rătăcesc, am mai scris două liste și nu știu ce dracu le-am făcut. A venit într-o seară băiatul senatorului, are 20 de ani și o poftă nebună de dragoste, n-am scăpat de el, mă înțelegeți, nu-l puteam refuza, senatorul chiar mi-a spus înainte de a pleca :”ai grijă de Guriță,așa-l cheamă pe băiat”, din seara aia, nu găsesc celelalte liste de așteptare. Dă-l încolo, e un zăpăcit, aproape că nu i-a ajuns biroul, tată-su e mult mai ponderat, o face cu eleganță și doar dacă s-a certat cu nevasta. Știți, soția lui este o cață analfabetă, îmi este milă de el și-l mai alint și eu cum pot.
-Domnișoara?  Nu v-am reținut numele.
-Luluța Belferu, absolventă a facultății de make-up.
-Există o asemenea facultate?
-Nu este chiar facultate, însă profesorii ne spuneau că suntem studenți, prin urmare putea fi o facultate, poate una mai mică, dar ce contează?
-Ce legătură are pregătirea dumitale cu munca pe care o faci aici?
-Are, ce nu ți-am răspuns bine la întrebări? Sau dacă eram absolventă de drept, nu mai rătăceam nenorocitele alea de liste?
-Ai dreptate!
Primarul a plecat dezamăgit din biroul secretarei. Singura soluție să meargă la Consiliul Județean, aici trebuie să găsească înțelegere.
Câteva cuvinte despre senatorul Ion Tânjală. Lucrase ca strungar într-o mare uzină până la revoluție. A fost un muncitor bun și un familist convins. În 1989 era foarte tânăr, abia împlinise 27 de ani și dornic de afirmare. A simțit cum bate vântul, s-a strecurat repede printre feseniști, a ajuns în activul județean al FSN. Începuse să se impună ca lider. Când a văzut că merge traficul cu mercur, staniu și rulmenți, a început cărăușia la turci, de acolo aducea aur, ciunga, baticuri și alte lucruri care se căutau în România.
Cum era  lider FSN, nu au întârziat să apară directorii și directorașii obedienți, gata să-i pună la dispoziție tot ce avea el nevoie pentru a trafica pe piețele din Istanbul. Econom, a pus ban pe ban, apoi și-a deschis o cârciumă într-o dugheană din tablă. Un an mai târziu a dezvoltat afacerea, a trecut-o pe numele nevestei,iar el a candidat în *92 pe listele unui partid și a intrat în Parlamentul României ca deputat. De acum, problema cea mai spinoasă pentru proaspătul deputat era faptul că nu avea studii. Până la revoluție făcuse profesionala de trei ani, apoi liceul la seral, nu fusese un elev eminent, dar nici repetent nu a fost.
Cum tocmai apăruseră primele facultăți private, a profitat de ocazie și s-a înscris, uzând și de poziția de parlamentar, în primul an la facultatea de drept din cadrul unei cunoscute Universități private.
A terminat cu brio facultatea, deși rar trecuse pe la cursuri, apoi decanul i-a propus să facă doctoratul contra unei sume modice de bani pe care, spunea decanul ,îi vor folosi pentru dezvoltarea Universității.
În doi ani a avut și teza scrisă de către un profesor de la drept, el  a  trebuit să învețe câteva paragrafe pentru susținerea lucrării în fața comisiei de validare a tezei. Și-a luat doctoratul cu ”Magna cum Laude”, mai ales că banchetul dat în onoarea membrilor comisiei l-a costat cât îndemnizația de parlamentar pe două luni. Nu era supărat că a plătit mult la restaurant, e drept că profesorii au  tăbărât pe fructele de mare și friptură de vită Kobe, le dădea mâna,  doar nășiseră un doctor, Ion era bucuros că de acum pe cartea lui de vizită va sta scris: „Doctor în drept Ion Tânjală”.
Afacerea mergea bine, impozit plătise mai mult de ochii lumii, nu-l întrebase cineva în mod serios din ce creștea averea lui, în timpul marilor privatizări pusese mâna, contra o sumă mică de bani, pe ditamai Combinatul siderurgic. Îi amețise pe toți cu investițiile pe care le raporta fără să se vadă în realitate, e drept că nici nu era controlat de instituțiile abilitate ale statului. După câțiva ani a băgat societatea în faliment, iar utilajele au fost vândute la fier vechi. Dăduse o lovitură de maestru, de acum averea sa se consolidase. Soția și băiatul conduceau afacerea cu hoteluri și restaurante. Pe numele lui nu avea nici un șfanț, era sărac, trăia din indemnizația de parlamentar.
