Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 30 august 2014

Eroii morţi în '89 strigă : "Pentru ce am murit?"

   
        Comunismul a venit, pentru a ne elibera de capitaliştii cei rapaci care, sugeau sângele poporului. Sloganele aduse de comunişti pentru atragerea populaţiei de partea lor erau: „suntem stăpâni asupra mijloacelor de producţie, suntem producătorii şi singurii beneficiari ai munci noastre, există dictatura proletariatului, toţi suntem egali, formula de adresare este Tovarăşe”. Sigur sunt numai câteva exemple, ele au fost numeroase. Comuniştii promiteau desfiinţarea claselor sociale, nu vor mai fi „exploataţi şi exploatatori”, va exista o singură clasă socială „clasa muncitoare”. În teorie totul suna bine, numai că în realitate lucrurile erau cu totul altfel. Se înlocuise apelativul „domnule” cu „tovarăşe”, dar atunci când venea „tovarăşul” în control toată lumea era smirnă, alerga de colo până colo pentru a mulţumi pe „tovarăşul”, iar ca să fie şi mai mulţumit îi umpleau portbagajul maşinii cu tot cei trebuia de la pălincă, caltaboşi şi şunculiţe, până la pui, ouă, brînză şi tot ce se mai găsea. Aceşti „tovarăşi” care aveau soarta unei fabrici, sau a unei uzine pe mână se deosebeau de „domnii” din capitalism prin aceia că ori cât ar fi furat din întreprinderea lui, aceasta nu dădea faliment. Pe câtă vreme „domnii” dacă nu îşi administrau bine întreprinderile proprii ajungeau în sapă de lemn, adică în faliment.
           Clasa muncitoare, era slugă la stăpânul Stat, se ajunsese până acolo încât se cerea ca întreprinderea unde lucrezi să fie pe primul loc, apoi familia. Se lucra 10-12 ore, sâmbetele şi duminicile, în ziua de Crăciun, şi în ziua de Paşti, totul pentru o prosperitate care se îndepărta tot mai mult de noi ,deşi era clamată în fiecare zi de activiştii de partid.
          În '89 se ajunsese la capătul răbdării, evenimentele de la Timişoara au aprins un licăr de speranţă, proasta gestionare a situaţiei create la Timişoara de către Ceauşescu şi ai lui, coroborată cu implicarea „agenturilor străine” şi trădarea din interiorul sistemului, au făcut ca focarul revoluţiei să se întindă în toată ţara. Împuşcarea lui Ceuşescu în ziua de Crăciun a fost ca o eliberare a mentalului pentru majoritatea populaţiei, lumea sărbătorea, copiii mureau, soldaţi mureau, civili mureau. Cine a împuşcat toţi aceşti oameni, eu nu ştiu, cei ce ştiu nu vorbesc, iar cei ce ar putea să-i determine să vorbească, nu vor să o facă. Au fost câţiva condamnaţi, probabil vinovaţi, dar restul unde sunt? Strigă morţii din groapă, cine sunt criminalii, pentru ce am murit? Două întrebări legitime, cine va răspunde, acestor eroi?
Pentru ce am murit? Asta întreabă acei tineri morţi în dec.'89. Am să încerc să le răspund eu pentru ce au murit. De fapt răspunsul e scurt : aţi murit pentru a putea fi vândută România bucată cu bucată, pentru a putea o mână de oamenii să fure şi să devină milionari, pentru a se putea creea o clasă politică străină de interesele ţării, pentru ca România să îşi piardă independenţa. Da, pentru asta aţi murit, pentru ca românii în ţara lor să moară de foame, pentru ca românii să cerşească pe la uşi străine în Europa, pentru ca româncele noastre să şteargă la fund toate bogătaşele din ţările Uniunii.
Aţi murit pentru ca cetăţenii acestei ţări să devină sclavii puterilor străine, pentru ca pensionarii, taţii voştri, sau bunicii voştri să fie umiliţi de actuala clasă politică.
În '89, am sperat ca moartea voastră să fie o eliberare pentru noi, am sperat la o viaţă mai bună, am sperat la dreptatea pe care nu o găsisem la comunişti, am sperat să avem o clasă politică orientată spre binele ţării. În loc de asta am votat întodeauna o clasă de demagogi, de vânduţi intereselor străine, de hoţi şi de criminali.     Cum pot fi altfel numiţi cei ce au avut tăria de aş vinde pământul strămoşesc, pentru care au murit înaintaşii noştri şi aţi murit şi voi dragi eroi, decât CRIMINALI. Suntem bucuroşi când vine un străin care deschide o făbricuţă, un Mall, ori vreun service, şi ne aruncă şi nouă un colţ de pâine, astfel poate fi numit salariul mizer oferit de stăpânii actuali ai României. Avem o ţară încă pe harta Europei trasată ca fiind independetă, numai că în realitate lucrurile nu stau aşa. Pentru ca guvernul să poată implementa o lege, ori o hotărâre de guvern trebuie mai întâi să ceară voie de la FMI, UE şi BM. Iar dacă totuşi acea hotărâre nu place ambasadei americane, aceasta sare în capul Instituţiei care a luat decizia. În aceste condiţii suntem o ţară liberă? A venit vorba de FMI şi BM, aceste două instituţii ce conduc lumea, este interesant de aflat ce organizaţii oculte sunt în spatele acestor instituţii bancare , francmasonii, ori iluminaţii, ori amândouă la un loc. Aici este Cancelaria Mondială a lumii, de aici se conduc toate guvernele lumii. Ferice de ţările care nu au legături cu aceste organizaţii criminale. Să ne ajute Dumnezeu să trecem cu bine peste toate!

vineri, 29 august 2014

Ipocrizia politicienilor


        Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă, prin care să dă posibilitatea aleşilor locali să migreze la alte partide, ori, să rămână independenţi, valabilitatea ordonanţei este de 45 de zile.
Această ordonanţă vine în buna tradiţie românească. La noi este o continuă mişcare a partidelor dintr-o parte în alta a eşichierului politic.Să ne amintim de PD, un partid cu ideologie de stânga afiliat Internaţionalei Socialiste, într-o noapte şi-a schimbat ideologia, a devenit de dreapta .şi s-a afiliat PPE. Ideologia este ceea ce defineşte un om, un partid. Consider că acest sistem de noţiuni, de teorii, de concepţii politice nu se pot schimba peste noapte decât în condiţiile unei minciuni, adică nu ai avut şi nici nu ai o ideologie.
Această ordonanţă era şi mai bună dacă venea sub forma unei legi. Nu putem lega primarul de glia unui partid, când parlamentarul este ales pe lista unui partid, apoi poate migra la toate partidele fără să i se întâmple ceva.
       Este multă ipocrizie în luările de poziţie ale politicienilor. Să ne gîndim la Emil Boc, a devenit Primar al Clujului sub sigla PDL, acum dom primar este băgat cu tot cu nas între ţâţele primitoare ale lui Nuţy Udrea, face bale săracu de poftă şi mâine ar pleca din PDL, nu poate îşi pierde mandatul.Aşa acum are ocazia să se alăture celorlalţi eroi ai traseismului politic, Gherasim a fost membru în 3 partide, Vişan 3 partide, marele „bărbat”Cristian Diaconescu 3 partide, etc. De fapt întreg PMP este o oaste de mercenari, fiecare dintre membrii lui au mai slujit altor stăpâni.Exemplele pot continua. Primarul este ales mai mult pentru cum este el ca cetăţean perceput de alegători, partidul contează mai puţin, cred că după ce este ales, Primarul ar trebui să demisioneze din partid pentru a deveni Primarul tuturor cetăţenilor. Astfel de situaţii ca aceea in care se află Boc sunt multe în ţară, multe creeate şi datorită desfiinţări USL.
Dealtfel este destul de greu de vorbit de doctrină, de ideologie, într-o ţară ca a noastră. Într-o ţară care are ca singură ideologie -BANUL, este greu de vorbit de traseism, trădări ale interesului public, binele cetăţeanului şi multe altele.Aici se vorbeşte numai de :”mie cât îmi iese,  pentru 10.000 de euro nu mă dau jos din pat”.Asta este singura doctrină, asta este singura icoană la care se închină politicianul:Hoţia. Asta trebuie stârpită indiferent de „ideologie”şi partid.
          Încă odată m-a surprins intervenţia ambasadei americane la Bucureşti. Întreb, am devenit şi eu nu am aflat cel de-al 51 stat al SUA? Dacă da, atunci întervenţiile ambasadorului american sunt pertinente, dacă nu am devenit stat american, să-şi bage undeva părerile.Suntem un stat independent,
chiar dacă greşim sunt problemele noastre interne şi nu permitem niciunui funcţionar din diferite ambasade fie ea şi americană să ne tragă de urechi. Am ajuns să ne uităm în gura angajatilor din ambasada americană precum la Oracolul din Delphi, iar când vine un subsecretar american, ţara deja este în sărbătoare. Unde au fost aceşti viteji americani între anii 1947-1964 când în România a fost omorâtă toată floarea intelectualităţii româneşti, ori au distrus toţi capii partidelor politice care au făcut posibilă lovitura din 23 August 1944, pentru a fi încheiată pacea cu URSS,M.Britanie şi SUA?.
Când erau cinstiţi şi sinceri americanii, atunci când se pupau pe gură cu N.Ceauşescu? Mă refer aici la Nixon, Ford, Carter, ori acum.
         Am ajuns un fel de Harlem al UE, aici la noi depozitează toate substanţele toxice, aduc alimentele de cea mai proastă calitate, au făcut teste pe noi să vadă cum se comportă populaţia la o austeritate severă. Toate acestea pentru că am avut în fruntea statului timp de 10 ani un om vândut intereselor străine, un om străin de durerea propriei ţări. A fost racolat de interesele financiare ale BM, FMI şi UE încă de pe vremea când a condus comisia de negociere în Programul Psal1 şi 2.
Sper ca noul Preşedinte să fie al tuturor românilor. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

