Totalul afișărilor de pagină

luni, 12 ianuarie 2015

Mazilirea lui Daniel C

    De dincolo de gratii, Voiculescu a arătat spre Daniel Constantin şi a făcut gestul mazilirii. Toţi ciorbagii şi başbuzucii din subordinea Voiculescului au sărit pe şeful conservatorilor, în cel mai scurt timp va fi organizat un congres al PC în care se va discuta alegerea unei noi conduceri. Soarta bietului Daniel a fost decisă, urmează numai formalitatea debarcării. Personal, nu m-a impresionat prin nimic acest individ, în afara unei feţe şi unei priviri de tocilar care ştie să spună „sărut mâna” cu tot respectul, restul e sluj. Cât timp a fost un executant docil al ordinelor primite, a fost în regulă, în momentul în care a ieşit din rând, va fi ejectat.
   Nu mă interesează cine este în spatele acestui partid de buzunar, pitit după trustul Intact, m-a deranjat modul în care au acţionat toţi spahii trustului ,la semnalul lui Voiculescu.
Am înţeles şi mi s-a părut de bun simţ să-şi apere patronul în clipa în care a fost condamnat, într-un proces mai mult decât discutabil. Nu muşti mâna celui ce te hrăneşte, vor spune unii că ei aduc mai mulţi bani în trust decât primesc, sunt deacord cu ei, aşa este, dar să nu uităm că un salariat îşi riscă numai postul lui în caz de faliment, patronul îşi riscă banii investiţi. De unde sunt banii, nu este treaba mea, pot face supoziţii, mă pot alinia corului care spune că Voiculescu a furat banii securităţii, tot ce se poate, dar pentru asta trebuie să existe o hotărâre judecătorească. În acest moment avem o condamnare pentru o cu totul altă speţă, aştept momentul când se va spune că patronul Intact a devalizat conturile securităţii, ori din contră, este curat.
Ataşamentul faţă de patron, este la fel cu ataşamentul faţă de cineva din familie.
    Partidul Conservator este o entitate separată de trustul Intact, îmi place să cred, cu o conducere separată, cu organe de conducere de sine stătătoare, gata să sancţioneze abaterile, or incapacitatea de a conduce, a unui lider.
Prin urmare, dacă Daniel Constantin nu a condus partidul conform sarcinilor trasate de Congresul lui, poate fi tras la răspundere, chiar schimbat din funcţie prin alegeri democratice în cadrul partidului. Impunerea din exteriorul partidului a ordinelor de schimbare a liderului pentru motive ce ţin de activităţi exterioare partidului, sunt otrăvitoare pentru bunul mers al formaţiunii.
De acum lider al PC, neconfirmat încă, este C. Popescu-Piedone, pare OK, este activ, a slăbit, dacă mai continuă cu slăbitul în ritmul ăsta va trebui să-şi schimbe numele din Piedone în Charlot.
Este clar că PC este condus în continuare de Voiculescu, e treaba lor, măcar să nu mai fie pe faţă, e dictatorial. Dacă tot conduce să-şi asume acest lucru. D-le Voiculescu s-ar putea să faci mult rău partidului , încercând să faci bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu