sâmbătă, 21 martie 2015

Manipularea maselor prin presă


    
   Cu cât mijloacele de informare în masă sunt mai diversificate, cu atât puterea de manipulare a poporului este mai mare. Pe vremuri informaţia circula greu şi erau puţini aceia care, chiar ştiau despre ce e vorba în politica românească. Mai apoi a venit comunismul şi am ştiut numai ce a vrut propaganda comunistă să ştim. Mai existau şi informaţiile de peste „gârlă”, ori de peste „gard”, dar şi acestea aveau gradul lor de manipulare, erau nişte adevăruri transmise, dar ambalate de aşa natură, încât să mărească cu mult gradul de periculozitate a ceea ce se întâmpla cu adevărat în Ţară.
      De 25 de ani populaţia este polarizată precum albinele la roit. Fiecare a îmbrăţişat o parte a eşichierului politic, de „dreapta”, ori de „stânga”, fără a înţelege exact despre ce e vorba. Politicienii vin la televiziuni şi explică ce vor ei să facă, aducând în discuţie în treacăt, dar cu avânt revoluţionar, cuvântul „ideologie”, fără a explica ce înseamnă pentru ei ca partid această ideologie.
Astfel găsim în campanie partide de dreapta care vor să mărească pensiile şi salariile, iar partide de stânga care micşorează taxele pentru investitori. Vreau să spun că, promisiunile din campania electorală nu au nimic ideologic în conţinutul lor, au numai acele slogane care prind la masele sărace, acestea fiind şi marea pondere a alegătorilor.
     Presa scrisă şi audio vizuală din timpul nostru, fac o manipulare foarte puternică şi pe faţă, au dispărut subtilităţile. Dacă urmăreşti „Realitatea”, „B1”, „Digi 24”, eşti imediat taxat drept băsist şi pe bună dreptate, pentru că aici moderatori desfiinţează pe toţi cei care nu susţin punctul lor de vedere şi anume acela de a îl susţine necondiţionat pe T. Băsescu. Dacă mergi la „România TV”, vei fi taxat drept pesedist, moderatorii de aici au o uşoară afinitate pentru liderul PSD, Victor Ponta.
La Antena 3, lucrurile deja sunt mai complicate, aici există emisiuni care au ca temă anumite investigaţii jurnalistice, investigaţii care, au început să se vadă şi la DNA. Ceea ce înseamnă că nu au fost părtinitoare, chiar dacă cei din gaşca băsistă cred acest lucru şi acum, deşi evidenţele sunt clare. În ce priveşte tabăra în care se află, în mod sigur este una antibăsistă.
     Facebook-ul este un alt instrument de manipulare în masă, comentariile postate dacă nu plac unuia din cealaltă tabără de susţinători, reproşurile întrec de cele mai multe ori regula minimului bun simţ.
Talibanismul manifestat, face de cele mai multe ori ca ,societatea să nu acţioneze strâns unită în momente decizive, considerând că fiecare are propria Românie care, la un moment dat a fost furată de cealaltă parte. Votul dat în campania electorală unui anumit partid, ori alianţă politică are scopul declarat de, a îşi lua România înapoi. Ăsta este gradul de manipulare a populaţiei.
În funcţie de partea a baricadei în care se află, o lege emisă de partea adversă, nu va fi de acord cu ea, numai pentru faptul că este a opozanţilor şi nu a lor. Aici vorbesc despre cetăţenii simpli care se află în diverse tabere politice. Nu verifică dacă legea, este bună, ori nu, pentru ei, ci se uită la mesajul transmis prin media de liderul politic al taberei lor.
     Putem trece acest obstacol atunci când, mijloacele media îşi vor asuma partizanatul politic, în acest fel vom şti că un anumit post radio,TV, site, etc., fac politică pro, dreapta, stânga, centru etc., ori pro un anumit individ. Numai în acest mod românii vor putea să urmărească în cunoştiinţă de cauză un anumit post.
     Altfel vor crede în continuare că, posturile pe care le urmăresc ei sunt cele care spun adevărul, iar celelalte mint. În acest moment o ştire este bine să o urmăreşti pe toate posturile, iar la final să tragi o concluzie. Dar cel mai bine să citim o carte, sau urmărim emisiunile de ştiinţă despre delfini, ori urangutani, parcă pe ăştia i-am mai văzut.
Mulţumesc pentru poză : premoniţii.ro

Un comentariu:

  1. În acest moment o ştire este bine să o urmăreşti pe toate posturile media, iar la final să tragi o concluzie. Dar cel mai bine să citim o carte, sau urmărim emisiunile de ştiinţă despre delfini, ori urangutani, parcă pe ăştia i-am mai văzut.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...