marți, 26 august 2014

Falimentul României produs de clasa politică

          Urmăresc pe reţele de socializare comportamentul semenilor noştri. Ţara este împărţită în două tabere distincte: băsişti şi antibăsişti. Indiferent ce spune un ins dintr-o tabără, cei din cealaltă tabără sunt gata să-l linşeze, de ce? M-am întrebat, parcă trăim într-o ţară liberă, unde fiecare poate avea o opinie chiar diferită de a vecinului de palier. Asta nu este o crimă. Voltaire îi spunea unui înterlocutor : "părerea dvs. mi se pare respingătoare, dar m-aş lăsa omorât , pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exprimaţi".Au trecut de atunci mai mult de 200 de ani, în loc ca lucrurile să evolueze, asistăm la o abrutizare a societăţii româneşti în ansamblul ei. Această degradare a fost posibilă datorită falimentului clasei politice şi odată cu ea a economiei româneşti. România, nu se spune, dar este o ţară care trăieşte din împrumuturi, este un stat subordonat politico-economic structurilor europene şi bancare, mă refer la UE, FMI, BM. Nicio măsură nu poate fi luată în România până nu primim OK-ul acestor structuri. Orice măsură politică este discutată la Bruxelles chiar dacă nu este neapărat necesar, noii boieri ai României imediat pleacă cu jalba-n proţap şi pârăşte la Înalta Poartă europeană ce se întâmplă în România. Adevărul este deformat de aceste capuchehăi moderne care slujesc stăpânii în funcție de interese.
       Toate acestea nu ar fi existat dacă am fi avut o clasă politică responsabilă, o clasă politică hotărâtă să ducă această ţară pe un drum bun.În '90 nu aveam datorii externe, aveam industrie, poate era nevoie de retehnologizare, de infuzie de capital, vindeam jumătate din această industrie şi modernizam cealaltă jumătate. Nu s-a vrut, s-a preferat distrugerea întregii industrii, a agriculturii, a băncilor, a României în ansamblul ei. Noi nu am avut guvernanţi, am avut nişte criminali care au pus pe butuci o ţară bogată şi cu potenţial de prosperitate. Când văd politicieni, din cei de la putere, ori din opoziţie spunând că ne mai putem împrumuta, îi întreb pentru ce ne împrumutăm, ce construim cu banii împrumutaţi, cum vom plăti datoria ? Sigur că îşi doresc ca ţara să contracteze noi datorii, pentru că numai aşa le pot intra mulţi  bani în buzunare. Vin alegerile prezidenţiale, se perindă prin faţa televizorului, ori prin pieţele publice aceiaşi oameni care ne mint, ne fură, ne batjocoresc de 25 de ani. Chiar dacă, ici ,colo, a apărut vreunul mai tânăr mesajul este acelaşi. Partidele sunt aceleaşi de 25 de ani şi-au mai schimbat denumirea, rădăcina a rămas aceeaşi. S-au făcut tot felul de alianţe între partide toate terminate cu eşec, cert este că acest mod de a face politică şi-a spus ultimul cuvânt. Partidele actuale de pe  eşichierul politic şi-au epuizat credibilitatea şi puterea de a face ceva. Dealtfel nici nu au dorit, au avut o politică de gaşcă, de bandă, de jefuire a ţării. Cine mă contrazice să îmi spună unde sunt băncile, unde este industria, unde este agricultura, unde ne sunt pădurile? Politicienii au trecut dintr-un partid în altul, ori pur şi simplu şi-au construit noi partide cu membrii proveniţi din vechile partide. De fapt, au încercat să-şi schimbe părul, să se ascundă sub o nouă pălărie. La o privire mai atentă descoperi în discursul lor aceleaşi vechi metehne, ceea ce înseamnă că îşi pot schimba părul, dar nu şi năravul, sub pălărie se văd aceleaşi Mării gata să jefuiască banul public după bunul plac. Trebuie gândit un nou mod de a conduce ţara, cu alte idei, cu alt tip de organizare. Trebuie găsită soluţia din care să reiasă grija faţă de cetăţean şi nu faţă de o gaşcă nemernică ce îşi spune pompos Partid Politic. Atunci pe cine vom vota la alegerile prezidenţiale? Aceste partide politice nici nu ar trebui să mai scoată capul în lume, dar să mai participe la alegeri. Într-o ţară normală, 90% din cei ce vin la televizor pentru a ne mai prosti odată, ar fi fost arestaţi şi condamnaţi la urgenţă. Cum să avem o asanare morală a societăţii, cand suntem conduşi de hoţi?. Până nu vom curăţa cangrena societăţii româneşti de tot puroiul infracţional cocoţat în cele mai înalte fotolii de reprezentare, nu vom putea vorbi de normalitate. Mă tem că o nouă mişcare socială va fi necesară, numai aşa se va putea doborî caracatiţa infracţională din conducerea statului nostru. De fiecare dată am înlocuit nişte hoţi cu alţi hoţi, până când vom face această prostie?

luni, 25 august 2014

Risipa banului public

         Mult tam-tam pe amnistierea datoriilor unor pensionari şi mame care au primit sume de bani în plus de la instituţiile statului, respectiv Casa de Pensii şi Asigurările Sociale.
În mod categoric beneficiarii acestor sume de bani nu au nici o vină, ei au primit nişte bani în plus fără să-i fi cerut, ori să fi întreprins vreun demers în acest sens. Vinovaţi pentru înstrăinarea acestor sume de bani, prin acordarea necuvenită de măriri unor beneficiari, se fac funcţionarii acestor instituţii. Faptul că beneficiarii acestor sume de bani au fost amnistiaţi de obligaţia de a returna sumele primite în plus, este aproape normală. Gradul de sărăcie în care se află,, face aproape imposibilă returnarea banilor de către pensionari, ori mame. Totuşi, aceşti bani trebuie recuperaţi de la cei ce s-au făcut vinovaţi de neglijenţă în serviciu. Nu mi se pare normal ca funcţionarii statului să-şi încaseze salariile, fără a avea şi obligaţii în cazul în care greşesc.
Prea mulţi greşesc şi prea puţini plătesc. Anual plătim sume uriaşe de bani în urma proceselor pierdute, de către Instanţele de Judecată, la CEDO. În loc ca statul să se îndrepte împotriva celor care greşesc, prin nerespectarea procedurilor în judecarea cauzelor şi să recupereze banii ce trebuie plătiţi persoanelor ce au câştigat procesele la CEDO, pur şi simplu iau de la bugetul statului şi despăgubesc persoanele respective. Fiecare, indiferent de funcţie, ori grad, atunci când greşeşte trebuie să plătească.
Aceeaşi situaţie este şi cu funcţionarii Casei de Pensii şi Asigurărilor Sociale, dacă sunt vinovaţi trebuie să plătească.
        România nu trebuie să mai fie o ţară care acoperă toate neglijenţele făcute de funcţionarii statului. În acelaşi timp nu trebuie să fie nici ţara care acoperă hoţii. Faptul că judecătorii e posibil să plătească în situaţia în care dau o sentinţă greşită, nu înseamnă că de acum încolo trebuie să achite pe toată lumea de frica unor eventuale sancţiuni pecuniare, trebuie numai să judece în litera şi spiritul legii. Acelaşi lucru este valabil pentru procurori, nu trebuie să se grăbească cu arestarea unor persoane până nu au probe indubitabile împotriva acelor persoane, altfel vor trebui să plătească.
          Dar cei mai mari beneficiari ai banului public sunt cei care se alimentează direct din bugetul statului prin diferite scheme.Una ar fi construirea unei bucăţele de autostradă care costă triplu decât în alte ţări, la noi se cheltuie mai mult pe km din cauza para îndărătului, adică o parte din sumă se întoarce la cel ce a înlesnit contractul. Aceştia sunt de fapt marii hoţi ai României, ai aceste ţări furate din toate părţile. La o privire mai atentă vom observa că prea puţini sunt în închisoare şi aceea deţinuţi politici, după spusele lor. Ceea ce înseamnă că, deşi e furată din toate părţile, România este curată, nu are hoţi.Altfel ar fi fost cazaţi acolo unde merită să stea, iar banii furaţi s-ar fi întors la bugetul statului. Cine să-i ancheteze, nu cumva există o legătură ombilicală între toate structurile statului? Şi dacă da, cine să desfacă legătura?

sâmbătă, 23 august 2014

Nu-l suspendaţi pe Băsescu

           Am înţeles din declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta, că s-ar încerca suspendarea lui Băsescu. Mare eroare ar face. Băsescu nu face altceva de dimineaţa şi până seara decât să dea cu tifla puterii şi să o provoace : sâc că nu mă suspendaţi, sâc că nu mă.... Asta ar fi dorinţa lui T Băsescu, suspendarea, din asta poate trăi, de aici se poate hrăni, martirizarea este arma de căpătâi al acestui intrus. Postura din care poate creşte Băsescu pentru a putea ajuta PMP, este aceea de victimă, ori suspendându-l asta se face din el victima perfectă. Un Băsescu liber va arunca cu lături în toate părţile (nu că acum ar fi mai reţinut), ar transforma campania electorală într-un câmp plin cu zoaie, suspendarea tot nu ar avea rezultat pentru că referendumul va fi invalidat. Chiar dacă populaţia participantă la vot ar fi de peste 50% plus 1 şi CCR-ul s-ar vedea în situaţia de a valida referendumul, tot nu va pleca de la Cotroceni, pentru că Merkel ar ameninţa cu o invazie pentru menţinerea democraţiei, ea va fi susţinută şi de oamenii „Unchiului Sam”. Mai bine îl ignorăm.Politicienii pot uşor să facă asta, refuză să comenteze zicerile
celui ce e şi nu prea e Preşedinte.
          Nu este sănătos pentru viaţa politică românească să-l consideri Preşedinte şi să mai şi comentezi spusele lui când el, nu ese altceva decât purtător de cuvânt al PMP, respectiv al lui Udrea şi care şi-a ales ca sediu de campanie Palatul Cotroceni. Au un talent Udrea şi Băsescu de a determina televiziunile să vorbească despre ei, să le facă continuu campanie electorală. Pe orice canal te uiţi este imposibil să nu se vorbească despre Udrea şi Băsescu şi implicit partidul lor.
Avem şi alte partide şi alţii sefi de partide mult mai mari decât acest partid de buzunar, nimeni nu îi bagă în seamă.Nu sunt băgaţi în seamă pentru simplu motiv că , până să înceapă să spună ceva, să închege câteva fraze, îşi dau drumul pe ei, au terminat de vorbit, mă refer la K Iohannis şi chiar la Blaga. Am ajuns la concluzia, de loc plăcută pentru mine, că toate canalele de ştiri sunt plătite să facă campanie PMP, chiar şi campania negativă este bună, se ştie că românul fraternizează cu cel umilit, pedepsit, sărman, abrutizat, pentru toate acestea are această compătimire: „săracul”.
            Lăsaţii nepomeniţi pe aceşti doi eroi negativi ai societăţii noastre post decembriste.
Faceţi-ne nouă un serviciu şi nu ne mai poluaţi fonic cu numele celor doi.
Dacă o vreţi pe Nuţy în turul doi, suspendaţi-l pe Băsescu, daţi drumul taurului liber pe stradă şi atunci veţi regreta. Încercaţi să învăţaţi din jocul lui pervers. Nu îi mai răspunde-ţi. Când o fufă de ziaristă, de la vreun canal băsist de ştiri, vă va băga microfonul în gură şi vă va întreba : „cum comentaţii ce a zis domnul Băsescu despre cutare lucru”, răspunsul trebuie să fie ceva de genul ăsta :”cum dracu, ăsta încă mai e la Cotroceni”?

