sâmbătă, 26 mai 2018

Ilie Năstase încătuşat


  Aseară am avut parte de puţin circ oferit pe de o parte de Ilie Năstase, iar pe de altă parte de poliţia rutieră a capitalei.  Un echipaj de poliţie, nu fac discuţie dacă era la pândă, dacă a simţit mirosul de alcool venind în faţa maşinii, cert este că a  a făcut semn unei maşini să oprească. Şoferul a oprit, apoi, din motive doar de el ştiute, a plecat, a fost blocat în trafic de agenţii de circulaţie. Eu cred că a oprit şoferul, altfel în 200 de metri era greu să-l oprească. Să mă explic: şoferul maşinii care a oprit, apoi a plecat, era la volan, agenţii erau în afara maşinii, acesta a plecat, poliţiştilor le-a luat timp să urce în maşini să pornească să-l prindă de la urmă apoi să-l blocheze. Nu cred că aveau legături cu Samanta.
Şoferul a suflat în etilotest după ce le confirmase poliţiştilor că băuse puţin. Conform etilotestului alcoolemia era de 0,55 g la mie. De curiozitate m-am uitat în lege, acolo se stipulează că limita de la care se întocmeşte dosar penal este de peste 0,8 la mie.
Apoi m-am uitat la felul în care sunt împărţite stările de ebrietate în funcţie de alcoolemii:
-între 0,5-1,5 la mie este considerată o stare de ebrietate uşoară
-între 1,5-2,5 o stare de ebrietate medie
-peste 2,5 o stare avansată de ebrietate.
Coma alcoolică este considerată de la 3-4 g la mie.
  Preşedintele federaţie sindicale a poliţiştilor Florin Vîlnea (Vîlnei) spunea că Ilie Năstase era aproape de comă alcoolică şi de aceia poliţiştii s-au purtat fără mănuşi cu Năstase. Domnul Vîlnea (Vîlnei) se înşeală în mod grosolan, eu spun în mod intenţionat, de la 0,55-3 -4 la mie cât ar fi trebuit să aibă pentru o comă alcoolică, este distanţă mare, uriaşă. Ilie Năstase era chiar sub pragul de 0,8 la mie de unde începe urmărirea penală pentru conducere în stare de ebrietate.
Acum, Ilie Năstase este oprit în trafic de nişte poliţişti. Foarte bine, este participant la trafic trebuie să se supună regulilor. Aici este buba. Năstase, o vedetă a anilor ’ 70, aşa a rămas toată viaţa. Este un noncomformist. Un copil bătrân, a spune de Năstase că are 70 de ani consideri că faci o greşeală. Năstase este un copil, unul răsfăţat al întregului mapamond. Asta este firea lui. Este opusul lui Ţiriac care este aşezat, inteligent, cu vorba cumpănită.
Eu cred că agenţii au avut un comportament obraznic. Mulţii îmi vor spune că şi Năstase este un cetăţean ca noi toţi şi eu cred la fel. O paranteză: patriarhii ortodoxi sunt egali între ei, doar patriarhul Constantinopolului este primul dintre egali. Aşa şi aici. Dacă poliţiştii ar fi zis: „a, domnu Năstase ce onoare, ce mai faceţi? Vă rog să suflaţi în etilotest, un control de rutină”. Nu cred că Năstase s-ar fi eschivat. Aici sunt două forţe. Una este Năstase cu capitalul său imagistic de 50 de ani, alta este echipa de poliţişti de la rutieră care pot da lovitura. Şi au dat-o, l-au provocat, el este coleric, a răspuns probabil murdar, aşa cum răspundea arbitrilor de scaun când juca tenis, poliţiştii l-au tras jos din maşină şi l-au încătuşat, apoi l-au transportat la secţia de poliţie.
De acum în colo poliţiştii din acest echipaj vor spune şoferilor şi mai târziu copiilor şi nepoţilor : „băi, voi ştiţi cine sunt eu? Sunt ăla care l-a pus în genunchi pe Ilie Năstase şi l-a încătuşat.”
Florin Vâlnei a făcut bine că şi-a apărat poliţiştii, nu a făcut bine când a minţit. „Vâlnei, de la 0,55 la mie  la 3-4 la mie cînd eşti considerat în comă alcoolică e lung drumul. Nu trebuia să minţi.”
Mi-a plăcut diplomaţia poliţiştilor, la mai mare.
Ilie Năstase a greşit, ca simbol trebuie să se poarte cu reţinere şi bun simţ.
O vedetă care se respectă nu îşi bate nevasta în drum, nu se ceartă cu poliţiştii în stradă. Altfel nu mai este vedetă, este un mitocan, indiferent de ceea ce a realizat în viaţă.
Cred că de aici ar trebui să înveţe şi poliţia şi Năstase. Legea trebuie respectată de toţi, nu abuzată. Poliţistul nu-i legea, este omul care apără legea, de aici trebuie plecat.


