Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 31 iulie 2013

Stiri de ultima ora ! VI



            O stire de ultima ora provoaca insomnii multor oamenii sus pusi, este vorba despre hotararea lui Haysam de a spune tot, daca, se vor redeschide dosarele in care este condamnat. Astfel putem afla cine a fost ciobanul care insotea berbecutii, in timpul fugii lui din tara, prima varianta, a doua varianta, cine era insotitor de bord in avionul care la transportat peste granita pe Omar. Si intr-un caz si in celalalt este interesant de stiut cine a fost(nu, ca nu s-ar sti, dar asa, pentru a fi oficial), cel care la imbarcat pe O. Haysam si la trimis peste granita? Poate ne spune si cine a avut ideea cu inscenarea rapirii, pentru ca la inceput a fost o inscenare, mai tarziu a fost intr-adevar rapire facuta de teroristi si nu de amatori. Multe ne va spune Haysam, multe din ceea ce vrea sa spuna, ori din ce va dori altii sa spuna? Inca nu stiu daca a fost adus de Ponta sa-l infunde pe Basescu, potrivit protocolului semnat intre cei doi, ori a fost readus de Basescu  in baza aceluiasi protocol de buna intelegere semnat cu Primul Ministru, pentru a ingropa PSD, desi prea mult rau numai poate face, multi din cei ce erau in conducerea partidului in 2004, acum sunt pe linie moarta. Asa ca atunci cand va vorbi Omar H.multi vor avea cosmaruri. Eu cred ca nu se va intampla nimic spectaculos, dealtfel si daca va fi sincer si ne spune tot, nu ne va surprinde nimic, pentru simplul motiv caci noi oricum stim adevarul, asta ar fi numai o confirmare a adevarului.
            Serviciile au facut tot ce au putut pentru al pierde pe singurul terorist ce il aveam in custodie. Nu a fost facuta nici-o ancheta serioasa pentru a se vedea cine a gresit,ori cine a dat ordin sa se greseasca, mai ales cine a dat ordin. Pentru fuga lui Haysam trebuia sa cada multe capete cu stele pe umar, nu, numai sefii civili. Interesant de stiut a fost si cine hranea berbecutii, a fost prins, se stie cu ce vas a plecat, ori a plecat asa cum spunea, ca un domn la cravata si costum cu o garda de corp instelata ce ii tinea umbrela pentru ca afara ploua, ori pentru al apara de priviri indiscrete?
            Are dreptate Ciprian Nastasiu si daca are nu se sesizeaza nimeni din organele  de procuratura,de ce? Ce interese sunt la mijloc? Sa fie cumva acel cont gras din Liban, care a fost devalizat si nimeni nu stie de cine?
   
Daca nu ar fi ceva putred in afacerea cu rapirea ziaristilor, nu ar fi fost secretizate pe o perioada atat de indelungata datele despre rapire. Ohanesian are dreptate cand sustine implicarea unora  din oficialii tarii in chestiunea rapirii, dealtfel, multe din intanirile de la Cotroceni dintre Presedinte si O. Haysam pot fi catalogate intr-un anumit fel. Mai este si intalnirea dintre generalul Degeratu, consilier al Presedintelui Romaniei, si acest terorist, in timpul arestului.
            Imi este teama ca nu se va intampla nimic deosebit, lucrurile vor intra pe fagasul normal in buna traditie a organelor noastre de cercetare penala, ca atunci cand nasul din suflet cere ceva, ceilalti sa execute intocmai si la timp
       Sunt gata sa spun: " Bine ai revenit Haysame, ai grija Traiane"!     Haysam ar trebui sa spuna tot, nu are ce pierde, din puscarie nu iese decat la final de mandat, nimeni nu va mai risca nimic pentru el, asa ca, sa faca bine sa-i aduca langa el si pe ceilalti tovarasi care l-au ajutat in actiunile sale si astfel pedeapsa ar trece mai usor, ei putand sa depene amintiri din timpul cand rapeau, ori devalizau tara.
            Omar Haysam de va vorbi, pe multi ii va calugarii.


duminică, 21 iulie 2013

Basescu, o ciorba reincalzita !



            Basescu ascuns prin cotloanele palatului Cotroceni dupa referendumul din 29 iulie 2012, a mai ratacit pana in dec.2012 cand, zgribulit, inghetat si parasit a fost gasit de V. Ponta, care in marinimia sa l-a luat, l-a incalzit la sanul lui, i-a facut respiratie gura la gura, impreuna cu masaje toracice, reusind sa-l resusciteze si repune in drepturi depline la palatul Cotroceni in functia de Presedinte (considerata de 7,4 milioane de votanti ca pierduta prin demiterea la vot). Pentru ca nimeni sa nu mai zica ceva de legitimitatea lui Basescu la Presedentia Romaniei, acelasi Prim Ministru a facut un Pact de neagresiune cu Basescu, spalandu-l astfel de toate pacatele si dand cu tifla celor 7,4 milioane de votanti pentru demiterea  lui Basescu. Pactul a fost semnat la Palatul Cotroceni de catre cei doi protagonisti Basescu si Ponta avand ca nasi de cununie pe Crin Antonescu si Liviu Dragnea.
            Timpul a trecut, Basescu si-a reincarcat bateriile, intre timp consilierii de la Cotroceni, platiti din bani publici, lucreaza de zor pentru construirea unui partid, pentru ca Basescu sa aiba cu ce se juca cand va pleca de la Presedentie. Reincalzit precum o ciorba calaie si plina de grasime, d-l Basescu zburda prin tara, prin Basarabia, ori pe unde sondajele ii indica faptul ca nu toata populatia este antibasescu; totusi cineva i-a facut o mare surpriza, ori a facut-o singur si atunci nu mai este nici o surpriza, Omar Hayssam a fost readus in tara, o fi bine, o fi rau? Eu cred ca este bine, a fost adus pentru a confirma ca Basescu nu este implicat in rapirea ziaristilor si a topirii contului din Liban.
            Se observa niste talpi ce si le pun Presedintele si Primul Ministru in asumarea meritelor ce le revin la fiecare in cazul repatrierii lui Hayssam, la mai mare.
            O alta neintelegere intre Ponta si Basescu este pe tema numirii ministrului la transporturi ( minister ce ar trebui sa-i fie foarte drag Presedintelui, tinand cont ca a fost cel mai longeviv si ineficient ministru la acest minister). Ovidiu Silaghi a fost obiectul intalnirii dintre C. Antonescu si Basescu pe tema mentinerii propunerii de numire a lui Silaghi, Antonescu a sustinut si in fata Presedintelui ca nu-si retrage numirea si tot odata l-a intrebat pe Basescu daca stie vreun motiv de ce nu ar putea Silaghi sa ocupe functia de ministru, raspunsul a fost ca nu stie, dar nici nu a confirmat ca il va numi, ba a lasat sa se inteleaga ca intentioneaza sa nu faca nici o numire pana la expirarea celor 45 de zile cat este interimatul asigurat de Primul Ministru, dand astfel posibilitatea lui Ponta sa isi asume privatizarea CFR marfa. Asta este mai mult sacaire din partea Presedintelui pentru ca Primul Ministru isi asuma tot ce face un guvern bine, ori rau. Maine 22 iulie urma ca Ponta sa trimita nominalizarea cu propunerea de numire a noului ministru al transporturilor in persoana lui O Silaghi.
            Imi pare rau ca trebuie sa zic,  “d-l Ponta bine iti face, nu ai putut sa-l lasi sa joace turca cu Turcan si ceilalti Lazaroi in curtea Cotroceniului fara sa-l bagi in seama? Ai facut repede pactul de coabitare ca sa il pui la ingrasare, stii cum spune un proverb romanesc si care se potriveste de minune cu Pactul d-tale ? “Facerea de bine f… de mama” na c-am zis-o.”

marți, 16 iulie 2013

Stiri de ultima ora ! Nu ne vindem tara!