 După ce se îmbogățise, dar mai ales după ce a primit diploma de doctor în științe juridice, a vrut să se despartă de nevastă, o considera o analfabetă. Nevasta lui, femeie cu spirit practic, i-a spus că nu se desparte de el, că ea luptă pentru familia ei, pentru cei doi copii, însă va fi înțelegătoare cu el și-i va slăbi hățurile. Totodată i-a pus o condiție : niciodată să nu vină acasă, până când, nu va da în prealabil un telefon prin care o anunță că sosește, iar momentul telefonului să fie cu cel puțin 10 minute înainte de a ajunge. La întrebarea lui nedumerită asupra clauzei ea a răspuns că: ”este pentru sănătatea familiei”.
De atunci respectase  înțelegerea și lucrurile mergeau strună. Fiind prea ocupat cu multiplele lui activități, nu a observat că  în ultima vreme, nevastă-sa înflorise datorită multiplelor ședințe de masaj și întreținere. Este drept că și șoferul ei cel nou, avea pe jumătate vârsta stăpânei,îi făcea toate plăcerile, ”chiar toate” spuneau gurile rele. Este un băiat de zahăr, așa povestea într-o zi unei prietene fata lor de 18 ani, iar băiatul, Guriță, spunea despre șofer că e cool, fiindcă îi aducea în fiecare seară câte o fătucă, e drept că băiatul era salon și plătea gras.  
La partid activitatea lui era cam după cireș, era de acord cu tot ce spunea  liderul partidului, nu gândea,  era la cheremul președintelui,dacă acesta îl asmuțea asupra vreunui coleg, nu se lăsa până nu-l dobora pe cel vizat. Iar dacă a doua zi se schimba liderul partidului și cel care urcase pe scaun îi spunea să-l „facă” pe fostul lider, adică pe acela care îi dăduse ordine până ieri, îl dobora fără remușcări. Așa supraviețuise și spera să o facă și de aici în colo.
Acum Ion Tânjală era un bărbat cu puțină burtă, la cei peste 50 de ani ai lui, cu privirea semeață și disprețuitoare când se afla în fața unora mai mici în grad decât el, însă  mic și umil în fața superiorilor.  Părul înspicat și des, crescut aproape de lângă sprâncene făcea să nu se vadă fruntea, fața îi era colțuroasă cu nasul mare și pomeții obrajilor  proeminenți.  Potrivit de statură, s-a strecurat neobservat printre hățișurile politicii și politicienilor, reușind de fiecare dată să fie reales în circumscripția lui, fără să fii făcut ceva pentru alegători. Ultima dată candidase pentru fotoliul de senator pe care îl și câștigase.
Acum Ion Tânjală, politician cu state vechi în parlament, se afla în Africa pentru a pune umărul la oprirea distrugerii ecosistemului. Dispariția țânțarului Anofel putea creia dezechilibre ecologice. Oricum seminarul la care participa era mai important decât un deal  surpat, câteva case înghițite de pământ și mulți nenorociți de țărani rămași pe drumuri. Așa le trebuie, dracu i-a pus să-și așeze casele acolo! Ce dacă nu se mai întâmplase niciodată ca pământul să plece? Trebuiau să prevadă că există și această posibilitate. ”Sunt vinovați”, a conchis senatorul după ce secretara i-a raportat situația descrisă de primar.-„Nu le dau nici un ajutor”. ”Domnul senator, a încercat secretara să-l aducă la gânduri mai bune, electoratul nu vă mai...”. ”Mai lasă-mă cu electoratul tău, sunt așa de proști, că în trei ani cât mai sunt până la alegeri, uită și mă aleg din nou”.
Primarul Gheorghe Sprințaru era uns cu toate alifiile, era edilul comunei încă din vremea comunismului, bun gospodar, lucra în paritate cu comuna, făcuse primăria școală nouă satului, casă nouă a făcut și el băiatului cel mare. A făcut grădiniță pentru copii, ultra modernă cu tot confortul, avea  și o mică  bucătărie, pentru el și-a luat un tractor ”Fiat” nou, nouț. Sătenii erau mulțumiți, când vreun cârcotaș sărea  în sus și striga pe toate drumurile că fură primarul, imediat alții zece săteni îi luau apărarea :”lasă să fure, că și pentru noi a făcut drăguțu, să-i dea Dumnezeu sănătate, că tare cumsecade este, dă bună ziua și la un copil întâlnit pe stradă!”.
