Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 octombrie 2013

Berbeceanu,incoruptibil, ori corupt?

            În ultima vreme se discută foarte mult despre comisarul şef Traian Berbeceanu şeful BCCO Alba.
Cine este Berbeceanu? După spusele mai marilor poliţiei se pare că este un Elliot Ness de România, un incoruptibil aflat în luptă cu infractorii, un poliţist care a fost declarat în 2007, dacă nu mă înşel, “poliţistul anului”. Acest om a preferat să-şi facă meseria şi nu să profite de poziţia pe care o avea, pentru a strânge cât mai multe foloase.
    În iulie 2013 a trimis un raport la IGPR, în raport erau sesizări la adresa unor poliţişti şi procurori . În loc ca organele sesizate să ia măsuri pentru cercetarea celor arătate de comisarul şef Berbeceanu, au preferat să îl aresteze pe el. Care să fie motivul reţinerii lui Traian Berbeceanu?
    Să fie într-adevăr vinovat de corupţie şi să fi disimulat atât de bine în poliţistul incoruptibil?
    Ori este atât de incomod, încât au mizat totul pe cartea înscenării?
Tind să cred că a doua variantă este plauzibilă, cei de la DIICOT s-au speriat atât de tare încât au ales soluţia radicală, pitirea lui. Cred că se impune o supraveghere foarte atentă pe perioada arestării, nu de alta, dar orice lucru este posibil şi accidente se pot întâmpla oricând.
Luptă este pe viaţă şi pe moarte, dacă cei de la DIICOT nu vor găsi probe solide cât mai repede, este posibil ca Berbeceanu să fie eliberat din arest şi atunci  lucrurile se complică şi mai rău. Să admitem că Berbeceanu va fi eliberat şi va încerca să facă lumină în cazurile semnalate de el şi trimise la IGPR. Întrebare : Va găsi sprijin pentru rezolvarea acestor cazuri la poliţie şi procuratură? În mod normal ar trebui să găsească, dar suntem noi o ţară normală? Adică, avem suficienţi poliţişti şi procurori gata să se jertfească pentru arestarea unor infractori care, în acest moment sunt colegii lor?
    Este pregătit sistemul pentru aşi face curăţenie în propria ogradă? Din păcate nu cred că acest sistem vrea să facă ordine, din contră, încearcă pe cât posibil să acopere mirosul de putreziciune cu apă de colonie, ori cu spray deodorant, este prea puţin şi ei ştiu asta, de aceea, din când în când, mai sacrifică pe câte unul dintre ei, atunci când nu-l mai pot ţine în braţe.
    Sistemul juridic din România este cangrenat, trebuie găsit un chirurg (procurori, poliţişti,judecători) care să cureţe rana până la os, iar dacă şi osul este atins, să amputeze fără milă, altfel, nu vom putea scăpa de incertitudinea dată de un sistem corupt.
    Nu mă pot pronunţa dacă, comisarul şef Traian Berbeceanu este, ori nu este vinovat, dealtfel nici nu este treaba mea, pot în schimb, pentru binele acestei ţări, să sper că este nevinovat. Deasemenea sper ca în cazul unei samavolnicii, cei care acum l-au trimis după gratii, să îi ia locul pentru o perioadă mare de timp, nu de alta dar trebuie încurajată cinstea şi nu corupţia. Dacă România continuă să aibă eticheta de cea mai coruptă ţară, nu înţeleg la ce ne mai folosesc aceste structuri. Putem fi corupţi şi fără să plătim salarii uriaşe celor din sistemul juridic şi poliţie.
   

miercuri, 30 octombrie 2013

Dilema lui Ponta.



            Doamne, iti multumesc ca mi-ai dat posibilitatea de a trai  asemenea bucurii! Nu credeam ca, in coditiile acestea de criza, ministerele sa raporteze plus de buget si sa roage pe Primul Ministru sa le despovareze de bani. Foarte bine, zic eu, uite ca am ajuns sa avem excedent bugetar la ministere, iar acestea zic:”scapa-ne domle de banii astia ca, avem prea multi, nu putem sa-i cheltuim pe toti.” “Si eu ce sa fac cu ei”, zise Prim Ministru, “da-i domle la servicii sa cumpere aparatura, ca am inteles ca nu au cu ce sa ne intercepteze atunci cand  discutam pe alei in parc, ori ne incapatanam sa mergem la iarba verde.”
            Se spune ca Victor Ponta nu ar fi dormit cateva nopti din pricina acestei rectificari bugetare, ar fi vrut sa indestuleze ministerul sanatatii si ce ar mai fi ramas sa-i dea la invatamant, numai ca ministrii nu au vrut sa primasca banii, sustinand sus si tare ca procuratura si judecatoriile sa primeasca banii. Procuratura pentru a cumpara cat mai multe Biblii, s-a constatat o lipsa acuta a acestor carti in vara lui 2012, cand mai multi procurori erau nevoiti sa foloseasca aceiasi Biblie, atunci cand trebuia sa “spovedeasca” taranii in legatura cu votul lor. Deasemenea judecatorii trebuie sa primeasca cat mai multi bani pentru a trimite adrese  spre  linistirea celor care vor castiga procesele la CEDO, in sensul ca, orice lucru rau li s-a intamplat, statul va plati.
            Felicitari domn Nicolaescu, ma bucur ca nu ati insistat sa primiti bani din aceasta rectificare, pana la urma ce sa faceti cu banii? Lucrurile in spitale merg foarte bine, hrana bolnavilor este dupa normele ministerului incheiate cu serviciile de pompe funebre si ministerul muncii, in sensul iesirii bolnavilor si pensionarilor din sistem, pe cale naturala si in numar cat mai mare in unitate de timp cat mai mica
Daca tot ati invatat bolnavii sa-si cumpere “consumabilele” si medicamentele singuri, nu ar fi fost pacat ca dintr-o data pacientul odata internat sa primeasca tot ce are nevoie fara a mai cumpara ceva si, daca la anul numai aveati bani, din nou pacientul ar fi  nevoit sa-si cumpere cele necesare singuri, atunci managerii ar fi invinuiti ca fura banii, ceea ce eu nu cred ca, in Romania cineva ar atenta la viata bolnavilor prin micsorarea ratiilor de hrana, ori lipsindu-i de medicamente si, toate astea numai pentru a putea fura si a le fi bine managerilor.
In invatamant trebuie atat de multi bani, incat orice suma era alocata acum, ar fi fost prea mica si sefii sindicatelor din invatamant tot nemultumiti s-ar fi declarat, asa ca, mai bine lasati sa strangeti o suma mare de bani si apoi infuzati-o in invatamant, sunt sigur ca intr-un timp foarte scurt, sa zicem un sfert de veac, vor fi stransi banii, apoi ve-ti construi de la zero, pentru ca scolile de acum vor fi niste ruine.
In concluzie, masurile luate de un guvern al carui Prim Ministru este de stanga si jumatate din guvern de dreapta, ori dea dreapta cuiva, sunt pentru bunastarea omului din varf si “eliminarea” celui de jos; pentru simplificarea societatii, ceva in stilul spartan, numai ca acolo erau omorati cei noi nascuti si care aveau un handicap, la noi se vrea invers, adica al celor cu handicap si a celor in varsta, mare povara pe capul guvernantului.
Ce ziceti domnilor pensionari, ajutam guvernul?

