marți, 10 martie 2015

Scrisoarea lui Traian Băsescu către cetăţenii din Nana

                                        Dragi concetăţeni,
          Astăzi, cu lacrimii în ochi ,vin în faţa dvs. pentru a vă transmite regretul meu faţă de ceea ce se întâmplă celor 127 de familii din comuna Nana cărora li s-a pus sechestru pe 147 de titluri de proprietate. Vă spun cu lacrimi în ochi, sechestrele sunt puse la ordinul lui A. Năstase şi Dan Voiculescu, acestea sunt dosare politice. Aţi văzut, cît timp am fost la putere, nimeni nu s-a ocupat de aceste puneri în posesie şi de modul în care a fost formată moşia de aproape 300 de ha care, a fost în proprietatea italienilor. Abia după ce a fost cumpărată de fata mea, Ioana, iar eu am plecat de la Cotroceni, procuratura a început să se ocupe de aceste probleme.
          Vă reamintesc că, a existat o comisie parlamentară care s-a ocupat de moşia de la Nana, dar atunci fiind pe val, am reuşit să opresc activitatea comisiei, prin deschiderea unei anchete a procuraturi. Această anchetă urma să moară în faşă, dar după plecarea mea, nişte nenorociţi mi-au preluat metodele. Cetăţeni ai satului Nana, dacă veţi afurisi pe cineva, ori îi veţi pune la acatiste să cadă necazul vostru pe capul vinovaţilor Năstase şi Voiculescu, să ştiţi că nu am nici o vină. Ei, pentru a-mi face mie rău, se răzbună pe dvs.
            Am fost un Preşedinte rebel, cinic chiar. Să vă dau un exemplu, acum de când am 3 nepoţi, dacă aş putea, aş dubla
îndemnizaţia mamelor care se află în concediu maternal. Ştiu,  îmi puteţi reproşa că, în 2010 împreună cu guvernul Boc, am luat hotărârea de a se tăia din aceste îndemnizaţii şi chiar din raţia de lapte praf pe care trebuia să o primească sugarii. Eram mai tânăr, mai năbădîios, îmi amintesc că am avut o poziţie de persiflare la adresa tinerelor mame, le spuneam, în derâdere evident, mămicuţe şi bebeluşi. Alfel stau lucrurile acum, când fetele mele sunt mame, când eu am devenit bunic şi în plus nu mai am nici o răspundere administrativă, ori politică. Din postura de pensionar vreau să propun, tot ceea ce eu nu am vrut să fac când eram la putere, mai ales când am avut şi guvernul meu.
         Măi oameni buni, voi vă gândiţi la sechestrul pus pe pământul vostru, da ce mă, nu-l puteţi ara, semăna, recolta, îl puteţi şi mângâia dacă vreţi, vă puteţi şi culca pe el, nimeni nu vă opreşte.
Da la mine v-aţi gândit mă, la suferinţa mea, la Elena mea, la investiţia mea politică, am intrat în faliment, nu o mai pot mângâia, pentru a-i alunga gândurile negre şi a o face să zâmbească. M-am mutat cu biroul la PMP, pentru a săruta locul unde şezuse, pentru a simţi parfumul ei.
Ştiu, trebuia să mă fi dus să-mi iau biroul în primire de la PMP de când era ea acolo şi mă aştepta în prag cu zâmbetul pe buze şi covorul roşu întins. Am fost laş, auzisem ce o aşteaptă, nu am vrut să dau apă la moară detractorilor, Năstase şi Voiculescu.
Procurorii în loc să meargă în Ţară să facă anchete faţă de modul cum s-au făcut punerile în posesie, mai ales în judeţele Timiş şi Vrancea, au venit repede la Nana. Nu voi lăsa lucrurile aşa, sunt convins că expertul trimis de mine pentru a se constitui moşia de 300 de hectare a făcut lucrurile cum trebuie.
          Vreau să vă spun un secret, încerc să par invulnerabil, să par puternic, să transmit mesaje cum că tot eu dau ordine, adevărul este că îmi este frică, laţul se apropie prea mult de mine. Oricât de mult aş ţine la Pupila mea, nu ţin să dorm sub acelaşi acoperiş cu ea. Să fim serioşi, e mult mai bine „afară”, decât „înlăuntru”. Voi lupta din răsputeri, voi sacrifica prieteni, rude, pe oricine, numai să îmi să îmi salvez pielea.  Să-ţi fie ruşine Ponta!
Acest articol este un pamflet.
Mulţumesc pentru poză Politica.wordpress.com

Un comentariu:

  1. Vă reamintesc că, a existat o comisie parlamentară care s-a ocupat de moşia de la Nana, dar atunci fiind pe val, am reuşit să opresc activitatea comisiei, prin deschiderea unei anchete a procuraturi. Această anchetă urma să moară în faşă, dar după plecarea mea, nişte nenorociţi mi-au preluat metodele. Cetăţeni ai satului Nana, dacă veţi afurisi pe cineva, ori îi veţi pune la acatiste să cadă necazul vostru pe capul vinovaţilor Năstase şi Voiculescu, să ştiţi că nu am nici o vină. Ei, pentru a-mi face mie rău, se răzbună pe dvs.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...