Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 27 august 2016

Scoateți bățul din gardul PSD! Victor Ponta nu pleacă!

Senzațional, Victor Ponta pleacă din PSD. Victor Ponta rupe PSD-ul. Victor Ponta pleacă la ALDE. Victor Ponta pleacă la PRU, aici Bogdan Diaconu îi oferă președinția partidului. Ce să facă Ponta cu șefia PRU, singur la algerile parlamentare din toamnă va lua mai mult decât întreg partidul România Unită.
Nu va pleca nicăieri, nu, cel puțin până la alegerile din toamnă. De la anul încolo mai discutăm. Ponta este un tânăr cu simț politic, a învățat de la Iliescu, de la Adrian Năstase și de la Traian Băsescu, mai ales de la acesta din urmă a învățat cum să ocolească capcanele politice, în unele a căzut, vezi acordul de coabitare, altele le-a ocolit, dar în mod sigur din toate a învățat câte ceva. Ponta a învățat să trăiască din conflicte, nu-l mai sperie, s-a maturizat politic. În noiembrie 2015 Iohannis a vrut să-l prindă-n cursă, i-a săpat groapa, bietul Iohannis a căzut în propria groapă cu tinerii frumoși și liberi împreună, ajutați de guvernul de tehnocrați instaurat după demisia lui Ponta. Ponta a câștigat, atunci, în noiembrie 2014, nu a pierdut așa cum a lăsat să se înțeleagă.
De ce nu pleacă Ponta din PSD?  Simplu, în PSD el e Omul, nu trebuie să fie lider ales, el este lider rămas, intrat în istoria partidului ca unul dintre cei mai mari lideri ai PSD, dacă nu cel mai mare. Nu va pleca la ALDE, sau cu atât mai puțin la PRU, când va pleca din PSD îți va face propriul partid, îți va încerca forțele într-un nou proiect politic, dar acum nu este momentul. Mai sunt trei luni până la alegeri, trebuie să se concentreze pe promovarea PSD. Ponta nu este labilul politic Geoană, Ponta este omul care știe ce vrea, chiar dacă nu întodeauna lasă să se vadă asta.
Ponta, sunt nevoit să-i repet des numele, dar până la urmă analiza îi este adresată, este un reper pentru PSD, acum la alegeri se vor prezenta cu realizările guvernării PSD-ALDE din guvernul condus de el.
Televiziunile nu întâmplător dau știrea cu plecarea lui Ponta din PSD, speră ca astfel să se iște un scandal între Dragnea și el, sau cel puțin să sădească o neîncredere între Ponta și ceilalți pesediști, o manevră subtilă de a băga bățul prin gard , de a ațăța în speranța că PSD-ul va pierde.
Nu, social-democrații în acest an nu au cum să piardă alegerile, când în partid sunt oameni de calibrul lui Gabriela Firea, Olguța Vasilescu, Șerban Nicolae, Nicolae Băniceru, Victor Ponta, nu se pot pierde alegerile. La această oră sunt cei mai bine văzuți de pe scena politică, așa spun sondajele. PNL-ul cu Alinuța și Blaga rămași până la alegeri în fruntea partidului nu pot câștiga alegerile.
Găselnița cu mărirea salariilor cu 50 % a medicilor, este o minciună electorală, nu pot mări salariile cu 50 %  cei care au tăiat din salarii 25%. Este absurd. Îmi amintesc din campania din 2008 când PDL-iștii spuneau : ”vom mări salariile profesorilor cu 50% ” și era lege în sensul ăsta. Odată veniți la putere PDL-iști au blocat legea, apoi în 2010 au TĂIAT 25% din salarii inclusiv profesorilor. Așa va fi și acum. Asta nu este măsură de dreapta, asta e măsură de stânga, iar când o spui în campania electorală este populism.
Ordinul de zi al partidelor din arcul ocultei străine (PPE + Soros și alte interese), PNL, USR, etc. este:”faceți  tot ce este posibil omenește să izolezați PSD-ul pe scena politică”.
În Consiliul General al Capitalei (CGMB) USR face tot ce poate, pentru a fi contra la toate propunerile Primarului General, crezând că așa va putea, să o pună la pământ pe Gabriela Firea. Uită un singur amânunt, Firea este o foarte bună comunicatoare și astfel va reuși să contracareze toate loviturile sub centură ale lui Nicușor Dan și franțujii săi.
Așa cum greșit a subapreciat-o DNA-ul pe Olguța Vasilescu. În folclor se spune că femeile frumoase sunt fragile și au nevoie de protecție. Mergând pe acest principiu, procurorii au crezut că odată încătușată Olguța (femeie frumoasă) va ceda îngrozită de răceala fierului de la mâini și guzganii din Beciul Domnesc și se va așeza în genunchi în fața procurorilor,  cerându-și iertare, urmând să facă și denunțuri pentru aș salva pielea. Nu numai că nu s-a speriat, dar a și întărit-o în aș apăra onoarea cu demnitate. La puțini bărbați care au trecut prin Beciul Domnesc am văzut atâta dârzenie. A mai fost Elena Udrea, dar acolo era mai mult nonșalanță, dădea cu tifla procurorilor ceva de genul : ”stați blânzi, că nu aveți, ce să îmi faceți!”
La Olguța este altceva, este lupta omului curat care nu a luat bani (eu așa sper), care se știe nevinovată și nu se lasă intimidată, la fel ca și Gabriela Firea este fost ziarist și la fel de bună comunicatoare. Și încă ceva, a învățat din tupeul lui Vadim Tudor.
Dau un sfat gratis tuturor detractorilor lui Ponta și PSD : dați cât mai mult în social-democrați, nu-i lăudați, încercați să-i loviți, poate procurorii mai arestează unu doi pesediști prin octombrie, noiembrie, va da bine la electorat. Ce vreți, așa e-n România, victima câștigă, suntem un popor milos.
Apropo de alegeri, liberali nu vă jucați, votanții PSD în marea majoritate sunt oameni hârșiți cu munca, obișnuiți să meargă pe orice vreme, votanții liberalilor sunt oameni subțiri cu tabieturi, pe care îi scoți greu din casă pe ger, ploaie și ninsoare. Cred că 27 noiembrie este foarte bună ca zi de votare. Chiar dacă mandatul parlamentarilor nu este încheiat, Primul ministru desemnat are timp să-și facă echipa și să schițeze proiectul de buget și programul de guvernare.