            Nu ne vindem tara,  foarte bine, trebuie sa ne pastram glia stramoseasca, vatra pe care au nascut toate mamele de pe acest pamant pentru ca samanta de roman sa nu piara. Ca  elev la scoala am invatat la ora de geografie care sunt vecinii tarii noastre, care sunt bogatiile subsolului si ale solului, ce animale traiesc pe teritoriul patriei noastre si multe altele. Vecinii Romaniei sunt aceiasi de vreo 17 ani, aici cred ca nu se vor face modificari majore intr-un timp apropiat.
Bogatiile subsolului sunt :
1)      Petrolul candva ocupam locul 5 in lume si locul 2 in Europa, acum numai avem, mai bine zis numai avem noi romanii, au austriecii petrolul romanesc, dar noi, nu ne vindem tara.
2)      Carbune : Din directive venite de la UE, FMI si D-zeu stie de unde, am inchis minele, si ce bun era carbunele pentru populatie, il foloseau in loc de lemne, mai bine taiem padurile, dar, nu ne vindem tara
3)      Metale neferoase inclusiv aur si argint, mai avem vreo cateva exploatari ce le tinem in conservare, restul sunt vandute unor companii straine, dar, nu ne vindem tara.
4)      Lemnul, cand eram copil ani de zile lumea mergea la plantat de puieti, pana s-a asigurat o suprafata foarte mare de paduri, acum se taie intr-o veselie, este intrecere socialista cu indepliniri de plan si raportari de indepliniri de cincinal in 4 ani si jumatate, d-le Verestoi vezi domle ca vor mai fi oameni in tara asta si dupa moartea dumitale, mai lasa 2-3 copaci macar sa aiba din ce isi face cosciuge. Padurile se taie cu indarjire, de parca ramanerea unor copaci in picioare ar cauza naturii si climei, nu domnilor criminali care taiati in nestire paduri intregi si lemnul il exportati brut in strainatate, nu ramanerea in picioare a padurilor fac rau, ci despadurirea distruge natura si dezechilibreaza clima, ati inteles gresit, dar, noi nu ne vindem tara.
5)      Industria (combinate siderurgice, combinate de utilaj greu, combinate de oteluri speciale, combinate de sarma si produse din sarma, uzine de tractoare, de autocamioane, de locomotive diesel, de vagoane, de tehnica militara si de razboi, de automobile si multe altele, doamne cata industrie mai aveam!), am privatizat-o, adica am vandut-o pe un prêt de nimic unor speculanti straini care, au taiat acesti mastodonti si i-au dus la fier vechi, combinatul de la Calarasi a fost dus la fier vechi, desi utilajele erau noi nici nu fusesera despachetate, numai avem nimic, dar, nu ne vindem tara.
6)      Agricultura (combinatele de porci si de industrializarea carnii, fermele de vite pentru lapte si tineret bovin la ingrasat pentru taiere, combinatele avicole), toate le-am dat pe gratis, sunt distruse, dar noi, nu ne vindem tara
7)      Statiuni balneo-climaterice, perle ale Europei, vandute unor intreprinzatori straini, care le-au lasat de izbeliste, acum sunt distruse, noi, nu ne vinem tara.
Ma opresc aici, nu vreau sa enumar tot, in treacat mai spun despre CFR marfa si calatori-distruse si astea.
In concluzie, nu ne vindem tara, o dam mai mult gratis, bucata cu bucata, asa cum am procedat pana acum. Suntem o tara care am reusit sa vindem tot ce puteam vinde, azi numai avem industrie, numai avem agricultura, in schimb avem datorii, multe datorii la FMI, BM, si UE , acesti bancheri sunt cei care dau OK in problemele importante ce trebuie sa le ia guvernul, dar si in aceste conditii, noi, nu ne vindem tara.
Ma intreb, ce masuri am putea lua pentru ca aceasta tara sa mai renasca?
Singura masura care ar putea pune tara pe picioare este stimularea agriculturii
Aceasta se poate face prin ajutor imens de la stat in primii ani, in primul rand trebuie facuta cadastrarea pamantului si intabularea lui. In Romania mai mult de 60-70 % din proprietari sunt decedati, mostenitorii nu au posibilitati materiale pentru a face cadastrarea si intabularea pamantului, aici statul trebuie sa intervina prin sustinerea financiara a acestei actiuni. Odata intabularea terminata, noii proprietari altfel pot dispune de suprafetele lor de teren, fie lucrandu-le cu forte proprii, fie il dau in arenda, fie il vind, oricare din aceste masuri este buna atata timp cat suprafetele de teren nelucrat scade spre zero. Mai poate statul sprijini in primii ani fermierii cu seminte, combustibil, ingrasaminte si suport tehnic, dupa doi trei ani ajutorul poate scade pana la 50% din suma initiala.Domnilor guvernanti, faceti ceva pentru tara, coabitati cu noi cetatenii Romaniei, pentru binele vostru si votul nostru.

duminică, 14 iulie 2013

Domnule Stat mai umileste-ne putin !



            Statul sunt eu, declara cu emfaza Ludovic al XIV-lea, regele Frantei, la sfarsitul sec XVII, inceputul sec. al XVIII, de atunci au trecut 200 de ani.
            Astazi, cine este statul ? Noi, ar fi tentata majoritatea populatiei sa spuna. Nu sunt deacord, nu noi suntem statul, de ce? Vom incerca sa intelegem.
Cetatenii unei tari  platesc taxe si impozite catre stat, acestea  se vor intoarce catre cetatenii aceluiasi stat sub forma unor servicii, cum ar fi: sanatatea, invatamantul, ordinea publica, justitia, armata si multe altele. Numai ca noi platim aceste dari pentru a fi umiliti, de cei ce beneficiaza de banii nostrii. “Nu este adevarat”, sare un functionar in sus, cand aude acuzatia mea,” ba da, fii atent, merg sa-mi platesc impozitul, acolo este coada, se incaseaza la un singur ghiseu, celelalte functionare sunt invoite, ori nu au venit de la munte, acolo unde au petrecut revelionul, ma asez cuminte la coada, ma inarmez cu rabdare si astept sa-mi vina randul (am constiinta cozii de pe vremea lui Ceausescu cand stateam la rand pentru “adidasi”,ori “fratii Petreus”).La un moment dat se inchide ghiseul si functionara merge in alt birou, lumea se agita, “stati linistiti, bea o cafea si vine” incerc eu sa linistesc puhoiul de oameni, “nu vine repede, ca am fost si ieri si stiu cum este”, “ei, hai sa fim oameni”, nu apuc bine sa termin vorba, cand un zdrahon se apleaca spre mine si-mi zice : “bai pensionarule, tu poti sa stai aici tot timpul, ca alta treaba nu ai , eu am lasat 20 de oameni sa munceasca la firma si daca eu nu sunt langa ei, aia se culca ca si asta de aici”,avea dreptate omul. Dupa aproape o ora se redeschide ghiseul, functionara apare afisand un zambet tamp si reincepe incasarea banilor, un cetatean de la coada ce venise sa dea bani statului, o atentioneaza pe functionara ca a stat mult plecata si sa se miste mai repede, atata i-a trebuit, a inchis ghiseul spunand ca nu poate incasa bani atunci cand este stresata, ca statul la salariu nu-i da decat 25% spor de stres, cand ei au cerut 75%, asa ca a inchis si dusa a fost, am  incercat sa luam legatura cu mai marii biroului, a iesit unul si ne-a zis : “asa va trebuie, de ce ati suparat-o?” Avea dreptate de ce am suparat-o, nu puteam sa stam sa ne umileasca in continuare? Domnule Stat ia domne banii, te rugam frumos, ia-ne banii, mai umileste-ne putin, da iai.
            Am mers la urgenta cu sotia, o durea un picior (are periartrita), ne-am inscris pe lista de asteptare la ora 9 dimineata, pe la ora 11 am mers la asistenta si am rugat-o sa faca ceva ca numai poate rezista de durere, “sa astepte” a fost raspunsul sec, am continuat sa asteptam, nevasta-mea tipand de durere eu agitandu-ma ca nu pot face nimic, ca nu o pot ajuta. Pe la ora 2 PM, timid, abia deschizand gura, sa nu o supar prea tare pe d-na asistenta, ii amintesc ca suntem totusi de 5 ore pe holul urgentei sa faca ceva , asistenta se uita la mine si-mi zice : “tataie azi e duminica, mai stati dracu si acasa”, “mai taica, nu ma las eu, o doare rau piciorul, nu am venit de sanatosi aici, suntem bolnavi fata tatii”. “Asteptati” si am asteptat pana la ora 4 PM nici atunci nu am fost primiti, am luat nevasta si  am plecat acasa, la o farmacie am oprit pentru calmante .
            O alta umilinta am intampinat cand am schimbat buletinul de identintitate, doamne cate drumuri si la cate cozi am stat si cati agenti de politie, platiti din banii nostrii, au tipat la mine, ba sa stau la rand, ba sa stau drept la rand si nu cu spatele la el, ma pus naiba sa mai cer o lamurire, asta mi-a fost, ca a inceput agentul de politie, rumen in obraji, sa ma faca ca pe o albie de porci, ca daca sunt prost sa stau acasa, doamne, zicea el, de ce se dau buletine si la prosti ca asta, asta eram eu.
            Atunci cine este statul? Nu cumva statul, sunt functionarii pe care noi ii platim, ca ei in schimb sa ne umileasca in fiecare zi? Domnule Stat, ia-ne banii si umileste-ne, da umileste-ne bine, poate ne invatam minte si nu-ti mai dam banii.