luni, 28 octombrie 2013

Autonomia tinutului secuiesc-adevar sau provocare



            !5.000 de secui marsaluind, plus 100.000 de secui care au format un lant uman pe o lungime de aproape 52 de km. si toate acestea, pentru a le fi acordata “autonomia”, nu “independenta”, scria pe pancardele lor. Personal nu am nimic impotriva ca regiunile sa se autofinanteze si in acest context, ar da o mai larga autonomie jud. Covasna, Harghita si Mures  care, ar putea fi  unite  intr-o singura regiune cu posibilitatea autofinantarii si ruperii de la robinetul guvernului. Probabil ca liderii acestei doleante cred ca niste judete destul de sarace precum Harghita si Covasna, vor putea sa se ajute singure. Nu este rau sa fie lasate sa vada ce saracie este in zona, mai ales ca este foarte posibil ca in viitorul foarte apropiat d-l Verestoy Attila sa termine de taiat padurile din aceste locuri, lasandu-le posibilitatea secuilor sa vada pana hat departe prin luminisiul creat prin taierea pomilor, unii ar putea sa vada si padurile (lipsa), prin taierea copacilor, pana acum nu au vazut padurea tocmai din cauza acestor nenorociti de copaci ce statea drepti in fata lor
            D-l Basescu, Presedinte de trista amintire pentru Romania, este posibil ca intre 4 cuburi de gheata cu whisky , si o bere de dregere, sa fi promis destule acestor oameni, mai ales ca la referendumul pentru demiterea Presedintelui, secuii au stat pe loc, altfel la cat sunt de disciplinati (asta s-a vazut si la aceasta demonstratie cand au iesit peste 100.000 de oameni), nu inteleg de ce nu ar fi iesit la vot. Nu prea inteleg ce vor acesti secui prin autonomie, mai ales ca prin pozitia lor, formeaza o enclava, fara posibilitatea  de a se invecina cu Ungaria, daca la asta se gandesc. Indutria din zona si fostele statiuni balneo sunt moarte, vor trebui foarte multi bani infuzati, pentru ca aceasta zona sa devina prospera. Exista promisiuni din Ungaria, ori de la ungurii din diaspora, pentru investitii si acestia nu vor sa le faca pana ce nu au autonomie ? Greu de crezut. Eu cred ca partidele si formatiunile politice ce ii reprezinta cauta noi promisiuni, aceasta este una din cele care, chiar au prins la populatie si se marseaza pe ea. Autonomia gadila placut urechea maghiarului care, a visat tot timpul la Ungaria Mare si ruperea tratatului de la Trianon, nu poti condamna o etnie pentru visele ei, dar nu o poti lasa nici sa tulbure linistea unei tari. Lucrurile fiind delicate va trebui procedat in consecinta, de aceea cred ca intalnirile dintre formatiunile politice de la putere si cele din opozitie  trebuie sa fie continuu si pe toate temele de actualitate.
            Romania nu trebuie sa se lase santajata de cerintele acestei etnii care, are mai multe drepturi decat populaia bastinasa. Au vrut facultate cu predare in limba materna, ce se va intampla cu viitorii specialisti ce vor fi nevoiti sa lucreze in Romania, in conditiile in care lb. romana nu o stapanesc, vor cere un translator? Un medic va cere ca un translator sa fie de fata cand el va consulta un pacient, stiut fiind faptul ca numai medicul si pacientul trebuie sa stie ce se intampla in cabinetul medical?
            As fi curios daca in Ungaria a fost data autonomia vreunei etni, daca nu, de ce se baga in problemele interne ale unui stat suveran? Nu de alta, dar daca fac trimitere la memoria istoriei, incepand cu regele Carol Robert de Anjou care a fost infrant la Posada in sec. XIII si pana in sec XX cand romanii au ajuns de 2 ori la Budapesta, nu stiu ca ungurii sa fi trecut vreodata muntii fara sa nu fi fost pusi la punct, asa ca, e bine de stiut, de luat aminte si de actionat in consecinta.

