Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 29 iunie 2016

Un Bostan ajuns ministru

      Toată lumea a sărit în capul lui Bostan. Cum dracu să sari în capul lui Bostan, dar ce Bostan are cap? Nu, capul e bostan, dar pentru că nu se putea numi Marius Cap, mai ales, pentru că acest obiect ornamental ce se așează de regulă deasupra gâtului, având ca prim rol, să nu plouă în gât, iar cel de-al doilea rol, acela de a gândi cu el ,lipsește cu desăvârșire, s-a numit Marius Bostan. Ei bine, acest Marius, acest Bostan, a ajuns mare ministru într-o Țară aflată pe marginea prăpastiei existențiale. Alături de el în guvern, pentru a întregi tabloul fructo-legumicol , se află și ministresa Prună, amândoi străini de tot ce este în România, ministrul exprimând ideile gândite de semințele din Bostan, iar ministresa vorbind din zeama fiartă a prunelor. Când ei vorbesc , noi ne crucim și ne gândim, cum dracu au ajuns miniștrii??!!

Zilele trecute Marius Bostan, acest tehnocrat ministru ( s-a dus naibii și noțiunea de tehnocrat), a făcut o serie întreagă de aprecieri la adresa profesorilor.
Aș putea fi de acord cu ele, chiar să subscriu, în definitiv pentru niște idei izvorâte dintr-un Bostan, nici nu te aștepți la mai mult.
Spunea d-l ministru, citez : ”Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, a declarat ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate, transmite Agerpres. El le-a recomandat celor care sunt nemulţumiţi de salarii să demisioneze şi să-şi caute alte locuri de muncă. Şi, de asemenea, susţine că o soluţie pentru ridicarea calităţii învăţământului ar fi ca părinţii să plătească, lunar, taxe de şcolarizare. 100 de lei, nu mult”.  Pentru ca o muncă să fie atractivă, pe lângă dragostea pentru ceea ce faci, trebuie să existe și un stimulent bănesc, care să te cointereseze, dar să-ți asigure și traiul de zi cu zi. Profesorii nu au salarii motivante, vor să plece, unde să meargă domnule ministru? Sigur, nu mă aștept la soluții din partea unui Bostan. În Țară avem destui șomeri, posibilitățile de lansare într-o afacere sunt infime, neexistând capital. Un împrumut bancar presupune ștreang pus anticipat de gât. Pentru ce trebuie să plătim taxe școlare?  Nu vă place mentalitatea comunistă, unde învățământul era gratis, pe motiv că elevii nu aveau, după terminarea studiilor, o pregătire calitativă. Aș putea să vă contrazic, nu o fac, pentru că dvs. aveți un argument forte : propria pregătire care nu a fost de calitate. Ați făcut studiile în perioada comunistă (la revoluție aveați 19 ani), simțiți că nu sunteți pregătit, că suferiți la capitolul calitate. Și eu simt același lucru, sunt de  acord, vă susțin, sunteți slab pregătit. Dar pentru asta nu sistemul comunist e vinovat, ci faptul că în loc de cap, aveți avut un bostan.
Vreți ca părinții să plătească 100 de lei/lună, o sumă infimă spuneți dvs. Vă cred, în ceea ce vă privește. V-ați întrebat, câți părinți în Țara asta, nu mănâncă într-o zi, să poată, să-și trimită copiii la școală? Nu v-ați întrebat, știți de ce? Ați ghicit, ăsta e motivul, nu gândiți. V-ați întrebat, pentru ce copiii trebuie, să învețe? Nu v-ați întrebat, pentru că ordinul este de imbecilizare a  copiiilor, pentru a putea fi mânați cu turma. Nu ce spun profesorii este o imbecilitate. Ce ați declarat dvs. d-le ministru este o mare imbecilitate, cu atât mai mare cu cât a fost spusă de un oficial român, membru al guvernului României, un ministru. Dacă o spunea Bostan, nu avea nimeni nici o pretenție, nici nu poți avea de la un Bostan, dar când o spune o asemenea somitate, devine o mare imbecilitate. Apropo, am ascultat știrile de dimineață de la radio și de la TV, nu am auzit  că v-ați dat demisia. Nici nu aveați cum, Bostanul e tot Bostan!


Când Bostanul e ministru.

