miercuri, 15 octombrie 2014

Scrisoarea lui T.Băsescu către V. V. Ponta

                             Dragă Victor,
       Mi-a trebuit timp să mă decid aţi scrie, dar neînţelegerile ce le am în familia politică, m-au determinat să-ţi scriu. Eşti la a doua căsătorie şi deja ai o anumită experienţă în ce priveşte capriciul feminin. Iubita mea pupilă, amantă (politic vorbind), îmi face zile fripte, mă bagă în şedinţe, îmi ţine prelegeri, mă obligă să-i ascult dizertaţiile pe diferite teme ce urmează să le expună electoratului. Plătesc să se facă sondaje, din care să reiasă că Nuty (sufletul meu), este pe locul trei, altfel nu vrea să audă. Dragă Victore, dragul meu doctor în ştiinţe juridice, tu cel mai inteligent dintre politicienii tineri, te rog, vezi cum faci, dă-te lovit, fă ceva să numai candidezi, retrage-te din cursă. Ştiu că poţi face acest lucru, m-ai reanimat pe mine în 2012, când toţi mă credeau mort, dar acum, rămâi Prim Ministru, uite ,mă jur :să n-am parte de DNA, dacă nu rămâi Premier după alegeri. Uite cum facem dragă Viorele (ador să-ţi spun aşa), tu te retragi şi câştigă Nuţica. Care Iohannis? Ăsta până să spună ceva, trec alegerile, mai are şi dosarul cu ANI, hai nu te da la mine că şi eu aveam dosarul „Flota”, aveam dar nu mai e, aşa că, hotărât va câştiga Nuţy. Domle, e rezistentă, e oţel ce mai, păi o noapte întreagă am stat în şedinţă cu ea, iar dimineaţa imi spunea că, ar fi bine să rescrie procesul verbal de la capăt. M-am îngrozit, hai tu, că-l vom rescrie altădată, eşti şi puţin răguşită, ai cântat şi cu vocea şi la flaut (avusesem un mic program artistic), deformare de pe vremea brigăzilor de agitaţie, ce vremuri, tu nu le-ai prins, să-ţi povestească Nea Nelu.
    Viorele, ştiu că nu ai fost ofiţer acoperit, lasă lucrurile aşa, ieşi din cursă, câştigă Nuţy, am şi eu linişte la bătrâneţe, poate nu mă mai văd nici ăia din DNA. Îţi dai seama că eu voi conduce în continuare, aşa că nu vor mişca în front, plus că am dosare pentru toţi, chiar şi pentru cei potenţiali a fi numiţi în diferite funcţii. Viorele, Viorele, numai tu poţi reda liniştea familiei mele politice. Şti ce înseamnă să fi bătrân şi să ai o iapă tânără ca asta, trebuie să-i bagi în gură, altfel nu o poţi struni. Roade zăbala, se cabrează, dă cu piciorul, până nu faci cum dictează ea, nu scapi. Iartă-mă că nu am apelat direct la tine şi am făcut publică o chestiune care, până la urmă îţi va aduce beneficii, dacă o discutam amândoi bărbăteşte, aşa cum făceam prin 2013, ajungeam la o înţelegere. Nuţy până nu se vede Preşedinte nu se lasă, îmi face zile fripte, îmi vorbeşte tot timpul de DNA, am ajuns să am coşmaruri, numai dorm noaptea, văd numai mascaţi aduşi de Udrea, să mă înveţe minte că nu am ajutat-o. Eu ce pot să fac, mai clănţănesc din gură, mai hăhăi pe la televizor, numai am priză la popor, nici ea nu are, ce păţim până găsim 100 de gherţoi să ne aplaude (contra cost), când mergem în teritoriu. E greu când eşti în picaj, acu îmi mai trebuia mie încurcătura asta politică cu o muieruşcă tânără, dar când intri în horă trebuie să ţi pasul. Şti ce mi-a spus, acu nu am de ce să mai ţin secret faţă de tine, mi-a zis aşa, îţi spun textual : „moşule, fă bine şi mă fă Preşedinte, că altfel nu îţi mai cânt la flaut”. Asta este o mare problemă pentru mine, de când am ascultat lucrarea lui Mozart simt nevoia ca Nuty să-mi cânte în fiecare seară. Cântă şi mă-n cântă Viorele, are aşa o virtuozitate ,de mă face să-i promit tot ce-mi cere şi îmi cere Viorele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...