„Da unde l-ai văzut mata că merge pe jos, că ăsta și la budă se duce cu mașina?” ”Lasă să meargă, că d-aia e primar, că nu o merge pe jos ca mine și ca tine”
Nu a fost prea dezamăgit de faptul că nu l-a găsit pe senator, a plecat hotărât la Consiliul județean, a arătat legitimația portarului și a urcat la etaj unde era biroul care se ocupa cu partea de investiții. Ușa fiind capitonată, nu a bătut, a intrat direct. Așezat pe birou cu spatele la ușă, șeful biroului, membru al partidului de la putere, se giugiulea cu secretara, aceasta, deși îl văzuse intrând pe primar, nu s-a dat dusă din brațele focosului funcționar, parcă s-a înghesuit și mai mult în el. Abia într-un târziu, a sărit din brațele amploiatului și-a așezat peticul de rochie care abia ajungea la jumătatea pulpelor. Speriat funcționarul s-a întors cu fața spre ușă.
-Ce doriți?
-Sunt primarul...
-Știu cine ești, ce îți trebuie?
-A plecat dealul...
-Cum bre a plecat dealul, ce vorbă e asta, păi așa se numește satul mata.
-Nu m-ați înțeles, dealul Măgura a luat-o la vale și a dărămat câteva case. Despre asta vorbesc.
-Ai fost la parlamentar? Poate smulgem ceva de la guvern.
-Fost, da, e plecat în Tanganyika.
-A, da, așa este, are o consfătuire, Congres nu știu, ceva foarte important pentru planetă, așa ne-a informat când am avut ședința.
-Și cum o rezolvăm?
-Vino-n biroul meu! Mandolino, vezi să nu intre cineva, avem probleme importante. Primarul și funcționarul au intrat în birou.
-Ia loc, uite aicea în fotoliile astea, stăm și noi ca boșii, bei ceva?
-Da, un deget  de tărie. Am șofer.
-Nea Gheorghe, mata ești de la noi, sau de la adversari?
-Din tabăra adversă.
-Nu contează, am făcut mai multe cu mata care ești un străin, ca să zic așa, decât am făcut cu ai mei. I-a zi bre de câți bani ar fi vorba?
-Nu știu, trebuie studii la fața locului, aici avem nevoie de oameni aleși pe sprânceană. Să-mi trimiteți specialiști care știu ce au de făcut. Trebuie să fiu și eu atent cu un băiat bun ca mata, dar dacă ăla nu face proiectul cum trebuie, eu de unde păcatele mele să dau, mai sunt și de la opoziție, mă belesc ăștia.
-Stai liniștit, am o echipă de șoc, știu eu să fac lucrurile. Știi cum este, ăștia de la mine-n sus până la București zic:” bine mă, de ce te puserăm în postul ăsta, dacă ești așa de prost„. Nici măcar nu sunt diplomați, te tuflesc de nu te vezi. Bre nea Gheorghe, îți spun ca tatălui meu, pe care nu l-am cunoscut, ăștia nu am mamă, nu au tată, nu văd în față decât bani, mulți bani, dacă nu le dai zbori, iar eu nu vreau să zbor, mata îmi dai mie, opresc și eu și le dau dracu și lor să tacă.
Primarul a ieșit din biroul funcționarului frecându-și mâinile de bucurie. Făcuse o treabă bună. A spus frumos ”sărut mâna!” secretarei și și-a văzut de drum.
Gheorghe Sprințaru nu era omul care să se emoționeze ușor, câteva case dărâmate și niște țărani bețivi pe drumuri nu-l îngrijora prea tare. Era călit în astfel de calamități, avusese inundații mari, furtuni puternice, pe toate știuse să le gestioneze. Scosese bani și din piatră seacă. Astfel de fenomene pentru el erau adevărată mană cerească. La inundații pe vremea comuniștilor și-a ridicat casa în care stă și acum, mare cu etaj, două băi, WC de serviciu, living uriaș. Veniseră ăia de la legea 18 să-l întrebe de unde are averea, atunci a mâncat mult iaurt să le arate cum a făcut casa, plus că și inspectorii erau și ei oameni și cu foame de bani. A trecut controlul fără să-i ia o ață.