     Toată lumea a sărit în capul lui Bostan. Cum dracu să sari în capul lui Bostan, dar ce Bostan are cap? Nu, capul e bostan, dar pentru că nu se putea numi Marius Cap, mai ales, pentru că acest obiect ornamental ce se așează de regulă deasupra gâtului, având ca prim rol, să nu plouă în gât, iar cel de-al doilea rol, acela de a gândi cu el ,lipsește cu desăvârșire, s-a numit Marius Bostan. Ei bine, acest Marius, acest Bostan, a ajuns mare ministru într-o Țară aflată pe marginea prăpastiei existențiale. Alături de el în guvern, pentru a întregi tabloul fructo-legumicol , se află și ministresa Prună, amândoi străini de tot ce este în România, ministrul exprimând ideile gândite de semințele din Bostan, iar ministresa vorbind din zeama fiartă a prunelor. Când ei vorbesc , noi ne crucim și ne gândim, cum dracu au ajuns miniștrii??!!

Zilele trecute Marius Bostan, acest tehnocrat ministru ( s-a dus naibii și noțiunea de tehnocrat), a făcut o serie întreagă de aprecieri la adresa profesorilor.
Aș putea fi de acord cu ele, chiar să subscriu, în definitiv pentru niște idei izvorâte dintr-un Bostan, nici nu te aștepți la mai mult.
Spunea d-l ministru, citez : ”Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, a declarat ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate, transmite Agerpres. El le-a recomandat celor care sunt nemulţumiţi de salarii să demisioneze şi să-şi caute alte locuri de muncă. Şi, de asemenea, susţine că o soluţie pentru ridicarea calităţii învăţământului ar fi ca părinţii să plătească, lunar, taxe de şcolarizare. 100 de lei, nu mult”.  Pentru ca o muncă să fie atractivă, pe lângă dragostea pentru ceea ce faci, trebuie să existe și un stimulent bănesc, care să te cointereseze, dar să-ți asigure și traiul de zi cu zi. Profesorii nu au salarii motivante, vor să plece, unde să meargă domnule ministru? Sigur, nu mă aștept la soluții din partea unui Bostan. În Țară avem destui șomeri, posibilitățile de lansare într-o afacere sunt infime, neexistând capital. Un împrumut bancar, presupune ștreang pus anticipat de gât. Pentru ce trebuie să plătim taxe școlare?  Nu vă place mentalitatea comunistă, unde învățământul era gratis, pe motiv că elevii nu aveau, după terminarea studiilor, o pregătire calitativă. Aș putea să vă contrazic, nu o fac, pentru că dvs. aveți un argument forte : propria pregătire care nu a fost de calitate. Ați făcut studiile în perioada comunistă (la revoluție aveați 19 ani), simțiți că nu sunteți pregătit, că suferiți la capitolul calitate. Și eu simt același lucru, sunt de acord, vă susțin, sunteți slab pregătit. Dar pentru asta nu sistemul comunist e vinovat, ci faptul că în loc de cap, aveți avut un bostan.
Vreți ca părinții să plătească 100 de lei/lună, o sumă infimă spuneți dvs. Vă cred, în ceea ce vă privește. V-ați întrebat, câți părinți în Țara asta, nu mănâncă într-o zi, să poată, să-și trimită copiii la școală? Nu v-ați întrebat, știți de ce? Ați ghicit, ăsta e motivul, nu gândiți. V-ați întrebat, pentru ce copiii trebuie, să învețe? Nu v-ați întrebat, pentru că ordinul este de imbecilizare a  copiiilor, pentru a putea fi mânați cu turma. Nu ce spun profesorii, este o imbecilitate. Ce ați declarat dvs. d-le ministru, este o mare imbecilitate, cu atât mai mare cu cât a fost spusă de un oficial român, membru al guvernului României, un ministru. Dacă o spunea Bostan, nu aveam nimeni nici o pretenție, nici nu poți avea de la un Bostan, dar când o spune o asemenea somitate, devine o mare imbecilitate. Apropo, am ascultat știrile de dimineață de la radio și de la TV, nu am auzit  că v-ați dat demisia. Nici nu aveați cum, Bostanul e tot Bostan!
Acesta este un pamflet, dacă cine nu crede, să-l ia ca atare.



Când Bostanul e ministru.