Un guvern surd si mut



            Pungesti, un sat  din Moldova ca oricare altul  pana in 14 octombrie cand, societatea Chevron a venit cu utilaje pentru a sapa o sonda de cercetare a gazelor de sist. De aici s-a pornit o intreaga neintelegere ce a generat manifestatii puternice si ocuparea zonei, unde  urma sa se amplaseze sonda, de catre localnici. Manifestatiile ostile la adresa societatii Chevron, au determinat-o pe aceasta sa-si retraga utilajele pana la lamurirea situatiei de catre guvern. In tot acest timp adica din 14 octombrie pana astazi 28 octombrie localnici au montat pe camp corturi si pazesc locul pentru ca Chevron sa nu vina in lipsa lor si sa-si monteze utilajele. Pentru mai multa siguranta, chiar in locul unde urma sa se monteze utilajele pentru inceperea lucrarilor de cercetare, satenii prin grija unei manastiri au montat o troita care, a fost sfintita  de catre un sobor de preoti.
            Manifestatia de la Pungesti tinde sa devina  un fenomen ce va trece hotarele localitatii, cu efectul bulgarelui de zapada ce se rostogoleste din varful dealului.
            Toate aceste miscari  au la baza indolenta guvernului care, in loc sa se deplaseze la fata locului pentru a discuta cu oamenii si pentru ai pune in cunostinta de cauza cu ceea ce vrea el, guvernul, sa faca, a preferat sa dea comunicate de presa si sa faca dezbateri prin diferite studiouri de televiziune.
            Pana la urma oamenii din Pungesti nici nu doreau prea multe, vroiau sa fie bagati in seama, vroiau sa fie tratati cu respectul  cuvenit unor oameni, ce se aflau acolo la ei acasa si peste care au fost trimisi niste americani sa sape o sonda. Pungestenii considera un afront gestul guvernului de a trimite un strain in ograda lor, fara a li se cere permisiunea.
            Victor Ponta, tanar Prim Ministru, ar fi trebuit cu elanul si curajul datorat si varstei, ca in primul minut de zavera sa fi plecat spre Pungesti si  sa fi discutat cu tarani toate neintelegerile iscate, sunt sigur, ca prezenta lui  ar fi dezamorsat viitoarele manifestatii. Faptul ca nu a mers, a lasat sa se dezolte o mica revolta ce tinde sa devina fenomen, fiecare zi ce trece, trece in defavoarea guvernului, daca la inceput oamenii ar fi putut fi usor linistiti, acum vor trebui eforturi serioase pentru a-i face pe oameni sa inteleaga necesitatea montarii  utilajelor  de explorare a gazelor de sist.
            Personal nu stiu daca exploatarea gazelor de sist este periculoasa, ori nu, ca fost petrolist pot spune ca numai accidentele ar putea fi cauze de poluare, fie a atmosferei, fie a apei. Daca consolidararea tubulaturi este facuta conform normelor  si instalatia de prevenire si exploatare de la suprafata este etansa, nimic nu se poate intampla. Folosirea apei in procesul de forare si exploatare se face si acum la sondele clasice de petrol si gaze, iar  “fisurarea  hidraulica” este destul de veche si se foloseste si acum in exploatarile clasice.
Pentru linistea satenilor din Pungesti, Primul Ministru al Romaniei sa faca imediat deplasarea in localitate, sa stea de vorba cu cetatenii si sa dezamorseze situatia, altfel tinde sa devina un fenomen de masa si impreuna cu manifestatiile anti RMGC pot duce, pe fondul saraciri populatiei ,la caderea guvernului, ceea ce nu cred ,ca acum ar fi o solutie. Nu uita d-le Ponta ca acolo locuiesc niste oameni care au personalitate si ceva mai mult bun simt decat cei care au navalit peste ei fara a le cere voie.

joi, 24 octombrie 2013

Romanii si UE



            Romania este o tara realizata, spre deosebire de alte cateva tari, este membra a UE si NATO, adica a tot ce isi poate dori un stat european. Am scris membra UE si nu integrata in UE, pana la integrare e cale lunga. Prin ’90 imediat dupa revolutie , presa occidentala era plina de documentare despre cartierele  tiganesti, despre leagane si despre centrele de copii orfani. Toate se intreceau in a critica statul roman ca nu stie sa ia masuri pentru a imbunatati viata acestor oameni.
Anii au trecut, Romania a devenit stat membru UE, odata cu tara, au devenit membrii si locuitorii ei, in  speta  tiganii. Dintr-o data, tarii precum Franta,   Olanda, M Britanie au constat cu stupoare ca in Bulgaria si Romania locuiesc rromi si ca acestia profita de statutul lor de cetateni europeni si circula prin Europa, ba, chiar se opresc in cate un stat si pun de o cerseala, de un picnic prin cate un parc istoric, isi monteaza corturile in cate un cap de bulevard, apoi acordeonul si vioara incep o muzica de jale, pentru a astampara dorul acestei natii desradacinate, de pamantul lor natal din indepartata Indie. O ocazie ratata de marii democrati ai Europei de a emancipa acesti oameni obiditi.
            Toate aceste strambari din nas ale simandicosilor francezi, olandezi si englezi, nu sunt altceva decat lehamitea si dispretul aratate de bogati  celor nevoiti sa slujeasca la curtea lor pentru o bucata de paine.
Romanii plecati la munca peste granita, nu au ocupat decat in rare cazuri slujbe dorite de locuitorii tarilor unde lucreaza, ei efectuand acele munci detestate de catre bastinasi, astfel lucreaza in diferite case unde ingrijesc fie batrani, fie bolnavi; ori merg in camp pentru a efectua cele mai grele munci.
Romania si Bulgaria trebuiau primite in UE, pentru ca la o casa cu pretentii trebuie cineva sa faca si curatenie, asa s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de cateva tari mai la marginea UE care sa fie cosul de gunoi al uniunii, sa fie piata de desfacere pentru produsele de mana a 2-a care nu sunt primite pe marile piete  ale marilor si simandicoaselor tari si in plus de asta sa apere si granitele uniunii. Pentru ca aceste lucruri sa devina viabile au fost infiintate niste programe de preaderare pentru viitoarele tari membre, acestea s-au dovedit a fi distructive pentru economiile ce le-au implementat fara a le trece prin filtrul rece al necesarului real al tarii. In numele aderarii, au fost desfiintate ferme agrozootehnice, mari ferme de cresterea animalelor, de industrializare a carni, de cresterea pasarilor; in industrie au fost desfiintate combinate siderurgice, de utilaj greu, de oteluri, uzine , fabrici s.a.m.d. In 2007 am intrat in UE, aproape cu mainile in buzunare, asteptand sa ne pice acei bani fluturati prin fata ochilor in perioada de preaderare, bani care s-au dovedit a fi mai mult virtuali decat reali. Am ajuns acum la 6 ani de la aderare(era sa spun integrare, asta probabil nu va fi niciodata) sa facem un bilant al neindeplinirilor, sa vedem  ca nu stam mai bine decat inainte de aderare, dar stam cu mult mai rau, avem locuri de munca mai putine, datorii la UE, BM si FMI cu mult mai mari, economia aproape la pamant. In schimb, avem o gasca de oameni care au reusit sa faca averi uriase, din distrugerea economiei romanesti. Oameni care vin la TV ne privesc in ochi si se minuneaza cat de prosti suntem, astia chiar spun: “multi si prosti”, asa este baieti, sunt deacord cu voi, asa zicea si Ceausescu, apoi n-a mai zis, sper sa traiesc ziua cand nici voi nu ve-ti mai zice. Sunt si oameni care printr-un” trai echilibrat”, exp. d-l Videanu ne explica cu candoare si naivitate , facand sa roseasca obrajorul lui, precum un fundulet de bebelus, cum a reusit sa economiseasca aproape 1 miliard de euro din faptul ca  nu a fumat si nu a baut. Bravo “Rozaliule” la mai mare, mie asa imi trebuie, nu numai ca am fumat si nu am facut avere, dar m-am mai ales si cu o operatie de by-pass coronanian.
Ce inseamna sa fi echilibrat si mai ales sa te apuci si de furat. Mai bine tac ca ma aude DNA-ul si doamne fereste, in loc sa duca la Videanu cine stie unde ajunge…


