marți, 3 martie 2015

La ordinea zilei


       „La Ordinea zilei”, o emisiune, pe Antena 3, moderată de Dana Grecu. De fapt,  poate fi spus :o emisiune aţâţată de Dana Grecu şi ponderată de Radu Tudor.
Dana Cătălina Grecu, o ziaristă precum mâncarea sofisticată, îţi trebuie timp să o înţelegi, prima emisiune pe care o vezi moderată de Dana, este precum  salata de fructe de mare, o consumi pentru că e de bonton, dar nu înţelegi nimic din gustul lor. Apoi, încetul cu încetul, salata de fructe de mare începe să îţi placă, începi să-i înţelegi gustul. Aşa este şi eroina mea, a fost nevoie de timp pentru a o înţelege, la început am crezut că e partizana liberalilor, într-un timp o suspectam că este pro social-democrată, ce eram sigur, era antibăsistă.
Nu, Dana Grecu nu este pro, este antibăsescu şi atât. Are doza ei de subiectivism pe anumite lucruri punctuale, până la urmă este un om , nu este un robot. Nu există jurnalist 100% independent, există numai lăudăroşi în sensul ăsta, există oameni care fac presă şi atât. Fiecare se laudă că este mai independent decât celălalt; asta este precum proverbul cu ochiul, paiul şi bârnă.
Moderatoarea emisiunii „La ordinea zilei”, are de luptat cu câteva „Excelenţe”pe care le are invitate. Fiecare invitat se crede deţinătorul adevărului, dacă este om politic încearcă să explice ce frumos se vede sărăcia României prin prizma sa, dacă este jurnalist, acesta va explica că acea frumuseţe de care vorbeşte d-l politician este o „Fata Morgana”. Dana va trebui să îi întrerupă pe aceia care o iau pe arătură şi nu răspund punctual la întrebarea pusă. Aici noi telespectatorii putem fi păcăliţi de întreruperile făcute de moderator, mai ales că în general politicianul protestează, putem cădea în plasa politicului care ne manipulează împotriva moderatorului (asta nu înseamnă că nu putem fi manipulaţi şi invers). Dana Grecu insistă până când „Excelenţa” dă un răspuns, cel puţin apropiat de adevăr. Când simte că se încing spiritele se întoarce spre Radu Tudor pentru ca acesta să calmeze lucrurile şi să tragă concluziile nerostite de interlocutori.
Mult timp mi-a trebuit până am înţeles cine este Dana Grecu, acest vulcan blond roşcat.
Este un om ce se doreşte a fi imparţială, de cele mai multe ori îi iese, aşa cum am mai spus un om are propria conştiinţă şi propria judecată. Ceea ce eu cred că este bine, este posibil ca alţi 100 să creadă că este rău. Politica românească este atât de încurcată şi atât de prost făcută încât, emisiunile de dezbatere trebuie bine ţinute în frâu, altfel tind să se transforme în circ de 2 bani. Admir dârzenia , determinarea şi minuţiozitatea d-nei Grecu, modul în care îşi pregăteşte emisiunile, bărbăţia acestui „uriaş” de 50 de Kg cu laptop cu masă cu tot. Pot spune că, de vreo doi ani încoace, Dana Cătălina Grecu are în mine un fan. Mie îmi place cum îşi moderează emisiunilor, cum luptă pentru aflarea adevărului, cum pune politicienii la punct.
Celor din trustul „Intact” li se reproşează ataşamentul faţă de patronul trustului, Voiculescu Dan. Eu cred că este firească apărarea pe care o iau lui Voiculescu, sunt salariaţii lui, au mâncat împreună, s-au bucurat împreună, au câştigat o pâine de pe urma lui Voiculescu, sigur, acelaşi lucru îl putem spune şi despre patron că a mâncat o pâine de pe urma salariaţilor. Poate că Dan Voiculescu este vinovat, habar nu am, am în faţă două faţete ale aceleaşi probleme, o hotărâre judecătorească definitivă cu o condamnare la 10 ani de detenţie(mult,
după părerea mea), dată într-o procedură de maximă urgenţă; a doua faţetă, probele în apărarea lui Voiculescu arătate în diferite emisiuni de salariaţilor Antenei 3. Noi, cei din afară ne putem da cu presupusul în funcţie de, simpatia, ori antipatia pentru patronul Voiculescu.
În încheiere, vreau să îi doresc Danei Cătălina Grecu, putere de muncă şi să o ţină tot aşa. Nu cred că are nevoie să meargă la „sală”, caloriile pe care le arde în timpul emisiunii sunt suficiente pentru a o menţine în formă. Dana este o flacără vie care arde, seară de seară, pentru a ne transmite nouă puţină căldură. Mulţumesc Dana Cătălina Grecu!


Un comentariu:

  1. Dana Cătălina Grecu, o ziaristă precum mâncarea sofisticată, îţi trebuie timp să o înţelegi, prima emisiune pe care o vezi moderată de Dana, este precum brânzeturile fine, ori salata de fructe de mare, le consumi pentru că e de bonton, dar nu înţelegi nimic din gustul lor. Apoi, încetul cu încetul, salata de fructe de mare începe să îţi placă, începi să-i înţelegi gustul. Aşa este şi eroina mea, a fost nevoie de timp pentru a o înţelege, la început am crezut că e partizana liberalilor, într-un timp o suspectam că este pro social-democrată

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...