După urma furtunilor își cumpărase combina aia ”Class”marcă germană, o bijuterie.
Acum a venit pleașca cu surparea dealului, lasă că va scoate și de aici partea lui.
Acasă, soția îl aștepta în prag, era o femeie trupeșă încă frumoasă la aproape 50 de ani. Părul blond, ieșea un cârlionț de sub basmaua veșnic legată la spate, ochii stinși de un bleu deschis, blânzi și umezi. Avea o față plăcută, vorbea puțin și nu se băga în treburile bărbatului.
-Ai venit? Te-a căutat vicele. I-am spus că ești plecat la oraș să rezolvi problemele satului.
A mormăit un bine și a plecat.
-Dă-l dracu, ce dacă partidul lui e la putere, eu să iau poziția de drepți în fața lui? Să-i intre-n cap că eu sunt șeful.

joi, 22 iunie 2017

Accidentul XIV. Ultimul capitol



Începuse să se desprimăvăreze. Pe pământ, din loc în loc, mai erau petice de zăpadă ca niște nori răzleți pe  cerul senin. Mirosea a reavăn și a flori de câmp. Se simțea nașterea unui nou ciclu al vieții. Soarele devenise îndrăzneț, începuse să încălzească, oamenii aruncaseră mănușile și hainele groase, priveau la astrul zilei cu recunoștință, datorită lui totul renăștea. Păsărelele aveau un ciripit vesel, în staule iezii și miei săreau și se jucau, se bucurau de venirea pe lume și de zilele calde. Pomii, unii înfloriți, alții doar îmbobociți erau pregătiți pentru o nouă viață. Natura însăși avea  haină de sărbătoare multicoloră.
Matei vorbea la telefon în biroul lui, veștile erau dintre cele mai bune, Iulia era gata să se căsătorească cu el.
-Sunt fericit, cred că într-o lună de zile putem face nunta, nu vreau ceva deosebit, voi chema salariații și câteva rude care mi-au mai rămas. Te iubesc Iulia, mulțumesc! Cât timp a vorbit, fiind cu spatele la ușă, nu a observat că   era întredeschisă, iar prin deschizătura ei două capete de femei ascultau convorbirea lui telefonică.
În cabinetul secretarei erau Maria și Ani, amândouă voiau să intre la patron. Prima cu probleme de serviciu, iar cealaltă să-i ducă corespondența. Au deschis ușa, dar când au auzit discuția s-au tras ușor înapoi, dar nu înainte ca Matei să închidă telefonul. Maria cu ochii în lacrimi a aruncat o privire fugară spre secretară și a fugit din birou.
De când se căsătorise Alexandra și apoi plecase  din firmă , relația ei cu Matei devenise mult mai apropiată. În sufletul femeii își făcuse culcuș un gând îndrăzneț, căsătoria cu patronul. Începuse să se îmbrace mult mai atentă, slăbise câteva kilograme în urma unor diete drastice, se oprise doar  când surplusul de piele, în urma slăbirii, începuse să se încrețească.  De atunci Maria era  atentă la ce mănâncă, fără să mai țină diete.
Într-o dimineață ,când a venit să o ia pe Alisia la școală, au stat  mult de vorbă.
-Maria, de ce nu te măriți? Ești încă tânără și frumoasă, câștigi bine, fata este mare, nu văd de ce nu ai face pasul?
-Încă nu a venit Făt-Frumos călare pe un cal alb.-Maria glumea, deși era tare curioasă încotro bate Matei, din această cauză inima ei era cât un purice.
-Nu mai sunt cai în ziua de azi.-Matei intrase în jocul ei.
-Poate fi și merțan.-Spuse Maria râzând, deși în inima ei își spunea: ”Matei sunt a ta, spune-mi doar un cuvânt și te urmez până la capătul lumii”.
-Da ai dreptate, dacă nu este un singur cal, poate fi o herghelie, doar în alb să fie vopsită.
-Alisia,-bărbatul s-a adresat fetei care terminase să se îmbrace și se apropiase de ei-câți ani ai? Bărbatul știa precis câți ani are, el îi făcuse cadou la majorat un CEC substanțial să-l aibă pentru cheltuielile de zi cu zi.