luni, 21 octombrie 2013

Hotul si complicele !



            Dupa ce, prêt de o saptamana, am ascultat toate dezbaterile politice, anti, pro, nu stiu, nu ma bag, nu vreau, nu inteleg, nu-mi doresc, refuz, stau in banca mea s.a.m.d., am ajuns la concluzia deloc incurajanta pentru mine, cetateanul care am girat cu votul meu toate guvernele ce s-au succedat la putere din ’89 pana azi, ca sunt singurul vinovat de toate necazurile si toate furturile ce s-au produs in aceasta tara, de fapt, sunt complice la distrugerea tarii, sunt complice la distrugerea viitorului copiilor si nepotilor mei, nemaiputand vorbi de o Romanie eterna, vorbim de o Romanie muribunda care, mai este in viata datorita unor aparate, deconectarea inseamna semnarea certificatului de deces.
            Am sa incerc sa ma explic : ca om format in perioada comunista, in care serviciul era sfant, nu prea am inteles mecanismele inverse, cele prin care guvernul Ciorbea dadea oamenilor bani sa nu munceasca, adica statul te mituia sa stai degeaba. Foarte greu de explicat oamenilor la acea vreme ca este mai mult un vis, oamenii vedeau banii pe care ii fluturau prin fata ochilor lor reprezentantii guvernului, s-a cazut in plasa, au plecat in somaj, banii s-au dus, minele au fost inchise, cartiere intregi in zonele miniere au fost parasite. Sigur asta este numai un episod, este poate episodul pilot, oamenii (nu toti) abia asteptau “ordonanta”, abia asteptau acei bani nenorociti, nu inntelegeau ca ala este inceputul sfarsitului bunastarii lor, asa s-a ajuns sa fie inchisa si apoi vanduta la fier vechi toata industria romaneasca.
            La fel s-a procedat si in agricultura, daca in ’90 se luase o hotarare foarte buna prin  alocarea  fiecarei familii a 5000 de mp de pamant, restul terenului urmand sa fie lucrat in continuare in cadrul unor ferme  tip “asociatie”, conservandu-se utilajele cladirile si sistemele de irigare ce erau deja in functie. Si agricultura trebuia distrusa, astfel ca au fost luate masuri  de a distruge constructiile, utilajele, sistemele de irigatii, ajungandu-se acum la 24 de ani de la revolutie sa avem o agricultura de subzistenta in cea mai mare parte.
            Pentru cele enumerate mai sus si pentru multe altele pe care nu le-am mentionat, eu, cetateanul votant care prin votul meu am dat gir hotilor si banditior  sa-mi devalizeze tara, ma declar vinovat de complicitate la furtul  si talharia comisa de guvernanti asupra tarii, iar pentru ca au fost unii politicieni pe care i-am reales, ma declare vinovat si de instigare la furt.
            De-a lungul celor 24 de ani trecuti de la revolutie, in loc sa ma fi legat cu lantul de portile uzinelor, fabricilor, combinatelor, minelor, spitalelor, atunci cand au hotarat sa le inchida, sa le vanda pe nimic, am preferat sa nu vad, sa stau in casa si sa  rontai amaratii aia de bani luati pe “ordonanta”. Timpul a trecut, din Romania de altadata se pare ca mai avem Rosia Montana si gazele de sist, putin, foarte putin, oamenii din Pungesti incearca sa faca ceva, nu stiu daca este bine, nu stiu daca este rau, stiu un singur lucru, ce fac ei acum trebuia sa fac eu, cetateanul, de-a lungul acestor 24 de ani, astfel era foarte probabil ca acum situatia in aceasta tara sa fi fost cu totul alta. Intr-o tara in care hotul este rugat sa intre in casa si  sa fure orice ii place ca nu-l va deranja nimeni, cum dracu sa nu fure tot, pai ori sunt hoti, ori numai sunt. Ai nostrii chiar au fost .
           