Adrian Năstase a fost eliberat

           Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat conform legii. Mulţi au o problemă în legătură cu acest om, citeam pe facebook opinii ale diverşilor postaci care susţineau sus şi tare ca Adrian Năstase să fie izolat şi ţinut închis toată viaţă, alţii mai suptili îi doreau să fie şef de cameră lui Băsescu, probabil că în toţi se zbătea simţul civic amestecat cu cel de „dreptate”, sigur erau şi din cei care îi urau viaţă lungă şi sănătate lui Năstase.Astea erau opiniile unor oameni din întreaga societate şi nu ma deranjat, este părerea lor şi gata. Ce te faci când ditamai procurorul vine şi spune că Adrian Năstase nu trebuie eliberat, pentru că nici acum după executarea unei părţi din pedeapsă nu îşi recunoaşte fapta, nu cerşeşte îndurare, nu vrea clemenţă, vrea să se aplice legea şi în cazul lui. Asta denotă sfidarea organelor de cercetare penală, în concluzie procurorul de şedinţă a cerut să fie ţinut în puşcărie până se căieşte de fapta comisă.
Judecătorii au analizat probele aflate la dosar, propunerea Comisiei de eliberare condiţionată şi în concluzie au dispus eliberarea imediată a d-lui A. Năstase.
         Am văzut ieşind pe poarta penitenciarului un bărbat distins, jovial, amabil, gata să răspundă jurnaliştilor la întrebări, ironic unde a fost cazul, în nici un caz nu am văzut un bărbat doborât de suferinţă. Acea suferinţă în mod sigur exista, dar era bine mascată de prezenţa de spirit.Săracul Băsescu se uită la Năstase şi nu-i vine să creadă : „băi, da omul ăsta nu a clacat? Am fost convins de faptul că nu se va acomoda cu detenţia şi el e jovial, distant, ironic, cred că ironic a fost, mă rog nu prea îi înţeleg eu p-ăştia şcoliţii. Bine că îl am priponit pe Voiculescu, nu mă pierd cu firea, nu Gabriela, asta e scorţoasă rău, firea mea de om pizmaş, gata oricând să se răzbune când văd un om mai pregătit decât mine, trebuie să recunosc că ăsta, Năstase e poate cel mai tobă de carte din toţi, nici Felix nu e cu mult mai prejos. Apoi îmi este necaz şi pe copiii lor, Năstase are 2 băieţi, care merg pe urmele lui tac-su, Felix 2 fete la fel de isteţe. Eu ce să fac cu ale mele, dacă nu mă votau proştii ăştia să ajung Preşedinte, rămâneam cu ele în vatră, Elena nu ştie dracu nici să vorbească ca lumea.”
         O nouă Mama Omida a apărut pe piaţă, este vorba de Victor Ciutacu, acest vajnic luptător cu morile de vânt, „un bagabont cu sticle-n ochii, fără joben”.D-l Ciutacu cinic, îl avertizează pe Năstase că va fi trimis înapoi în puşcărie până la alegerile prezidenţiale. De unde ai domle asemenea informaţii?.Ce structurii slujeşti? Cine te plăteşte să alarmezi un om ieşit din puşcărie, că va fi trimis înapoi de unde a venit? Noroc că pe Năstase nu îl mai puteţi speria cu una cu două. Orice dosar ar apărea pedeapsa se va contopi cu celelalte, iar executarea pedepsei viitoare deja este făcută. Personal nu cred să mai existe dosare.
           Un A. Năstase liber nu îi va pica bine lui Băsescu şi acoliţilor lui, orice greşeală făcută de ei va fi taxată virulent de prof. Nici Ponta nu trebuie să se simtă bine, a fost singur prin toată casa ca un copil năzdrăvan, a sărit prin paturi, a mai spart o farfurie, nu l-a certat nimeni, de acum gata, a venit tăticu, acesta nu prea iartă zburdalnicia. La treabă don Premier!
          Despre vinovăţia, ori nevinovăţia lui Năstase nu vorbesc, nu am nici o calitate, sunt organe abilitate a face lumină în aceste speţe, inclusiv CEDO.
Istoria va face lumină şi va pune pe A.Năstase, om politic de certă valoare şi jurist eminent, la locul ce i se cuvine.

miercuri, 20 august 2014

Nu mai vreau Preşedinte infractor.

             Suntem la sfârşitul unei veri cu multe frământări politice. Lupta pe faţă dintre Băsescu şi Voiculescu s-a terminat prin condamnarea ultimului. Voiculescu este vinovat, ori nevinovat în funcţia de sursa de informare. În concluzie, nu ştiu cu precizie dacă acest om este vinovat, dacă motivele invocate de judecători au cântărit la dozarea pedepsei, sau presiunea pe faţă pusă de Băsescu pe justiţie pentru condamnarea lui Voiculescu. Asta este treaba altor organe să cerceteze, modul în care judecătorii au analizat probele şi dozat hotărârea.
             Pe mine altceva mă frământă, posibilitatea de a alege un Preşedinte, iar după depunerea jurământului să aflăm despre el că are dosare penale în curs, ce nu pot fi finalizate datorită unei imunităţi totale, personajul odată ajuns Preşedinte devine un fel de Zeu. Am trăit o tristă experienţă cu Preşedintele în funcţie, nu mai doresc o nouă experienţă de acest gen. Preşedinţia devine un fel de ascunzătoare pentru infractori, de ce ar trebui să fie aşa? Aş vrea ca Preşedintele să fie omul cinstit, onest, cu un limbaj urban şi un comportament de gentilom. Vreau un Preşedinte care să fie un liant pentru societate şi nu un focar de instabilitate. Vreau în fruntea statului un om cu aură, care să transmită pace, linişte pentru ţară, care să considere ceilalţi parteneri din celelalte Instituţii colegii lui, tovarăşii lui în îndeplinirea programelor asumate.
Dintre cei ce au fost nominalizaţi, şterşi, puşi alţii, nu prea văd pe cine aş putea vota. Am să îi analizez pe rând, voi începe cu cel ce se află cel mai sus în sondaje :
           V.Ponta, a tot răscolit Băsescu pentru ai pune ceva în cârcă, nu prea a găsit. Prima dată a fost cu plagiatul, o comisie neoficială s-a grăbit să spună că a fost, comisia oficială, special înfiinţată pentru analiza unor cazuri de plagiat a spus că nu. A existat şi o plângere penală pe această temă, s-a dat NUP, apoi a fost cazul Buicu, nici aici cu toată presiunea exercitată pe procurori se pare că nu îl poate agăţa. Mai nou a reapărut cazul Turceni unde principal învinuit este Dan Şova, dar se speră sâ-l agaţe aşa numai pentru a-l şifona şi pe Ponta. Poate fi votat.
            Klaus Iohannis, aici lucrurile sunt foarte complicate,acest om are un proces de incompatibilitate, unde în primă instanţă deja are dată o soluţie nefavorabilă, ce se întâmplă dacă se menţine aceeaşi soluţie şi la apel, s-au apelul nu se va mai judeca pentru că Iohannis ajunge Preşedinte? Nu este corect. Apoi a fost ca într-o carte în care un deştept prosteşte nişte proşti, aşa ne-a explicat el cum a fost cu achiziţionarea a 6 uriaşe case, din banii de nuntă, din banii de meditaţii (niciodată nu a spus dacă avea o firmă pentru a putea medita şi pentru a putea plăti impozit), mai sunt şi problemele cu acei copii.Astea trebuie să le rezolve, de aceea cred că nu ar trebui să candideze pentru preşedinţie.
          Monica Macovei, în această femei nu am încredere, nu am încredere în discernământul ei.Un om care acţionează sub imperiul nervilor, fără a se putea controla, nu îi poţi da armata pe mână. Isteria ei este condamnabilă dacă e conştientă de ea, dacă este efectul frustării şi a perioadei pe care o traversează ca femeie, biologic vorbind,, nu este condamnabilă, este tratabilă, dar înr-un spital, nu la Cotroceni. Nu este numai părerea mea, ci şi cei care până mai ieri o susţineau au dat bir cu fugiţi.
           Elena Udrea, această femeie este tipul de om care îşi pune poalele în cap fără nici un fel de jenă, ba te şi întreabă :”nu-i aşa că a fost frumos?”.Despre această femeie s-a scris mai mult decât a meritat. Ea a ajuns în vârful unui partiduleţ, datorită lui Băsescu şi mas-mediei. Nu are nici un fel de calităţi de om integru, ci numai speculativ (un dat cu mopul, un tricotat, chestia aia nu am înţeles-o, ea a sărit cu paraşuta, ori ea era paraşuta).Această femeie ar trebui să aibă o căruţă de dosare, probabil că le are dar sunt în conservare, despre dosarul din Gala Bute s-a vorbit mult, dar s-a făcut puţin. Pentru asta vrea la Cotroceni, pleacă Băsescu şi îi e frică că vor ieşi dosarele la suprafaţă ca undelemnul, să scape de aceste dosare.
        Călin Popescu Tăriceanu, s-au încercat multe împotriva lui, se pare că nu au avut motive să-l învinuiască. Are şi el nişte lucruri dubioase în legătură cu nişte acţiuni la Rompetrol şi concesionarea exploatării platoului maritim din Insula Şerpilor.
              Cristian Diaconescu, un arivist fără coloană vertrebrală
              Ioan Ghişe, singurul fără pată, dar şi fără şanse, păcat.
De unde luăm un candidat nepătat? Dacă vrem să punem în continuare hoţi la Cotroceni, atunci punem gratii la ferestre, că pază oricum se găseşte.