-Am împlinit 18 ani, peste câteva luni dau bac-ul.-Fetița era fericită, mai ales că auzise o parte din discuțiile dintre Matei și mama sa, iar ea era o înfocată susținătoare a căsătoriei  mamei sale cu protectorul ei.
-Să te pregătești să-ți faci dosarul pentru școala de șoferi. Vreau să-ți iei carnetul, iar după bac să ai propria ta mașină.
-Nu îi promite nimic, nu am forță să îi cumpăr mașină. -Maria nu ar fi vrut ca Alisia să devină independentă, își dădea seama că fata odată având carnet și mașină, nu va mai putea fi stăpânită ca până atunci.
-Eu îi cumpăr mașina, dacă va lua note mari la bac, pentru a putea intra la o facultate bună.
Discuțiile cu Matei deveniseră calde, se apropiaseră mult, e drept că nu îi vorbiseră despre simțămintele lui pentru ea, dar ea considera acest lucru ca fiind minor, îl iubea ea destul de mult. Lui Dode, care între timp începuse să găsească motive pentru a o vizita, îi dăduse cu flit după căsătoria Alexandrei, considera că ar putea fi un obstacol în realizarea ultimului ei vis, căsătoria cu patronul.
Convorbirea de la telefon dintre Matei și Iulia, o făcuse să-și piardă judecata rece și clară, nu mai era sigură pe ea. A intrat în birou și-a luat geanta și a ieșit pe ușă, a întors capul spre colege și le-a telegrafiat:
-Sunt la bancă!
Ajunsă în parcare a pornit mașina și a plecat, nici ea nu știa unde va merge, voia doar să fie cât mai departe de firmă și de Matei. Conducea mașina fără să fie atentă la drum, în cap îi răsuna vocea patronului :”sunt fericit că într-o lună de zile facem nunta”, totul îi suna ca un ecou, ”...nuntă”, ”...nuunntăă” cuvintele veneau ca atunci când lovești un taler din alamă, iar sunetul se repetă mult timp până se pierde ușor undeva în neant. Drumul era liber prin Bucureștiul veșnic aglomerat, piciorul apăsa accelerația, gândul ei era, acolo, în birou, îl asculta pe Matei când spunea:„facem nunta...”. Neatentă a intrat într-o intersecție când se schimbau culorile, din lateral un alt șofer grăbit a furat startul, mașinile s-au ciocnit. Au sosit ambulanțele, ambii șoferi au fost răniți, mai rău Maria, era inconștientă.
Zbârnâitul telefonului l-a făcut să tresară, a sunat într-un fel anume, parcă prevestea ceva rău. La celălat capăt al firului nevăzut Alisia, cu lacrimi în ochi, îl anunța că mama ei a făcut un accident de circulație și se află la urgență.
-Anunță-l și pe tatăl tău, trebuie să fie lângă ea în această situație grea.
-Da, dar vino și tu, abia atunci mă voi liniști.
-Vin imediat, stai liniștită!
Ajuns la spital a parcat, apoi a sunat-o pe fată. Aceasta i-a răspuns că îl așteaptă la poartă . Într-adevăr Alisia era acolo, plângând, a sărit brațele lui.
-Mama este inconștientă, doctorii sunt rezervați în pronostic, lovitura a fost puternică. Uite este acolo după perdelele verzi, nu ne lasă să o vedem. Îți voi arăta eu doctorul care se ocupă de ea. A venit și Dode, a plecat să cumpere niște pijamale, l-am trimis eu, nu am adus nimic de acasă.
-A, uite ăsta e doctorul! Alisia l-a strâns de braț și cu mâna cealaltă i-a arătat medicul care venea spre ei. Era un bărbat de 40-45 de ani, înalt, brunet-țigănos cu o față colțuroasă, suplu, cu părul negru sârmos și plin de cârlionți care se vedeau de sub boneta de protecție.
-Bună ziua domnul doctor!-Îi spuse Matei în timp ce mâna dreaptă  strecura în buzunarul doctorului o hârtie de 100 de lei.
-Stați puțin, nu trebuie!-Doctorul protestă moale față de gestul patronului, dar în același timp cu mâna a pipăit buzunarul din exterior să fie convins că banii au rămas. Cum avea experiență, dintr-o simplă atingere a înțeles cât primise.