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Stiri de ultima ora ! XXII



            In ultimele ore stirile vin in avalansa, fiecare post de televiziune le molfaie in saliva proprie apoi le scuipa pe post. Nu conteaza ce vor provoca odata plecate de la ei, nu conteaza ca se poate creea o isterie, importanta este “audienta”,”retingul”, banii sa iasa. In timpul guvernarii Boc au fost taiate salariile, au fost ciuntite ilegal pensile, au fost concedieri masive, au fost facute imprumuturi usturatoare, impovaratoare pentru populatie pe o lunga perioada de timp si totusi populatia a stat in casa linistita, precum ciobanul din “Miorita” acceptand soarta ce ii era harazita de mai marii tarii.
            Dintr-o data tara se misca, oamenii ies in strada, fiecare sustinand o idée. Unii vroiau moartea maidanezilor, altii ii vroiau pe strazi, iar oamenii sa faca eforturi pentru a socializa cu ei. Apoi a aparut RMGC, aici lucrurile sunt si mai fierbinti, sigur sunt si banii multi in joc, foarte multi bani, unii au fost deja dati, altii urmeaza a fi dati. Parerile sunt impartite uniisunt pentru exploatarea minereului de la Rosia Montana, altii sunt impotriva exploatarii. Gazele de sist, o noua tema de discutie cu populatia impartita si cu putine date care sa sustina parerea a o parte ori alta a protestatarilor.
            Si de parca nu erau suficiente aceste evenimente, au mai aparut si cutremurele inca neexplicate de la Izvoarele din Galati..
            Voi incerca, fara sa acuz niciuna din parti, sa analizez la rece si mai ales  sa inteleg toate aceste miscari de strada.
            Pentru multe dintre aceste probleme am senzatia ca suntem in anii ’90 cand bajbaiam pe carari necunoscute si strigam din toti bojogii : “nu ne vindem tara”, lucru pe care de altfel nu l-am facut, in sensul ca nu am vandut tara, am platit sa ne fie luata, sa ramanem fara bogatiile ei.
Pana acum nu au fost proteste in timpul marilor privatizari, in timpul marii distrugeri a intregii economii, nu, toti au stat frumusel in casa, pe atunci tara era ca o floare cu multe petale, marii banditi din tara si de peste hotare au smuls aceste petale, din frumoasa floare a ramas numai un fir vested, un biet starv. Pe acest starv se omoara acesti ultimi banditi si cum nu pot iesi in fata au gasit cea mai buna solutie: manipularea maselor, impartirea tarii in “pro” si “contra” nu conteaza in ce parte te afli, in spatele tau este un alt bandit care te manipuleaza.
            Prea multe zile de manifestatii, prea multi bani risipiti, de unde vin acesti bani, cine sunt cei care se afla in spatele lor? De la un timp parca nu mai este o lupta a ideilor, sunt deja escaladate violentele, aici intram intr-o alta faza a intelegeri, cand pumnul incepe sa arate cine are, ori cine nu are dreptate, deja numai vorbim de democratie, vorbim de dreptul fortei, care poate deveni foarte periculosa pentru debusolata noastra tara. Am senzatia ca am devenit o tara ce traim din conflicte, conflictul, accidentul de circulatie cu mult sange si multi morti, crimele infaptuite: cu cutitul, cu toporul, cu parul cu orice numai crima sa fie, aduse de televiziuni si prezentate pe post, sunt gustate de publicul larg, sunt retraite si comentate.
            Pana la urma intr-o tara in  care  Presedintele este un om conflictual, partizan si egoist comportamentul maselor nu poate fi decat la fel cu exemplul dat.
            Imi doresc ca oamenii sa iasa in strada de fiecare data cand considera ca au fost nedreptatiti, dar niciodata pentru ca au fost platiti.

Spitalul Orasenesc Pucioasa-agonie si extaz !



            Dupa 2 saptamani de spitalizare in sectia de recuperare a Spitalului Orasenesc Pucioasa, am ramas cu 2 impresii puternice :
1)      Personalul medical: doctorii si asistentele, profesionisti cu pacientii, vorba buna, incurajarea vin in ajutorul si in completarea tratamentului pentru recuperare.
2)      Alimentatia: aici lucrurile stau extraordinar de prost, de infect, totul aducand cu nesimtirea, cu lipsa de respect pentru sanatatea pacientului, cu indolenta si hotia.
Intr-un sistem sanitar blamat si subfinantat iti permiti sa faci orice hotie, orice intrebare de genul: de ce mancarea este proasta? Raspunsul nu poate fi decat : “nu sunt bani”, ceea ce nu intodeauna este purul adevar. In acest Spital pe care il venerez pentru personalul sanitar, dar il detest pentru modul defectuos si intentionat criminal in modul de a pregati hrana pacientilor, am putut observa pana unde poate merge cinismul banului. Ideea este  de a chema bolnavii de 3 ori pe zi la masa, nu de ai si hrani. Nu voi face nici un fel de discutie despre marimea portiei, ci numai despre calitatea ei. Am sa dau ca exemplu ce s-a servit la o masa de pranz : o ciorba nedefinita din 2 feliute de cartofi si 5 cm de tija de macaroane, fara a avea macar o frunza de verdeata, iar felul doi spanac de conserva cu conopida murata(probabil conservata cu ceva ani in urma, pentru ca era putreda) si multa faina, foarte multa faina, bine inteles ca nici aici nu era pusa  verdeata, nu voi face referire la faptul ca nu avea carne, nu este important. Important am considerat modul in care a fost pregatita “hrana pacientilor”, chiar in conditii de criza. Aici am constatat o reala nepasare din partea managerului Spitalului care, nu pune nici un prêt pe viata celor  ce sunt nevoiti sa se interneze in acest lacas de sanatate. Intrebare pentru acelasi manager : a gustat vreodata din acea portie de “hrana” ce ajunge in farfuria bolnavului? Si daca da, ce masuri a luat? In cazul in care nu a luat nici-una, este foarte grav, asta poate demonstra complicitatea lui la modul de pregatire a “preparatelor”.
Ca un “beneficiu” al hranirii mele si a celorlati pacienti cu “minunatiile” pregatite in bucataria Spitalului Orasenesc Pucioasa a fost o deranjare a stomacului si creerea unei indispozitii pe tot parcursul perioadei de internare, pentru reechilibrare am fost nevoiti sa urmam alte tratamente medicale, bineinteles cu banii din propriul buzunar. Ma gandesc foarte serios sa actionez in judecata administratia spitalului pentru prejudiciul de sanatate provocat pe perioada internarii.
            Cred ca se impune ca la data internarii pacientul sa fie intrebat daca isi poate asigura singur hrana, astfel incat la bucataria Spitalului sa fie pregatite numai portii de mancare pentru pacientii ce nu pot sa-si asigure hrana, in acest fel si mai ales daca nu se mai fura, cred ca se poate pregati o masa comestibila.
Cadrele medicale din unitatea spitaliceasca trebuie sa faca front comun prin rapoartele de garda si sa sesizeze conducerea spitalului de fiecare data cand apar cazuri de imbolnavire a pacientilor in urma consumului alimentelor  de la bucatarie..
            Primaria orasului prin organele competente, trebuie sa indentifice cauzele degenerarii normei de hrana si a modului in care aceasta se pregateste, bineinteles daca nu sunt straini de aceste nereguli, imi place sa cred ca nu au nicio legatura.
Trebuie sa invatam sa ne respectam, trebuie sa invatam ca suntem egali, dar ca in anumite etape ale vietii putem fi pusi intr-o anumita inferioritate unii fata de ceilalti, trebuie sa invatam sa redevenim UMANI.
            Nu pot incheia acest articol pana nu transmit multumirile mele DOAMNELOR doctor : Manoiu si Mihai (ordinea poate fi oricare), pentru profesionalism si bun simt, deasemeni intregului personal mediu si infirmierelor pentru rabdare si devotement.

luni, 7 octombrie 2013

Jos, jos, jos...