duminică, 17 august 2014

Scrisoarea unui pensionar stresat

       De un an şi jumătate scriu, după puterile mele, împotriva corupţie, a politicii de gaşcă şi a prostirii proştilor. La fel ca d-l Emil Constantinescu, căruia i se facuse scârbă de politica din această ţară, în timp ce se afla în vizită în SUA, tot la fel şi mie mi s-a făcut lehamite de toţi aceşti nesimţiţi.
Domnilor politicieni, vă rog să mă scuzaţi dacă din întâmplare vreunul dintre dvs.a suferit mustrări de conştiinţă în urma celor scrise de mine şi de alţi fraieri ca mine, nu vă lăsaţi păcăliţi de naivi, urmaţi-vă drumul, nimeni nu vă va opri. Pe vremea comuniştilor eram nişte robi puşi să muncească şi câte 7 zile din 7, vă mulţumesc dumneavoastră guvernelor de după '89, că aţi pus lucrurile la punct şi ne-aţi scurtat săptămâna de lucru la 5 zile lucrătoare. Tot aceşti oameni de bine de după revoluţie a îndrumat oamenii să meargă la Biserică şi a cere ajutorul lui Dumnezeu pentru eventualele neajunsuri ce le vom avea, pentru aceasta guvernele ne-au învăţat toate zilele cu sfinţi din calendar, iar pentru a le ţine minte, au fost decretate zile nelucrătoare.
        Mă podidesc lacrimile de bucurie când văd măreţele distrugeri aduse industriei moştenite de la regimul de tristă amintire al lui Ceauşescu, trebuie să rupem cu trecutul comunist, să ne făurim o viaţă nouă. Pentru a îndeplini acest deziderat, a trebuit să modificăm şi modul în care se dă spagă pentru rezolvarea unor probleme. Este umilitor să dai şpagă unui înalt funcţionar, cum era pe vremea comuniştilor, un pachet de cafea, ori un pachet de ţigări „Amiral”, trebuie să ne aliniem noilor cerinţe, iar şpaga cea mai mică nu trebuie să fie sub 1000 de euro. Trebuie să luptăm pentru a avea milionarii noştri, nu "faliţi" cum spunea Caragiale, pentru a avea politicieni cu posibilitatea întreţineri a 6 case cumpărate cu greu din bani de meditaţii, pentru a putea întreţine amante şi maşinile de lux. Cum putem avea asemenea reprezentanţi „onorabili”, dacă şpaga dată lor e de câteva kilograme de caltaboş şi o sticlă de pălincă? Trebuie să luptăm pentru a aduce corupţia la suprafaţă, nu trebuie să ne ferim atunci cînd dăm şpagă cuiva, nu, trebuie să fim mândri că bravul politician, funcţionar, ori alt organ, ne-a făcut cinstea de a lua şpaga de la noi.
Mă simt mândru că am putut fi contemporan cu aceşti minunaţi oameni ce au condus România de după '89, ei şi numai ei ştiu cum au reuşit să ne trimită, pe jumătate dintre cei care lucram acasă şi să fim plătiţi pentru a nu munci. Sigur că după ce au încetat plăţile a fost greu dar, pentru binele celor care au vândut întreprinderile unde noi aveam un loc de muncă, merită sacrificiul. După fiecare privatizare, mulţi se imbogăţeau, noi suntem bucuroşi că nu ne-am sacrificat degeaba. Multe palate au apărut în urma negoţului cu fier vechi la conaţionalii noştri rromi.Mi se pare echitabil, de sute de ani trăiau în corturi, bine s-a gândit guvernele să-i emancipeze şi să îi ajute la construcţia palatelor. Ce s-ar fi întâmplat cu bieţii oameni dacă nu întâlneau Comisari ai Gărzii Financiare cu suflet şi dorinţă de trai bun, ar fi ajuns înapoi în cort, dar omenia acestor sufletişti a ajutat la consolidarea financiară a minoritarilor rromi.
        Cred că este o pistă falsă faptul că în România ar fi hoţi între marii politicieni, funcţionari, alte organe ale statului, ori milionarii de carton, cum sunt numiţi îmbogăţiţi de după revoluţie; nu, nu pot fi hoţi, toţi sunt condamnaţi politic, niciunul nu a furat, ce vă uitaţi la mine, citiţi-le declaraţiile.
        Până în '89 în toate oraşele erau şantiere, se construia tot timpul, da hopa frate cu atâtea construcţii, mai daţi-vă răgaz sufletului, acum te plimbi liniştit, numai vezi niciun şantier, lumea doarme până la opt AM. Autobuzele cu muncitori, de unde înainte plecau, în fiecare dimineaţă 15-16, în toate direcţiile pline cu muncitori plus autobuzele cu elevi, acum un singur microbuz adună şi elevii şi muncitorii. Aşa da, tot să trăieşti în România, numai e nimeni stresat dimineaţa că ar putea pierde maşina ce îl duce la serviciu. Sunt oameni care au ajuns la 30 de ani şi nu au avut un loc de muncă, da a fost bine, au terminat şcoala, au intrat în şomaj, ajutor de şomaj, ajutor social, ce mai, se trăieşte bine în ţara noastra, tot datorită grijii politicienilor ce s-au perindat la guvernare.
        Vă mulţumim şi vă rămânem veşnic îndatoraţi, semnează un pensionar stresat. Am fost ghinionist să mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 4, pentru a prinde autobuzul ce ne ducea pe toţi la muncă.
P.S. Vă doresc tuturor celor care v-aţi bătut joc de această ţară să vă scrieţi memoriile în birourile DNA şi de după gratiile puşcăriilor, fiecare, în cea mai apropiată de casa lui.

sâmbătă, 16 august 2014

Trântorii din Parlament

        Parlamentul României este organul suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare.Parlamentul este împărţit în două camere : Senatul şi Camera Deputaţilor, membrii parlamentului fiind aleşi din 4 în 4 ani de catre cetăţenii români cu drept de vot. Parlamentul alături de guvern sunt singurele instituţii ce pot creea proiecte de legi, ce urmează apoi a fi dezbătute de Parlament pentru adoptarea, ori infirmarea proiectului respectiv. Nu mai intru în amănunte tehnice, am făcut aceste precizări pentru a se vedea importanţa Parlamentului şi parlamentarilor.
     O anchetă jurnalistică a scos la iveală lucruri incredibile despre activitatea parlamentarilor.În urma alegerilor din 2012, din cauza unor legi insuficient gândite, Parlamentul României s-a trezit cu o înflaţie de parlamentari, mai precis cu un număr de 118 parlamentari în plus faţă de alegerile din 2008. Faptul că avem un număr mai mare de parlamentari presupune ca problemele cetăţeanului să ajungă mai repede pe masa guvernului, ori să se transforme în legi în Parlament. Aceasta ar fi situaţia ideală, numai că realitatea este terifiantă. Sunt în Parlamentul României oameni de certă valoare morală şi intelectuală, oameni care au cerut votul electoratului tocmai pentru a lucra spre binele cetăţeanului, aceştia au proiecte de legi, luări de poziţie în cadrul dezbaterilor din comisii, ori în dezbaterile din plenul camerei respective. Dar cei mai mulţi parlamentari au cerut votul cetăţeanului pentru interese meschine, pentru ca el, parlamentarul, omul important ,să aibă trecerea la toate instituţiile statului în vederea înlesniri unor afaceri pentru el ori prietenii lui, pentru jefuirea banului public, instanţele de judecată au confirmat acest lucru prin sentinţele ce le-au dat împotriva unor parlamentari. Alţi parlamentari, gen Becali, Prigoană, oameni interesanţi mai mult pentru tabloide, decăt pentru presa politică, au intrat în Parlament pentru a avea un anumit ştaif, o altă trecere în faţa societăţii. Aceştia din banii lor au putut suvenţiona partidul ce ia propulsat in fotoliul de parlamentar, transformându-i din „nea Gigi”în „domnu deputat” şi nu vreau să spun nimic altceva de rău de acest om, mai ales că acum este arestat. Vreau să vorbesc despre cei ce încă sunt membrii ai Parlamentului României, despre acei domni senatori, ori deputaţi, care dorm, care dorm efectiv în fiecare zi când merg la dezbaterile din plen, ori la comisii, oameni care în decursul unei legislaturi au vorbit numai câteva secunde cât a fost nevoie să depună jurământul. Aici este grosul parlamentarilor, peste 300 din total, adică din 588, nu au avut o iniţiativă legislativă, luare de poziţie în cadrul dezbaterilor din plen, rolul lor a fost să doarmă, sau să urmărească degetul liderului de grup să vadă cum votează, dacă arătătorul este ridicat în sus vor vota „pentru”, dacă este orientat în jos vor vota „împotrivă”.Aceşti oameni din gloată reprezintă maşina de vot a grupurilor parlamentare, nu odată fiind întrebaţi mulţi parlamentari habar nu au avut ce au votat, treaba lui era să voteze, liderul de grup ştia cum trebuie votat. De ce trebuie să plătim atâţia trântori? Haideţi să vedem câţi oameni din Parlament au într-adevăr o activitate, la care mai adăugăm un procent pentru a forma o rezervă. Degeaba trimitem în Parlament aproape 600 de oameni, tot cei, câţiva, cu adevărat devotaţi promisiunilor făcute electoratului în campanie vor munci, ceilalţi vor dormi mai departe la umbra celor muncitori. Întreţinerea parlamentarilor costă enorm, dar marea problemă nu este întreţinerea parlamentarilor, marea problemă este că îi plătim degeaba, în jur de 12 milioane de lei ne costă lunar numai parlamentarii intraţi în plus în Parlament faţă de legislatura 2008-2012. Trebuie găsită o soluţie pentru micşorarea numărului de parlamentari, în noul proiect de modificare a Constituţiei, era prevăzută o ajustare a numărului de aleşi.Numai că nu se ştie când va intra în vigoare o asemenea Constituţie, dacă va intra. Partidele prin micşorarea numărului de parlamentari, pierd mulţi bani, vor scădea donatorii din cauza numărului redus de locuri eligibile. Pe de altă parte vor creşte sinecurile pentru a mulţumi pe toată lumea. Cât de nesimţit să fi să dormi o lună întreagă în Parlament, apoi să îţi încasezi indemnizaţiile şi celelalte drepturi? Dacă la parlamentari privim cu îngăduinţa tipic românească :”sunt şi ei oameni”, la funcţionari de stat privim cu aceiaşi îngăduinţă atunci când ne jignesc, la medic când mergem găsim un doctor femeie, cum a găsit soţia mea la Spitalul de Arşi, care a privit-o de cum a intrat în cabinet şi după răspunsul la „bună-ziua”, ia spus verde în faţă cu aroganţă şi cinism: „nu vezi dragă că ai cancer?”.Nu, nu a fost cancer, au făcut-o bine cei de la Spitalul Militar Bucureşti.Chiar dacă ar fi fost nu aşa se procedează.Noi îi privim cu îngăduinţă, „sunt şi ei oameni” şi exemplele pot continua.Toţi aceştia formează „cancerul”societăţii româneşti. Trebuie făcut ceva pentru a extirpa răul din societatea românească, soluţii sunt, voinţă este?