-Da, despre cine e vorba?
-Vrem relații despre Maria Zamfir, femeia accidentată.
-A, situația ei este delicată, să vedem ce putem face. Ne vom strădui, dar știți cum este, nu avem tot ce ne trebuie. Luna trecută mi s-a terminat abonamentul la o revistă medicală din Franța, nu am avut bani să-mi-l  reînnoiesc . A fost o mare rușine pentru mine când m-au contactat de la redacția revistei. Au crezut că am uitat.
Matei a înțeles unde bate doctorul. Mai avea pregătiți 500 de lei, tocmai pentru că le cunoștea metehnele. A scos banii din buzunar și i-a pus în buzunarul medicului. Acesta a pipăit prin exterior și a înțeles că este o sumă frumușică. Fața lui s-a luminat de parcă soarele ar fi strălucit doar pentru el, gura afișa un zâmbet larg, dintr-o dată a devenit jovial și profesionist.
-Stați liniștiți, este pe mâini bune, îi facem radiografii, ne vom ocupa în mod deosebit de domnia sa. Vă țin la curent.
După plecarea doctorului fata era nelămurită
-Matei, ce repede s-a schimbat doctorul după ce i-ai mai dat bani! Cât i-ai dat?
-Dă-i încolo, sunt doar bani, Maria să fie bine!
-Am sosit! Salut patroane! Uite Alisia, am cumpărat tot ce mi-ai spus. Totul este pus în aceste două sacoșe.
-Nu am uitat nimic, am dat telefon la firmă, le-am spus că azi nu mă întorc la serviciu și nu știu nici mâine dacă voi merge. Până nu văd că Maria este bine, nu plec de aici.
Două ore mai târziu medicul a venit la Matei și l-a informat despre starea în care se găsea pacienta. Medicul în expunere se pierdea în amănunte în care predominau termenii tehnici. Patronul a înțeles că lucrurile nu erau grave, doar că doctorul încerca să justifice primirea banilor prin extensia unor termeni care mai mult încărcau diagnosticul cu proză medicală, decât să-i lumineze pe ei cu adevărat despre starea Mariei.
-Domnule doctor, care este situația reală a pacientei în acest moment. Vă mulțumesc pentru lecția de medicină ținută, dar vă rog, pentru noi profanii, cum se simte, cât de grav este?
-Peste câteva zile cred că îi vom da drumul acasă, ne vom ocupa special de domnia sa. O zi bună!
-Înțeleg din ce a spus medicul că lucrurile nu ar fi grave, probabil ceva rupt. Eu acum plec, am treabă la atelier. Dode, ia fata și duceți-vă să mâncați, apoi reveniți aici, după amiază Alisia să mergi să înveți, nu ai ce face în spital, rămâne tatăl tău, așa am înțeles.
-Fii liniștit! Mă ocup eu de fată și de Maria. Te sun, doar dacă este absolută nevoie.
Matei a dat mâna cu Zamfir, apoi a pupat-o pe fată.
-Aveți grijă de voi.
De la spital a plecat direct la birou. Când a intrat în cabinetul secretarei l-a văzut pe Nik, noul inginer venit în locul Alexandrei, cum se săruta cu Ani. A tușit discret și fără să-i privească a intrat în biroul său, apoi a apăsat pe sonerie. Secretara a băgat capul pe ușă.
-Spune-i amorezului să vină la mine!
Nik Câmpeanu a intrat în birou, puțin jenat, dar stăpân pe el.
-Ai terminat programul pe ziua de azi?-Matei încerca să fie sobru, deși râdea sufletul în el știind că secretara și-a găsit un iubit. Ținea mult la femeia docilă și atentă care era Ani Greavu, secretara lui. I-ar fi plăcut să o vadă căsătorită cu Nik, un băiat care promite, poate nu așa bătăios ca Alexandra, dar bun organizator și cu știință de meserie.
-Nu, nu l-am terminat, am trasat sarcinile apoi i-am lăsat liniștiți să lucreze, nu vreau să stau tot timpul pe capul lor, nu vreau să-i stresez. Eu le-am dat programul și timpul în care să-l execute, mă caută dacă au probleme. Merg la ei când sunt chemat sau atunci când recepționez lucrarea. Mă supăr când nu sunt gata cu lucrările la timp.