            Jos, jos, jos mafiotii, jos vanzatorii de tara, jos fesenistii, jos comunistii, jos liberalii, jos pedelistii, jos udemeristii, jos partidele politice, jos politicienii, jos politica. Cam acestea sunt lozincile ce se striga pe strazile oraselor tarii si “impreuna salvam Rosia Montana, impreuna salvam cainii maidanezi”, mai nou a aparut un nou slogan “impreuna salvam DNA-ul”. Faptul ca oamenii ies in strada este un lucru imbucurator, faptul ca isi doresc ceva este si mai bine.
Daca este bun, ori rau, ce striga oamenii in strada, nu-mi voi da cu parerea, fiecare poate avea o opinie si poate striga ce doreste, in limitele legii. Urmaresc pe paginile de socializare lehamitea oamenilor pentru politica si politicieni si totusi tara trebuie guvernata. Si eu doresc o tara cu o clasa politica care sa puna interesul tarii mai presus de interesul de grup(gasca), care sa faca legii pentru ca cetatenii sa fie aparati de nedreptatile sistemului, care sa acorde in mod real independenta justitiei. As dori ca in justitie sa fie numai magistrati si atat, nu magistrati basisti si magistrati nebasisti, as dori ca tara sa aiba  un Presedinte care sa nu-si  permita sa traga de urechi pe Procurorul General al tarii, apoi sa vina sa ne explice cum a vrut domnia sa sa-l salveze de pacate pe Primul Procuror al Romaniei. Nu stiu si nu ma intereseaza daca Nitu, in calitatea de mai marele Procuraturii, a luat, ori nu a luat, cea mai buna decizie in legatura cu schimbarea unor procurori sefi de sectie in cadrul DNA. Daca decizia a fost gresita, exista foruri in cadrul Magistraturii  care se pot pronunta pe aceasta tema. Factorii politici, indiferent de rangul lor, nu aveau ce sa-si dea cu parerea, in cazul unor chestiuni administrative din cadrul procuraturii.
            Daca nu mai dorim politicieni cum se va guverna aceasta tara? Prin dictatura? Intr-o tara ca Romania in care saracia a atins cele mai de jos limite, in care clasa politica este corupta si relatiile institutionale degradate, dictatura poate fi agreeata de masele de oameni. Dictatorii au fost cei care s-au cocotat in fruntea unor tari pe nemultumirea maselor, acuzand clasa politica existenta de incapacitate si coruptie, promitand trai mai bun si societate echitabila, dar facand sa dispara democratia. Dictaturile, indiferent in ce tara au fost, ori in ce perioade ale istoriei, s-au bazat pe “dreptul fortei” si nu pe “forta dreptului”. Intr-o tara membra a UE si membra NATO, aceasta forma de guvernare este imposibila. Singura modalitate de a guverna aceasta tara este pluralismul politic, avand in frunte o monarhie constitutionala, ori republica avand in frunte un Presedinte. Ca ne plac, ori ca nu ne plac, cei care ne conduc, ei sunt alesii nostrii. Asa cum exista Institutia demiterii Presedintelui prin referendum, tot asa ar trebui sa existe posibilitatea demiterii senatorilor si deputatilor in circumscriptiile unde au fost alesi, daca ei se abat de la promisiunile electorale, astfel ar putea fi mult mai conectati la doleantele electoratului si la propriile promisiuni.
            Partidele politice noi aparute nu aduc nimic nou pe piata politica, sunt numai oameni noi cu metehne vechi si dorinta de afirmare pentru a patrunde in sferele  de putere, in ideea satisfacerii nevoii de inavutire rapida si fara mult efort.
Ma bucura faptul ca strada constientizeaza ca actuala clasa politica este compromisa, dar ma intristeaza faptul ca nu vad cu cine ar putea fi inlocuita, ca elitele nu se organizeaza, ca oamenii cinstiti si bine intentionati, ori stau pititi, ori nu sunt. Nu este nevoie de inca o revolutie, este nevoie de organizare. Bocirea prin diferite piete ale tarii nu este suficienta, trebuie  glasul strazii sa se auda si in Parlament si in dezbaterile politice, dar pentru asta trebuie organizate formatiuni politice care sa fie apte sa isi asume guvernarea tarii in beneficiul cetateanului si nu in beneficiul unei gasti. Pana atunci,sa ne plangem de mila, sa ne rugam la D-zeu sa fim sanatosi pentru a nu folosi sistemul sanitar al lui Nicolaescu, sa cartim la orice lucru pe care il fac politicienii fie ca e bun, fie ca nu este, este oricum de bon ton.

vineri, 4 octombrie 2013

Antonescu urecheaza pe Ponta si Basescu !