joi, 25 august 2016

Dracu* nu este așa de negru I





    
   Piei drace! Omul a început să-și scuipe-n sân și să-și facă cruci  când i-a apărut în faţă o fătucă mai mult goală decât îmbrăcată. Altul îl privi încurcat şi bâbâindu-se l-a întrebat : „băi da de ce ziseşi aşa, eu am văzut că era frumoasă, nu era neagră şi cu coarne?” .De fapt dracu nu e negru şi nu are nici coarne, în schimb poate pune coarne

 O gospodină, femeie la casă ei, care îşi iubea copiii şi-și tolera soţul , a plecat la piață. Înainte de a ieși din casă, s-a privit în oglindă, a văzut o femeie șatenă, cu părul inelat tăiat la baza umerilor, ochii negrii cu nuanțe verzi, sprâncenele stufoase, arcuite frumos și pensate discret, împreună cu genele lungi formau un accesoriu minunat pentru fața ovala cu nasul cârn, gurița mică cu buze cărnoase și senzuale. Pentru un moment și-a amintit seara trecută când soțul, tatăl copiilor ei, a venit târziu de la cârciumă, beat și cu chef de ceartă. Pregătise pentru cină mâncarea lui preferată, pulpă de porc la tavă și chec cu zmeură. Bucuroasă l-a așezat la masă, încercând să-i intre-n voie, unul din copii nu a vrut friptură, a cerut o felie de chec, de aici a izbucnit scandalul: țipete, urlete, reproșuri că nu este în stare să facă educație copiiilor. De frică a luat copiii de la masă și s-a retras în camera puștilor. Oribil, așa va trebui, să trăiască toată viața? Simțea că a ajuns la capătul puterilor, nu avea forță să plece împreună cu copiii și să lase în urmă soțul care nu era altceva decât un bețiv arogant, violent și bădăran. Cu imaginea, în ochi, a ultimei seri a plecat la cumpărături. Când a ajuns la piață,  s-a întâlnit cu... dracu, era înalt, părul blond pieptănat într-o parte, ochii albaştrii ca dimineţiile de mai după o ploaie repede.Bărbatul, îmbrăcat într-o cămaşă grena, descheiată la doi nasturi,  o geacă din blugi sport, pantalonii strânşi pe pulpele ferme, aveau buzunare la spate în care îşi ţinea vârâte degetele de la mâini, o privea degajat, dar persistent. Femeia, la început, a ocolit acea privire uşor obraznică şi insistentă, apoi pe furiş a întors capul spre el, siguranţa şi nonşalanţa cu care o privea, a făcut-o să tresară, un fior rece a străbătut-o din cap până-n vârful unghiilor de la picioare, câţiva fluturi au început să zboare dezordonat prin stomacul tinerei femei. O transpiraţie rece îi curgea pe spate, simţea că nu mai avea aer, se îneca, voia să plece, în picioare avea plumb, voia să strige, din gât nu ieşea nici un sunet. Privirea a rămas ţintuită pe el, simţea că e pierdută, pentru o clipă, prin faţa ochilor a trecut  imaginea în care erau copiii ei şi soţul, îi simţea cum se depărtează, a vrut să-i strige, în acel moment el, bărbatul din faţa sa, i-a făcut un semn prin care o chema. În transă şi cu paşi nesiguri a pornit spre el, a vrut cu ultimele puteri să fugă, el a cuprins-o uşor de umeri, a mângâiat-o pe cap şi i-a şoptit la ureche: rămâi. Şi a rămas. La privit în ochi, căuta privirea lui, voia să vadă hotărârea, determinarea, dragostea, a văzut nişte ochi limpezi, reci şi dominatori. Îi simţea puterea, era sclava lui, nu-l cunoştea, nu-l mai văzuse, dar îl dorea, îl voia cu toată fibra, cu tot sufletul ei zbuciumat, cu toată dragostea neîmpărtăşită şi netrăită până atunci. A pus capul pe umărul lui, el continua să-i mângâie părul, privind undeva peste ea, ştia că este prada lui şi numai a lui. Era încă una dintre victimele făcute de-a lungul timpului. Nu-l interesa dacă are un soț și copii, îl interesa prada. Se juca cu ea, o va face roaba lui, apoi îi va da drumul, o va izgoni, ea va plânge, va implora, lacrimile aveau să inunde această faţă pe care el, acum, cu degetele lui lungi şi reci , o mângâia. Va pleca de lângă ea, va smuci piciorul drept de care, această minunată femeie, acum desmierdată, va avea mâinile încolacite,  în speranţa că l-ar mai putea reţine. Plecarea lui va fi definitivă şi fără regrete...
Abandonată, umilită şi dispreţuită, a privit în jur, era într-o cameră străină mobilată simplu. Ce căuta aici, de când era, nu îşi amintea decât îmbrăţişările lui tandre, cuvintele pline de iubire şi promisiuni deşarte, mângîierile cu mâinile acelea reci care îi potoleau fierbinţeala dragostei, apoi mai erau reprizele de dragoste până la epuizare, erau acele clipe netrăite până atunci, descoperite în adâncul sufletului.

