luni, 26 septembrie 2016

Riscul de a fi politician

     Daniel Barbu, se pare, că este un bun profesor universitar, dar mă tem că, politica nu este arma lui forte. Ultima declarație spusă în spațiul public, a inflamat spiritele . Pe de o parte militarii românii s-au simțit lezați de declarația lui Barbu, dar și cei din taberele adverse au găsit un motiv, să sară la gâtul politicianului ALDE.
După cum văd eu politica și politicianul, lucrurile sunt departe de adevăr. În drept politicianul este un soldat în slujba poporului, gata să se jerfească pentru binele cetățenilor și al patriei sale. Pentru a împlini acest deziderat cetățenii l-au împuternicit cu votul său. Din acest punct de vedere Daniel Barbu are dreptate, dar tot nu se poate compara cu un militar aflat în teatrul de operațiuni.
În fapt, politicienii, beneficiari ai votului cetățenilor , sunt în slujba banului public, cum să-l fure mai repede și în detrimentul cetățeanului și al țării. Vă amintiți cei mai învârstă, stema țării de până în 22 decembrie 1989, arăta toate bogățiile patriei, primul lucru care s-a făcut la revoluție, a fost, să fie scoasă stema de pe tricolor. Oare de ce? Bine, era scris RSR, se putea șterge și repune sub semnul România. Să facem un exercițiu de memorie, pe stemă erau brazii care acum numai sunt, schelele petroliere pe care nu le mai avem, holdele de grâu, nici acestea nu mai sunt. Iaca de ce a fost scoasă stema, pentru că în viitor nu ar mai fi corespuns realității. Am făcut această divagație, pentru a demonstra domnului Daniel Barbu că politicienii nu sunt acei soldați în slujba țării, ci au lucrat împotriva intereselor patriei, nu toți, dar ce contează câțiva răzleți și ăia tăcuți, iar când vorbesc, spun prostii. Meseria de politician nu s-a demonstrat a fi așa de riscantă după jaful produs.
    România numai are  independență, nici nu are cum, atâta timp cât suntem datori, iar industria, aia care este, o patronează investitorii străini, nu mai vorbesc de sistemul financiar, care este al unor mari bănci străine și care ”sug” și ultimii bani, care ar fi putut întări economia României. Pe nici un politician român aflat la putere, nu l-am văzut bătând cu pumnul în masă la Bruxelles pentru, aș susține independența și doleanțele țării. Ba din contră, merg la Bruxelles cu căciula-n mână și cu frica-n sân să nu-i mazilească stăpânii. Nu suntem primiți în spațiul Schengen, e un fel de fata Morgana pentru noi, în timp ce imigranții arabi se plimbă prin toată Europa. Unde sunt acei politicieni care își riscă, ce își riscă domnule Barbu? A venit ordin de la Bruxelles, pleacă Ponta vine Cioloș, nu am văzut nici un politician să spună: ”măi fraților asta e România mea, voi nu aveți voie să vă amestecați în treburile noastre interne, guvernul a fost numit de Parlament, care a trecut prin niște alegeri”. Nu, toți au tăcut, era să zic în frunte cu Iohannis, dar domnu tace mereu, iar când vorbește, te crucești, de ceea ce poate spune.
    A fost referendumul din 2012, UE și SUA au făcut ceva pe voturile a peste 7 milioane de români, nu am văzut nici un politician, să se lege cu lanțurile de gardul sediului UE de la Bruxelles, sau de gardul ambasadei SUA la București, în semn de protest pentru ingerința ordinară în rezultatul referendumului pentru a opri pe scaunul de la Cotroceni un președinte izgonit de mase.
Domnule Daniel Barbu, nu v-am văzut, luînd poziție fermă împotriva multimplelor abuzuri, pe care le-a suferit țara noastră. Nu v-am văzut, ”riscându-vă viața”, luînd poziție împotriva faptului, că ne trimitem tinerii, în teatre de război care nu sunt în interesul României. Pentru ce ne mor atâția ostași? Cine a întrebat poporul, dacă vrea să-și trimită  copiii la moarte în îndepărtatul Afganistan, pentru ce?  Suntem niște sateliți neînsemnați ai unei mari puteri? În mod cert da, suntem prinși între conflictele marilor puteri, din care vor câștiga titanii, iar noi vom fi doar carne de tun.
Cine a făcut vreodată o radiografie corectă a situație politice actuale, fără a fi umil față de occident? Nimeni, toți politicienii s-au făcut preș în fața occidentului, toți politicienii sunt slugi docile ale altora, nu ale poporului său.
    În această situație vă întreb domnule Barbu, care este riscul meseriei de politician? De ce naiba exagerați, riscul este al proștilor de alegători, atunci când vă trimit degeaba în Parlament, atunci când îi mințiți, că faceți și dregeți în favoarea României. Nu, faceți de toate în favoarea voastră, riscul este 100% creat de voi politicienii. Riscul este al pensionarilor ,care sunt la limita subzistenței, al tinerilor care nu găsesc un loc de muncă, al muncitorilor plătiți cu minimum pe economie, care este mai mic decât o sticlă de șampanie plătită la ziua aniversară a lui Blaga, riscul este al pacienților care ajung în spitalele nedotate tehnic și fără medicamentele necesare tratării bolilor, riscul este doctorilor care nu au un instrumentar modern, riscul este al tinerilor elevi cărora nu le asigurați un cadru de învățământ corect, iar profesorii să fie remunerați după munca lor. Ăsta se numește risc. Mai există riscul ostașilor  și cel mai dureros lucru este faptul că, mor și nu știu pe altarul cărei patrii mor, că al României nu poate fi.
Mulțumesc pentru poză : cetin.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...