miercuri, 21 decembrie 2016

Iohannis, ia de la Dragnea !

    După propunerea alianței PSD-ALDE făcută președintelui țării, prin care Sevil Shhaideh a fost nominalizată drept candidată pentru funcția de premier al guvernului, Iohannis s-a trezit cu un cartof fierbinte în mână.
În aceasta situație d-l Președinte ar trebui, să înceteze consultările, acestea ne mai având obiect. Pentru a nu fi acuzat, că întârzie formarea guvernului, d-l Iohannis ar trebui ca diseară cel târziu, să emită decretul, prin care d-na Sevil Shhaideh este desemnată candidat de premier și este împuternicită să formeze guvernul.
Orice întârziere nu este benefică pentru nimeni, d-l Președinte trebuie, să vadă lucrurile realist și nu subiectiv, să se comporte ca un adevărat bărbat de stat și să facă nominalizarea. Nu are la ce se gândi, au gândit PSD-iști care au majoritatea în parlament, domnia sa nefiind altceva decât ecoul social-democraților.
În cazul în care nu va face această nominalizare, există riscul de a fi suspendat și chiar demis. Nu cred că Iohannis, este așa de curajos, încât să nesocoteasca propunerea alianței PSD-ALDE. A întârzia nominalizarea, motivând că trebuie, să se mai consulte cu USR , UDMR și PMP este o pierdere de timp. Niciun alt partiduleț nu mai poate schimba nimic în privința numelui, ce va fi nominalizat pentru funcția de prim ministru.
    Liviu Dragnea prin această propunere, îl lasă fără replică pe Iohannis. Poate că i se va reproșa lui Dragnea, că viitorul premier va fi obedient față de el. Foarte bine, Dragnea va deconta, dacă guvernul nu va implementa cele scrise în programul de guvernare.
Prin urmare W.K.Iohannis trebuie, să emită de urgență decretul de nominalizare al d-nei propuse de alianța PSD-ALDE.
Iohhannis ia de la Dragnea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...