            Excelent discursul d-lui Antonescu, ma bucur ca a iesit pe post si l-a urecheat zdravan pe prietenul Ponta, uitasem, mai nou sunt numai colegi, deasemeni i-a tras un perdaf si lui Basescu, pe buna dreptate. Procurorul General al Romaniei nu stie sa vorbeasca? Daca nu stie, de ce a fost numit in aceasta functie, cand asta ar trebui sa fie prima calitate, un bun orator? Iar daca stie si nu vorbeste, nu isi asuma masurile pe care le ia, este grav, nu trebuie ca Primul Ministru sa vorbeasca in numele lui, de parca Procurorul General ar fi handicapat, premierul trebuie sa-si vada de lucrurile lui, aici Antonescu a avut dreptate cand l-a urecheat pe Ponta. Procurorul General trebuia sa iasa cu declaratie de presa pentru a denunta presiunea ce o exercita asupra lui Presedintele Romaniei, nu a facut acest lucru, noroc cu T. Basescu ca ii place sa se laude cu : “nu e bine domnu'…”
            Din perspective USL-ului nu cred ca a facut bine C. Antonescu in momentul in care la atacat pe Ponta, dar se pare ca numai conteaza USL-ul, mai ales prin prizma alegerilor europarlamentare de la anul cand fiecare partid candideaza pe liste proprii.
            D-l Antonescu, care, nu este novice in politica, stie ca va castiga electorat prin criticarea, pana la desfiintare, a lui T.Basescu si mai nou prin faultarea lui Ponta ori de cate ori, are ocazia. USL-ul, ca alianta, se afla la terapie intensiva, unde este ventilata artificial si cu ajutorul aparatelor tinuta in viata. Daca si aceasta alianta se destrama, inseamna ca Romania nu este facuta sa fie guvernata de aliante bine puse la punct, ci numai de aliante post electorale fiintate ad-hoc.
Sigura sansa a lui Antonescu de a  castiga prezidentialele de la anul este sa nu desfiinteze alianta. In momentul in care alianta se destrama,  se va pierde si programul  USL; pentru a fi reinviat acel program va fi nevoie de foarte multa munca, pentru ca in clipa in care alianta nu mai exista, o mare parte din electoratul USL se va reorienta si va cauta alte formatiuni in care sa aiba incredere, desi ma indoiesc ca la ora actuala ar exista vreo formatiune politica care sa dea noi sperante maselor de votanti.
Din postura de sef al Camerei Superioare a Parlamentului, d-l Antonescu are putine sanse sa fie vazut, singura posibilitate sa fie pe buzele tuturor, sa se vorbeasca despre domnia sa ar fi sa astepte ca cei doi, Basescu si Ponta sa faca greseli, atunci sa iasa si sa dea in ei fara menajamente, sa sara sange, electoratul ar jubila, ar striga ceva de genul: “ai vazut ce le-a facut Crin? Nu-i lasa de capul lor, dom'le asta este mai corect si mai sarac decat Iliescu. Le-a zis-o la amandoi, are vorbele la el dom'le, bravo lui, asta este bun de Presedinte!.Si poate ca va si castiga fara ajutorul PSD-ului, mai ales ca opozitia nu are deocamdata niciun candidat serios pentru Presedintie.” Crin Antonescu, asta este sansa vietii dvs. de a deveni locatar la Cotroceni, nu rupeti USL-ul, vorbiti cu Ponta sa va mai lase sa-i mai dati cate una pe dupa ceafa si sa nu se supere, eventual sa puna pe socra-su' sa citeasca psalmii pentru binecuvantarea aliantei si sa nu mai afurisesca pe cei care, pe buna dreptate , ii mai arata obrazul lui Victor.

joi, 3 octombrie 2013

Basescu rupe Pactul !



            Basescu rupe pactul de coabitare cu Ponta, felicitari d-le Basescu, sunteti mare intr-o tara de naivi! M-a surprins, nu faptul ca vrea sa denunte pactul, m-a surprins ca inca mai exista, eram convins ca acest pact a fost rupt, ars, oricum distrus. Nu, pactul exista si d-l Basescu ne anunta ritos ca nu il mai gireaza pe V. Ponta, pana acum la girat? Ori asa se spune cand ii da la gioale Primului Ministru, ca il gireaza, eu, ca un naiv, credeam ca il faulteaza.
            Victor Ponta merita toate bobarnacele pe care le primeste de la Basescu, de la electorat si de la toti cei care a crezut in el. Pana in 9dec. 2012 Basescu nu stia in ce cotlon sa se mai ascunda pentru a nu fi gasit de presa si pus sa raspunda la intrebari incomode. Din cand, in cand, posturile TV basiste anuntau ca ocupantul fotoliului de la Cotroceni nu il va nominaliza pe V. Ponta sa formeze noul guvern. La sustinerea pe care o avea, Ponta trebuia sa stea linistit, Basescu  blufa de teama, ori chiar daca asa ar fi procedat, puteau foarte bine sa il suspende; in loc sa stea linistit, ca era pe val si cu o sustinere istorica in Parlament de aproape 70%, d-l Premier a alergat in bratele lui Basescu, semnand acel act de coabitare. Prin Pactul semnat, de fapt Ponta a resuscitat muribundul politic ce intrase in coma pe tronul de la Cotroceni. Mai spalat, mai uscat, mai oxigenat, proaspatul reinviat, a vazut cum in fata lui se deschid noi oportunitati, a vazut deja cum se poate ridica prin scufundarea lui Ponta. Din momentul semnarii acelui nenorocit de Pact, Basescu si-a fixat ca tinta, Primul Ministru; era normal ca el sa fie tinta, pentru ca era cel mai vizibil si in acelasi timp cel care se ocupa cu administrarea tarii, loc unde se puteau face si greseli, ori unde se poate carti, fata de Antonescu care in calitatea sa de Presedinte al Senatului, era mai greu de blamat. Intalnirile dintre Primul Ministru Ponta si Presedintele Basescu, increderea pe care Premierul o arata lui Basescu, a  descumpanit electoratul, electorat care era convins ca odata venita la putere in urma alegerilor, alianta USL va face tot posibilul pentru a scapa tara de cel care fusese demis in 29 iulie 2012, dar repus in drepturi de Barroso, Merkel si CCR., s-a vazut tradat in speranta lui cea mai mare, demiterea Presedintelui.
            Basescu a uitat repede binele facut de Ponta, asa a inceput sa iasa tot mai des pe post, sa critice actiunile guvernului, sa foloseasca sediul Presedintiei pentru formarea unei noi formatiuni politice, intr-un cuvant a revenit la vechile metehne.
            Cea mai tare critica adusa guvernului Ponta mi s-a parut a fi cea in care Basescu acuza PSD-ul ca a intrat cu bocancii in justitie, pentru simplul motiv ca Procurorul –Sef a schimbat din functie un sef de sectie de la DNA. Presedintele ne anunta cu lacrimi in ochi ca a atras atentia Procurorului Sef al PG, ca nu este bine sa inlocuiasca un sef de sectie la DNA fara incuviintarea lui, a Presedintelui. Auzi domn Basescu, asta cum se numeste? Cand cei din procuratura executa ordinele Cotroceniului, este ceva normal, cand Procurorul Sef da un ordin fara consultarea Presedintelui este imixtiune in justitie.
            Multumesc Domn Ponta ca ai reinviat mortii. Acum spala-te cu el pe cap, e posibil sa fi pierdut mult si din electorat, la cum te-ai comportat eu spun ca nu este pacat.

