duminică, 4 ianuarie 2015

Confesiuni V. O zi la munte.

    Vară. Cald, prea cald. Îmi  târăsc picioarele până la umbra unor stejari stufoşi, mă aşez pe iarba înaltă, răcoarea şi moliciunea ei îmi fac bine. Mă las pe spate, privesc printre frunzele copacului cerul senin fără strop de nor, o pasăre cântă pre limba ei ceva duios, melancolic, parcă regreta ceva. Nu încerc să ghicesc, căldura m-a moleșit, pleoapele le simt grele ca de plumb, abia reuşesc să ţin ochii între deschişi. Creierul a rămas blocat, refuză să gândească, căldura l-a stors de vlagă, pun capul pe iarba grasă, răcoarea ierbii mă înfioară plăcut, simt sângele cum reîncepe să circule prin vene. Încet revin la viaţă, îmi amintesc că sunt pe munte, mai am puţin până la cabană, nu mă grăbesc să plec, e bine la umbra bătrânului prieten, stejarul. Mulţi oameni vor fi găsit adăpost şi răcoare de-a lungul timpului la umbra acestor făloşi arbori. Sunt bătrâni, au coaja brăzdată de şanţuri adânci, muşchiul mare, crescut pe partea de nord, ne arată că stejarul meu nu este chiar la prima tinereţe. Simt pleoapele din ce în ce mai grele, somnul vine pe furiş, mă cuprinde fără veste, aţipesc cu gândul la frumuseţea pădurii. Într-un târziu, când soarele scăpăta pe cer, m-am trezit odihnit şi plin de viaţă; aerul se răcorise. La orizont, soarele,  în drumul lui spre locul de odihnă, lăsase o mare roșie de foc. În curând se va lăsa în curând  înserarea. Fără grabă, dar cu regret pentru locul ce-mi oferise o binecuvântată odihnă, am pornit spre cabană. Mergeam, alene, prin iarba înaltă. Din senin liniștea a fost spartă de două voci care se certau, era un glas de femeie care plângea şi un glas de bărbat care ţipa şi înjura. Glasul bărbatului părea a fi al unui om beat, am mers ceva mai atent fără să mă grăbesc, cum glasurile veneau de undeva din dreapta mea, eram sigur că ne vom întâlni.
Într-adevăr, pe potecă venea un bărbat, înalt, cu părul roșu, mare, vâlvoi, cu ochii tulburi, cu mâna înfiptă în părul unei tinere femeii, pe care o târa după el, bărbatul o ameninţa că o dată ajunşi la cabană, o va lăsa acolo, iar el va pleca fără să spună vreo destinaţie.
     I-am lăsat să meargă înaintea mea, eu încetinind pasul, mă interesa ce făcuse  femeia, de ce o chinuia  nebunul. O dată ajunşi la cabană, bărbatul i-a dat drumul la păr, apoi cu şpiţul piciorului a lovit-o în coaste, a mai înjurat-o o dată, după care a pornit cu paşi zoriţi la vale. La acea oră în cabană nu eram decât eu, fata şi cabanierul, soţia cabanierului era plecată după marfă, urmând să revină fie seara târziu, fie a doua zi. M-am aplecat asupra fetei pentru a o ajuta să se ridice, cu mâinile pe sub braţele ei am ridicat-o în picioare şi am dus-o într-una din camerele libere ale cabanei. Am cerut spirt şi pansament de la cabanier, în rucsac aveam o alifie numai bună pentru răni. Cu grijă, căci oriunde puneam mâna fata ţipa de durere. Cu grijă și atenție i-am scos bluziţa, femeia a rămas în sutien, apoi am aşezat-o cu faţa în jos pentru a-i dezinfecta şi îngriji rănile. Pielea mătăsoasă, era tot o vânătaie, am uns cu grijă toate acele leziuni. Cu multă băgare de seamă am întors-o cu faţa în sus. După ce am curățat rănile de la gât au urmat cele de pe sâni. Am fost nevoit să desfac sutienul, femeia a avut un uşor gest de împotrivire, după câteva cuvinte de încurajare  s-a lăsat abandonată în mâinile mele. Sânii, de o albeaţă ireală, tari, cu sfârcurile ca nişte mici alune, cu bănuţul rozaliu, erau vineţi la baza lor