     Toată lumea a sărit în capul lui Bostan. Cum dracu să sari în capul lui Bostan, dar ce Bostan are cap? Nu, capul e bostan, dar pentru că nu se putea numi Marius Cap, mai ales, pentru că acest obiect ornamental ce se așează de regulă deasupra gâtului, având ca prim rol, să nu plouă în gât, iar cel de-al doilea rol, acela de a gândi cu el ,lipsește cu desăvârșire, s-a numit Marius Bostan. Ei bine, acest Marius, acest Bostan, a ajuns mare ministru într-o Țară aflată pe marginea prăpastiei existențiale. Alături de el în guvern, pentru a întregi tabloul fructo-legumicol , se află și ministresa Prună, amândoi străini de tot ce este în România, ministrul exprimând ideile gândite de semințele din Bostan, iar ministresa vorbind din zeama fiartă a prunelor. Când ei vorbesc , noi ne crucim și ne gândim, cum dracu au ajuns miniștrii??!!
Zilele trecute Marius Bostan, acest tehnocrat ministru ( s-a dus naibii și noțiunea de tehnocrat), a făcut o serie întreagă de aprecieri la adresa profesorilor.
Aș putea fi de acord cu ele, chiar să subscriu, în definitiv pentru niște idei izvorâte dintr-un Bostan, nici nu te aștepți la mai mult.
Spunea d-l ministru, citez : ”Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, a declarat ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate, transmite Agerpres. El le-a recomandat celor care sunt nemulţumiţi de salarii să demisioneze şi să-şi caute alte locuri de muncă. Şi, de asemenea, susţine că o soluţie pentru ridicarea calităţii învăţământului ar fi ca părinţii să plătească, lunar, taxe de şcolarizare. 100 de lei, nu mult”.  Pentru ca o muncă să fie atractivă, pe lângă dragostea pentru ceea ce faci, trebuie să existe și un stimulent bănesc, care să te cointereseze, dar să-ți asigure și traiul de zi cu zi. Profesorii nu au salarii motivante, vor să plece, unde să meargă domnule ministru? Sigur, nu mă aștept la soluții din partea unui Bostan. În Țară avem destui șomeri, posibilitățile de lansare într-o afacere sunt infime, neexistând capital. Un împrumut bancar, presupune ștreang pus anticipat de gât. Pentru ce trebuie să plătim taxe școlare?  Nu vă place mentalitatea comunistă, unde învățământul era gratis, pe motiv că elevii nu aveau, după terminarea studiilor, o pregătire calitativă. Aș putea să vă contrazic, nu o fac, pentru că dvs. aveți un argument forte : propria pregătire care nu a fost de calitate. Ați făcut studiile în perioada comunistă (la revoluție aveați 19 ani), simțiți că nu sunteți pregătit, că suferiți la capitolul calitate. Și eu simt același lucru, sunt de acord, vă susțin, sunteți slab pregătit. Dar pentru asta nu sistemul comunist e vinovat, ci faptul că în loc de cap, aveți avut un bostan.
Vreți ca părinții să plătească 100 de lei/lună, o sumă infimă spuneți dvs. Vă cred, în ceea ce vă privește. V-ați întrebat, câți părinți în Țara asta, nu mănâncă într-o zi, să poată, să-și trimită copiii la școală? Nu v-ați întrebat, știți de ce? Ați ghicit, ăsta e motivul, nu gândiți. V-ați întrebat, pentru ce copiii trebuie, să învețe? Nu v-ați întrebat, pentru că ordinul este de imbecilizare a  copiiilor, pentru a putea fi mânați cu turma. Nu ce spun profesorii este o imbecilitate. Ce ați declarat dvs. d-le ministru, este o mare imbecilitate, cu atât mai mare cu cât a fost spusă de un oficial român, membru al guvernului României, un ministru. Dacă o spunea Bostan, nu aveam nimeni nici o pretenție, nici nu poți avea de la un Bostan, dar când o spune o asemenea somitate, devine o mare imbecilitate. Apropo, am ascultat știrile de dimineață de la radio și de la TV, nu am auzit  că v-ați dat demisia. Nici nu aveați cum, Bostanul e tot Bostan!
Acesta este un pamflet, dacă cine nu crede, să-l ia ca atare.



luni, 27 iunie 2016

Istoria așa cum a fost. Legea 18/1991. Împărțirea pământului. Distrugerea CAP-urilor