       Nu regreta nimic, se redescoperise, era o altă femeie, era femeia pe care nu o cunoscuse, deşi trăise tot timpul cu ea. Ar fi vrut să-şi vadă copiii, nu şi soţul, de el îi era silă, trăise alături de el, fără să o vadă, să o desmierde, să simtă că e iubită, să o facă să se simtă femeie. Acum da, ştia ce înseamnă să iubeşti, să trăieşti cu intensitate momentele de dragoste. S-a ridicat de jos, a căutat o oglindă, s-a privit în ea, se aştepta să vadă o femeie distrusă, nu, chipul oglindit arăta prospeţime, lacrimile se uscaseră, ele spălaseră sufletul încărcat, descătuşaseră o inimă închisă cu nouăzecişinouă de lacăte. Renăscuse, voia o altfel de viaţă, ca o umbră copiii i-au trecut prin faţă, nu-i va părăsi, dar nici acasă nu se va mai întoarce, a întors capul spre pat, undeva la capătul patului era sacoşa în care trebuia să pună cumpărăturile pentru mâncarea familiei, era goală, pierduse noţiunea timpului, nici nu voia să afle de cât timp era acolo, poate de o zi, de două, de un an, ce conta, acolo a fost bine. Cine a fost acel bărbat? Poate un înger, ori poate chiar dracul. Era un drac frumos, nu avea coarne şi nici negru nu era. Ar fi vrut să-l mai reîntâlnească.
Va urma!
Mulțumesc pentru poză : semperfidelis.ro

