Confesiuni. La horă II

      

   Ziua era pe sfârșite. Soarele se rostogolea spre locul de odihnă, orizontul începuse să se înroșească, oamenii, în grupuri sau solitari, se întorceau de la câmp. George, cu coasa pe umăr și traista cu ciocârdeie în mână, gătase locul de cosit, iar pe drum mergea grăbit, salutând sătenii întâlniți în cale, nevrând să intre în vorbă cu nimeni fiindcă se zorea să ajungă mai iute acasă. A intrat bucuros în curte, nevasta îl  aștepta în spatele bucătăriei, să nu-l vadă nimeni, cu apa pregătită în copaia cea mare din lemn de plută, cioplită de bunicul ei și primită ca zestre de la mamă-sa. Bărbatul a pus coasa la locul ei agățată sub polata din fața grajdului, ciocârdeiele în micul atelier, apoi a mers la nevastă care stătea pe un scaun în așteptarea lui. Răcorit şi împrospătat, primenit cu haine curate ce miroseau a busuioc, George, pășind alene, s-a așezat la masa de lângă bucătărie. Soarele era pe scăpătate, umbra lungă a bucătărie făcea să fie răcoare la masa de afară. Din bucătărie a apărut zâmbitoare soţia, l-a sărutat sorbind cu nesaț mirosul lui de bărbat curat cu miros de busuioc. George a rămas cu ochii privind în urma ei, gândurile i se duseseră cu cinsprezece ani în urmă, era într-o duminică...

     Tocmai venise din armată, încă mai mergea în cadenţa militărească, în prima duminică ieşise în sat să mai vadă lumea şi de ce nu, să-l mai vadă şi lumea pe el.

     Căminul Cultural din sat găzduia de ani de zile în zi de duminică, însă și în alte zile de sărbătoare,  tradiţionala horă, loc de întâlnire pentru toţi oamenii din sat, de socializare mai ales pentru tinerii în căutare de prietenii. Cu pas milităresc s-a apropiat de un grup de băieţi cam de vârsta lui, după salutul de rigoare, îmbrăţişări şi urări de bun venit, au început să discute despre ceea ce îi interesa cel mai mult și pentru care veniseră la horă: fetele. Au discutat despre una, despre alta, George nu participa la discuţie, era atent mai mult la fecioarele ce se plimbau ostentativ prin fața lor ţinându-se de braţ. Râsul lor era precum clinchetul clopoţeilor de argint, şi vorbele, destul de tare rostite, lăsau să se înţeleagă că nu le-ar fi deranjat prezenţa flăcăilor. Una dintre fete, mai tăcută decât celelalte, se simţea stingherită de râsul zgomotos şi aluziile mai mult decât directe făcute de mândrele fecioare la adresa băieţilor. George privea atent fecioara mai retrasă, era înăltuţă, subţirică, cu părul şaten, lung, căzut în valuri pe umeri, era îmbrăcată cu o bluziţă subţire, verde, care lăsa să se ghicească sânii precum merele domneşti, fusta de culoare bleumarin, scurtă, scotea în relief genunchii rotunzi şi pulpele pline cu glezna fină. A urmărit-o cu privirea, fata împreună cu grupul zgomotos de fecioare se plimbau în susul şi în josul uliții. Nu o cunoştea, a întrebat tovarăşii de discuţie cine este, unul dintre flăcăi i-a explicat că nu este din sat, este venită la o mătuşă, iar dacă vrea să o cunoască îl prezintă el pentru că o cunoştea pe fată fiind vecin cu mătuşa ei. George a fost de acord, după aceea amândoi au mers la grupul fetelor, după prezentările de rigoare, prietenul lui împreună cu celelalte fete au plecat. Rămaşi singuri, cei doi tineri străini unul de celălalt până atunci au avut câteva momente când s-au simţit stingheriţi, apoi George, ca bărbat, a preluat controlul discuţiei. Vorbea despre armată, despre cărţile pe care le citise ori pe care urma să le citească, ar fi vorbit despre lună și stele, despre călătorii spre Marte, doar ea să nu plece de lângă el. A aflat că este  venită în vizită la o soră a mamei ei, că nu este căsătorită şi nici prieten nu are.
   Soarele scăpătase după deal, înserarea începuse să pună stăpânire pe sat, fetele şi băieţii, dar şi ceilalţi săteni se retrăgeau spre case. Numai ei doi continuau să meargă unul lângă celălalt vorbind despre ei şi despre viaţa lor. Nicole, acesta era numele fetei, a atras atenţia lui George că numai poate rămâne, fiindcă s-a înserat şi mătuşa ei va fi îngrijorată. Curios, George a întrebat-o cum de se numește Nicole și nu Nicoleta. Cu obrajii aprinși din cauza stinghereli, însă pe care flăcăul, din cauza întunericului, nu-i putea vedea, a explicat cu lux de amănunte cum de avea acel nume franțuzesc. Mama ei avusese o soră care plecase în Franța ca servitoare împreună cu stăpâna ei prin 1945, imediat după război. Nu mai revenise niciodată în România. Acolo se măritase cu un algerian, cetățean francez și avusese o fetiță căreia îi puseseră numele Nicole. Din păcate fata a murit. Cum mama își iubea foarte mult sora, când m-am născut eu mi-a pus numele Nicole după nepoata ei care murise copilă. George  fost impresionat de povestea numelui fetei, s-au mai plimbat un timp, apoi a condus fata acasă. 

