duminică, 15 februarie 2015

Zornăitul cătuşelor din Parlament

      Parlamentul României, organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare. Cel mai înalt for al democraţiei româneşti. Membrii Parlamentului sunt aleşi prin vot de către electorat. Parlamentul ca instituţie este garantul democraţiei în România. Aici sunt legiferate proiectele de legi. Aici, prin legile votate, se canalizează drumul Ţării, sau aşa ar trebui să fie.
De la un timp, când parlamentarii ridică mâna pentru a vota, se aude un clinchet metalic ca de cătuşe. La început a fost supărător pentru câţiva membrii mai sensibili, apoi au început să se obişnuiască. Până acum, din actuala legislatură în jur de 50 de parlamentari sunt trimişi în judecată, condamnaţi, urmăriţi penal. Din felul în care decurg lucrurile cred că, avem în acest moment Parlamentul, cu cei mai mulţi membrii corupţi de când există viaţă parlamentară în România. Având în vedere că DNA-ul a dat drumul anchetelor mari abia după plecarea lui Băsescu, pot presupune că mulţi parlamentari vor fi deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie. În acest moment trebuie simplificată legea ,de aşa natură, încât orice parlamentar să poată fi urmărit penal, fără acordul plenului camerei din care face parte parlamentarul. Deasemeni percheziţia trebuie să fie lăsată la latitudinea justiţiei, iar dacă organele de anchetă fac abuzuri în percheziţionarea unor parlamentari, aş merge până acolo încât să spun că nu numai parlamentari, dar orice persoană, fără motiv să fie sancţionat cel care a ordonat percheziţia. În acest fel putem proteja populaţia de abuzurile organelor de anchetă. Îmi este jenă când aud de nume prevum Hrebenciuc, Mitrea, Udrea, Năstase, Sandu, Ştefan, nume cu rezonanţă în politica românească, dar care sunt etichetate drept corupte.
     Sunt mulţi în libertate încă, dar care se aşteaptă să le vină rândul la DNA mă refer la numele ce se vehiculează în presă şi prin referatele procurorilor. Amintesc nume ca : Băsescu Traian, V.Blaga, E. Boc, D.Nica, E.Bejenariu, etc.
Cum mai pot da legi bune, nepărtinitoare, fără dedicaţie, aceşti parlamentari care se ocupă mai mult cu traficul de influienţă, decât cu problemele curente ale statului. Chiar şi timpul fizic pentru legiferare este scurt, parlamentarii beneficiind de mai multă vacanţă decât elevii din clasa I. Aş dori ca, prima lege ce va fi votată să fie aceea prin care, vacanţa parlamentarilor se reduce la durata a 30 de zile lucrătoare pe un an de zile. Dealtfel, nu le-ar strica ca pe lângă această lege, să fie şi un angajament, pe care şi-l însuşesc parlamentarii, în sensul, că nu îşi vor mai adăuga alte noi beneficii.
În Parlament, ar trebui, să ajungă cei mai curaţi oameni ai României, oameni pe care să-i intereseze bunul mers al Ţării, buna guvernare, controlul Guvernului şi al tuturor instituţiilor ce se află sub control parlamentar. Se vorbeşte despre inutilitatea comisiilor de anchetă ale Parlamentului, sigur că nu duce la nici un rezultat pozitiv anchta comisiei parlamentare, atâta timp cât marea majoritatea membrilor comisiilor sunt corupţi. Ce autoritate morală pot avea aceşti oamneni? Corupţia din parlament este transpartinică, nu putem vorbi că un anumit partid este mai corupt decât celălalt, toate partidele au corupţii lor. Sarcina şefilor de partide, a organelor de conducere ale acestora este una grea, dar care cere rezolvare imediată, altfel se riscă chiar boicotarea viitoarelor alegeri.
      Vreau să spun câteva cuvinte şi despre Preşedinţii Consiilor Judeţene şi Primari. Problema este destul de spinoasă şi aici, mulţi, foarte mulţi aleşi în funcţiile arătate mai sus, sunt în beciurile poliţiei, arest la domiciliu, ori condamnaţi. Clasa politică trebuie să se restructureze, mai au puţin până în 2016, tot cu aceşti candidaţi vor venii? Mulţi dintre ei poate nu vor fi condamnaţi până atunci, vor fi puşi la fel pe liste, pentru că există prezumţia de nevinovăţie, aşa cum s-a întâmplat până acum? Sunt deacord cu prezumţia de nevinovăţie, dar, la fel de bine există şi prezumţia de vinovăţie şi atunci cum veţi proceda? Eu zic ca toţi aceia ce se află în cercetare penală, întâi să aibă o hotărâre judecătorească precum că sunt nevinovaţi, apoi pot candida, altfel nu vor fi credibili.
    Este dureros ce s-a întâmplat în România în ultimii 25 de ani, mă bucur că DNA-ul a pornit această curăţenie, sper să o ducă până la capăt, indiferent unde este acest capăt.
Apropo, DNA-ul nu ştie să pună sechestre asiguratorii? Primul lucru ăsta trebuie făcut, recuperat prejudiciul. Poate se trezeşte şi ANI din somn şi vede cum e cu averile tuturor politicienilor, dar, la rând, nu pe sărite. Îndiferent de partid averea, nejustificată, are o singură sursă, buzunarul statului.

Un comentariu:

  1. De la un timp, când parlamentarii ridică mâna pentru a vota, se aude un clinchet metalic ca de cătuşe. La început a fost supărător pentru câţiva membrii mai sensibili, apoi au început să se obişnuiască. Până acum, din actuala legislatură în jur de 50 de parlamentari sunt trimişi în judecată, condamnaţi, urmăriţi penal. Din felul în care decurg lucrurile cred că, avem în acest moment Parlamentul, cu cei mai mulţi membrii corupţi de când există viaţă parlamentară în România. Având

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...