miercuri, 24 august 2016

Istoria așa cum a fost. Capitalismul. Guvernarea Ciorbea I



   
    Afară toamna întorcea frunzele ruginii ale dudului pe toate părțile, era un vânticel de noiembrie, subțire și pătrunzător, rece și umed, curios căuta prin toate ungherele, o hârtie rămasă în curte, a fost ridicată de vânt și purtată pe deasupra casei, plutea ca o barcă ușoară pe valuri înalte. În drumul ei s-a oprit în crengile dudului, o ramură ruptă prinsese hârtia în cursă, vrând să se zmulgă din prinsoare, fâlfâia ca un steag alb pus pe poarta cetății în semn de pace.
Afără se aud pași , ușa bucătăriei se deschide, în încăpere, cu o sacoșă în mână, pătrunde Zoie, odată cu ea și vântul rece de-a afară.
-Ce s-a întâmplat, de ai plecat de acasă pe asemenea vreme?
-E bine afară, sunteți voi cloști, bate puțin vântul, nu plouă , nu ninge. Am cumpărat o pulpă de vițel și v-am adus și vouă, Ion ce face? Instantaneu obrajii femeii s-au înroșit. Stana s-a făcut că nu vede, nu era geloasă pe prietena ei, fusese odată, știuse să-și înăbușe sentimentele, avusese încredere în bărbatul ei și nu greșise. Acum se amuza de fâstâceala femeii.
-Ion citește ziarul și ascultă la televizor. Voi ce faceți?
-M-a trimis Petrică, să vă spun, că sunteți așteptați la Tavi. Plec să o ajut pe Sofia, nu  mai poate să facă treabă, îi tremură mâna stângă  de la Parkinson, are o mulțime de lucruri de făcut, se chinuie cum poate, au invitat și  pe  Sanda cu Cătălin. Țin mult la ei. Zoie era afectată de starea prietenei sale.
-Te ajut și eu, doar să-mi las șorțul și să-i spun lui Ion că plec, Stana și-a scos șorțul, a deschis ușa la sufragerie, apoi din prag către Ion: am plecat la Sofia, să vii și tu mai târziu.
Ion a mormăit ceva, care putea semăna cu bine, apoi a continuat să citească ziarul, erau date numele membrilor cabinetului Ciorbea. S-a mai plimbat puțin prin casă, doar era casa lui, o cumpărase cu 90 000 de lei, rate pe 20 de ani, acum îi poate da pe toți odată dintr-o singură pensie, banii se davalorizaseră de câteva sute de ori.
Tavi, cu bastonul în sprijinul piciorului cu probleme, l-a întâmpinat la ușă:
-Vino să vorbim ,că m-au obosit gâștele astea. Ai adus și tu ceva de aghesmuit?
-Tavi, nu se poate să fii așa nepoliticos, Ion vine așa de rar la noi, iar tu îl întrebi, dacă a adus ceva de băut? Nu e frumos!
-Nu mă mai cicăli femeie, Ion are țuică bună întotdeauna.
-Ai și tu, de ce nu scoți țuica ta? Nevasta se dezlănțuise.
-Nu vă mai certați, am adus o sticlă cu țuică, nu e o avere, Tavi e tatăl meu, fratele meu, dar mai ales prietenul meu, ultima picătură de țuică și ultima fărâmă de mâncare le voi împărți cu el.
-Ai auzit femeie?
-Am auzit, așa au fost Ion și Stana tot timpul niște oameni minunați.
-Să lăsăm femeile și să trecem la lucruri serioase.
-Nu înainte de a mă așeza și eu, zise Petrică Rotaru din prag. Noroc și sănătate, noul venit strânse mâna lui Ion și pe a lui Tavi apoi se așeză pe scaunul lui. Și în casa lui Ion, dar și la Tavi, fiecare avea locul său bine stabilit.
-Puneți-mi și mie un păhărel de țuică să-mi încălzesc oasele.
-Tu te vaiți puștiule? Lui Tavi îi plăcea să-l necăjească pe prietenul său. Care e vestea cu guvernul?
-Am citit în ziar care sunt membrii cabinetului Ciorbea, din multe partide, un amalgam. Nu cred să facă mare scofală. Un guvern pentru a avea o coeziune trebuie să fie format din membrii unui singur partid, maxim două, altfel vor vorbi toți și nu va asculta nimeni. În acest guvern avem cinci partide plus independenți. De ce independenți? Nu au destui specialiști? Unde sunt cei 14.000 de specialiști pe care îi flutura Constantinescu în campanie? Un semn rău pentru mine a fost faptul că l-au luat pe Ciorbea de la șefia Primăriei Generale a Capitalei și l-au pus Prim Ministru, altul nu mai aveau? Omul ăsta câștigase încrederea bucureștenilor, îl votaseră, îi dăduseră girul lor. Mare prostie, alte cheltuieli pentru realegerea unui nou primar. Tavi se oprise din vorbit, pentru a gusta din licoarea galbenă, care-i făcea cu ochiul din păhărelul umplut de Ion din sticla cu țuică.
-Acum au majoritatea în Parlament, pot face ce legi doresc, pot să privatizeze, Constantinescu ca Președinte ales de popor, poate merge în toate țările, să discute modalități de infuzie de capital pe piața românească. Pot face tot ce au reproșat guvernului Văcăroiu și lui Iliescu personal. Au acum ocazia să deschidă piața românească occidentului. Petrică vorbea și parcă își pierdea suflu.
-Ce-i, nu crezi nici tu ce spui, așa-i? Ion îl privea, pe fostul lui șef, cu drag, îl iubise, de când venise pe șantier. Doar Petrică fusese gelos și suspicios cu el.
-Bună ziua, sfat al bătrânilor, pe ușă intrase Cătălin, însoțit de nevastă, care, între timp era consiliera lui particulară, gardă de corp, mai ales gardă de corp de când cu secretara găsită în biroul lui mai mult dezbrăcată, decât îmbrăcată, că a și întrebat-o : ”fată e așa de cald aici”. Secretara ieșise pe ușă și dusă a fost, a trimis pe cineva pentru a îi lua lucrurile din birou. De atunci nici nu mai putea respira Cătălin fără ca Sanda să nu fie acolo, să-i dea aerul cu lingurița. Ce faceți?
-Discutam despre componența noului guvern.
-Am auzit că a transmis pe căi neoficiale, dar așa să audă tot românul, că nu vor da bani primarilor care nu sunt din CDR. Nu mă sperie, am contracte cu câteva firme care investesc în oraș, oamenii vor avea de lucru, asta e important. Mă ajută foarte mult facultatea, mai am anul ăsta și termin. Da, am învățat multe despre organizare, conducere, urmărirea lucrărilor. Să vă spună Sanda, ea nu a vrut să se înscrie, dar învață cu mine, pot să o trimit să susțină examenele în locul meu, sigur va lua note mai mari decât mine.
-Tu fată nu te duci la femei la bucătărie? Ion era intrigat că Sanda rămăsese în compania bărbaților în loc să meargă la femei.
-Nu pot să plec de lângă el, cine știe ce perlă scoate, eu trebuie să-i fiu aproape, să pot corecta.
-Așa este, lăsați-o aici. Eu trăiesc cu ea și prin ea. Dacănu era Sanda, Săndica mea, eu nu eram nimic, eram un zero. Să stea aici lângă mine și-a câștigat dreptul ăsta.
-Să urăm succes noului guvern, Tavi a abătut discuția de la fina lui, nu este rău dacă vor avea succes, va fi și pentru noi bine, tare mă tem că în acel sângeros decembrie *89, s-a comis o mare trădare de Țară.
Lucrurile merg din rău, în mai rău, devalorizarea banilor este foarte rapidă, nu există viziune economică, nici pe plan extern nu stăm bine. Toate ziarele, radiorile și televiziunile străine ne prezintă mai rău decât pe țările din lumea a IV. Aici este o campanie de denigrare a României, miroase a răzbunare pe realizările noastre din vechiul regim. În sfârșit, poate greșesc eu, poate guvernările de până acum nu au fost bune, aștept cu sufletul la gură să văd cum decurg lucrurile.
-Va fi mai prost, toți indicatori converg spre o economie în descreștere, asta va fi rău. Sanda a pus concluzia cu glas hotărât, ca unul care știe ce spune.
-Sanda vino să ne ajuți ,să punem masa. Stana, era singura care putea să dea ordin fiicei sale, fără să nu fie repezită de aceasta.
-Da, mamă imediat. Vă las domnilor, mă cheamă datoria.
Va urma,
Mulțumesc pentru poză: karikaturapolitika.wordpress.ro


marți, 23 august 2016

Mi-e dor de 23 august de pe vremea comuniștilor

  Până în *90 întreprinderile lucrau în fiecare zi, cu rare excepții duminica aveam liber. Ziua națională a RSR 23 August era binevenită, dacă se întâmpla să pice într-o vineri, chiar aveam o minivacanță. Făceam aprovizionare pentru această zi cum se face acum pentru Paști și Crăciun. Aveam o singură obligație, să mergem la defilarea organizată cu acest prilej. Erau manifestări grandioase, se aduceau laude Partidului Comunist (PCR), conducătorului iubit, Nicolae Ceaușescu, dar și soției acestuia, academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Sigur astea erau detalii specifice unei dictaturi, dar tot cu această ocazie se striga : ”Trăiască Republica Socialistă România”, era de bon ton să strigi trăiască Țară ta, unică,  indestructibilă și  independentă. Milioane de muncitori participau la manifestații, fie direct, fie vizionând demonstrațiile la TV.  Sigur, vor fi unii, care vor spune că urau asemenea manifestații. E dreptul lor, nu toată lumea participa, nu pot să spun dacă din dizidență, sau din comoditate. La revoluție aveam 38 de ani, până la acea vârstă nu întâlnisem dizidenți, am întâlnit oameni care nu voiau să fie membrii de partid pentru a nu participa la ședințe. Dar la fel de bine, atunci când era vorba de avansări, nu știau cum să se dea mai bine pe lângă secretarul de Partid, pentru a fi primiți  în rândurile PCR, pentru că nu mai așa li se deschideau porțile spre promovare.