Ziua Frantei



            Astazi Franta sarbatoreste ziua sa nationala. In 1789 la 14 iulie poporul parizian ia cu asalt celebra fortareata transformata in inchisoare “Bastilia”. La acea data mai erau inchisi numai 7 detinuti, dar insurgentii vroiau arme, ceea ce dealtfel au si gasit in cantiati destul de mari. Astfel s-a pornit una din primele si cea mai importanta revolutie burghezo- democratica sub deviza : Libertate, Egalitate, Fraternitate. A avut meritul de a trezi constiinta de neam si altor popoare, printre care si in Tara Romaneasca prin revolutia lui T. Vladimirescu. A fost, poate, una din cele mai sangeroase revolutii cunoscute, dar care are meritul de a pune pentru prima data drepturile cetateanului pe primul loc. Franta si francezii au stiut de fiecare data, sa puna la colt pe cei care greseau, chiar daca  se aflau in fruntea statului. Ignoranta Mariei Antoaneta, regina Frantei, cea care sugerase parizienilor sa manance cozonac, desi ei nu aveau nici paine, dovedea ruptura dintre monarhie si patura de jos a Frantei, aceasta ignoranta avea sa o aduca pe esafod, unde i s-a taiat capul, ei si   regelui  Ludovic al XVI-lea. Atunci s-a putut acum nu se mai poate.

sâmbătă, 13 iulie 2013

Huuuuoooooooooooooo politicienilor!



            Jos Guvernul, huuuoooo Ponta, Basescu la brutarie cu toata clica portocalie, alegeri anticipate, ca astia ne-au luat pe la spate, adica dupa ce ne-au f…ne-au luat si banii. Asta aud de 22 de ani si 7 luni. In toti acesti ani au fost cateva runde de alegeri, au fost la putere aproape in paritate si stanga si dreapta si hais si cea. Ce s-a schimbat in toti acesti ani? Nimic in bine, totul in rau. Oamenii relativ tineri la revolutie, adica cei de 40, 50 de ani, cu mici exceptii sunt aproape pe linia moarta, astazi vorbim de o generatie de politicieni din varful partidelor, care,  la revolutie aveau pana in 35 de ani. Cu toate acestea, traim aceleasi nemultumiri generate de proasta administrare a banului public, de degradarea tot mai mare a conditiilor de viata a populatiei, pe fondul saraciei profunde, de lipsa locurilor de munca, de inchiderea altor intreprinderi, ce vor genera alte familii sub pragul saraciei, antiteza este dureroasa, desi populatia saraceste, locurile de munca dispar, Romania se imprumuta intr-un ritm demn de o cauza mai buna, datoria publica creste, cei din jurul guvernului se imbogatesc, impreuna cu guvernantii. Intreprinzatorii norocosi, care, prind un contract cu statul pentru repararea unei gropi in asfalt de 1x1metri ,sunt siguri ca si-au asigurat cel putin 1.000.000. de ron, vor da inapoi jumatate sa manance si gura guvernantilor, dar tot le mai ramane ceva.
            Problema cea mare si de care imi este foarte teama, este urmatoarea: nu cumva si noi ceilalti care stam pe margina, chibitam si din cand in cand strigam huuooo, suntem cinstiti pentru ca nu avem posibilitatea de a fura, suntem cinstiti pentru ca suntem departe de borcanul cu miere, ori suntem cinstiti pentru ca asa este constructia noastra?
Nu pot crede ca de fiecare data punem numai hoti in fruntea tarii, aducem numai lupi la stana cu miei, sigur mai sunt si exceptii : Boc ar putea fi una dintre ele, alta ar fi Iliescu, nu ne-a ajutat prea mult, nici unul, nici celalalt, atata timp cat, in vremea pastoririi lor a guvernului si Presedentiei, cei de sub ei furau cu toptanul, aproape dandu-le cu tifla. Imi este foarte teama si citesc diferite postari, pe sit-urile de socializare, postari pline de candoare, de vise, de dorinta de a iesi din situatia  aceasta de promiscuitate, gandind fel de fel de modele de guvernare, avand un rege in fruntea tarii, altii doresc un alt tip de presedinte, cu totii uitand ca tara de fapt este condusa de acesti politicieni, care, astazi si ieri si teama imi este ca si maine, vor fura, vor amaneta tara la FMI, UE, BM., indiferent de cine se afla pe fotoliul de la Cotroceni.
            Mai nou nu vindem pamantul strainilor, pamantul sa ramana taranilor romani, foarte bine, o chestiune buna de aplaudat, nationalism 100%.
Suntem datori la marile banci (FMI, UE, BM), sume deosebit de mari, cu o rata a dobanzilor impovaratoare pentru PIB-ul, respectiv bugetul romanesc, asta inseamna de fapt vanzarea intregii tari, nu putem face decat politica dictata de acesti 3 colosi bancari, cum miscam in front cum ni se flutura hartia cu extrasele de cont, a datoriile exorbitante. De ce au fost facute aceste datorii, ar trebui intrebati Boc, Basescu si ceilalti,  am fost precum betivii ce cumpara pe caiet tuica de la privatul din colt, uitand ca este pensionar cu o pensie fixa, iar contul  din caietul privatului depaseste cu mult pensia lui.
            Huo Iliescu, huo Roman, huo Stolojan, huo Vacaroiu, huo Constantinescu, huo Ciorbea, huo …, huo Isarescu, huo Iliescu, huo Nastase, huo, huo Basescu, huo Tariceanu, huo,huo Boc, huo MRU, huo Ponta, acestia au fost cei din fruntea tarii timp de 22 de ani, toti au fost, fie hoti, fie slabi. Unde sunt cei cinstiti, drepti, buni administratori, gata sa imbrace camasa mortii pentru a aduce Romania pe linia de plutire ?
            Nu putem fi o tara numai de hoti, sunt sigur ca sunt si oameni onesti, trebuie sa fie.