joi, 14 august 2014

Un guvern în regres

          Băsescu a ieşit la ora 6 PM să ne anunţe că am intrat în recesiune, că economia a scăzut faţă de primul trimestru al acestui an.Fără să mă interese părerea de economist a domnului Băsescu, voi încerca să înţeleg de ce avem creştere  pe minus. Nu vreau ca în 2014, când americanii au ajuns pe Lună încă din '69, să mai vorbim de agricultură în funcţie de ce vrea D-zeu, trebuie ca agricultura să fie sprijinită prin programe de aşa natură, încât numai marile calamităţi să poată provoca daune agriculturii.  Nu se poate să auzim mereu acelaşi lucru cu trimitere directă la D-zeu, de parcă El ar fi Ministrul Agriculturii, nu a plouat, ori a pluat prea mult Ăl de Sus. Avem o grămadă de funcţionari în judeţe şi la centru, adică la minister şi fel de fel de direcţii care se ocupă cu agricultura, încât, dacă ar lua fiecare o cană şi o găleată în mână s-ar rezolva problema irigaţiilor. Dacă nu am dreptate, ori vă este greu domnilor funcţionari, puneţi mâna şi faceţi proiecte pentru fonduri europene şi rezolvaţi problemele din agricultură, nu veniţi să cotcodăciţi la televizor pentru fiecare mărgică "ouată", precum „găina babei”.
         Un alt sector cu mare potenţial economic este ANAF, de la un timp am avut senzaţia că nici nu mai există. Nu auzim nimic bun de aici. Domnişoara Ministru de Finanţe a auzit că există instituţia asta în subordinea sa, iar dacă a auzit a luat măsuri de punere în mişcare a instituţiei? Impozitele ce vin la stat, vin pentru că mai sunt oamenii cu respect faţă de stat, nicidecum că şi-ar face datoria comisarii gărzii financiare. Vă plângeţi domnilor guvernanţi de economia subterană că, nu o puteţi scoate la suprafaţă, vorba unui vecin de al meu: „nea Ionele e îngropată rău economia asta, cât de adânc să fie, de nu o găseşte ăştia?”. O singură întrebare : această economie se găseşte pe teritoriul nostru, ori este în afara graniţelor? Dacă este în afară, este mai greu, dar dacă este la noi de ce nu „săpăm” după ea? Fiecare comisar de gardă financiară să raporteze lunar, în funcţie de asta să îşi ia şi salariul, ce societăţi a scos din zona gri, ori de la negru şi le-a adus cu impozitul la suprafaţă. Să se vadă aportul adus de el pentru binele economiei şi totodată să îşi poată justifica şi imensitatea de salariu. Nu cum se procedează acum, trimite vorbă societăţilor ce urmează a fi controlate pentru a se pregăti şi a sări cu mita la don comisar. Aşa nu este bine, cu astfel de funcţionari nu aducem economia neagră la suprafaţă. Ministerul lui Todorovici, să îşi pună mai mult disponibilitatea în slujba celor care vor să facă proiecte pentru bani europeni, sigur că aceşti bani nu au paraîndărăt, dar trebuie să ne obişnuim să muncim şi pentru salariu, fără alte venituri ilicite, ori tocmai asta e (ferescă Dumnezeu!), pe acolo pe la direcţiile ministerului se cere ceva mită de la cei ce vor să obţină bani europeni pentru proiectele depuse?.Altfel de ce nu se înghesuie lumea să depună proiecte, ori nu sunt popularizate sectoarele de dezvoltare pe proiecte europene? Nu este posibil să avem banii la poartă şi să nu vrem să-i băgăm în curte, asta este o crimă pentru economia românească. Sunt bune măsurile de despovărare fiscală, dar făcute cu acoperire în economie, altfel ajung poveri ca TVA-ul pe care nu-l mai putem coborî la 19% unde a fost iniţial. Sigur eu nu sunt specialist în probleme de economie, dar ştiu un lucru, am votat un Parlament care a validat un guvern ce a venit cu propuneri de mai bine. Aştept măsurile de mai bine, ele nu prea se înghesuie să vină, de ce domnule Victor Ponta?.Nu am văzut o măsură disciplinară luată din cauza nerezolvări unor sarcini de serviciu, iar faptul că economia este în regres înseamnă că mulţi nu şi-au făcut datoria. Nu uitaţi domnule Prim Ministru că dvs. răspundeţi de incompetenţa miniştrilor dvs., e păcat să vă rataţi cariera politică, sunteţi încă tânăr, puneţi biciul pe miniştrii şi secretarii de stat, altfel va fi un guvern de indolenţi, ce aşteaptă să treacă ziua şi să îşi ea leafa. Trimite-ţi vă rog miniştrii să vină în faţa oamenilor şi să explice anumite lucruri care nu merg şi de ce nu merg. Nu v-am criticat 2 ani, dar de aici încolo voi fi cu ochii pe guvern şi voi ataca fiecare greşeală pe care o faceţi, nu de alta, dar am mare încredere în potenţialul dvs. politic şi administrativ. Pentru mine este mai puţin importat cum se numesc cei din capul statului, mă interesează să îşi facă datoria, să îşi merite salarile şi privilegiile pe care .le au
       Vedeţi ce faceţi cu judecătorii din cauza cărora statul român plăteşte milioane de euro, datorită unor sentinţe eronate, ori care nu au respectat procedura juridică. Şi asta este o risipă a banului public. Pentru un candidat la preşedinţie, nu dă bine regresul economic.


Tăriceanu Preşedinte

           Băsescu nu se dezice niciodată cănd promite ceva. A promis că va dezbrăca politicienii, DNA-ul receptiv a scos un dosar de la naftalină, respectiv un dosar al lui Dan Şova din 2011. De ce acum, simplu, redau comentariul unei jurnaliste de la „Realitatea TV” : „Ponta a devenit de neoprit în cursa pentru prezidenţiale, ăsta este motivul scoaterii dosarului acum, chiar dacă nu este implicat direct, Ponta poate deveni victimă colaterală”. Nu cred că este momentul ca V.Ponta să devină Preşedinte, funcţia de Preşedinte nu este una cu miză decât în condiţiile în care o folosim pe post de „Gică Contra”, aşa cum a folosit-o Băsescu, altfel este o funcţie pentru cei bătrâni care pot face împreună cu Ministerul de Externe strategii pentru relaţiile ţării, pentru a reprezenta cât mai bine România în relaţiile cu celelalte state, deasemeni poate fi un bun arbitru între diverse instituţii, guvern şi partidele politice parlamentare etc.. Ponta este un Prim Ministru cu bune şi rele, aş putea spune fără să greşesc că, este mai mult cu bune,  pe care l-aş dori în continuare şef al guvernului. Cred că este de discutat o alianţă a PLR cu PSD în care PLR să dea Preşedintele, sunt convins că Tăriceanu poate înfrânge orice candidat dacă este susţinut de PSD.
           Este important ca Tăriceanu să ajungă Preşedinte, aşa se poate menţine actuala Coaliţie  la putere, poate fără UDMR. Candidînd fiecare pe cont propriu este posibil să se defecteze ceva şi candidatul dat de opoziţie să ajungă Preşedinte. In această situaţie se poate să se reactiveze „soluţia imorală” din 2004 şi 2009. În 2004 ştim cum Băsescu a reuşit să smulgă PC-ul de lângă PSD şi să formeze o majoritate parlamentară cu Tăriceanu Prim Ministru, iar 2009 deşi guvernul Boc a fost demis prin Moţiune de Cenzură, a fost menţinut de Băsescu până după alegerile prezidenţiale, cănd a fost investit cu un nou mandat de Preşedinte şi a reuşit să formeze o nouă majoritate parlamentară cu Boc Prim Ministru.
Trebuie studiată bine această problemă, încă mai este timp. Tăriceanu poate smulge procente bune de la electoratul tradiţional liberal care, se vede trădat de liberalii lui Iohannis prin alianţa cu PDL. Voturile liberalilor ,voturile social democraţilor vor face în mod sigur din Tăriceanu un Preşedinte al României. În aceste condiţii guvernul îşi va putea duce la bun sfârşit programele ce le are în derulare. Acest lucru se poate realiza lăsând orgoliile la o parte şi chiar dorind să se facă ceva pentru ţară. Sigur că la nivel declarativ avem numai eroi, la pusul lucrurilor în practică avem probleme.Toţi politicienii în opoziţie ştiu să conducă România, când ajung la „ciolan” îşi dau seama că nu a rămas prea multă carne pe el şi de aici necazurile, ce să mănânce ei, ce să dea poporului pentru spitale, învăţământ, armată ,interne, construcţii etc. De aceea orice guvernare va fi sinuoasă, în funcţie de cum face rost de bani. Vorbim de economia „gri şi la negru”, este oare chiar aşa de greu de smuls banii de impozite şi celelalte taxe din ghiara lor? Cred că nu este voinţă politică, altfel această problemă era rezolvată de mult.
           Cine împiedică ANAF-ul să ia la bani mărunţi toate firmele din ţară, nimeni nu-i împiedică, singura lor piedică sunt ei însuşi, se pare că au fost împiedicaţi prin banii daţi de cei ce urmează a fi controlaţi. Comisarii Gărzi Financiare ar trebui plătiţi din banii pe care îi aduce la buget şi monitorizaţi pentru orice scândură apare în plus în gospodăria lor.
Sondajele de opinie indică pe V.Ponta câştigător, dar diferenţa nu este mare  între el şi al doilea clasat, oricând se poate rupe acest fragil avantaj, mai ales că mai sunt două luni până atunci. Orgoliul cu PSD un partid mare care trebuie neapărat să aibă candidat la Preşedinţie, nu ţine de foame, singurul interes al partidelor de la putere ar trebui să fie binele cetăţeanului. Cred din contră, că partidele uită de cetăţean, abia îşi amintesc de el la alegeri. Asta nu este bine, societatea este în fierbere uşoară, aveţi grijă să nu dea în clocot. E bine să gândiţi îndelung, măsuraţi bine înainte de a tăia, Năstase a pierdut, Geoană a pierdut, deşi sondajele îi dădeau câştigători. Dumnezeu să vă lumineze!