   
Revin, după defilare mergeam în parc, sau la mare, la munte, aveam bani, lumea muncea și eram plătiți nu ca în occident dar destul de bine, ținând cont că exista un raport bun între prețurile mărfurilor și salarii. Iar diferența de salariu între minim și maxim era undeva de 1 la 7.
Micii sfârâiau, berea era la gheață, muzica cânta,oamenii se distrau. Mergeam la iarbă verde cu familia cu prietenii, cu rudele, nu ne făceam probleme pentru ziua de mâine. Aveam serviciu garantat de stat.
Acum avem democrație, libertate și egalitate. Acum avem o altă zi națională, o zi cu o adevărată încărcătură istorică, ziua formării României Mari, 1 decembrie.
În fiecare an se organizează o paradă militară cu această ocazie. De fiecare dată grupuri de oameni huiduie Președintele Țării, de ce oare? Pentru că nu mai există spirit naționalist, pentru că nimeni nu mai crede în România. Pentru că România nu trebuie, să mai existe. Demonstrația militară de 1 decembrie a devenit o corvoadă pentru aleșii din fruntea statului. Cum să fie atașat de statul unitar român, un neamț, ai cărui părinți sunt în Germania. Pe el îl leagă de România, doar casele pe care a reușit, prin metode de el știute, să și le însușească. Dacă instanțele de judecată îi vor lua casele, în mod sigur va emigra în Germania, de România nemailegându-l nimic. Să încercăm cu un președinte de etnie maghiară, poate merge, mă gândeam la Verestoy Attila, dar ăsta nu are timp, nu a terminat pădurile de tăiat. Nu cred că mai durează mult și vom ajunge să întrebăm cetățenii acestei Țării, cu se numește statul nostru și nu vor ști, au și motive, zilnic se vorbește de Bruxelles, UE, FMI, mai puțin de România.
Poate Păunescu a fost un comunist, un agitator, dar a avut forța prin Cenaclu Flacăra să trezească conștiința de neam, obligându-i pe unguri, secui, sași și alte naționalități să strige : ”Trăiasă Republica Socialistă România”. Acum ungurii, cetățeni români, au curajul să spună de ziua noastră națională că pentru ei e ”zi de doliu”. Unde ne este dragostea de Țară, cum putem să ne numim în continuare români, când am vândut întreaga industrie străinilor? Unde e patriotismul când peste 3 milioane de români lucrează în străinătate, nu detașați în interesul Țării , cum era pe vremea comuniștilor, ci plecați după o bucată de pâine pe care România, patria lor, mama lor, nu le-o mai poate asigura. De 26 de ani, politicienii români, acoliții lor, sprijiniți de forțe oculte din străinătate au distrus tot, industrie, agricultură, băncile comerciale. În România nu mai există capital autohton, numai capital străin, chiar și pământul a început să fie vândut. Întreb: România unde este? Mai este?  Ori este doar un brand precum Dacia pentru Renault?
De ziua națională pe vremea comuniștilor, mâncam mici și beam bere (se putea mânca și bea și altceva), nu erau gratis, plăteam, aveam salarii, toată lumea muncea. Acum, de ziua națională câte un mahăr de partid, sau un primar care s-a gândit să împuște doi iepuri , să fure ceva și să-și facă și capital politic pregătește fasole cu ciolan, pe care o împarte oamenilor gratuit. Râde sufletul în primarul nostru când vedea lumea cum se calcă în picioare penru un pahar de tărie și o porție de fasole. Așa se stăpânește poporul, nu îmbuibându-l. Am ajuns o Țară de asistați social, se muncește sporadic, nu sunt locuri de muncă, iar cele care sunt nu au  nici un dram de atractivitate, un salariu net de 900 de lei este o mare batjocură, este o umilire a cetățeanului. Și atunci cum să strige :trăiască România când el e mort de foame și de  sete? Cum să spună să trăiască cine-l umilește? El așa simte, că România își bate joc de el. Așa și este, România prin reprezentanții ei legali, a distrus tot ce era bun în țara noastră. Nu numai că s-a furat tot, dar pentru că hoții s-au înmulțit iar banii nu se mai ajungeau, România s-a împrumutat în bănci străine câteva zeci de miliarde de euro, unii spun că ar fi vorba de 90 de mii de miliarde, pentru a putea fura toți hoții.
Întreb, retoric evident, parafrazând pe Iohannis: ” a trebuit să moară atâția oameni tineri în *89, pentru a se putea distruge Țara?”
Mie dor de 23 August de pe vremea comuniștilor.
 Mulțumesc pentru poză : știri.tvr.ro