Apropo, Răfăilă mă bate la cap să-l las să se înscrie la fără frecvență sau la seral, să-și facă liceul. Ce facem?
-Dacă vrea, nu ne opunem, îi dăm tot ce-i trebuie. Îl ajutăm, este un diamant încă neșlefuit copilul ăsta, tâmp când a venit aici, a devenit un mare meseriaș. Are idei sclipitoare, folosește-te de el! Alexandra știa cum să-l facă să dea tot ce are mai bun. Ai grijă de oameni,  am auzit că sunt câțiva care consumă alcool la serviciu, nu este bine, avem mașini periculoase care îi pot distruge pe viață. Trebuie să fie foarte atenți.
A mers în fiecare zi la Maria la spital, de fiecare dată l-a găsit lângă patul ei, așezat pe un scaun, pe Dode, gata în orice moment să o ajute pe fosta lui soție. Când a intrat Matei ,Zamfir a vrut să iasă din salon, patronul l-a oprit cu un gest discret.
Maria vorbea greu, avea dureri mari pe lână rana de la maxilar mai avea piciorul stâng și mâna dreaptă în ghips.
-Are dureri,îi administrează  calmante, sper ca în câteva zile să se amelioreze. Am să rămân lângă ea, cât mă vor lăsa să stau. Pe fața lui Dode se citea fericirea fiindcă este lângă femeia pe care încă o iubea, dar și compasiunea pentru durerile ei.
Când Matei intra în rezervă, ochii femeii aveau un licăr de fericire, încă îl iubea, deși știa că se va căsători cu altă femeie. Încă mai spera într-o defecțiune a relației patronului cu Iulia.
După cinci zile de spitalizare Maria a fost externată, avea o mână și un picior în ghips. Pentru a fi transportată acasă s-a apelat la salvare, iar din fața blocului și până la ușa apartamentului a purtat-o Dode pe brațe. O dată ajunsă acasă și-a dat seama că nu se va putea descurca fără ajutorul unui bărbat.
Dode, după ce a așezat-o pe un fotoliu și i-a pus un scaun sub piciorul ghipsat, s-a tras spre ușă, în așteptarea  unui verdict din partea iubitei lui. Mâinile îi tremurau, le ținea la spate să nu fie observată emoția, doar ochii în care sclipeau două lacrimi îl puteau trăda.
-Dode, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine în aceste zile. Nu vreau să te mai rețin, poate ai treburile tale, iar eu te încurc.
-Nu mă încurci de loc, mi-a făcut plăcere să te ajut, mă durea sufletul când aveai dureri, aș fi vrut să iau asupra mea suferința ta. –Lacrimile curgeau în voie, nu le mai putea stăpâni. Erau multe, erau fluvii strânse în toți anii lui de chin, acum puteau relua drumul început cu peste 20 de ani în urmă. Își dorea să trăiască alături de soția și fiica sa, să o căsătorească și să-și crească nepoții. Avea nevoie de un cuvânt din partea Mariei, cuvânt care încă nu venise.
-Maria, nu te vei putea descurca singură!
-Ba da!-Maria brava, simțea că bărbatul aștepta un singur cuvânt din partea ei și-i rămânea sclav, rob pe viață pentru a putea să-i plătească iubirea ei risipită și anii de neajunsuri financiare, mare parte cauzate de el.
-Aș putea să rămân să te ajut, mi-am luat concediul de odihnă, deși eram programat în vară, când aveam  bilet să plec în Grecia.
-Renunță la concediu, mergi la serviciu, nu vreau ca din cauza mea să pierzi un bilet de vacanță și cine știe ce alte implicații mai avea acest sejur în Elada?-Obrajii Mariei deveniseră doi bujori, apăruse gelozia.
-Nu avea nici un fel de implicații, era pentru mine și Alisia. Nici ei nu-i spusesem nimic, voiam să fie o surpriză dacă lua la facultate.-Se citea sinceritatea pe fața luminoasă a lui Dode. Din interiorul lui se vedea cum izvora bunătatea, ochii lui altădată duri, acum erau blânzi și umezi ca ai unui ied. Mi-am luat concediul, special, să fiu alături de tine în aceste clipe grele. Dacă mă respingi-vorbi în continuare Dode cu ochii plini de lacrimi-voi pleca cu inima grea, însă cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut să te ajut.