luni, 11 august 2014

Buboiul spart


           „Mare buboi s-a spart odată cu condamnarea lui Voiculescu de se scurgea atâta puroi pe străzi”,a scris Sebastian Lăzăroiu pe pagina sa de facebook. Câtă răutate se poate aduna într-un om să poată scrie asemenea cuvinte despre nişte semeni? Cum poate un om cu oarece cultură să scrie despre nişte cetăţeni, fie ei şi antibăsişti, asemenea cuvinte?
Ieri 10 aug. câţiva ziarişti din cadrul Antenelor au anunţat că vor face o plimbare la ora 5 PM în jurul Palatului Cotroceni şi zona Leu- Grădina Botanică, fără să facă o mobilizare în acest sens. S-au adunat mai multe mii de oameni care, chiar au avut o atitudine de plimbăreţi, sigur aflându-se în apropierea Cotroceniului mulţi nu s-au putut autocenzura şi au scandat împotriva celui ce se află, unii ar spune ilegal, pe fotoliul de Preşedinte al României. Alţii şi-au manifestat bucuria întâlnirii cu jurnaliştii prezenţi la această uriaşă plimbare. Lucrurile au decurs în linişte şi paşnic, în afara unui incident, de care ziarişti antenelor s-au dezis, petrecut între o reporteră de la B1 şi un participant la plimbare. Indiferent despre ce a fost vorba între ei nu trebuie să agresezi un ziarist, chiar dacă ziaristul are o atitudine provocatoare, cu atât mai mult cu cât era o femeie.
Atitudinea televiziunilor B1 şi Realitatea nu mi s-a părut „colegială” de loc cu Antenele. Amândouă titrau că marşul de ieri a fost unul al violenţei şi nu unul al păci şi libertăţii de exprimare. Lăzăroiu făcea un paralelism între plimbarea de ieri şi mineriadele din ani '90, trebuie să fi cel puţin bolnav la cap să faci asemenea comparaţie, chiar indentificase în persoanele prezente ieri, unele ce bătuse protestatarii în timpul mineriadelor din anii '90.
         E bun pluripartitismul, e bună diversitatea de idei, e bună democraţia, dar când locul schimbului de opinii, al cuvântului pro, ori contra unei anumite idei, este luat de ură, de încrâncenare şi dorinţa de linşaj, înseamnă că lucrurile au scăpat de sub control. Toate acestea se pot întâmpla pentru că semnalele trase din cele mai înalte poziţii ale statului sunt unele de învrăjbire, de asmuţire a unei tabere împotriva alteia. Preşedintele României, legitim, ori nu, deocamdată îşi ridică salariul datorită acestei funcţii, in loc să rămână conform Constituţiei, Preşedintele tuturor românilor, domnia sa s-a poziţionat de partea unui singur partid, neuitând la nici o ieşire publică să-şi exprime adeziunea faţă de PMP, despre el e vorba, această poziţionare a polarizat şi mai mult populaţia, rolul Preşedintelui trebuia să fie acela de mediator intre instituţiile statului, nu de instigator la ură între instituţii şi societate.Comportamentul cel puţin discutabil al Preşedintelui în raport cu cei care vine în contact şi nu este de aceiaşi parte a baricadei cu domnia sa a avut de suferit, amintesc : lovirea acelui copil, epitetul adresat unei jurnaliste pe care o tâlhărise de telefonul mobil, „ţigancă împuţit㔺i multe altele, cei care sunt adepţii lui vor fi la fel de belicoşi.
Modul trunchiat de a prezenta lucrurile la televiziunile băsiste, a indus în eroare publicul telespectator, a creeat confuzie, neîncredere şi dezbinare între tabere.
          Trubadurul, boemul, căntăreţul, chitaristul şi din când în când liberalul Ludovic Orban spunea despre ziariştii Antenei 3 că au incitat la violenţă şi să fie anchetaţi de poliţie pentru asta. Bietul Orban a uitat când liberalii plângeau pe umerii celor de la antene, a uitat când îi susţinea în lupta impotriva regimului Băsescu, a uitat când a picat guvernul MRU cu ajutorul Antenei3?
Plimbarea de ieri a arătat un popor care a început să înveţe ce înseamnă democraţia, ce înseamnă libertatea cuvântului ce înseamnă solidaritatea. Incidentul este regretabil, dar vorba unui cunoscut Preşedinte : „o fi zis copilul ceva, o fi jignit pe doamna”, nu se ştie din ce a început scandalul, dar indiferent de motiv nu trebuia să se întâmple.

sâmbătă, 9 august 2014

Obligativitatea votului pentru toţi cetăţenii

               În curând vom merge din nou la vot, care vom merge, care nu, vor sta acasă şi nu îşi vor asuma nicio responsabilitate. Iarăşi discuţiile, eu nu i-am votat, de fapt eu nu am votat pe nimeni, să se spele pe cap cu ei cei ce i-au votat. Probabil că aşa este, dar nu era mai bine dacă se prezentau la vot, votau cu cine doreau, iar dacă nu găsea pe nimeni pe placul lor îşi anulau votul în semn de protest pentru clasa politică, sigur gestul era unul simbolic, care nu afecta orgoliul vreunui politician, ori să provoace insomnii politicienilor numărul mare de voturi anulate. Era un cartonaş galben pe care societatea îl putea arăta clasei politice. În condiţiile de astăzi risc să merg la vot, iar cel ales din urne să nu fie pe placul populaţiei, cei care nu s-au prezentat la vot vor clama că nu ei l-au ales, vinovaţi sunt cei care s-au prezentat la urne şi nu au ştiut ce să aleagă, s-au lăsat prostiţi de promisiunile politicianului.
              Mă gândesc la obligativitatea votului, fiecare cetăţean să fie obligat prin lege să îşi exercite acest drept constituţional. În aceste condiţii probabil că un scrutin va trebui să ţină 2 zile pentru a putea vota toată lumea. Aşa nimeni nu mai poate spune eu nu am votat, spălaţi-vă pe cap cu ei, toţi ne vom prezenta la urne şi vom pune ştampila acolo unde credem, ori anulăm votul.
Ca o noutate, propunerea mea este următoarea : un elector s-a prezentat la vot, este în cabina de vot el şi buletinul de vot, nu găseşte pe nimeni care să corespundă exigenţelor lui, în aceste condiţii să aibă posibilitatea să treacă pe buletinul de vot pe cine crede el că e cel mai bun pentru a ocupa funcţia respectivă. Buletinele astfel completate să nu fie anulate, ele urmând a fi numărate şi centralizate pe fiecare propunere în parte, iar la şfârşit să fie date publicităţii cele care au cele mai multe voturi. În acest fel poate reuşim să trezim dorinţa unor mari oameni care din timiditate, ori din teama de ridicol nu vor să iasă în faţă. Fiecare dintre noi se gândeşte la o anumită personalitate, dar din varii motive, fie nu o abordăm, fie nu răspunde abordării noastre, ea rămâne ascunsă. Clasa politică actuală are nevoie de primenire, această înnoire trebuie să vină din exterior, nu din interiorul partidelor, prin promovarea unor tineri activişti de partid.
           Am avut ocazia să ascult de câteva ori un tânăr ce promitea Mihai Neamţu, zis şi Usturoi, un om pregătit care poate recita liber poezii de sorginte legionară,ma dezamăgit. Nu întorcându-ne la metode şi ideologii învechite vom putea merge mai departe. Vom reuşi să depăşim hotarele închistării noastre numai cu oameni care vor şti să penetreze graniţele limitelor egoiste, să alunge de lângă ei, pupincuriştii, ariviştii, fripturiştii,sinecuriştii, iar în locul lor să poată aduce oameni de bună calitate morală şi spirituală. Este nevoie acum, în al 99 ceas, să căutăm soluţii pentru ca România să fie guvernată pentru români, în interesul românilor, în interesul copiilor românilor şi a urmaşilor acestora. Din păcate până acum România a fost guvernată împotriva intereselor românilor, dar mai ales împotriva urmaşilor, urmaşilor noştri. Spun acest lucru în deplină cunoştinţă de cauză ca un trăitor pe acest pământ de peste 60 de ani, o spun cu lacrimi în ochi, nevăzând nici o posibilitate de redresare în condiţiile actuale ale ţarii. Poate voi fi contrazis, unii mă vor considera comunist, alţii patetic, eu în schimb îi întreb pe toţi aceştia : unde este industria României ? Pe ce aţi cheltuit 50 de miliarde de euro cât este datoria publică a României? Să nu uităm că în aceşti ani (25) a fost vândută, vandalizată industria românească, iar datoria a crescut în condiţiile în care în România nu s-a construit nimic, pe ce s-au dus atâţia bani, când în 89 nu aveam datorii externe, ba aveam destule creanţe de recuperat?
            Cel puţin din nevoia de înnoire a clasei politice şi consider ca necesară obligativitatea votului.

vineri, 8 august 2014

Sfinţii şi dracii

         8 august 2014, ziua în care s-a dat sentinţa în dosarul ICA, condamnările sunt grele, nu le voi reitera, de acum se ştiu, toată ţara le-a aflat. Nu despre condamnarea lor voi scrie, nu ştiu dacă sunt vinovaţi, ori nu, poate după plecarea lui Băsescu nu vor mai exista suspiciuni de dosare politice, vreau ca atunci când cineva este condamnat să fiu sigur că este o condamnare corectă, fără implicaţii politice. Posibil ca şi acum să fie un dosar corect, deşi mulţi suspectează a fi dosar politic.
         Acum mă voi referi la jurnaliştii de la televiziuni, acei reporteri care se aruncă ca vulturi asupra prăzii. Astăzi îl incolţise pe prof Mencinicopschi şi unul dintre aşa zişi jurnalişti îl întreabă „:acum cum vă simţiţi ? La care prof răspunde: d-ta cum te-ai simţi? Bine dar sunteţi un infractor. Da, dacă vă simţiţi mai bine, sunt un infractor”, a răspuns Mencinicopschi. Mi-a făcut greaţă tipul ăsta de jurnalism în care reporterul se transformă în judecător, după ce infractorul a fost deja condamnat. Priveam canalele de televiziune, la B1 d-na Puşcalău(fostă salariată a Antenei 3), era gata să bată pe oricine nu susţinea ideea că Voiculescu e vinovat, d-na Monica Tatoiu, această Ioana'd Arc a României, femeia cu răspuns la toate, susţinea fără rezerve condamnările ziaristei Puşcalău. Nu ştiu care este relaţia Antenei 3 cu sediul în care îşi desfăşoară activitatea, dar indiferent care ar fi, o televiziune nu se poate bucura dacă rivala ei trece prin momente dificile, asta poate fi ca o lovitură de bumerang pentru TV B1 şi Realitatea, acum cântă osanale Antenelor, dar dacă acestea nu dispar şi sper să nu dispară, nu vor ieşi mai întărite din aceste mizerii aruncate din toate părţile asupra lor? Nu cumva tocmai voi cei care anatemaţi trustul „Intact” nu faceţi altceva decăt să-i martirizaţi? Indiferent cum se va sfârşi toată această nebunie, nu pot fi deacord cu jurnalişti care transmiteau ştirile despre problemele Antenei 3 şi condamnările acestor oameni cu un zâmbet larg de satisfacţie pe faţă, la fel a prestat şi moderatoarea TV de la Realitatea ,Eli Roman, chiar dacă aveai o bucurie meschină în suflet pentru suferinţa unor oameni, vinovaţi, ori nu, dar aflaţi în mare suferinţă, nu poţi transmite ştirea hlizându-te, o poţi transmite neutru, iar la ieşirea din emisie, poţi să faci tumbe de bucurie.
           M-am săturat să văd televiziunile împărţite, dacă te uiţi la B1 şi Realitatea vei constata că T.Băsescu este un sfânt aflat în slujba justiţiei, că e bine să îl clonăm pentru a avea pe cineva să apere justiţia şi după ce va pleca de la Cotroceni. Tot aceste televiziuni ne informează că Băsescu nu are nici o vină ,pentru că a fost obligat de Consiliul General al Primăriei Capitalei să accepte casa din Mihăileanu, că nu a spălat niciodată bani, nu a fost cazul, banii erau curaţi, iar sacoşa în care au fost puşi pentru a fi duşi la bancă era nouă, aşa că nu aveau de unde să se murdărească. Cu acelaşi zel suntem informaţi că Mircea Băsescu era frate cu Traian mai pe departe, unul locuia în Constanţa, celălalt în Bucureşti, aşa că nu avea cum să ştie unul ce făcea celălalt. Nici serviciile nu îl informau pe Preşedinte despre afacerile fratelui, acestea abia aveau oameni să culeagă informaţii despre adversarii politici ai lui TB. În schimb harnicii, drepţii şi sfinţii jurnalişti de la B1 şi Realitatea observau orice scamă pe haina Premierului, ori pe hainele celor de la PSD şi imediat apărea ştirea că Ponta şi ai lui nu au dormit acasă, madam Pora ne şi explica deontologic că acele scame nu provin din casele lor, ci din casele unde înnoptaseră fără ştirea nevestelor şi discutaseră politică până dimineaţa. Cred că urmează să se dea o mare lovitură spune „colonelul”, am văzut trecând ,pe sub fereastra unde ţineau ăştia de la PSD şedinţa, pe Ghiţă de la România TV., ei ce mai zice-ţi acum i-am prins?
Iar Rareş Bogdan de la Realitatea într-o discuţie cu Cristoiu ne spune că a auzit cum cei de la Antene, îl vor susţine pe Ponta la alegerile pentru preşedinţie: „cum îşi permit domnule Cristoiu, de ce nu susţin pe Iohannis, acest monument de om”, la care Cristoiu peltic cum îl ştim răspunde: „Iohannis este un tablou, când va intra în malaxorul presei va fi nimicit”. Aceste posturi care propagă de dimineaţa până seara, clica lui Băsescu şi orice spune ori face Băsescu e bine, sunt cotate ca nişte sfinţi. De partea cealaltă Antena 3 care şi-a asumat lupta cu Băsescu şi sistemul lui, aici sunt dracii, aici sunt cei răi care duc România de râpă, aici sunt vuvuzele, tonomatele în euro, aici sunt cei care nu văd minunata justiţie din România condusă şi apărată de incoruptibilul Băsescu, omul care a sacrificat flota ţării numai să ne fie nouă bine. Jurnaliştii de la Antena 3 nu au ştiut să scoată în relief minunatele binefaceri ale guvernului de tristă amintire Băsescu-Boc, atunci când pentru sănătatea noastră, pentru a putea fi protejaţi de proteina animală, guvernul Boc a luat hotărârea de a tăia 25% din salarii şi alte venituri bugetare, inclusiv şomaj, ajutor pentru handicapaţi, laptele sugarilor, iar din pensii 5% pentru CAS. Au reflectat partizan aceste „drepte” şi necesare măsuri, aşa cum fuseseră evidenţiate de televiziunile B1 şi Realitatea. Cum să ai încredere într-o televiziune precum Antena 3 care vede terenurile de fotbal construite în pantă de E.Udrea şi în loc să o felicite pentru că a dat de lucru unor oameni pentru construcţia terenului, pe aceşti nedrepţi ziarişti îi interesa faptul că terenul nu va putea fi folosit, fiind în pantă. Răutăţi, la fel şi pentru construirea telegondolei într-o zonă nevizitată turistic, ce dacă nu sunt turişti, acum au telegondolă, se poate plimba primarul cu ai lui, Nuţy oricum şi-a luat banii.
              Cam despre asta e vorba cu televiziunile depinde la care canal te uiţi şi al cui partizan eşti, în funcţie de asta unii vor fi sfinţii care spun numai lucrurile bune şi corecte, iar ceilalţi sunt dracii ce îi îmbârligă pe ceilalţi. În ce priveşte condamnările de ieri nu mă pronunţ, un singur lucru am putut observa ieşirea lui T. Băsescu şi apostrofarea prof. Mateuţ avocatul lui Voiculescu, cum că acesta e slab în pledoarii finale, a fost bun pe vremea vechilor judecători, dar acum a venit o nouă generaţie de judecători iar Mateuţ nu va avea câştig de cauză. Asta se poate traduce prin : voi condamnaţi-l pe Voiculescu, de avocat m-am ocupat eu.      Aşa s-a şi întâmplat, bine că nu a fost un dosar politic.