Mi-e dor de 23 august de pe vremea comuniștilor

  Până în *90 întreprinderile lucrau în fiecare zi, cu rare excepții duminica aveam liber. Ziua națională a RSR 23 August era binevenită, dacă se întâmpla să pice într-o vineri, chiar aveam o minivacanță. Făceam aprovizionare pentru această zi cum se face acum pentru Paști și Crăciun. Aveam o singură obligație, să mergem la defilarea organizată cu acest prilej. Erau manifestări grandioase, se aduceau laude Partidului Comunist (PCR), conducătorului iubit, Nicolae Ceaușescu, dar și soției acestuia, academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Sigur astea erau detalii specifice unei dictaturi, dar tot cu această ocazie se striga : ”Trăiască Republica Socialistă România”, era de bon ton să strigi trăiască Țară ta, unică,  indestructibilă și  independentă. Milioane de muncitori participau la manifestații, fie direct, fie vizionând demonstrațiile la TV.  Sigur, vor fi unii, care vor spune că urau asemenea manifestații. E dreptul lor, nu toată lumea participa, nu pot să spun dacă din dizidență, sau din comoditate. La revoluție aveam 38 de ani, până la acea vârstă nu întâlnisem dizidenți, am întâlnit oameni care nu voiau să fie membrii de partid pentru a nu participa la ședințe. Dar la fel de bine, atunci când era vorba de avansări, nu știau cum să se dea mai bine pe lângă secretarul de Partid, pentru a fi primiți  în rândurile PCR, pentru că nu mai așa li se deschideau porțile spre promovare.

   
Revin, după defilare mergeam în parc, sau la mare, la munte, aveam bani, lumea muncea și eram plătiți nu ca în occident dar destul de bine, ținând cont că exista un raport bun între prețurile mărfurilor și salarii. Iar diferența de salariu între minim și maxim era undeva de 1 la 7.
Micii sfârâiau, berea era la gheață, muzica cânta,oamenii se distrau. Mergeam la iarbă verde cu familia cu prietenii, cu rudele, nu ne făceam probleme pentru ziua de mâine. Aveam serviciu garantat de stat.
Acum avem democrație, libertate și egalitate. Acum avem o altă zi națională, o zi cu o adevărată încărcătură istorică, ziua formării României Mari, 1 decembrie.
În fiecare an se organizează o paradă militară cu această ocazie. De fiecare dată grupuri de oameni huiduie Președintele Țării, de ce oare? Pentru că nu mai există spirit naționalist, pentru că nimeni nu mai crede în România. Pentru că România nu trebuie, să mai existe. Demonstrația militară de 1 decembrie a devenit o corvoadă pentru aleșii din fruntea statului. Cum să fie atașat de statul unitar român, un neamț, ai cărui părinți sunt în Germania. Pe el îl leagă de România, doar casele pe care a reușit, prin metode de el știute, să și le însușească. Dacă instanțele de judecată îi vor lua casele, în mod sigur va emigra în Germania, de România nemailegându-l nimic. Să încercăm cu un președinte de etnie maghiară, poate merge, mă gândeam la Verestoy Attila, dar ăsta nu are timp, nu a terminat pădurile de tăiat. Nu cred că mai durează mult și vom ajunge să întrebăm cetățenii acestei Țării, cu se numește statul nostru și nu vor ști, au și motive, zilnic se vorbește de Bruxelles, UE, FMI, mai puțin de România.
Poate Păunescu a fost un comunist, un agitator, dar a avut forța prin Cenaclu Flacăra să trezească conștiința de neam, obligându-i pe unguri, secui, sași și alte naționalități să strige : ”Trăiasă Republica Socialistă România”. Acum ungurii, cetățeni români, au curajul să spună de ziua noastră națională că pentru ei e ”zi de doliu”. Unde ne este dragostea de Țară, cum putem să ne numim în continuare români, când am vândut întreaga industrie străinilor? Unde e patriotismul când peste 3 milioane de români lucrează în străinătate, nu detașați în interesul Țării , cum era pe vremea comuniștilor, ci plecați după o bucată de pâine pe care România, patria lor, mama lor, nu le-o mai poate asigura. De 26 de ani, politicienii români, acoliții lor, sprijiniți de forțe oculte din străinătate au distrus tot, industrie, agricultură, băncile comerciale. În România nu mai există capital autohton, numai capital străin, chiar și pământul a început să fie vândut. Întreb: România unde este? Mai este?  Ori este doar un brand precum Dacia pentru Renault?
De ziua națională pe vremea comuniștilor, mâncam mici și beam bere (se putea mânca și bea și altceva), nu erau gratis, plăteam, aveam salarii, toată lumea muncea. Acum, de ziua națională câte un mahăr de partid, sau un primar care s-a gândit să împuște doi iepuri , să fure ceva și să-și facă și capital politic pregătește fasole cu ciolan, pe care o împarte oamenilor gratuit. Râde sufletul în primarul nostru când vedea lumea cum se calcă în picioare penru un pahar de tărie și o porție de fasole. Așa se stăpânește poporul, nu îmbuibându-l. Am ajuns o Țară de asistați social, se muncește sporadic, nu sunt locuri de muncă, iar cele care sunt nu au  nici un dram de atractivitate, un salariu net de 900 de lei este o mare batjocură, este o umilire a cetățeanului. Și atunci cum să strige :trăiască România când el e mort de foame și de  sete? Cum să spună să trăiască cine-l umilește? El așa simte, că România își bate joc de el. Așa și este, România prin reprezentanții ei legali, a distrus tot ce era bun în țara noastră. Nu numai că s-a furat tot, dar pentru că hoții s-au înmulțit iar banii nu se mai ajungeau, România s-a împrumutat în bănci străine câteva zeci de miliarde de euro, unii spun că ar fi vorba de 90 de mii de miliarde, pentru a putea fura toți hoții.
Întreb, retoric evident, parafrazând pe Iohannis: ” a trebuit să moară atâția oameni tineri în *89, pentru a se putea distruge Țara?”
Mie dor de 23 August de pe vremea comuniștilor.
 Mulțumesc pentru poză : știri.tvr.ro