    
     Ion privea prin geamul de la sufragerie,  afară era o ploaie măruntă și  rece, geamul se aburea des, din când în când îl ștergea cu palma. Stana, lângă el, croșeta un milieu, pe sub sprâncene îl urmărea cu privirea pe Ion. Era la fel de frumos, părul îi era des, aspru, dar alb, era de un alb argintiu, cu nuanțe albăstrii pe la tâmple, albe îi erau și sprâncenele, doar ochii îi rămăseseră vii și neastâmpărați, tot timpul scormonind până-n adâncul sufletului celui cu care vorbea. Își purta trupul , care acum avea un pic de burtă, cu multă mândrie, falnic, mergea țanțoș, cu pălăria pusă pe-o sprânceană. Îi era drag bărbatul, trăiseră bine , nu o bătuse niciodată, de înjurat, o mai înjurase când stătuseră în sat, mai mult să vadă ăilați ce bărbat dur e el. De când veniseră la oraș, Ion s-a purtat ca un domn, nu o înjura, nu o certa, asta o obligase pe ea, să fie foarte atentă, să-i acorde ”onoarea de bărbat” în fața celorlalți. Cu copiii se purtase aspru, dar cu dragoste, voia  să facă ”oameni” din ei și, a făcut. Florin un bun gospodar, acum după revoluție își înjghebase un mic atelier, avea pe lângă un strung în fier, aparat de sudat și un atelier de tâmlărie, îl ajutau câțiva oameni, plătea bine, în funcție de cât munceau, oamenii știau asta și trăgeau tare. Sanda, este o doamnă, nevastă de primar. Cătălin, soțul ei, s-a dovedit a fi un bun edil, oamenii au început să-l aprecieze. Cel mai mult din timpul lui și-l petrece la primărie. Sanda, nu scoate un cuvânt, îi place noua ei poziție socială, era în stare să se mute cu el în biroul de edil al orașului, numai să nu-l tulbure din activitate. Peste un an vor fi iar alegeri, iar el, Cătălin, trebuie să câștige din nou.
Costel s-a mutat cu nevasta la munte, socrul lui are mai multe livezi cu pomi fructiferi și l-a chemat să muncească împreună. I s-apărut bună perspectiva, așa că a lăsat serviciul care, oricum începuse să scârție, și a plecat la țară. Trece mereu pe acasă, ne lasă din toate fructele lor, de la cireșele amărui, nu mai bune de făcut dulceață, până la gutuiele de toamnă cu mireasma lor  specifică și puful moale ca al puilor mici abia ieșiți din ou.  Ăsta micu, Gicu, a plecat în Turcia la muncă și-a luat și nevasta cu el, copiii sunt la soacră-sa. Am vrut să-i iau la mine, nu a vrut nora-mea, a zis că suntem bătrâni și nu mai știm, să ne ocupăm de copii. Stana, a lăsat pentru o clipă lucrul din mână, a luat o oglinjoară care era pe măsuța de lângă fotoliu, cu timiditate și-a apropiat chipul de apele oglinzii. Surprinsă, a zâmbit celei din oglindă, un chip frumos de femeie, cu ochii mari, curioși, nas fin, puțin în vânt, buze cărnoase, senzuale, tenul fără riduri pronunțate, poate la colțul buzelor este un rictus, iar la coada ochilor începe, timid, să se formeze ”gheara gâștei”. ”Dacă eu sunt femeia din oglindă sunt mulțumită de felul cum arăt”. Se uită la  soțul ei, care privea prin geam undeva departe, nu a auzit când l-a strigat, abia a doua oară a răspuns:
-Ce-i femeie? S-a întâmplat ceva? De ce mai deranjat, eram departe, foarte departe cu gândul.
-Sunt frumoasă? Ion a privit spre nevastă, de parcă atunci o vedea pentru prima oară. Figura serioasă a femeii l-a determinat să dea un răspuns.
-Femeie, vino și stai lângă mine! Așa, aici pe canapea, apoi cu o mână o cuprinse pe după umeri, puse capul ei pe pieptul lui, o mângâie duios, așa cum faci cu un copil, când pune botic de supărare, o sărută pe obraz și îi șopti la ureche: tu ești cea mai frumoasă femeie, atunci îl cuprinse în brațele ei și cu ochii în lacrimi, cu vocea tremurândă de emoție îi zise:
-Mulțumesc Ioane, mai făcut din nou cea mai fericită femeie. O lacrimă, ca un mic diamant, a căzut din ochiul ei pe buzele bărbatului. Pentru Ion a fost ca un jurământ de crediță, era semnul divin al iubirii, pe care i-o purta femeia  de peste 45 de ani.
-I-a vezi Stană, că a intrat cineva în curte. Ion continuă să privească prin geam la ploaia măruntă, deasă și rece pentru acest sfârșit de august.
-Ioane, a venit din sat vărul tău Gheorghe Căpățână, e în bucătărie, curge apa șiroie de pe el.
-Bagă-l femeie în baie și dă-i niște schimburi uscate, că se îmbolnăvește omul. Vin și eu imediat.
Ajuns în bucătărie, așteptă să iasă Gheorghe din baie, să poată schimba o vorbă, două. Nevasta puse pe masă două cești și sticla cu țuică, a lăsat la îndemâna și chiseaua cu dulceață, dacă musafirul ar dori să guste. Din baie, îmbrăcat cu niște haine prea largi pentru el, dar curate și uscate, a ieșit Gheorghe, vărul lui dulce, pe care nu-l mai văzuse de peste 15 ani. Fără să stea pe gânduri, Ion la prins în brațe  și la sărutat pe amândoi obrajii, apoi s-a dat doi pașii în spate și l-a privit lung. Deși era mai mic cu doi ani , Gheorghe , uscațiv, cu mustățile pe oală, albe, îngălbenite de tutun în dreptul nărilor, puțin adus de spate, de parcă ar suferi de dureri de burtă, cu ochii de un albastru spălăcit stinși și umezi, părea mult mai în vârstă decât Ion.
-Care mai e povestea prin sat vere? Ce se mai întâmplă? Mai merge colectivul, sunteți în asociație, cum e acum? Ion era dornic de vești. În acel moment s-au auzit două ciocănituri discrete, apoi ușa s-a deschis și în interior cu apa șiroind, de pe o umbrelă uriașă, a pătruns Tavi Popescu.
-S-a întâmplat ceva? Stana a sărit speriată, când l-a văzut pe Tavi, intrând la ei în casă pe o asemenea vreme câinoasă.
-Nu, m-am plictisit, Sofia e plecată de ieri la Zoie și nu a venit azi noapte, fac niște dulcețuri, m-am plictisit și am venit la voi. Ei, dar văd că aveți musafiri?
-E vărul meu, nu l-am mai văzut de 15 ani.
-Tavi, tu ai mâncat azi? Stana știa, că nimic nu ura mai mult cumătrul ei, decât să pregătească masa.
-Nu, nu am mâncat, stai puțin să beau o țuică cu băieții, apoi voi gusta ceva.
- I-a zi vere, la ce te-am întrebat adineauri.
-Lucrurile sunt tare încurcate, ca să zic așa. Colectivul nu mai e, că era al lui Ceaușescu, vitele au fost puse în vânzare, am cumpărat și eu două junici și o vacă cu lapte. Am auzit că vânzarea se face așa, două vite se vând cu acte în regulă, trei se casează prin Proces-Verbal de eveniment, adică, vezi Doamne, au murit.
-Tractoarele le iau tractoriștii acasă, pentru că la colectiv nu mai are cine le păzi. Ei zic că tot ce încasează pentru lucrările efectuate pe pământul nostru trimit banii la SMA (Stațiunea de Mașini Agricole). În primăvară a fost nebunie, a început să se împartă pământul, fiecare îl voia unde îl avusese, nu se mai putea respecta întocmai hotarele, se construiseră canale uriașe pentru irigarea culturilor, apăruseră noi drumuri, lacurile naturale fuseseră asanate, configurația terenului era alta. Oamenii nu înțelegeau, voiau acolo unde a fost, nici un pas la stânga sau la dreapta. Se băteau, se omorau între ei, au fost două cazuri de înjunghiere, unul a murit, iar celălalt a stat luni de zile în spital, apoi după ce s-o înzdrăvenit, l-o arestat poliția, așa-i spune parcă, pentru crimă. După ce vom primi ”titlurile de proprietate”, va fi altă muncă, alți bani cheltuiți, să ieșim din indiviziune,pe un titlu suntem mulți.Titlul va veni, pe numele celor care au deținut pământul în 1962, când s-au înscris la colectiv, mulți dintre ei sunt morți, moștenitorii trebuie să-l împartă, va fi greu.