Pe măsură ce bărbatul vorbea inima Mariei se înmuia, dragostea pentru el, dispărută pentru o clipă, a reapărut cu și mai mare intensitate.
-Vino în brațele mele omul meu iubit! Rămâi lângă noi să formăm o familie așa cum pentru puțin timp am fost. Astăzi dacă vrei, mergi și rezolvă-ți toate problemele pe care le ai, apoi mută-te aici cu noi. Sunt sigură că fata se va bucura mult.
Dode a îngenunchiat în fața femei, apoi i-a sărutat mâna și și-a cerut scuze pentru toate greșelile și suferința îndurată de soție și fiică. Plângând, bărbatul prosternat la picioarele ei continua să-și ceară iertare și să-i  sărute mâinile și picioarele.
-Doctorul a zis că peste 40 de zile îmi scoate ghipsul. Foarte mult timp îmi va fi greu.
-Am să îți fac masaj, să îți citesc ce vrei tu, vom juca șah, deși știu că ai să mă bați.
-Nu cred, nu am mai jucat demult. Bine, mergi și rezolvă-ți problemele, te aștept!
Marți, adică a patra zi de când Maria era acasă, Matei a sunat la ușa soților Zamfir. Patronul nu mai venise de câteva zile în acest apartament, de când Dode se mutase alături de  fosta  soție el o ducea și aducea pe Alisia de la școală. În mână cu un buchet de flori de primăvară și cu un zâmbet larg pe față, Barbu i-a comunicat că a mutat data nunții lui până ce îi va fi scos ei ghipsul.
A fost o bucurie anunțul făcut de Matei, până la urmă se căsătorește cu una străină de firmă, așa cum își dorise ea când era în rivalitate cu Alexandra.
Sfârșit de primăvară, cald, un vânt ușor adia ca o mângâiere pe obrajii  încinși de căldură. Se strânseseră mulți în fața primăriei, erau salariații lui, toți puși la patru ace împreună cu iubitele, soțiile sau singuri, după statutul fiecăruia. Venise și Alexandra cu soțul ei,  Ani cu Nik ,inginerul, Dode cu Maria, aceasta încă se mai sprijinea discret într-un baston elegant cu cap de fildeș. Alisia era lângă Iulia, ca primă domnișoară de onoare. Căldura îi toropea, florile începuseră să pălească, mulți erau asudați, dar pe fața tuturor se simțea fericirea, mai ales că după ceremonie se anunțase o masă mare fără dar.
Înaintea lor mai era o cununie programată și nu sosiseră nuntașii, iar ofițerul stării civile ținea la ordine. Mai erau trei minute din timpul acordat de funcționar celor absenți să poată veni. Dacă nu veneau în aceste minute de prelungire intra Matei.
Timpul trecea greu, se târa aproape, mai era un minut, Matei cu ai lui se pregăteau să urce scările, când în fața primăriei au oprit câteva mașini. Dintr-o mașină a coborât o frumoasă femeie cu părul bogat ca paiul de grâu copt,prins într-o coadă dată peste umăr, ochii verzi ca smaraldul, sprâncene frumos arcuite și îngrijit pensate. Cum a pus piciorul jos din mașină, privirea s-a oprit asupra bărbatului care indubitabil era ginerele din cealaltă nuntă. A tresărit, l-a privit lung și cu dragoste, apoi împreună cu ginerele, un bărbat impozant cu părul grizonat, ochi vioi și cu o anume distincție în mers, s-a oprit în fața celor doi miri.
-Felicitări Matei!
Bărbatul a tresărit, a privit atent femeia cu buchetul de flori, nu mică i-a fost surpriza când a recunoscut în ea pe Iulia, marea lui iubire neîmplinită. A privit-o cu drag și respect, fără iubire, iubirea era pentru cealaltă Iulia.
-Iulia, dă-mi voie să-ți prezint pe Iulia, viitoarea mea soție. Iulia a pălit când a auzit numele viitoarei soții a lui Matei.
-Matei, el este viitorul meu soț, Patrik. Îți doresc multă sănătate și fericire!
-La fel și vouă, acum grăbiți-vă să ne vină și nouă rândul la ofițer! Matei a rămas cu ochii la Iulia și Patrik, patronul ei cu avion, cum urcă treptele spre fericire, abia aștepta să facă aceiași pași.