sâmbătă, 2 august 2014

Nu e bine don Băsescu, nu e bine domn Boc


         O ştire bombă am auzit în această după amiază, datoriile în urma măsurilor de austeritate promovate în perioada guvernării Băsescu-Boc, se ridică la 1 miliard de euro. Mult trâmbiţatele măsuri de austeritate luate în perioada de tristă amintire a guvernului Boc, au un efect dezastruos asupra bugetelor din 2014 şi în viitor. Despre ce este vorba : bugetarii care au fost lezaţi de măsurile de austeritate luate de guvernul Băsescu-Boc, au acţionat statul în judecată. Instanţele de judecată au constat că în mod fraudulos au fost tăiate salariile bugetarilor, în concluzie statul este obligat să restituie banii înapoi oamenilor. Numai că un alt guvern este obligat să găsească resurse pentru a plăti, pe bună dreptate de altfel, aceste sume de bani. Domnul Băsescu se crampona că nu este deacord ca guvernul să reducă CAS-ul cu 5 puncte procentuale, motivul cramponări era o gaură ce se producea în bugetul de stat prin alocarea unor bani suplimentari la fondul de pensii. Îngrijorarea celui ce ţine loc de Preşedinte era de unde va lua Premierul bani pentru a fi alocaţi fondului de pensii. Din acest motiv, legea cu reducerea CAS a fost retrimisă Parlamentului. Întrebarea mea pentru grijuliul don Băsescu este următoarea : de unde va lua guvernul bani pentru a plăti diferenţele de salarii din perioada de „austeritate”? Am văzut că jonglaţi bine legile economiei şi modul de alocare a banilor din buget, atunci mă intreb: de ce dracu au făcut atâtea greşeli Băsescu şi Boc, când cel puţin primul dă pe dinafară de economie. Ascultându-l pe Băsescu ai impresia că acest om mănâncă contabilitate pe pâine, ai impresia că, prof. Coşea, Florin Georgescu şi alţii, ar trebui să vină să ia lecţii de la marele finanţist al ţării.
       Don Băsescu, dacă ştiţi economie înseamnă că dvs. aţi prevăzut situaţia în care aceşti oameni îşi vor cere banii înapoi, dar v-aţi făcut o socoteală simplă, banii îi va da alt guvern.
De fapt ce aţi făcut cu banii rezultaţi din tăieri, că nu aţi spus niciodată unde s-au dus, ce excursii au fost plătite, ori terenuri de fotbal în pantă, cu paraîndărăt inclus. Şi fiincă tot suntem la capitolul întrebări : ce s-a făcut cu cele 20 de miliarde de euro împrumutaţi de la FMI, BM, şi UE.,unde s-au dus domle atâţia bani? Chiar vă băgaţi capul în fund şi nu vreţi să răspundeţi? Nu vă prostiţi, spuneţi oamenilor cu subiect şi predicat unde au fost cheltuiţi atâţia bani. Gurile rele zic că aţi cumpărat „Titluri de stat”americane, adică aţi fi împrumutat guvernul american cu peste 10 miliarde de euro. Tind să cred aceste guri şi în acest fel îmi explic şi interesul unchiului Sam pentru soarta dvs. în perioada suspendării.
        E bine don Băsescu? E bine don Boc?. Acuma pentru că aceşti bani nu sunt prevăzuţi în buget, ar trebui să fie opriţi de la cei care au hotărât aceste tăieri. Da, de la dvs. don Preşedinte, de la dvs. don fost Premier Boc, de la consilierii de taină care v-au sfătuit să tâlhăriţi aceşti oameni, pentru că o poprire din salariu fără motiv este hoţie. Şi pentru ca realizarea sumei necesare pentru despăgubire să se strângă mai repede ar trebui imputaţi şi parlamentarilor care au fost „pentru” tăiere. Nu e bine domnu Băsescu, nu e bine domnu Boc, v-aţi bătut joc de oameni şi totuşi aveţi tupeul să veniţi pentru a da lecţii de economie celor de meserie. Mă gândesc dacă o plângere penală împotriva lui Boc pentru abuz în serviciu, e bine de făcut şi cred că e bine, iar lui Băsescu să i se facă plângere penală pentru instigare la comiterea acestei infracţiuni. Cred că e posibil un dosar penal şi pe constituirea unui grup infracţional în vederea tâlhăriri acestor oameni.
Pe Blaga, Videanu, Andreea Paul, Berceanu şi ceilalţi îi albeşte PNL-ul, ori ei îi înegresc
pe liberali . Ori, sunt şi unii şi alţii la fel de negrii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...