Zilnic, mai bine de două luni, de dimineața până seara, împreună cu nevastă-mea,  Mita, am stat pe câmp. După ce mi s-a măsurat pământul, altă alergătură după tractor să are, apoi să discui, să-l semăn, acum e frumușel porumbul, sper să fac multe duble, dar ce folos că este ieftin. Se aduce din import, iar al nostru îl dăm pe nimic. Dacă vând porumbul cu dubla, nu scot, nici banii pentru pe care i-am dat pe lucrările mecanizate, apăi sapa manuală, azotul, culesul, transportatul  acasă, tăiatul cocenilor, etc.
-Dar grajdurile, sistemele de irigații astea mai sunt, că au costat bani frumoși?
-Nimic, grajdurile au tăbărât ca ulii, cei care sunt acum cu asociațiile, adică fosta șefă contabilă și fosta Președintă, au făcut, așa de ochii lumii, gură să nu luăm nici o cărămidă din grajdurile și construcțiile din curte CAP-ului. Apoi după ce noi prostimea am luat dintr-un colț, când am mers dimineața acolo dispăruseseră 2 grajduri cu totul. Se zvonea că tocmai șefa contabilă le dărâmase, iar cărămida o cărase cu mașinile pe un teren al ei, unde urma să facă casă lui fiu-său. În câteva nopți s-a dărâmat tot, puteai semăna pe locul unde altă dată era mândria colectivului. Țevile de irigații au ajuns în curțile oamenilor, la unii mai mult, la alții mai puțin, dar grosul tot la cele două foste șefe sunt,dealtfel acolo au ajuns și motoarele și aspersoarele.
-Nu este bine ce ați făcut, Tavi privea cu milă la bărbatul din fața sa.CAP-ul era un bun al vostru al tuturor celor care au muncit în el, tot ce s-a construit acolo, toate investițiile făcute au fost din munca voastră. Câțiva bandiți au avut nevoie ca voi să furați câteva cărămizi și câteva țevi din zestrea  instalațiilor de irigare pentru  ca ei, să poată fura tot. S-a distrus munca de 30 de ani a voastră, a tuturor, nu Ceaușescu le construise, nu Ceaușescu muncise în arșița soarelui, ci voi țăranii, voi, cu palmele voastre, ați ridicat toate construcțiile din CAP, voi ați făcut marile canale prin care se aducea apa la cuibul de porumb, de fasole și la celelalte cereale. Voi ați făcut posibil ca pământul să rodească. Acum ați distrus tot, într-un an ați distrus toată munca voastră de 30 de ani. Nu se mai poate face nimic, vă omorâți pentru o jumătate de pogon de pământ, pe care oricum, nu aveți cu ce îl munci, toate astea pentru ca aceia care au deținut suprafețe mari de pământ înainte de colectiv să și le ia înapoi. Nu știu ce se va întâmpla cu România, aseară Rotaru îmi spunea, că sunt semne clare că guvernul nu mai face investiți în construcții industriale. A fost sfătuit să-și găsească de lucru în altă parte . Nu vrea să plece, vrea să întâmpine greutățile viitoare împreună cu muncitorii lui.
-Nu știu ce vom face, cu ce vom trăi de acum în colo, colectivul era bun, ne plătea pentru munca prestată, ne mai ajutam cum puteam. Acum suntem ca frunzele în vânt, de va veni un uragan mai mare, ne-or risipi prin toată lumea. Gheorghe, cu ochii în lacrimi a terminat ultimele cuvinte de spus. Pensia e mică, sunt bătrân, nu are cine mă ajuta. Copiii abia o scot ei la capăt.
-Să sperăm că va exista un bun program pentru dezvoltarea agriculturii, dacă nu, viitorul nostru este sumbru.
-Haideți să mîncați, că Gheorghe e obosit de pe drum, Stana era bucuroasă, că avea musafiri, astfel mai auzea și ea, ce se întâmpla în Țară.
Va urma!
Mulțumesc pentru poză: viitorulilfovean .ro