vineri, 12 iulie 2013

Stiri de ultima ora! V



            In sfarsit, m-am lamurit, stiu cu ce se ocupa SRI-ul romanesc, seful acestei tocatoare de bani, George Cristian Maior, ne-a lamurit cum a facut ordine in tara, cum a ajutat la eliminarea muncii la negru prin destramarea legaturilor de tip mafiot ce controlau evaziunea fiscala, cum au fost distruse retelele prin care se aduc in tara tigari, bauturi alcoolice, legume si fructe si multe,multe alte produse, fara a fi vamuite. Va multumim d-le Maior. Dupa rezolvarea acestor probleme cu implicatii economice profunde, au trecut si la celelalte probleme strategice, formarea viitorului cetatean cinstit, onest si eficient in problemele ce le va avea de rezolvat mai tarziu, se presupune ca de pe bancile scolii elevii sa fie invatati sa nu copieze (cine copiaza este un posibil hot de mai tarziu), sa invete lectie de lectie (asa isi va indeplini normele cand va fi in productie), sa stea cu mainile la spate si rezemati de banca cand profesorul explica lectia, sa nu tulbure ora de clasa(mai tarziu vor fi disciplinati si nu vor iesi din cuvantul sefilor), sa invete sa atraga atentia colegului atunci cand greseste, iar daca acesta nu intelege, sa mearga la conducerea scolii sa aduca in discutie problema colegului indisciplinat (mai tarziu isi va putea turna colegiii cu mai multa usurinta la conducerea societatii unde lucreaza, la politie, ori la alte organe de represiune ale statului).Pentru toate acestea SRI-ul si-a luat rolul foarte in serios, a plantat microfoane ambientale in: cancelariile profesorilor,  cabinetele directorilor,  toaletele elevilor, ori pur si simplu in clasele de curs.Tot ce au descoperit a fost adus la cunostiinta Procuraturii care, urma sa ia masurile in consecinta. Procurorii bucurosi caci au in sfarsit un caz greu, dupa atatea gainarii gen: ARLO, Hidroelectrica, Ritzi, Udrea, Videanu si altele, au navalit cu politistii la liceul Bolintineanu acolo, unde, se tineau examenele de bacalaureat de catre eleviii clasei a XII-a. Nu s-au pierdut in formalitati, au luat elevii cu toptanul, baieti si fete la un loc, i-au izolat intr-o sala de clasa, aici li s-au facut perchezitii corporale pana la lenjeria intima, se pare ca rezultatul a fost negativ (singura problema a fost cu sutienul unei eleve ce inca mai avea eticheta din magazin(ce vrei era de firma, sutienul, nu sanul,)apoi au fost dusi la politie pentru declaratii. Unii jurnalisti au intrebat politistii si procurorii daca au mandate de aducere, au raspuns ca au citatii si mandate de aducere, pentru cazul in care ar fi refuzat citarea, bravo baieti, asta da exces de zel si incalcarea procedurilor de citare a martorilor.
            In cazul in care la liceul Bolintineanu exista cazuri de luare de mita pntru a trece examenul de bacalaureat este intr-adevar foarte grava problema. Exista in Romania o mentalitate potrivit careia se poate orice cu bani, totul are un prêt. Il omor si-l platesc in bani, spun  unii care, au multi bani si putini neuroni, daca nu ai bani, mori cu zile, ca nu se uita nici-un doctor la tine, se plange bietul sarac, ori, sa fie fiul meu sanatos caci, nu voi fi eu cel mai prost, sa nu fiu in stare sa-i cumpar o diploma, doua, copilului meu.
Acestea sunt pratici otravitoare pentru societate, slabeste increderea cetateanului in organele de ordine si justitie, deaceea trebuie luptat ca dreptatea sa fie distribuita conform legii si nu conform banului. Profesorii din invatamant sa fie platiti conform muncii lor, la fel si medicii, pentru a nu mai exista tentatia banului provenit din mita, altfel sunt in situatia de a trata fals problema. Guvernantii pe de o parte, nu maresc in mod voit salariile medicilor si profesorilor, tocmai pentru ca exista posibilitatea completarii sumelor lipsa din atentii si cadourii, care de multe ori inseamna chiar sume mari de bani, ce sunt suportati de catre pacienti si parinti, pe de alta parte, condamna cu manie proletara actele de coruptie savarsite de anumite persoane, din sistemele aratate mai sus si care, din nefericire pentru ele, sunt prinse in flagrant. Nu trebuie generalizat, in sanatate si invatamant sunt multi, foarte multi oameni cinstiti, care isi vad de treaba, chiar de strang din dinti la fiecare chenzina, ori cand un copil, ori sotia vor mai mult decat sa manance, vor sa se si imbrace, dar pentru aceste accesorii fondurile au fost taiate din simplu motiv ca nu se ajung banii. Am mai spus-o si nu voi obosi spunand ca, Romania este toata o cangrena, nu se va face bine pansand pe marginea rani si din cand in cand unsa cu putina alifie, aici trebuie curatat pana se da de carne vie, apoi lasat sa se vindece incet. Cocolosind rana, nu vom rezolva nimic, nu spun ca nu trebuia arestata directoarea de la liceu daca se dovedeste ca aluat mita si nu numai ea, ci toti aceia care au luat. Totodata trebuie vazut si in economia asta, care a fost si numai este, ce s-a intamplat, cine a furat si mai ales unde sunt banii? Poate totusi SRI-ul este curios de legaturile marilor oameni de afaceri, fiscul poate este curios sa vada de bate casa si averea lui X, cu impozitele platite, poate cineva se uita in pusculita Ministerului de transporturi, ori pe la CNADR. Multi bani au trecut fara a fi fost facut ceva cu ei, atunci unde sunt? Ne ajuta SRI-ul?
            Ceva totusi ma nelinisteste, cum a putut d-le Maior tampitul ala sa puna bomba?
Daca  punea bomba la sediul SRI, il depistati?

luni, 8 iulie 2013

Stiri de ultima ora! IV



            Stire de ultima ora, guvernul a hotarat in sedinta de ieri, ca nici un petic din pamantul tarii sa nu fie vandut celor din strainatate, adica persoanelor romane plecate la munca in alte tari. La intrebarea unui jurnalist de ce s-a luat aceasta hotarare, raspunsul purtatorului de cuvant al guvernului a fost : “fiind plecat din tara nu are timp sa faca agricultura in Romania”.Tot in sedinta de ieri, au fost luate in discutie nevoile stringente ale agriculturii pentru a deveni profitabila, astfel s-a luat masura ca, in regim de urgenta sa se faca cadastrarea si intabularea tuturor suprafetelor de teren indiferent de proprietar, pentru a se putea inregistra tot pamantul pe numele actualilor proprietari, termenul de finalizare este undeva la inceputul primaverii lui 2014.      
            Se stie deja ca,  Parlamentul a votat o lege prin care se interzice vanzarea pamantului tarii, persoanelor care nu au cetatenie romana.
            Ministrul agriculturii a hotarat sa aloce micilor fermieri, dupa regularizarea proprietatii, seminte de calitate, ingrasaminte chimice si motorina, pentru a inlesni inceperea cultivarii pamantului. Aceste ajutoare sunt in primii 3 ani gratis, apoi urmand sa fie returnate numai 25% din valoarea alocatiei in urmatorii 5 ani, iar dupa ce va trece si aceasta perioada se va returna 50% din valoarea alocata de guvern.
            Pentru culturile cerealiere si de porumb, vor fi construite silozuri speciale, care sa corespunda normelor europene, aici fermierii isi vor putea depozita produsele contra unei sume modice, suma ce va fi perceputa abia dupa cel de-al 5 –lea an de la prima depozitare. Se preconizeaza, ca aceste silozuri, sa fie gata  la sfarsitul anului 2014, se va lucra cu o firma din China, iar bani vor fi atrasi din fondurile UE.
            O alta stire de ultima ora ne informeaza ca, guvernul Romaniei a luat hotararea de a stimula producerea de legume si fructe, astfel incat pietele agro alimentare sa fie aprovizionate din plin cu produse romanesti, produsele de import vor fi indepartate din piete pe cale naturala, adica prin competitia dintre produsele autohtone si celelalte, vor castiga cele mai bune in relatia calitate prêt, adica produsele romanesti. Se vor lua masuri drastice impotriva mafiei pietei de legume, fructe si zarzavaturi, mergandu-se pana acolo incat vanzatorii de la taraba vor fi verificati daca au bataturi in palma, ori au cunostinte despre producerea legumelor pe care le vand.
             Cerealele si legumele  modificate genetic nu vor putea fi cultivate pe teritoriul Romaniei, diferenta de productie va fi asigurata din cultivarea si a ultimului petic da pamant.
            Reinfiintarea institutiilor si a fermelor de cercetare horticola si pomicola, va fi o prioritate a guvernului Ponta, astfel incat sa asiguram semintele si puietii din fermele proprii de cercetare.
            Ministrul Daniel Constantin anunta cu candoarea si entuziasmul specific varstei ca, au fost luate masuri pentru sustinerea persoanelor interesate de a infiinta ferme avicole, complexe de porci de matca si de carne si de crestere a vitelor pentru lapte si carne, acestea sunt considerate investitii strategice, ce vor duce in final la posibilitatea de a fi mari exportatori de carne si produse lactate si nu consumatori de pe pietele externe, cresterea septelului  ar fi solutia de a inlocui o parte din pierdea industriei.
            Acestea au fost ultimele stiri, nu bag mana in foc ca sunt adevarate, dar mult mi-as dori fie reale.

sâmbătă, 6 iulie 2013

Stiri de ultima ora III !



            De la ICCJ ni se comunica, ca ieri au avut loc procesele majoritatii celor care au lucrat in ministerele guvernului Boc si MRU. Procesele s-au desfasurat  in regim de urgenta. Astazi au fost date sentintele, toti au suferit condamnari de peste 10 ani. Nu au fost facute publice numele celor condamnati, pentru a nu li se aduce atingere onoarei. Ei urmand, ca dupa eliberarea din puscarie, sa reocupe locurile avute pana acum in cadrul ministerelor.
            Presedintele a trimis un mesaj de felicitare magistratilor, pentru omenia de care au dat dovada, obligand guvernul sa tina posturile blocate pana la revenirea lor, din inchisoare.
            Un mesaj a fost transmis astazi de la ICCJ   Institutiei Prezidentiale, personal d-lui Traian Basescu, prin care se angajeaza, ca pana la inceputul lunii noiembrie, cand d-l Basescu aniverseaza implinirea a 62 de ani, sa lamureasca problema A. Nastase in sensul condamnarii lui si in celelalte dosare ce le mai are, plus cele ce urmeaza a fi facute.
            De la aceiasi Inalta Curte, Adrian Nastase a primit un comunicat, prin care magistratii isi cereau iertare de la el, pentru ca sunt obligati sa lucreze impotriva legii, dar atunci cand Nasu’ din suflet o cere , te supui si gata. Asa ca, daca vrea sa se sinucida, are tot timpul sa o faca, recomandarea este sa se impace cu ideea, ca Nasu’cat este de suparat, ar fi instare sa-l tina in puscarie si mort.
            Am primit pe fluxul de stiri o telegrama din parte Procurorului General adresata Presedintelui Basescu prin care acesta ii raporta Presedintelui ca a facut tot ce a putut, pentru a indeparta atentia publicului de la rezultatul recensamantului, astfel a organizat tot circul de la liceul “Bolitineanu”, deasemeni, daca d-l Basescu considera necesar, va prelungi circul cu elevii de gimnaziu.
            Un ziarist a intrebat pe purtatorul ICCJ, de ce nu se fac publice numele celor condamnati la ani grei de inchisoare, raspunsul a fost ceva de genul, familia a interzis sa se comunice date ce ar putea duce la indentificarea lor. Dorinta familiei va fi respectata, astfel detinutii urmand sa primeasca un numar in loc de nume, iar fata o pot acoperi cu o masca pentru a nu putea fi vazuti si identificati. Totodata,  a mai fost precizat faptul, ca, daca vor sa petreaca o parte din timp cu familia, sunt liberi sa o faca, aducand alti oameni sa le tina locul pe perioada cat ei lipsesc. Nu este precizat timpul care poate ramane alaturi de familie, se pare ca este la intelegerea cu cei ce urmeaza sa le tina locul.
            Pentru detinutii VIP s-a luat hotararea de a se aduce mancarea de la cantina Parlamentului, in acest scop au fost deblocate fonduri suplimentare din “Fondul de rezerva la dispozitia Primului Ministru”.
            Se intentioneaza a fi facute noi investiti la Jilava pentru  amenajarea unui teren de golf la cererea unui grup de detinuti ce provin din randul fostilor bancheri, ministri si alti parlamentari. Investitia ar urma sa coste 1,5 milioane de euro, banii urmand a fi donati  de Casuneanu, Popoviciu si alti baieti care se gandesc serios la viitorul lor.
            Adrian Nastase, a postat pe blogul personal un articol, prin care, isi linisteste prietenii, admiratorii si denigratorii , ca nu degeaba a lucrat cu Hrebenciuc, iar el, este considerat un tip foarte destept, lucrurile rele au fost facute pe vremea guvernarii lui atat de inteligent, ca nu vor fi descoperite niciodata. Eticheta de cel mai corupt guvern ar fi fost adevarata, daca ar fi fost descoperite si actele de coruptie. In continuare Nastase multumeste guvernelor Boc si MRU ca datorita prestatiei proaste si a coruptiei din vremea lor, a ajuns din guvernul cel mai corupt, in guvernul cel mai bun. Asa se schimba istoria, astfel, continua Nastase, "datorita arestari si condamnarii mele, voi deveni un martir al Romaniei, care am luptat cu marea hydra Basescu. D-zeu sa apere Romania, ca multe mai sunt de furat, astept cu nerabdare revenirea mea pe scena politica".

Stiri de ultima ora II !



            Procurorul  rasturnat in fotoliul adanc, fumeaza, cu gandul la autobuzul plin cu elevii ce asteapta in curtea Procuraturii sa fie chemati la audieri, trage din tigara nervos, il deranjeaza tupeul profesorilor, auzi dom'le sa ia spaga 500 de euro, unde se trezesc astia, ce se va alege de biata tarisoara in care spaga a ajuns 500 de euro, unde sunt vremurile de alta data, cand pentru 50 de mii de euro nici nu  ne dadeam jos din pat, acum, auzi, sa ia spaga 500 de euro?
            “Sa traiti” saluta respectuos un agent de politie, putin cam agitat
            “Ce e ma, a terminat comisarul de anchetat elevii din autobuz, le-a luat toate datele, a scos tot ce se putea scoate de la ei?”
            “Da, sa traiti, acum lucra cu ultimul elev, mai avea doi dinti sa-i scoata si rezolva problema”
            “Bai agent, buna captura asta, da' ia zi-mi, ce a mai scos de la ei comisarul?”
            “Pai a scos vreo zece dinti, 2 picioare rupte, un umar dislocat, ceva rani in jurul ochilor, cativa nu vor mai sta in fund vreo 2 saptamani, in rest e OK.”
            “Au recunoscut, au dat spaga?”
            “Da, sa traiti, spuneau ca au fost obligati de profesori sa dea cate 3 lei de fiecare, sa cumpere cafea si apa minerala pentru comisia de examinare”
            “Copiute a gasit comisarul prin buzunarele lor?”
            “Nu a gasit, ca a si zis dom' comisar” : “bine ma, fara copiute, dracu a mai vazut asa examen, pe vremea mea daca nu aveai copiute, nici nu te primea in examen”
            “Bine agent, spune-i comisarului sa le ia declaratii scrise, apoi sa le dea drumul”
            “Inteles, sa traiti!”
Procurorul se uita la usa pe care tocmai a iesit politistul, apoi se ridica din fotoliu, se intinde, isi ia mapa si pleaca. Masina in care se afla Procurorul opreste in fata unei vile impunatoare. Suna la sonerie, din difuzorul video interfonului se aude glasul lui Sorin, apoi poarta se deschide, masina ruleaza pe aleea din curte pana la peronul din fata casei. Coboara Procurorul din masina, da mana cu Sorin Blejnar, caci a lui era mandretea de vila, apoi intra  amandoi in casa racoroasa, pentru a se proteja de arsita de afara.
            “Sorine vin cu o treaba neplacuta, bai sti cum e, cineva ti-a facut reclamatii, mai sunt si aia de la Curtea de Conturi, ce mai, imi revine mie misiunea neplacuta de a-ti pune cateva intrebari, dar inainte de asta, sa stii ca te apreciez foarte mult, ma, cum ai facut cand ai platit vila, ca in loc sa iti scada soldul din cont, la tine ramanea la fel? Ba a mai si crescut putin.
            “Asta e pentru dosar?”
            “Nu, Sorine, asta era pentru mine, a fost tare de tot”
            “Procurorule ai grija cum pui intrebarile, ca atunci cand am verificat firmele parintilor tai, daca nu ma uitam, asa, la oameni si astazi mai plateau amenzile”
            “Lasa Sorine, ne intelegem noi”
          “Trebuie sa iti iau o declaratie, continua Procurorul, sub prestare de juramant pe Biblie, esti de acord? Partea proasta este ca am uitat biblia la birou”
            “Nicio problema, am eu una data de Prea Fericitul”
            “D-le Blejnar ati citit acuzatiile care vi se aduc, sunt adevarate?”
            “Nu, sunt numai minciuni”
            “Sunteti gata sa jurati pe Biblie, ca acuzatiile aduse sunt numai minciuni?”
            Sigur ca da, jur ca toate acuzatiile aduse mie de reclamantii mei si de Curtea de Conturi sunt numai minciuni”
            “Va felicit D-le Blejnar, sa stapaniti sanatos vila si toata averea dobandita, apropos, ai vazut Sorine ce se dregadeaza viata, ce jos au coborat stacheta profesorii, 500 de euro mita la bacalaureat, cum sa mai traiesti dom'le cu bani astia?  Stii si tu, caci nu te bucuri singuri de spaga, mai traiesc si altii, Nasu’ zicea   sa iesim la interval ca nu stiu ce vrea sa naseasca, parca un nou partid, pai cu spaga asta sa-si puna pofta-n cui. Sorine semneaza procesul-verbal si sa auzim de bine!”

Stiri de ultima ora!



            Stiri de ultima ora : Procurorii  au plecat dis de dimineata cu Biblia si imbarcati intr-o limuzina, pentru a trece pe la vilele tuturor regilor, regisorilor din diferite domenii de activitate, mai  au in itinerarul lor si un popas la vila Reginei.
            Primul la usa caruia s-a oprit a fost Videanu. A intrat procurorul in casa a privit mobilierul de lux, s-a plimbat vreo doua ore, apoi, a cerut ceva de baut si s-a asezat intr-un fotoliu, a venit menajera cu un pahar de apa de chiuveta, asezat pe o tava de argint cu flori filigramate cu aur, “stiti, se scuza gazda, noi nu bem bauturi alcoolice, nu fumam, nu bem apa plata ci numai de la pompa din curte, asa am reusit sa strangem ceva bani pentru a ridica aceasta casuta”. “Cam maricica casuta, de doua ore ma invart prin ea si tot mai este de vazut”, “da, inca vreo doua ore si vedeti tot ce va intereseaza”, “pai ce sa mai lungim vorba si timpul, cum ziceti ca ati facut aceasta casa”?,,intreaba procurorul
“Cu mari sacrificii, raspunde Videanu, nu am fumat, nu am consumat bauturi alcoolice, am mancat numai iaurt, mai puneam un petic la pantaloni, abia putea Miorita sa-si mai cumpere cate o haina de blana pe iarna, d-le, asa cum ma vedeti, mergeam cu sufertasul cu mancare dupa mine si la Parlament si mai tarziu la Primaria capitalei. M-a inteles si femeia, la inceput vroia blanuri ce se apropiau binisor de suta de mii de euro, i-am spus ca nu pot sa ii dau mai mult de 50 de mii de euro pentru haina, a fost deacord si ii multumesc”, “ inteleg ca asta va este declaratia, sunteti gata sa jurati pe Biblie ca asta este adevarul?”, “jur, de ce sa nu jur.” Procedura fiind indeplinita, procurorul se ridica din fotoliu cu mana intinsa si spuse lui Videanu : “domnule va felicit, sa stapaniti sanatosi tot ce ati agonisit ca mult ati patimit”.
            Fericit procurorul merge la usa Elenei Udrea, aici a fost mai greu pana a gasit usa, la Cocos nu era, ca au divortat, la Cotroceni nu era, caci nu stie précis nici locatarul de acolo cat mai sta, au cautat-o si pe  la Baia Mare, nici vorba, au gasit-o in apartamentul muncitoresc din Moldova, inchiriat cand a fost in campania electorala din Roman si Ion Creanga. Cu zambetul pe buze Elena deschide usa apartamentului si cu un gest larg si cochet il invita pe tanarul procuror sa se aseze pe un fotoliu cu cotierele roase, gazda se scuza in fata musafirului ca il paraseste, apoi merge la bucatarie si pune ibricul pe foc pentru cafeluta , revine cu acelasi zambet pe buze si halatul de casa putin mai decoltat, lasand sa se vada ceva mai mult din sanii ce ar fi putut alapta gemeni, fara ajutor de lapte praf de la stat. Vizibil stingherit de modestia apartamentului, procurorul o intreaba pe Elena : “doamna sunteti o femeie bogata de ce traiti intr-un apartament atat de modest?”, simplu raspunde Udrea : “este ca o penitenta pentru mine, am reusit sa fac avere intr-un timp relativ scurt fara sa ma ating de bunurile statului, averea, care acum dupa divort, se ridica la vreo 2 milioane de euro , o voi imparti populatiei sarace in timpul campaniei din 2016, as fi dat-o de acum, oamenii ar fi cheltuit-o, caci ii stiu de la tata cat sunt de cheltuitori, asa ii voi da atunci, cu rugamintea de a nu ma vota. Vreau sa fiu votata cinstit nu pentru ca am dat un dar cuiva.”Banii pe care ii detineti acum sunt castigati in mod cinstit, asa ati spus, jurati pe Biblie ca spuneti adevarul”? “Jur d-le, jur, caci eu sunt femeie cu frica lui D-zeu” Procurorul a iesit fericit pe usa frecandu-si mainile de bucurie ca a rezolvat un caz ce parea foarte greu intr-un timp foarte scurt: “acum sa mergem la liceul Bolintineanu sa umplem 2 autobuze cu elevi, ce credeau naparcile astea ca noi dormim, nu, noi ne facem datoria, sa lovesc de doua ori cu pulanul in masa sa-i vezi cum spun si laptele pe care l-au supt, asa voi ajunge la copiute, cum d-le sa copieze, asta este furt, daca nu-l vom starpi ce se va alege de acesti copii? Trebuie invatati sa aiba respect pentru Biblie si cinste, pai peste cativa ani cand vor ajunge functionari cu mari posibilitati de furt si ii voi ruga sa jure pe Biblie ca nu au furat, daca nu jura, eu ce sa fac atunci, sa fac dosare, sa depun efort, in loc sa rezolvam ca intre oamenii cinstiti si de cuvant.?
            Se vede ca experienta de anul trecut de la referendum a prins bine, e buna Biblia, depinde cand si cum o folosesti. Vom continua ancheta.

joi, 4 iulie 2013

Ponta,divorteaza de Basescu, rupe Pactul!!!



            Basescu cere  sa-si asume cineva responsablitatea juridica pentru puciul din vara trecuta de la referendum. Apoi, continua intr-un mod la fel de ritos sa-l apostrofeze pe Victor Ponta (care, datorita pactului isi merita criticile), pentru vizita in China, care dupa parerea lui, a fost catastrofala. Din cate stiu Ponta a fost primit de primul ministru  si de Presedintele Chinei,   este fara indoiala un succes diplomatic. La ora actuala China este a doua mare putere economica a lumii si singura pe o mare crestere economica.  Aceasta tara este curtata de marile puteri economice ale lumii;  Presedintele unei tari in curs de dezvoltare  spune ca  vizita Primului Ministru roman nu a avut mandat din partea sa, ceea ce pune pe premierul roman in situatia de a fi fost intr-o vizita particulara, lucru total neadevarat, Primul Ministru avand nevoie de mandat numai in intalnirile din cadrul UE (acolo unde este cazul)
            Presupun ca dvs. d-le V.Ponta, veti analiza toate aceste chestiuni si veti taia acel cordon ombilical, strans foarte tare in jurul gatului dvs.de catre Basescu. Dupa ruperea acestui pact, pe care de altfel d-l Basescu la incalcat , va veti intoarce asupra electoratului pe care l-ati parasit cand ati acceptat coabitarea.
Nu stiu cat de mult v-a ajutat aceasta intelegere, dar deservicii multe v-au facut, cand trimisii SUA si UE va vor intreba de ce ati rupt acel rusinos pact, spuneti ca poporul a dorit-o, ca dvs. v-ati cocotat acolo sus cu ajutorul poporului si ca nu-l mai puteti trada, ca acum a venit timpul, sa va cereti scuze pentru sovairea de care ati dat dovada. Acel om care se incapataneaza sa ramana pe un scaun care nu este al lui( poporul i la tras de sub fund), nu mai poate fi girat de dvs., daca v-a mai ramane la Cotroceni v-a fi numai pentru a alerga in jurul palatului, pentru a juca sotronul cu Lazaroiu, ori pentru a da lectii consilierilor, de cum nu ar trebui facuta politica.
            Ati venit pe un val de asteptare foarte puternic, masele populare v-au votat cu speranta demiterii lui Basescu, dar in loc sa-l demiteti vi l –ati facut aliat, scapati de balastul din spatele dvs., axati-va pe guvernare si oamenii vor veni din nou in jurul USL, nu mai dati apa la moara detractorilor, deveniti barbat politic responsabil si oamenii va vor aprecia.
            D-le Victor Ponta, daca scrisoarea acelui senator este adevarata si sunteti santajat de catre Basescu, da-ti-va demisia, iar daca nu va poate santaja cu nimic aratati lumii intregi ca sunteti curat si ca oricand puteti rupe acel rusinos act. Lasati-l pe dom Basescu sa spuna vrute si nevrute, oricum nu-l asculta nimeni, acum este incoltit, este ranit, isi va linge ranile cateva zile, apoi va iesi din nou la atac, daca pactul nu va fi rupt, dati-i una peste gurita sa taca pentru todeauna, asta pute-ti face, rupand actul.
Basescu este un om mort, politic, nu-i mai faceti respiratie gura la gura, deconectati-l de la aparate, duceti-l la groapa istorie, acolo unde ajung toti cei care uita ca Romania nu este mostenire de familie, ci o tara cu cateva milioane de suflete, dormice sa-si faureasca  o viata mai buna si mai dreapta.