din cauza loviturilor. Într-un târziu am terminat de pansat, fata deja dormea, era obosită, avea un somn agitat, tresărea, scotea mici ţipete, transpiraţia îi curgea şiroaie pe obrajii catifelaţi, se prelingea peste gâtul fin, pentru ca în final să ude perna. Priveam acel trup mlădios, cu faţa dreptunghiulară, cu doi ochi negrii, migdalaţi, vioi, acum obosiţi, nasul drept cu nări fine fremătânde, cu buzele pline, frumos conturate, formând o guriţă mică. Braţele rotunde, fără a fi grase, se terminau cu nişte palme micuţe şi degete lungi şi  fine.
O priveam cum se zbuciuma în coşmarul ei, încercam să nu fac nici-un zgomot pentru a o lăsa să se odihnească şi să  uite prin ce trecuse, o mişcare a trupului o facut-o, să scoată un ţipăt de durere, s-a trezit şi a privit cu groază în jur, când a dat cu ochii de mine, faţa i s-a luminat, apoi mi-a prins mâna într-o strângere uşoară de recunoştinţă. Am vegheat-o până dimineaţă, când s-a deşteptat, mi-a spus, că acela care a bătut-o este iubitul ei, de fapt, era cel care profitase de ea. Mai târziu când i-a spus că este gravidă a părăsit-o, mama ei a dat-o pe poartă afară cu copil cu tot. Acum lucra pe şantier, iar copilul îl creștea singură. Se întâlnise întâmplător cu el, o minţise că vrea să se împace pentru a creşte împreună copilul. Dusese copilul la o prietenă de a ei şi plecaseră împreună în excursie. După ce băuse mai multe pahare de coniac, a zis să urcăm pe munte, am luat telecabina, apoi cu piciorul am mers pe potecă spre cabană. Pe drum, mi-a cerut bani să plătim dormitul şi masa, i-am dat 100 de lei, el a zis că nu sunt suficienţi,  am încercat să-l conving, că nu am mai mulţi. Din acel moment a început să mă bată, numai în bătaie m-a adus până aici, restul îl ştii.
     În câteva zile fata arăta ca nouă, ne împrietenisem bine. În fiecare seară o pansam şi îi ungeam rănile cu alifia miraculoasă. Într-una din acele seri m-a rugat, să-i fac un masaj pe pulpe şi coapse. Era îmbrăcată, cu un capot încheiat cu nasturi în față, am  descheiat fiecare bumb, apoi am îndepărtat halatul, pulpele rotunde, cărnoase, cu pielea mătăsoasă, au apărut în toată splendoarea lor, cu amândouă mâinile, uşor, am început să masez picioarele bronzate. Cu fiecare mişcare a mâinilor pe picioarele ei ,simţeam cum trupul se destinde abandonându-se în braţele mele. Am continuat masajul cu mişcări lente pe toată lungimea picioarelor, am mers cu masajul pe întregul trup cu insistenţă în jurul sânilor albi, tari, cu vârfurile ca nişte săgeţi. Trupul fetei devenise moale, destins, frenetic, primitor, mâinile ei într-o pornire plină de dorinţă s-au încolăcit în jurul gâtului meu. Era momentul descătuşarii celor câteva zile de când eram împreună, frenezia ne-a cuprins pe amândoi, trupurile au prins să se contopească, să se cabreze, să freamăte, buzele se uneau în prelungi săruturi. Într-un târziu , obosiţi, dar liniştiţi şi eliberaţi de inhibiţii, ne-am lăsat cuprinşi de braţele lui Morfeu. Ne-am trezit târziu, soarele era de mult pe cer, un miros plăcut de fripură venea din bucătăria cabanei, noi doi, veseli, radiind de fericire, priveam cerul, cu speranţa tinerilor ce pot trece peste obstacole.

Un comentariu:

  1. Amintiri din viata reala!Asta e adevarata fata a lumii!Alegem uneori gresit,ne asumam alegerile facute,pornim pe un alt drum,dar cedam rugamintelor celor care ne-au umilit si lovit!O franghie odata ce o rupi,indiferent de nodul facut va ceda!

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...