vineri, 24 iunie 2016

Discursul în Parlament al deputatului Angel Staicu, după votarea legii pensiilor suplimentare pentru parlamentari



                    
               
             Doamnelor și domnilor,                       
     Astăzi, în cel mai înalt for al democrației , în Parlamentul României, s-a  scris istorie. Da, istorie, aș se poate numi actul de astăzi. Mă veți întreba : de ce istorie? Am să vă răspund, pentru că, niciodată nu s-a mai întâmplat, ca oamenii să primească o pensie, fără să fii contribuit la sistemul de pensii.
Puteam doamnelor și domnilor ca în *90, *92, *94 etc., să venim cu o lege, prin care se reglementa, modul în care puteam beneficia de îndemnizații, care să fie adăugate la pensia noastră, cuvenită pentru munca prestată. Existau foarte multe căi, cele mai bune și mai sănătoase ar fi fost să contribuim benevol cu anumite sume de bani la sistemul de pensii, iar atunci când venea vremea pensionării, s-ar fi adunat și cuantumul de pensie cuvenit conform cu cotizația depusă.
    Acest mod de lucru , doamnelor și domnilor, ar fi fost al unor oameni cu bun simț, al unor oameni responsabili, al unor oameni  conștienți de menirea lor și responsabilitatea față de votul cetățeanului.
Dacă am fi procedat astfel, adică am fi cotizat, am fi fost un exemplu demn de urmat, ar fi fost un precedent bun, practic, s-ar fi făcut o breșă, în goana asta acerbă a tuturor funcționarilor din Instituțiile statului pentru jefuirea banului public. Dar cum să scăpăm  ocazia, de a ne înfrupta și noi din bugetul statului, mai ales că îi putem da o formă legală.Foștii președinți nu beneficiază de o  pensie egală cu 75% din salariul Președintelui în funcție? Pe lîngă asta de secretară, SPP, mașină și locuință de serviciu? Pentru ce toate aceste foloase? Ce face pentru Țară un Președinte care nu mai este în exercițiul funcțiunii? Are el întâlnirii cu alți șefi de stat, organizează mese rotunde cu marii politicieni ai lumii, pentru a dezbate problemele acute interne și internaționale? Nu, nimic, unii sunt în politică, partizanii ai vreunui partid, nici măcar nu au rămas independenți și să acționeze ca analiști politici. Și atunci întreb: Pentru ce toate aceste drepturi, de ce un Președinte e mai presus decât un Prim Ministru care are ca sarcină administrarea treburilor Țării? Ăsta este tot un mod legal de a devaliza banul public. La fel de bine pot vorbi despre anumiți judecători și atunci noi de ce să nu putem beneficia, mai ales că noi am făcut legile, prin care toți au putut fura.
     Trebuie să fac un scurt istoric. Vă amintiți alegerile din 2012? Atunci au intrat în Parlament, candidați care erau pe locul trei, practic pierduseră alegerile. Puteau să nu accepte, mai ales că se depășea numărul de locuri din Parlament. Nu, au rămas, s-a trecut la modificarea sălii de sedință, prin aducerea de noi scaune, pentru candidații admiși peste numărul de locuri. Atunci s-a văzut probitatea noastră morală. Apoi puteam să modificăm prin lege, de așa natură încât numărul membrilor din Parlament să nu depășească trei sute de parlamentari, plus, minus. Nici aceasta nu am făcut-o.
Doamnelor și domnilor,
Parlamentul României este stindardul democrației românești. Oare? Am fost noi în stare, să ne ridicăm la nivelul cinstei și menirii de a fi parlamentar? Nu, categoric, nu. Ne-am comportat ca niște oi care, urmează oaia cea mai bezmetică din turmă. A sărit prima oaie în apă, au sărit și celelalte. Am tremurat de câte ori am auzit cuvâtul DNA. Dacă strănuta L.C. K., noi precis eram răciți.
Prin urmare, votul de astăzi se înscrie pe aceeași linie a fraudării, jefuirii și despuierii bugetului de stat.
Da, asta vom face prin legea votată. De unde v-a lua guvernul banii, pentru a plăti uriașele pensii speciale, pe care noi am binevoit să ni le votăm? Simplu, din banii ce trebuiau folosiți pentru dotarea spitalelor, a îmbunătățirii învățământului, etc. Avem noi vreo problemă de moralitate? Nu, nu avem, cum să avem așa ceva. Dacă ne-ar fi mustrat  conștiința, trebuia să nu votăm legea. Cum să nu o votăm când în timpul dezbaterii proiectului de lege, nu dormea nici un coleg de-al nostru, toți erau atenți și urmăreau înfrigurați dezbaterile, nu cumva să nu treacă legea. Liberalii nu au votat legea, foarte bine, au depus cumva și acte notariale prin care renunță la drepturile ce le revin din prezenta lege? Nu, vor beneficia, de tot ce le conferă această hulită lege.
    Doamnelor și domnilor, trăiască furtul, nesimțirea și tupeul, căci ceea ce am votat noi astăzi, este furt legiferat.
Noi nu putem fi ca plebea, care a fost nevoită, să lucreze zeci de ani în câmpul muncii, să plătească o cotizație la Casa de pensii, pentru ca în final să aibă o pensie de mizerie. Noi, ca parlamentari, ne permitem, să luăm o pensie foarte mare, de 7-8 ori mai mare decât pensionarul plătitor de cotizație
Acest articol este un pamflet

Mulțumesc pentru poză : ziaruldeiasi.ro

marți, 21 iunie 2016

Casa de Asigurării de Sănătate, Inundațiile și cei doi străini de Țară Iohannis și Cioloș



        
  O știre apărută astăzi m-a bulversat.  Cum dracu  de nu m-am obișnuit cu știrile negative, cu știrile anti -națiune, anti -Românie, dar mai ales anti -populație, iar din populație cu precădere bătrânii și bolnavii sunt cei mai vânați? Privind prin această prizmă, știrea de astăzi nu o consider știre, ci un anunț ca acela ce se făcea pe vremuri la ”Gazeta de perete”. Știre ar fi fost , dacă vestea de astăzi suna altfel ,decât a sunat. Nu vă mai țin pe jar, Casa Națională de Asigurări de  Sănătate, a emis Contractul cadru dintre Casă și Medicii de familie, fără ca aceștia, medicii, să fie invitații la negocieri. Prin urmare, s-a încheiat un contract de prestări servicii fără ca ambele părți ale contractului să-și spună părerea.
Medicii de familie refuză semnarea contractului, nu contest dacă au , sau nu dreptate, pe cale de consecință, medicii de familie, începând cu data de 1 iulie, e posibil,să ceară  pacienților, să plătească consultația, chiar dacă aceștia sunt asigurați. Cei mai mulți sunt bătrânii, care, suferind de boli cornice, sunt nevoiți, să meargă în fiecare lună la cabinet pentru eliberarea rețetelor. Cred căasta esteîncăo lovitură împotriva pensionarilor și a bolnavilor cronic, consumă mult cu medicamentele compensate și nu le mai rămâne multți bani de prăduit.
Casa de sănătate a fost într-un continuu scandal aproape de la înființarea ei. Aparatul administrativ, birocratic încărcat, atât la centru cât și în teritoriu, fac ca banii asiguraților să meargă în salariile uriașe ale funcționarilor, iar puținul care rămâne, să nu ajungă pentru actul medical propriu-zis. Eu cred, că medicii de familie e bine să fie plătiți în funcție de activitatea depusă. Nici un moment nu trebuie, pusă în pericol viața pacienților din cauza unor gândiri obtuze. Restructurarea Casei De Asigurări de Sănătate este imperios necesară. Mai mult de 40% din banii proveniți de la asigurați, se pierd pe salariile funcționarilor  casei. O sumă uluitor de mare, din restul de 60% se plătesc medicii,medicamentele,apartura și para îndărăturile , iar când e vorba de un copil, tânăr, sau vârstnic care suferă de o boală grea, iar în România nu se poate trata, Casa nu are bani, pentru a-l trimite în străinătate la tratament.
Ca dealtfel și alte organe care s-au înființat după 1989 și Casa de Asigurări de Sănătate este o instituție prin care se  sifonează banii publici. Îmi amintesc de controale ale Curții de Conturi cu atenționări serioase, față de modul  în care au fost administrați bani, dar  nu s-au luat nici un fel de măsuri. Poate nu le-a venit rândul, știe DNA-ul.
Pacienții, în special pensionarii,  mare parte dintre ei, sunt bolnavi cronici  au devenit mingie de ping-pong între CAS și medicii de familie. Nu mă miră, m-aș fi mirat, dacă reprezentanții Casei s-ar fi întâlnit cu reprezentanții medicilor de familie, ar fi discutat, s-ar fi pus de acord, apoi ar fi semnat contractual.
Ce simplu ar fi fost, dar din păcate noi trăim într-o Țară în care lucrurile simple sunt complicate, pentru că nimeni nu-și dorește o Românie funcțională. Casa de Asigurări  de Sănătate se încadrează perfectul în tiparul instituțiilor în care funcționarii ei sunt puși pe căpătuială. Așa cum Premierul și Președintele sunt străini de tot ce se întâmplă în Țară, tot la fel și functionarii CAS sunt străinii de nevoile pacienților; pentru ei viața în România este o corvoadă existențială.
Un alt exemplu, o parte a României este sub ape de vreo trei săptămâni, nimeni , nici Președintele, nici Primul Ministru nu au scos un cuvânt, abia astăzi, 21 iunie 2016, s-a întrunit un comandament de urgență, în urma acestui comandament premierul cu gură moartă, silit se pare, să spună cinci cuvinte, a pomenit ceva despre niște măsuri care urmează a fi luate. Nu mă interesa să-l văd pe greoiul nostru
 president cu cizme de cauciuc mergând prin locurile inundate, nici chiar pe premierul Cioloș tras cu vreo barcă prin apele învolburate, dar voiam ca ei, să transmită semnale clare în teritoriu, prin care îi ajutau pe oamenii năpăstuiți, prin care spuneau oamenilor rămași fără agoniseala de-o viață, că ei, mai marii Țării le deplâng soarta și sunt alături de suferința lor. Era un gest de omenie, de om caruia îi pasă de soarta supușilor lui. Nu am greșit cuvântul, Iohannis se comport ca un rege autocrat, iar pe noi ne vede ca pe niște supuși prea plecați, mult prea aplecați.
Domnilor guvernanți, vorbesc cu dvs., cu locatarul de la Cotroceni nu ai ce vorbi, e o păpușă din ce în ce mai grasă, mai plină de el și cu morcovul mai tare înfipt în partea dorsală, reiau, domnilor guvernanți, eu vă înțeleg, că vă este greu, să vorbiți, să luați măsuri pentru ajutorarea populației, dar măcar așa declarativ o puteați face. Știu că ăia, de v-au trimis aici, sunt cu ochii pe voi, asigurații, că nu au de ce să se teamă, din toamnă se va trece la semnarea acordului cu FMI-ul, iar austeritatea, e ca și instalată, mai aveți să tăiați salariile și pensile. Păi ce credea România, că îi merge, e de capul ei, auzi creștere economică la români, plimbă ursu și treci la creștere economică negativă ca pe vremea micului Boc.
Mulțumesc pentru poză :news-alert.eu