luni, 22 august 2016

Situația României din 1940 până-n 23 august 1944

    Am scris anul trecut un articol intitulat ”Trădarea de la 23 august 1944”, articol pe care l-am repostat astăzi, 22 august 2016. Actul de la 23 aug 1944 este efectul unei cauze începute cu mult  înainte. În 1940 în perioada dictaturii carliste, când pe tronul României era regele Carol al II-lea care conducea ca un autocrat din 1938. Prin înlăturarea Constituției din 1923 și desființarea partidelor politice se instaurează dictatura regală. În acastă perioadă a existat un singur partid Frontul Renașterii Naționale patronat de rege. 
În Europa Germania nazistă începuse războiul din  septembrie 1939 când ocupase Polonia, în 25 iunie 1940 Franța semnează armistițiul cu Germania după ce aceasta ocupase Olanda, Belgia și trei sferturi din teritoriul francez. Asta era situația din Europa, practic, în afara Marii Britanii care mai ținea piept armatelor germane și a URSS care era aliatul Germaniei, Europa era ocupată, sau în curs de ocupare de către Germania pe de o parte și URSS pe de altă parte.
România nefiind în nici o alianță era făcută piftie de către URSS și Germania nazistă împreună cu Italia fascistă.
Astfel,  în urma Pactului Ribbentrop-Molotov (miniștrii de externe ai Germaniei naziste și URSS), URSS a somat România, în 28 iunie 1940, să cedeze Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței sovieticilor. Guvernul de la București împreună cu regele Carol al II-lea au luat act și s-au conformat somației. Armata română s-a retras din aceste teritorii în cea mai mare viteză, armata sovietică mânându-i de la spate.
Pe data de 3 aug 1940  reprezentantul german la București, Fabricius, a informat guvernul român că trebuie să cedeze Cadrilaterul Bulgariei ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler și Primul Ministru al Bulgariei. Conformându-se cererii lui Hitler guvernul român a făcut demersuri la Sofia pentru începerea de negocieri. Tratativele au început pe 19 august la Craiova, delegația română avea mandat să accepte ideea cedării Cadrilaterului.
30 august 1940 are loc Diktatul de la Viena cunoscut și ca : Al doilea arbitraj de la Viena. Diktatul de la Viena a fost act internațional încheiat pe 30 august 1940 prin care România era silită să cedeze Ungariei hortiste aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 kmp). Acest act a fost impus de Germania nazistă și Italia fascistă.
În vara lui 1940 toți vecinii au revendicat bucăți din trupul Țării. Ce a făcut Carol al II-lea și camarila sa? A cedat fără să se opună cel puțin formal, sau să protesteze.
În nord Finlanda, o țară cu o populație mult mai mică decât România, s-a opus pretențiilor teritoriale ale sovieticilor și și-a apărat teritoriul cu arma în mână.
Noi, românii, am acceptat sfâșierea trupului Țării, fără să tragem un glonț. Nu am avut nici un strop de mândrie, nici nu aveam cum, regele Carol al II-lea era un aventurier , un om slab obsedat de plăceri ușoare, un om care renunțase la tron pentru a fi cu Elena Lupescu amanta sa, trăind ca o persoană particulară sub numele de Carol Caraiman, dar care nu ezită, să-și detroneze propriul fiu, pentru a se instala ca rege. Un asemenea om nu putea fi mânat de sentiment patriotice, nu conta rezultatul războiului, conta mândria națională. În teritoriile ocupate de străini românii au fost schinjuiți, deportați, omorâți.
Pe fondul acestor ciuntiri din teritoriul românesc au loc mișcări de stradă inițiate de legionari, situația scapă de sub control, în septembrie 1940 Carol al II-lea îl desemnează pe generalul Ion Antonescu să formeze guvernul. Antonescu invită la guvernare și pe țărăniști și pe liberali, dar liderii acestor partide declină oferta, trimițând doar niște specialiști din rândul partidelor. În această situație Ion Antonescu formează guvernul cu militari și legionarii lui Horia Sima. Pentru a opri mișcările de stradă Antonescu îl determină pe Carol să abdice, la tron urmându-i Mihai, fiul său. Antonescu se auto proclamă Șef al Statului, regele Mihai având doar  rol decorativ. În acest fel Antonescu își asumă toate hotărârârile ce au urmat până la arestarea sa. Regele Mihai a fost ocrotit de a fi învinuit datorită opțiunii lui Antonescu de a se declara șef al statului.
La 1 octombrie 1940 România se aliază cu Germania nazistă. A fost singura alianță posibilă, neutralitatea ei putând fi încălcată oricând de către Germania, riscând în acest fel să devină o țară ocupată.
În iunie 1941 România alături de Germania nazistă declară război URSS. Declarația noastră de război era una legitimă, recuperarea teritoriilor luate cu forța cu un an înainte de URSS. Se cunoaște soarta războiului. Antonescu a fost criticat că a mers alături de Germania și de la Nistru în interiorul URSS. Era firesc să facă acest lucru, un război, un teritoriu e câștigat atunci când adversarul cere pace, ori aici nu se întâmplase așa ceva. Dacă la început țărăniștii și liberalii au fost de acord cu declararea războiului URSS, după trecerea Nistrului de către armata română nu a mai fost de acord. Asta este , cum spune o cunoștință de-a mea, pitirea după vișin.
Singurul care și-a asumat conducerea României într-un moment de răscruce a fost Antonescu, nici un lider politic din așa zisele partide istorice , nici regele nu au fost trași la răspundere pentru războiul declarat sovieticilor, din simplul motiv că partidele istorice nu au vrut să intre la guvernare alături de Antonescu, preferând rolul de chibiți, iar Regele Mihai a fost ocrotit de Antonescu.
Astea sunt faptele. Rezultatul, drept mulțumită că și-a asumat rolul de a conduce România într-un moment cheie, a fost condamnarea la moarte a mareșalului Antonescu și apropiaților săi, și declararea ca eroi, a unor oamenii care au stat pitiți după vișin, asumându-și rolul spectatorii din spatele scenei.