marți, 1 octombrie 2013

Casting la PDL



            PDL organizeaza casting pentru gasirea unui candidat ce ar urma sa participe  la alegerile din 2014 cand ar urma sa candideze la functia de Presedinte al Romaniei. In felul acesta Presedintele PDL d-l V. Blaga recunoaste ca nu are un candidat eligibil pentru functia suprema in stat. De fapt pedelisti vor sa faca din candidatul la Presedintia Romaniei o noua locomotiva  pentru partid. Va fi greu sa gaseasca un om onest, care, sa spele obrazul lui Boc, veninul lui Basescu si neputinta celorlalti. Sigur se vor inscrie MRU, Neamtu, Papahagi, ori acestia pentru portocalii, mai repede sunt gropari decat locomotiva. Acest partid ca sa renasca ii trebuie un om cunoscut, afirmat intr-un anumit domeniu, fara sa mai fi fost in politica pana acum si fara sa ii gasesca presa vreo pata pana la al noualea neam. E greu de gasit, dar nu imposibil, va trebui convins sa-si puna in joc prestigiul si sa gireze  formatiunea in numele careia candideaza, asigurand electoratul de bunele intentii ale noiilor portocalii. Blaga a gasit un moment prielnic acum, pentru gasirea candidatului, electoratul este ocupat cu Rosia Montana, daca sa se exploateze, ori sa nu se exploateze, zacamintele aurifere si nu numai; va putea sa astepte linistit potentialii candidati, nefiind presat de nimeni. Interesant daca printre intrebarile ce vor fi puse vor fi si acestea: va dori sa fie un Presedinte jucator ? va dori sa fie Presedinte-Prim Ministru? va dori sa-si subordoneze serviciile? va dori sa-si subordoneze justitia? va fi in stare sa-l albeasca de pacatele penale pe actualul Presedinte? dar pe ceilalti fosti ministrii si fosti manglitori din banul public in timpul guvernarii portocalii? Daca raspunsul va fi da la toate aceste intrebari si va explica si modul in care s-a gandit sa rezolve aceste probleme va fi pe placul comisiei, atunci va fi anuntat drept candidatul PDL pentru cea mai inalta functie in stat. De acum si pana la anul va fi destul timp pentru ca electoratul sa se obisnuiasca cu numele lui si de ce nu, sa ii cunoasca intentiile pentru atunci cand va fi Presedintele Romaniei.
            Va fi  vreun om gata sa se sinucida pentru albirea PDL, vom vedea?

Opreste Doamne ploaia !



            Opreste Doamne ploaia! Atata putem face, sa ne rugam la D-zeu, daca divinitatea nu vrea sa ne asculte, suntem la discretia urgiei. Apa ne intra in curti, in case, pe strada ori unde vrea muschii ei, pentru ca muschii guvernantilor nu au vrut sa repare digurile pe unde animalele au degradat rezitenta lor prin saparea de galerii, nu au luat masuri pentru inaltarea unor diguri acolo unde s-a vazut ca este zona periculoasa de inudatii; in orase, edilii nu rezolva problema canalizarilor, astfel ca, ori de cate ori ploua cateva galeti de apa, orasul se transforma intr-un veritabil lac, prin care soferii circula cu viteza, distrandu-se  stropind pietonii din cap pana in picioare. In localitatile inundate, apa distruge: casele, acareturile, agoniseala oamenilor de o viata si toate astea pentru ca de peste 20 de ani guvernele care s-au succedat nu au mai facut 1m de dig; au luat masuri de carpire, de incropire, de hei-rup-ism in momentele grele produse de inundatii.
            Doua lucruri trebuie facute de urgenta : populatia trebuie sa inteleaga necesitatea asigurarii obligatorii si guvernul sa ia de urgenta masuri de a pune stavilar apelor acolo unde este cazul, prin  ridicarea unor diguri si intretinerea celor existente. Asta este o problema de siguranta nationala si trebuie tratata  in consecinta.
            Eu nu cred ca pe vremea lui Ceausescu erau ministrii mai destepti decat cei de astazi si totusi atunci, dupa inundatiile din ’70, au fost facuti mii de km de indiguiri, si de amenajari pe cursurile de apa. Dupa ’89 noile guverne nu au putut nci macar sa intretina constructiile facute de comunisti. Oare de ce astazi nu gasim specialisti in finante in tehnologii, in administratie?In cadrul unor dezbateri la TV cei de acum ii considera pe cei din vremea comunistilor: slabi pregatiti, inculti, pupincuristi, fripturisti si totusi, au reusit sa faca cate ceva. Astazi in guvern sunt in mare majoritate prof.universitari, doctori in stiinte, oameni cu foarte multa pregatire, dar se pare si cu multa sete de bani.
            Daca ar fi redus cu 30,40 % procentul din banii furati, cu aceste economii ar putea fi rezolvate multe probleme. Nu cred ca este posibil asa ceva pentru ca ministrii niciodata nu stiu cat stau in functie, oricum nu mai mult de 4 ani. Propun ca ministrii sa fie alesi pe viata, astfel procentul furtului din bani publici ar scade ca procent, suma va fi aceiasi, numai ca va fi furata intr-o perioada mai indelungata, sper.
            Nu cred ca se va ocupa cineva de aceste imbunatatiri, fiecare inundatie mai serioasa aduce bani frumosi in buzunarele unor politicieni cocotati in diferite functii (primari, presedinti de consilii judetene, ministrii), asa ca nu se vor lua masuri de constructie, atata timp cat haosul aduce bani. Dragi sinistrati cereti guvernului sa va ajute, cere-ti sume mai mari pentru a le ramane si celor din administratie.
            D-zeu sa va aiba in paza! Este singurul care va va ajuta, astia in loc sa va dea, va ia si ce aveti!