Cine este Victor Ponta?

         Victor Ponta, cel mai tânăr Prim Ministru al României, cel mai tânăr Preşedinte de mare partid din România. Acest tânăr a apărut în politica mare în 2001 adus de Adrian Năstase şi numit ca şef al Corpului de Control al Primului Ministru. A fost şef al TSD, deputat de Gorj, din februarie 2010 este ales Preşedinte al Partidului Social Democrat, partid pe care la aliniat ACD, din care făceau parte PNL şi PC, formând în februarie 2012 alianţa USL, V. Ponta devenind Copreşedinte alături de C. Antonescu. Această construcţie s-a dovedit una cu mare priză la electorat, principalul motiv al alianţei fiind demiterea lui Traian Băsescu şi al sistemului implementat de el. Din 2001 până în 2012 a ocupat diferite funcţii printre care şi cea de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul în guvernul Boc în perioada 2008-2009. În urma caderii guvernului MRU-kobe, în mai 2012 devine cel mai tânăr Prim Ministru din Europa. Imediat guvernul Ponta a luat măsuri reparatorii pentru restituirea banilor opriţi nelegal pensionarilor cât şi reîntregirea salariilor bugetarilor la nivelul anului 2010, an în care guvernul Băsescu-Boc a hotărât tăierea salariilor bugetarilor cu 25% .
          Repeziciunea luării unor măsuri politice de guvernul USL a prins pe picior greşit factorii externi şi mai ales pe cei din PPE. Neînţelegerea măsurilor luate de Parlamentul României de către Preşedintele Comisiei Europene Barroso şi Cancelarul german Merkel, a fost alimentată şi de către europarlamentarul Monica Macovei care, în mod intenţionat a deformat realitatea din ţară în faţa oficialilor europeni. Aceste măsuri au constat în schimbarea Preşedintelui Senatului Vasile Blaga cu C.Antonescu, iar Preşedintele Camerei deputaţilor Roberta Anastase a fost înlocuită cu Valeriu Zgonea. Tot atunci Parlamentul a decis suspendarea Preşedintelui T. Băsescu, referendumul din 29 iulie organizat pentru demiterea Preşedintelui a demonstrat impopularitatea măsurilor luate de guvernul Băsescu -Boc, astfel că 7,4 milioane de români i-au spus Preşedintelui să plece, numai nişte chichiţe găsite de CCR şi dorinţa lui T.Băsescu de a rămâne la Cotroceni, chiar cu un câştig al referendumului la masa verde, a făcut ca acesta să rămână în funcţia de Preşedinte.
Toate aceste măsuri au făcut ca alegerile locale, dar mai ales alegerile parlamentare să fie câştigate de către USL în mod zdrobitor, prin redristribuire USL-ul ajungând în Parlament la o majoritate de aproape 70%. Deşi avea o asemenea majoritate zdrobitoare Victor Ponta face o greşeală greu de înţeles şi mai ales greu de iertat, încheie cu T.Băsecu un pact de coabitare instituţională, de fapt e vorba de coabitare între Preşedinte şi Prim Ministru. De la referendumul din vară pentru demiterea Preşedintelui, Băsescu practic se dădu-se la fund, numai apărea la televizor, în public, pur şi simplu îşi lingea rănile în sălile Palatului Cotroceni. Tocmai în acest moment trist, zguduitor de trist pentru Băsescu, pot spune că se găsea în moarte clinică, politic vorbind, apare Victor Ponta, un fel de paramedic „Smurd”, care îl resuscitează pe Băsescu, îl spală de toate păcatele, îl ia de mână şi îl aduce în faţa oamenilor spunându-le să-l iubească şi să-l preţuiască, că de acum va avea un comportament de gentlemen, datorită pactului de coabitare. Cât de naiv a putut fi Victor Ponta...
Sigur aşi putea să înţeleg acest Pact din punct de vedere politic, ca o garanţie a păstrării păcii între instituţii în lipsa unei Constituţii care să garanteze legile din România, atâta timp cât aveam o Constituţie pentru ce mai era nevoie de acest pact? Dacă Preşedintele Băsescu după alegerile din 2012 nu nominaliza pe Victor Ponta candidat la funcţia de Prim Ministru, putea să-l suspende pe Preşedinte, ori cel mai bine Ponta se putea adresa direct poporului pentru a-l susţine, iar susţinerea ar fi venit deîndată. Încheierea prin spatele electoratului a Pactului de coabitare, a fost o palmă dată electoratului, aici Ponta trebuie să facă oamenii să înţeleagă că nu a fost o trădare, ci o posibilitate de a colabora instituţional cu T. Băsescu ca Preşedinte. Viitorul a demonstrat că nimic nu-l poate face pe Băsescu să colaboreze cu cei pe care el nu-i agreează şi el nu agreează .
pe nimeni în afară de familia lui, ori cei de care este legat financiar.
          Măsurile luate de Ponta ca Prim Ministru sunt dintre cele mai bune, sigur, sunt şi măsuri ce pot crea discuţii, nu exista un guvern perfect, o guvernare perfectă.Important este ca măsurile bune să fie preponderente. Victor Ponta poate face greşeli, este un om, nu un sfânt, este bine ca aceste greşeli să nu fie îndreptate împotriva oamenilor şi a ţării, să nu fie de neîndreptat, să nu fie capitale.Fiecare lovitură primită de la Băsescu, de la Antonescu, ori de la opoziţie, sper că la călit pe acest tânăr politician, că la pregătit să poată indeplini misiunea de Preşedinte al României.
             La scrutinul din toamnă voi vota Victor Viorel Ponta Preşedinte.