miercuri, 17 august 2016

Din simț civic



   
    Dintotdeauna spiritul civic a contribuit la civilizarea unui stat. În primii ani după revoluția bolșevică s-a lucrat mult pentru  implementarea spiritului civic. S-a mers până acolo încât, din spirit civic, copilul își turna tatăl  la CEKA, prima securitate a URSS, pentru că pitise un sac de grâu. Pentru acest fapt, copilul era lăudat în fața organizației de pionieri, iar tatăl deportat în Siberia. La fel s-a întâmplat și în România după 1945, spiritul civic a fost foarte atent la tot ce mișca în țară. Dacă unul asculta un post străin de radio, interzis de regim, din spirit civic, vecinul îl turna la securitate. Sau, dacă un cetățean declara la fisc mai puțin pământ, pentru ca după plata cotei obligatorii către stat, să-i mai rămână și lui un sac de cereale, imediat vecinul lui, din spirit civic, îl turna la securitate.
Am făcut această introducere cu un anumit scop : renașterea spiritului civic la români la fel ca în perioada stalinistă, trăim într-o perioadă în care, toată lumea, toarnă pe toată lumea, sigur, din simț civic.
Într-una din zilele trecute Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului, al doilea om ca importanța funcției din stat, a mers la poliție pentru aș preschimba carnetul de șofer. Omul a intrat pe altă ușă, ocolind în acest fel coada care era la ghișeu. Eu cred că a procedat bine din mai multe puncte de vedere. 1) dacă se așeza la acea coadă, trebuia ca sepepiștii să-i asigure securitatea, distanța dintre Tăriceanu și ceilalți oameni așezați la rând trebuia să fie respectată. 2) Odată cu Tăriceanu la rând trebuia să stea și paza și șoferul. Cui folosea acest lucru? Era exemplu de simț civic? Nu, era o prostie , atunci a făcut, ceea ce ar fi făcut oricare alt demnitar de același rang. A mers prin spate și și-a rezolvat problema.
Domnul Iohannis, cum care Iohannis? Președintele nostru, sigur nu prea aveți de unde ști cum se numește, dânsul stând mai mult prin Miami, însă atunci când vine în România, în fiecare sâmbătă merge la Sibiu. Pentru aceasta e nevoie de escortă, antemergător, tot tacâmul. Nimeni nu scoate o vorbă de cheltuielile suportate de stat pentru aceste deplasări. Nu există spirit civic? Nimeni nu vede, sau nimeni nu vrea să vadă?
Tăriceanu, că unora ne place, iar altora nu, este Președintele Senatului României, din această postură nu se poate comporta ca un om de rând. Oriunde merge trebuie să fie însoțit de sepepiști pentru a-i fi asigurată securitatea. Nu putea să stea la o coadă așa de mare cu paza lângă el, costurile ar fi fost enorme. Totuși, îl întreb pe domnul Președinte al Senatului, de ce naiba se  stă la asemenea cozi și nu se fac legi prin care birocrația să fie simplificată, iar atunci când un cetățean trebuie să preschimbe un carnet de conducere auto, cartea de identitate, etc., să nu mai fie nevoit să stea la asemenea cozi umilitoare și în care se pierde foarte mult timp, pe care fiecare solicitant l-ar folosi cum vrea, dacă lucrurile s-ar simplifica.
Elenina Nicuț, o femeie cu mult simț civic, prea mult chiar, a făcut plângere la DNA împotriva lui Tăriceanu cu acuzația: folosirea autorității, sau influenței în scopul obținerii unui folos necuvenit. Cine, sau ce i-a stimulat simțul doamnei încă nu știu, dar , în mod sigur a fost ”stimulat”.
Felicitări doamnă Nicuț! Un adevărat cetățean. S-a simțit umilită în numele zecilor de cetățeni care stăteau la coada ignorată de domnul Tăriceanu. Foarte bine a procedat, mă întreb doar atât, tot din simț civic : cât a fost aproape de doamna Udrea, de domnul Băsescu, nu a văzut nimic deosebit, nu a văzut cum erau sifonați banii țării prin diferite metode de furt? Iar dacă a văzut ,de ce nu a adus la cunoștința organelor neregulile observate? Sau i s-a dezvoltat simțul civic, după ce a părăsit PMP?
Multă ipocrizie în acest caz, parcă am locui într-o țară de fete mari și deodată s-a auzit, că una din fete numai e virgină. Locuim într-o Țară în care bandiții au pus mâna pe toată economia României. Mi-ar fi plăcut ca doamna Elenina Nicuț, să fii făcut, din simț civic, desigur, o plângere penală împotriva celor care au despădurit munții, dealurile, câmpiile. Sau poate făcea plângere împotriva celor care au distrus băncile românești, sau au vândut activele României. Dacă Tăriceanu era persoană privată și nu ocupantul unui asemenea post, aș fi fost primul care îl înfieram, dar așa? Avem multe lucruri de rezolvat în Țară, acesta este ultimul. În locul doamnei Nicuț, făceam pângere împotriva guvernului, guvernelor, care nu au găsit soluții de rezolvare a acestor probleme birocratice.
Mulțumesc pentru poză : galasocietațiicivile.ro