Basescu, afara !!!



            In sfarsit INS a dat publicitatii rezultatul numararii populatiei din 2011.Conform INS pentru a indeplini cvorumul impus la referendum trebuia sa voteze 8.134.920 de persoane, la urne s-au prezentat si votat 8.459.053, din care impotriva 7,4 milioane de voturi. La validarea referendumului s-au folosit vechile date asa ca d-l Basescu a castigat la masa verde, din cate stiu mai trebuiau circa 600 de mii de voturi pentru a fi validat. Acum dupa omologarea datelor de la recensamant, au fost in plus fata de cat trebuia pentru a face cvorumul cca.200 de mii de voturi. Astea sunt cifrele reci, conform statistici si numaratorii voturilor. Astazi am vazut in fata camerelor de televiziune, dupa anuntarea rezultatelor, un batran sovaielnic, care nu isi mai gasea cuvintele, un batran incoltit, care vroia sa sara la gatul cuiva, dar nu avea vlaga, totul se petrecea mental, in realitate se vedea pierdut, cauta ajutoare in toate directiile, nu vedea decat cetatenii care ii spuneau : “te-am demis ce mai stai, pleaca, lasa-ne, te asteapta uni sa le dai explicatii, grabeste-te, rezolvati problemele”.
            Tot timpul ai vorbit de d-ta ca de un adevarat barbat, a venit timpul sa-ti arati barbatia : demisioneaza, accepta adevarul, este pana la urma vointa celor ce te-au ales in fruntea lor, este dreptul lor sa spuna : pleaca si au spus la referendumul din 29 iulie 2012. D-le Basescu nu este cazul sa mai cautati fel de fel de supterfugii, este momentul sa spuneti asa cum cu mandrie (si v-am apreciat pentru asta) spunea-ti vara trecuta ca nu ve-ti accepta sa castigati la masa verde, ei bine nu mai este vorba nici macar de masa verde, este demitere fara drept de apel, numai puteti face nimic, a da, sa va faceti ca nu vedeti, pentru ca o lege in sensul asta chiar ca nu este.
            Cred ca a venit timpul ca Ponta sa rupa pactul de coabitare cu dvs., nu de alta, dar in ce calitate mai stati la Cotroceni, poporul a spus: plecati?  Nu se poate ca tocmai dvs. care tineti atat de mult la vointa populara, chiar si atunci cand votul la referendum este unul consultativ, sa nu tineti cont de vointa a 7,4 milioane de votanti care au votat demiterea dvs. Cum veti mai putea veni in Parlament sa le spuneti: “bai parlamentarilor la referendumul consultativ din 2009  poporul a spus:  Parlament monocameral cu 300 de parlamentari”, atunci aia din Parlament vor spune : “tu vorbesti mai demisule, tu care nu vrei sa pleci, ne dai noua lectii de civism si morala?” Asa vor spune, pentru ca nu vor mai avea respect pentru cineva care se piteste dupa virgule si doua puncte prin legislatia tarii. Ce va fi la gura ziaristilor, va vor toca, marunt, marunt, maruntel, sigur vor sari in sus Turcescu, Cristoiu, Pora si ceilalti de la B1, dar cine se uita la ei? Nimeni. Daca dimpotriva v-ati prezenta demisia, ii ve-ti lua pe toti prin surprindere si se vor balbaii mai rau ca dvs. astazi, cand nu puteati scoate un cuvant, ati reveni in politica pe cai mari, ca unul care stie sa respecte dorinta oamenilor, care stie sa respecte valorile democratiei, ati mai auzit expresia asta, si dvs. o folositi, cand va convine evident.
            Inchei articolul cu convingerea ca nu veti accepta sa fiti umilit si veti demonstra tuturor ca un” lup de mare” stie sa o ia de la capat, chiar daca a pierdut o batalie.

miercuri, 3 iulie 2013

Un tradator facut erou !



            O noua carte lansata de Ion Mihai Pacepa, ma determinat sa-mi intorc gandul catre el. Cine este acest I.M.Pacepa? Omul de casa al lui Ceausescu, general de securitate, ajuns adjunctul sefului spionilor din Romania si consilier al lui Ceausescu pe probleme de securitate. Acest om care a slujit pe Ceausescu in rezolvarea treburilor cele mai murdare puse la cale de cei doi, intr-o zi, s-a gandit sa plece din tara pentru ca seful lui ii ordonase sa omoare un om. Aproape ca l-as crede, daca pana atunci nu ar fi omorat o serie intreaga de oameni ce stateau in calea lui Ceausescu, pentru ca, fie denigrase comunismul, fie fugise din tara si asta era un motiv suficient pentru a fi eliminat. Dupa fuga lui din tara, tribunalul RSR l-a condamnat la moarte. Incerc sa analizez motivele pentru care a fost condamnat la moarte. Primul si cel mai important : a tradat nobilele idealuri ale comunismului, eu cred ca putea fi condamnat la moarte pentru faptul ca tradase tara, nu pe Ceausescu, pe Ceusescu il putea linsa si astfel ar fi ajuns un erou, un martir al neamului. El a fugit in SUA, unde a pus la dispozitia CIA toate informatiile despre agentii romani de spionaj rezidenti pe teritoriile altor state, legaturile ce le aveau si modul in care puteau fi deconspirati. Se spunea atunci, ca fuga lui din tara a prejudiciat Romania mai mult decat cutremurul din ’77. Daca SUA, celelalte state occidentale, nu aveau spioni pe teritoriul Romaniei si noi ne-am permis sa facem spionaj  economic, ori militar, pe teritoriul lor, atunci gestul acestui fost general al spionilor romani era unul normal(?); dar cand tara era bantuita de tot felul de agenti din toate tarile, indiferent ca vorbim de est ori vest, gestul lui Pacepa este unul criminal.
            Pacepa a lasat Romania, chiar daca era condusa de Ceausescu, descoperita in fata contraspionajului extern, a pus in pericol vietile a zeci de spioni, a distrus legaturi ce se realizeaza cu mare greutate si cheltuiala.
Care o fi fost motivul acestui spion sa paraseasca tara, dupa ce il pupa-se in fund pe Ceausescu ani si ani de zile? Nu stiu sa raspund si nu ma hazardez sa dau unul care nu este in concordanta cu realitatea. In 1978 nu se traia rau in Romania, sigur incepuse sa fie cultul personalitatii lui Ceausescu, dar acesta nu putea aparea daca nu ar fi fost sustinut de cei din imediata lui apropiere, ori Pacepa era in apropierea lui, cred ca gresise undeva si de teama de a nu fi mazilit, ori poate mai rau, a preferat sa fuga.
            Pentru a ajunge la gradul de general presupune o munca intensa si devotata, altfel ramanea” bun in grad”, dar se vede treaba ca a fost unul din cei ce la iubit pe Ceausescu, dar care in acelasi timp cand simte ca se scufunda corabia o ia la fuga ca cel mai umil sobolan.
Daca Romania nu ar fi fost populata cu 20 si ceva de milioane de locuitori si ar fi fost locuita numai de Ceausescu si clica lui de lingai, as fi spus: felicitari d-le Pacepa sunteti un erou. Nu a fost cazul sa spun asta, pentru simplul motiv ca el a tradat tara in care se aflau 20 de milioane de oameni, tara care era impanzita de agenti din toata lumea, fie ca erau din lagarul socialist, fie ca erau din lagarul capitalist. Atunci el de ce a facut acest gest de tradare? Din lasitatea omului slab, al criminalului care omoara atata timp cat este la adapost, care face crima din placere, dar care atunci cand este pus intr-o situatie mai deosebita, intoarce dosul si o ia la sanatoasa. Pentru faptul de as fi tradat tara, Pacepa nu ar fi trebuit iertat niciodata.
            Si totusi dupa ’90 Pacepa a fost reabilitat, repus in toate drepturile avute inainte de fuga din tara, respectiv condamnarea lui de catre Tribunalul Militar al RSR. Reabilitarea lui Pacepa a fost impusă de cei de peste gârlă D-le Pacepa multumiti celor de la CIA ca inca mai sunteti in viata, in ce ma priveste regret nespus acest lucru.

marți, 2 iulie 2013

Sa-ti fie rusine Turcescule !