miercuri, 6 august 2014

Băsescu un smardoiaş de mahala

            Intr-un interviu acordat marţi evenimentului zilei, Traian Băsescu face câteva declaraţii. Întâi începe să ne spună că va dezbrăca toţi candidaţii ,politic vorbind şi-i va prezenta aşa cum sunt de fapt, referindu-se la provenienţa unora din anumite structuri şi alte posibile infracţiuni ce le-au comis şi nu au ajuns la organele de anchetă. Interesant şi moral ar fi ca aceste date, dacă le deţine, să le transmită de urgenţă organelor de anchetă penală, altfel unii ar fi tentaţi să îl acuze, pe cel ce ţine locul Preşedintelui României ,de „tăinuire”, faptă care este prevăzută în codul penal. Întrebarea este următoarea : de unde are Preşedintele asemenea date, cum le-a obţinut ? Sigur, nu este prima dată când don Băsescu iese pe post şi ne anunţă despre anchete ce urmează să înceapă, dar de data asta sunt mai intrigat de faptul că a putut obţine date despre oameni străini lui, iar despre fratele său nu ştia nimic, deşi Procuratura începuse o anchetă încă din 2011 pe numele lui Bercea Mondialul, iar acolo se lovise de numele lui Mircea Băsescu. A fost suficient să se ajungă în asemenea fază pentru ca procurorul Iacobescu să fie îndepărtat din procuratură din cauza încăpăţânări sale de a continua ancheta, deşi se ajunsese la persoane tabu. Cum dracu un om atât de informat ca don Băsescu să nu fi cunoscut ceva ce se petrecea în casa lui, asta să o spună lui Mutu, altul decât Adrian. De menţionat faptul că pe tot parcursul discuţiei nu a avut nici un comentariu negativ la adresa lui C. Diaconescu, candidatul PMP, chiar a menţionat încă odată, pentru a înţelege toată lumea, că el va vota cu candidatul PMP. Despre Iohannis a spus că nu ştie cum va putea fi Preşedinte, după ce a fost candidatul „Grivco” pentru funcţia de Premier, aici îi reproşa ataşamentul de la acea vreme faţă de C.Antonescu. Iohannis tocmai datorită acestui ataşament a reuşit să ajungă liderul PNL şi candidatul acestei formaţiuni politice pentru funcţia supremă în stat, aici sunt nişte „cadavre”, cândva vor avea un miros urât, atunci se vor descâlci maşinaţiunile prin care Iohannis a ajuns în poziţia de acum. De reamintit Preşedintelui Băsescu formarea guvernului din 2004, după ce a ajuns Preşedinte al României, când personal a fost la „Grivco” pentru al convinge pe Dan Voiculescu să trădeze pe Năstase şi să intre la guvernare alături de PNL şi PD., celebra „soluţie imorală”.
          Ca un politician cu experienţă ştie că dintre toţi candidaţii ,cel mai redutabil este Victor Ponta, din această cauză Băsescu s-a ocupat mai mult de Ponta decât de ceilalţi. În discuţia avută cu ziariştii despre Ponta, Preşedintele României se comportă ca un şmenar aflat într-un port din occident, pe vremea când negocia cumpărarea de blugi pentru bişniţa din România, el spune :”când a fost vorba de semnarea Pactului, am reuşit să-l păcălesc pe Ponta, a fost mai slab politician decât mine”. La prima vedere aşa este, numai că naivul de Ponta a crezut că încheie un pact instituţional, cînd colo, era un pact cu smenarul din porturi, dealtfel după semnarea pactului, Băsescu a avut tot timpul un comportament de smardoiaş de mahala. Ce a uitat să spună don Băsescu este faptul că Ponta, la luat, la spălat, la apretat şi la adus la lumina zilei prin pactul de coabitare, fără pact Băsescu ar fi dat tumbe singur în jurul Cotroceniului, măcar din punctul ăsta de vedere îi putea fi recunoscător lui Ponta. Tot îl ameninţă pe Ponta că va face publice discuţiile de la Cotroceni, unde Ponta va fi arătat cu un comportament de slugă. Posibil ca în decursul întâlnirilor Primul Ministru să fi avut manifestări mai exuberante, în funcţie despre ce era vorba în discuţiile lor, posibil să fi avut un comportament mai rezervat ţinând cont că vorbea cu o persoană mai în vârstă decât el şi pe deasupra mai era aproape şi Preşedintele ţării, în mod cert nu credea că acele înregistrări vor ajunge temă de şantaj din partea lui Băsescu, cu publicarea lor în presă. Nu pot fi compromiţătoare pentru Ponta decât din punctul de vedere al manifestării faţă de anumite situaţii concrete din timpul întrevederilor, nu discutăm despre cazuri penale. Şi eu sunt deacord să facă publice acele stenograme, netrimiterea lor în spaţiul public va face mai mult rău lui Ponta, tocmai prin transmiterea voalată de către Băsescu a vinovăţiei Primului Ministru.
          Astea sunt ultimele zvâcniri ale unui om aflat 10 ani în fruntea statului şi care putea intra maiestuos în istorie, dar care a ratat fiecare ocazie de a demonstra ce înseamnă un adevărat bărbat de stat. Băsescu nu a uitat niciodată încăierările din porturile străine cu ceilalţi marinari, nu a reuşit niciodată să depăşească această fază şi a rămas pentru todeauna un smardoiaş de mahala.
         Sper că următorul Preşedinte să nu aibă niciuna din aceste apucături, pentru mai multă siguranţă să cheme un sobor de preoţi de la Muntele Athos pentru a scoate dracii din toate ungherele Palatului Cotroceni.

marți, 5 august 2014

Eutanasierea, crimă asumată prin lege



           Un articol postat de Emil Dumitrache, preluat de la ştiripesurse.ro în care Ministrul Sănătăţii din Lituania a propus introducerea eutanasierei ca soluţie finală pentru cetăţenii săraci care nu îşi pot permite îngrijiri paleative şi pentru cei bolnavi incurabil, ajunşi în fază terminală.În susţinerea acestei idei d-na ministru dădea ca exeplu Belgia, ţară care a adoptat o asesmenea lege.
Provocat şi de d-na Luminiţa Stana, voi încerca să îmi spun părerea.
Biblia intr-una din porunci spune sec : „să nu ucizi”!, tot Biblia ne spune :”să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”,(Leviticul 19,18). Învăţătura sfintei Biserici spune că: „viaţa noastră este a lui Dumnezeu, Care ne-a dat-o şi deci nu avem voie să facem ce vrem cu ea”.
Numai atăt luat din Biblie şi este suficient să oprim orice discuţie despre eutanasiere. În mod normal ar trebui să pun punct şi să închei articolul, dar voi face câteva observaţii ce vor aduna probabil multe comentarii pro şi contra.
         Oamenii săraci care, nu au bani pentru tratament paleativ, este o chestiune a guvernului.
Bolnavii incurabili aflaţi în faza terminală, cănd morfina nu mai reuşeşte să atenueze durerile, despre ei e vorba. Este o crimă dacă îl scăpăm de dureri prin eutanasiere, ori noi înşine devenim criminali? Tot Biserica ne spune că : omul cu cât se chinuie mai mult pe acest pământ, cu atât va fi mai repede iertat pentru păcatele făcute cu voie ,sau fără de voie.Acolo pe patul de suferinţă este un părinte, un copil de-al nostru care ţipă de durere, cum procedăm? Conform sfintei Biserici şi sfintei Scripturi e simplu, îi lăsăm să se chinuie până ce îi va chema Dumnezeu la sânul său. Noi ca oameni, ca apropiaţi ai celor ce se chinuie, am accepta să le curmăm suferinţa? Grea povară pentru cine îşi va asuma asemenea răspundere. În cele mai multe cazuri bolnavii aflaţi în asemenea momente tragice sunt lucizi, contează părerea lor, până la urmă nimeni nu trebuie să hotărască în locul celui în cauză, decât atunci când pacientul nu mai este lucid. Dacă aceşti suferinzi imploră să li se curme suferinţa, ori familiile cer acolo unde ei nu mai sunt lucizi, să se intervină pentru stoparea suferinţei chiar cu preţul vieţii ce putem face? Personal, spun acest lucru cu inima strânsă, cred că în cazuri cu totul şi cu totul speciale poate fi aplicată eutanasierea, după ce bolnavul a fost supus unei comisii medicale şi verdictul e clar- incurabil, faza terminală.
       Cred că şi asistarea cu neputinţă la agonia unui om fară să faci nimic pentru a i se curma durerile, ori ceea ce îi este administrat nu îşi mai face efectul, este tot crimă.
Doamne, fă ca aceste bolii producătoare de atâta durere să nu mai existe!

sâmbătă, 2 august 2014

Nu e bine don Băsescu, nu e bine domn Boc


         O ştire bombă am auzit în această după amiază, datoriile în urma măsurilor de austeritate promovate în perioada guvernării Băsescu-Boc, se ridică la 1 miliard de euro. Mult trâmbiţatele măsuri de austeritate luate în perioada de tristă amintire a guvernului Boc, au un efect dezastruos asupra bugetelor din 2014 şi în viitor. Despre ce este vorba : bugetarii care au fost lezaţi de măsurile de austeritate luate de guvernul Băsescu-Boc, au acţionat statul în judecată. Instanţele de judecată au constat că în mod fraudulos au fost tăiate salariile bugetarilor, în concluzie statul este obligat să restituie banii înapoi oamenilor. Numai că un alt guvern este obligat să găsească resurse pentru a plăti, pe bună dreptate de altfel, aceste sume de bani. Domnul Băsescu se crampona că nu este deacord ca guvernul să reducă CAS-ul cu 5 puncte procentuale, motivul cramponări era o gaură ce se producea în bugetul de stat prin alocarea unor bani suplimentari la fondul de pensii. Îngrijorarea celui ce ţine loc de Preşedinte era de unde va lua Premierul bani pentru a fi alocaţi fondului de pensii. Din acest motiv, legea cu reducerea CAS a fost retrimisă Parlamentului. Întrebarea mea pentru grijuliul don Băsescu este următoarea : de unde va lua guvernul bani pentru a plăti diferenţele de salarii din perioada de „austeritate”? Am văzut că jonglaţi bine legile economiei şi modul de alocare a banilor din buget, atunci mă intreb: de ce dracu au făcut atâtea greşeli Băsescu şi Boc, când cel puţin primul dă pe dinafară de economie. Ascultându-l pe Băsescu ai impresia că acest om mănâncă contabilitate pe pâine, ai impresia că, prof. Coşea, Florin Georgescu şi alţii, ar trebui să vină să ia lecţii de la marele finanţist al ţării.
       Don Băsescu, dacă ştiţi economie înseamnă că dvs. aţi prevăzut situaţia în care aceşti oameni îşi vor cere banii înapoi, dar v-aţi făcut o socoteală simplă, banii îi va da alt guvern.
De fapt ce aţi făcut cu banii rezultaţi din tăieri, că nu aţi spus niciodată unde s-au dus, ce excursii au fost plătite, ori terenuri de fotbal în pantă, cu paraîndărăt inclus. Şi fiincă tot suntem la capitolul întrebări : ce s-a făcut cu cele 20 de miliarde de euro împrumutaţi de la FMI, BM, şi UE.,unde s-au dus domle atâţia bani? Chiar vă băgaţi capul în fund şi nu vreţi să răspundeţi? Nu vă prostiţi, spuneţi oamenilor cu subiect şi predicat unde au fost cheltuiţi atâţia bani. Gurile rele zic că aţi cumpărat „Titluri de stat”americane, adică aţi fi împrumutat guvernul american cu peste 10 miliarde de euro. Tind să cred aceste guri şi în acest fel îmi explic şi interesul unchiului Sam pentru soarta dvs. în perioada suspendării.
        E bine don Băsescu? E bine don Boc?. Acuma pentru că aceşti bani nu sunt prevăzuţi în buget, ar trebui să fie opriţi de la cei care au hotărât aceste tăieri. Da, de la dvs. don Preşedinte, de la dvs. don fost Premier Boc, de la consilierii de taină care v-au sfătuit să tâlhăriţi aceşti oameni, pentru că o poprire din salariu fără motiv este hoţie. Şi pentru ca realizarea sumei necesare pentru despăgubire să se strângă mai repede ar trebui imputaţi şi parlamentarilor care au fost „pentru” tăiere. Nu e bine domnu Băsescu, nu e bine domnu Boc, v-aţi bătut joc de oameni şi totuşi aveţi tupeul să veniţi pentru a da lecţii de economie celor de meserie. Mă gândesc dacă o plângere penală împotriva lui Boc pentru abuz în serviciu, e bine de făcut şi cred că e bine, iar lui Băsescu să i se facă plângere penală pentru instigare la comiterea acestei infracţiuni. Cred că e posibil un dosar penal şi pe constituirea unui grup infracţional în vederea tâlhăriri acestor oameni.
Pe Blaga, Videanu, Andreea Paul, Berceanu şi ceilalţi îi albeşte PNL-ul, ori ei îi înegresc
pe liberali . Ori, sunt şi unii şi alţii la fel de negrii.