   A rămas singur, după ce fata cu greu închisese portița, nu fiindcă nu știa cum se încuie, ci nu voia să plece de lângă flăcăul de care începuse să prindă drag, s-a mai plimbat pe uliţele satului, nu mai plouase de mult, glodul începuse să fie gros pe drumurile neasfaltate. Orice căruţă, sau maşină trecea, acestea treceau rar, doar camionul colectivului mai trecea din când în când pe ulița satului, lăsa în urmă un nor gros de praf. Într-un târziu a plecat spre casă, plutea, era pentru prima dată când simţea că în stomacul lui apăruseră fluturii. Erau nişte fluturi iritaţi, parcă supăraţi că fusesră deranjaţi din somnul lor, din acestă cauză zburau haotic, se loveau de pereții stomacului provocând milioane de senzaţii necunoscute de el până atunci. Simţea fiori pe care nu-i mai simţise, s-a dezbrăcat şi s-a trântit în pat cântând fals o arie auzită demult. Cu ochii închişi se gândea la fată, îi vedea ochii căprui, limpezi şi bine conturaţi. Sprâncele pensate discret, arcuite deasupra ochilor, scoteau în relief faţa cu obrajii ai căror pomeţi uşor ridicaţi dădeau o notă de frumuseţe. Buzele, fără a fi subţiri, aveau o senzualitate aparte. A încercat să adoarmă, somnul nu se lipea de el, Nicole îi apărea în faţa ochilor, era acolo, o simţea lângă el, dorea să pună mâna pe ea, în schimb nu se clintea din teama că ar putea să dispară.

     Abia într-un târziu l-a furat somnul, a fost un somn profund de bărbat tânăr. Dimineaţa s-a trezit cu gândul la Nicole, voia să o vadă, în acelaşi timp ştia că până seara nu se va putea. A făcut toate treburile prin curte şi ogradă cu gândul la fată, muncea cu sârg pentru a păcăli timpul să treacă mai repede. Cu cât muncea mai mult, cu atâta timpul părea că se târăşte precum un şarpe leneş toropit de căldură. A venit seara, s-a spălat, s-a bărbierit, apoi, cu hainele curate şi mirosind a lavandă, George a plecat pe drum. A mers direct la mătuşa fetei, nu se vedea nici ţipenie de om prin curte, ar fi vrut să strige, nu ştia dacă se cădea să facă asta, s-a mai plimbat în sus şi în jos până ce Nicole a ieşit la poartă cu găleata să ia apă. George a sărit imediat să o ajute, după ce a umplut găleata, Nicole a intrat în casă promiţându-i că va ieşi imediat. S-a ţinut de cuvânt. Sub pretextul că nu mai sunt chibrituri a spus mătuşii că merge la magazin să cumpere. Mătuşa, femeie trecută prin viață, care folosise în vremea fecioriei aceleași tertipuri, privind-o cu coada ochiului, şi-a zâmbit în barbă şi a lăsat-o. Din pragul ușii i-a strigat să nu se grăbească fiindcă a mai găsit ea o duzină.

      Când fata a venit lângă el, George i-a sărutat mâna, apoi pe degetele lungi de pianistă a depus câte un sărut, așa cum văzuse el într-un film italian când era militar și fusese dus cu compania la Cinema. Nicole ar fi vrut să-şi tragă mâna, numai că gestul băiatului a surprins-o plăcut. A lăsat mâna ei în mâna lui, o simţea puternică, apoi l-a cuprins de braţ înclinând capul spre umărul flăcăului.

Au fost multe astfel de întâlniri, fata uitase să mai plece la părinţii ei, iar mătuşa nu se grăbea să scape de ea, semn că îi plăcea băiatul de care sigur nepoata ei se îndrăgostise. O simţea visătoare prin casă, cu gândul aiurea nu auzea întrebările puse de unchiul, ori de mătuşa ei. Seara, invariabil, vărsa discret găleata cu apă pentru a vedea dacă a sosit George. Cei doi tineri au început să se iubească cu patimă, căutau orice prilej pentru a se întâlni. Pofta de mâncare le dispăruse, deveniseră apatici, trăiau într-o lume a lor. Văzând cum merg lucrurile, mama lui George a mers la mătuşa fetei pentru a lua un model de carpetă care se purta atunci. Din vorbă în vorbă, mai ales că şi mătuşa intuise adevăratul motiv al vizitei intempestive a mamei lui George, au ajuns la copii, mama băiatului s-a arătat de acord cu o căsătorie între cei doi. Ar dori să cunoască părinţi fetei şi să aranjeze cele necesare. Cum se pare că mătuşa era ambasador plenipotenţial al părinţilor lui Nicole a spus că este de acord cu toate, urmând să fie anunţată logodna.

Toate au fost făcute după ritualul vremurilor, după logodnă, a urmat nunta, abia atunci cei doi tineri au fost liberi să-şi declare iubirea şi să-și trăiască povestea de dragoste.

-La masă, s-a auzit din bucătărie glasul suav al femeii iubite, George a tresărit, apoi a zâmbit vremurilor trecute, s-a ridicat de la masa de afară pentru a merge în bucătărie să cineze. Nicole era aranjată de parcă atunci urma să meargă la petrecere, aşa era mereu în prezenţa bărbatului. Cu şorţul alb, imaculat, pus după gât, cu un polonic în mână şi zâmbetul pe buze, Nicole a sevit la masă primul fel, iubirea ei. 

Mulţumesc pentru poză :isabelleart,wordpress.com

Va urma