            Avem o inclinatie canibalista de a ne devora propriile valori. Imi amintesc inceputul dec. 9 cand multi asa zisi “intelectuali” pornisera o campanie de denigrare a marelui poet M. Eminescu, apoi au trecut la marii domnitori din istorie, era o perioada de negare a tot ce era romanesc. Timpul a trecut si odata cu el credeam ca am scapat si de acesti detractari, dar vezi sa nu, a aparut nu din spuma mari, din spuma smoalei, un nou soricel ce roade din temelia unei mari zeite : Zeita de la Montreal.
            D-l Turcescu jurnalist pupincurist pe la B1, nemaiavand  pe cine injura pentru a se face placut celui caruia ii lustruieste fundul, s-a gandit sa dea lovitura injurand pe Nadia, da, pe Marea Nadia Comaneci.
            D-le Turcescu cum poti fi atat de fariseu, acum sa plangi pe umarul romanilor, ca vezi doamne, aia, Nadia, face reclama la margarina Rama, care nu este sanatoasa (Mencinicovshi fi pe faza) ,ne-a spus un mare nutritionist, si mai acum 3ani sustineai masurile lui Basescu cand taiase din salariile bugetarilor si din pensii, acele taieri nu duceau automat la cumpararea de produse ieftine? Cum poti spune ca margarina nu este buna cand mai mult de 60 % din populatia acestei tari se bucura cand au bani sa o cumpere? De ce nu ai luat pozitie in 2010, tot esti prieten cu Basescu, bine erai si atunci, ca sa nu fie taiate salariile si pensile oamenilor ca asta ar duce la cumpararea de produse de proasta calitate si poate imbolnavi populatia? Nu ai luat pozitie, din contra, ai aprobat cu amandoua mainile si cu limba scoasa.
            D-le Turcescu cum ai putut spune ca-i dai suturi in fund unei femei ajunsa atat de sus prin munca ei dealtfel, nu prin forta limbii, ca altii pe care tu ii cunosti. Cand ai ajuns acasa tu, tatal unei fetite si sotul unei doamne cu foarte mult bun simt, cum te-ai uitat in ochii lor, cum te-au privit, te simte-ai ca masculul alfa? Nu cumva te simti frustrat si cauti sa intinezi tot ce este deasupra ta, adica pe toata lumea, ai ajuns atat de mic, incat  va trebui ca noi ceilalti sa privim cu mare atentie pe unde calcam pentru a nu te strivi pe tine vierme tarator. Nu am folosit niciodata asemenea cuvinte, dar pentru tine ma tem ca nu sunt suficient de edificatoare, imi cer scuze de la cititorii mei, dar situatia o impune.
            Nadia a facut o reclama, habar nu am daca este buna, ori nu este buna, daca considerai ca reclama la margarina nu este OK, puteai sa atragi atentia intr-un mod civilizat, nimeni nu s-ar fi suparat. Nadia Comaneci este un simbol, este un drapel, un stindar al Romaniei, este un unicat, este un geniu al meseriei sale, este romanul pe care am vrea sa-l clonam in milioane de exemplare, este un brand, este ceea ce tu Turcescule nu vei fi niciodata, este ratiunea de a fi a romanilor, este zeul la care s-a inchinat computerul la Montreal atunci cand a fost notata cu 10 absolut, iar el, computerul, a trecut 1 pentru ca nimeni nu-l programase pentru perfectiune, nu Turcescule, tu nu poti murdari un asemenea om, tu te-ai inecat in propria voma.

Dreptul fortei !



            Intr-un stat democratic trebuie sa primeze forta dreptului, atunci cand primeaza dreptul fortei, democratia este numai la nivel declarativ.
De 23 de ani ne hranim cu democratie, cel putin asa ne spun cei ce vin din 4 in 4 ani sa cerseasca voturile noastre, este adevarat ca mai aduc cate un pix, o galeata, ori o punga de malai, democratie, democratie, dar lumea cam rabda de foame, asa ca macar odata la 4 ani isi amintesc ca si romanii mananca, este adevarat ca este un obicei prost. Domnul Basescu, duca-se pe pustii, a incercat in guvernarea Boc sa invete romanii sa numai manace, pentru sanatatea lor(mancarea este plina de E-uri, colesterol si alte substante toxice pe care le stie Mencinicovschi), dar fa treaba cu romanul, el s-a incapatanat sa manance si sa nu iasa pe cale naturala din sistemul de pensie.
            Asta este o problema care ii sta in gat coabitantului de la Cotroceni, au murit cativa, dar nu suficient, ce stat e asta in care batranii si bolnavii nu inteleg ca sunt piatra de moara de la gatul progresului, nu Progresul Bucuresti, progresul societatii romanesti.
Au ajuns politicienii si clientela lor sa numai doarma noaptea de grija zilei de maine, bine domle azi am avut ce fura, dar maine? Asta este o mare problema si eu ma gandesc la ei, dar maine ii va prinde cineva? Suntem o tara in care legea primeaza, asa ni se spune.Sa analizam putin : Un anume procuror tine in arest 11 luni un om care se dovedeste pana la urma a fi nevinovat, s-au luat masuri disciplinare impotriva procurorului, a fost numit sef DNA. Bine ia facut, asa trebuie sa pateasca cei care se joaca cu libertatea omului.
Si acum plange bietul procuror, noroc cu Basescu, suflet milostiv, la luat si la intepenit pentru 9 ani judecator la CC. Acum lasand ironia deoparte, statul la despagubit pe om, dupa un lung proces la CEDO, dar zilele state in inchisoare cine i le da inapoi?  Cine ii plateste stresul, gandurile negre, neincrederea in sistemul judecatoresc, distrugerea unei familii, poate chiar distrugerea unei vieti? Plata in bani este o chestiune cinica, demna de banditii ce spun : “te omor si te platesc in bani”
Cazul Tundrea, 13 ani in spatele gratiilor, pana sa-si gaseasca dreptatea si-a gasit moartea. S-a gandit cineva, ca moartea lui Tundrea a avut un autor moral, as zice chiar mai multi? 13 ani inchis pe nedrept, traind zi de zi un adevarat cosmar, strigandu-si dreptatea in fiecare zi, si la fiecare sedinta de judecata, nimeni nu la auzit. Judecatorul oare chiar a gasit probele administrate de procuror indubitabile, ori pur si simplu trebuia condamnat cineva? In toate tarile sunt erori judiciare, dar la noi se intampla de parca am fi in intrecerea socialista din vremurile apuse, prea multe erori, prea putine sanctiuni. Procurorul, judecatorul si ceilalti ar trebui anchetati ca autori morali in cazul morti lui Tundrea si judecati in consecinta, a murit un om, cineva trebuie sa plateasca, nu se poate ca cineva sa dispuna la bunul plac de vietiile oamenilor si sa nu plateasca. Cazurile expuse ma duc cu gandul ca la noi in tara primeaza dreptul fortei, atunci democratia unde este? Cineva spunea : “suntem in tara Procurorilor, poate asa este, dar cine-i conduce nu e procuror, este bisnitar de blugi, cafea si alte electronice ,conform propriei declaratii.
            Vreau sa traiesc in tara, in care greselile se platesc, indiferent de cine le comite.
Vreau sa traiesc in tara in care legea este lege si respectata de toti incepand cu cel de la “masa verde” pana la ultimul pion de pe tabla de sah.