joi, 24 mai 2018

Ponta "moare" câte puţin în fiecare zi


  Zilnic îl văd pe domnul Ponta comportându-se la fel de urât, cum reclama el pe alţii că se comportau cu el cu ani în urmă. După ce a demisionat din funcţia de Preşedinte al PSD, apoi din funcţia de prim ministru, domnul Ponta a descoperit că are un mare duşman, pe Liviu Dragnea.  Trăitor pe acest pământ  în viaţa mea am avut prieteni şi prietene. Este adevărat că din anumite motive, uneori independente de voinţa mea, alteori nu, am rupt legăturile cu unii prieteni,asta nu a însemnat că profitat de faptul că ştiam anumite lucruri despre foştii prieteni să divulg cuiva secretele lor. Aşa procedează adevăraţii oameni, nu vând secretele încredinţate de prieteni .
  Domnul Ponta nu procedează bine când îl reclamă pe toate drumurile pe Dragnea, chiar dacă o fi vinovat, nu el este cel indicat să-l lovească. Nu este moral. Bun! A plecat din PSD, partidul care l-a făcut mare, poate a avut şi el meritele lui incontestabile, dar nu-i suficient dacă nu ai o gloată în spate care să te susţină. Ce face acum PRO România partidul năşit de Ponta? Încearcă pe toate căile subrezirea PSD, adică tocmai partidul care era gata să-l facă Preşedintele ţării. De ce? Din egoism. Îmi amintesc când Victor Ponta critica UNPR. Ceea ce face acum, este exact politica UNPR. Vrea să facă un partid din strânsură de la alte partide, în special de la PSD, adică de trădători şi de traseişti. La prima strigare în viitor a altor partide care ar arata un os, aceşti mercenari  îl vor lăsa cu izmenele în vine pe Ponta.
Dacă Ponta este cu adevărat un mare politician şi vrea să facă o altfel de politică, să recruteze oameni noi, nepătaţi şi nehârşiţi politic. Oameni gata să demonstreze că în România se poate face şi altfel de politică. Ce face acum este murdar şi urât. Ponta nu trebuie să se bazeze pe traseişti. Trebuie să găsească resurse în oamenii neînregimentaţi politic, dacă vrea să mai fie vreodată un mare politician. Prin ceea ce face acum este copia jalnică a lui Oprea şi aproape de Orban.
„Ponta, încă eşti tânăr, demonstrează că se poate face politică cu oameni cu „origine sănătoasă”! Aici mă refer la acei oamenii care nu au ochii albaştri şi nici nu provin din vechile structuri.
Nu se poate să creşti în sondaje doar strigând :”moarte” lui Dragnea! Prin ceea ce faci te înfierezi şi pe tine, doar aţi fost prieteni şi aţi mâncat şorici de la acelaşi porc.
Îl ultimul timp nu l-am mai văzut pe explozivul Ponta, am văzut doar o umbră palidă a ceea ce a fost,  seamănă mai mult a babă care se roagă zilnic de DNA să-l aresteze pe Dragnea.
Sigur că în politică trebuie să-l distrugi pe cel puternic pentru a-i lua locul, dar fă-o cu acte politice, nu cu ajutorul procuraturii, nu face şi tu, cum făcea Băsescu cu tine!
Poţi mai mult dragă Viorele, demonstrează că poţi, îndreaptă cocoaşa şi priveşte cu demnitate în faţă, caută programe politice care să atragă noi membri, defineşte o ideologie şi doctrină clare pentru partidul tău, toate acestea  să facă poporul să dorească să te căute, nu te înjura cu Dragnea toată ziua, aşa cazi, nu te ridici.
Era odată un Viorel Ponta care avea forţă, avea verb şi avea voinţă, constat că astăzi văd un Oprea altoit pe Ponta. Nu e bine domnu’Ponta. Vrei să se rupă alianţa PSD-ALDE, să se rupă, am mai văzut alianţe rupte. Ce vei face? Cu mica ta oaste formată din mercenari, care mâine te vor vinde pentru un os mai bun, vei trece în tabăra lui Orban şi PDL aliat cu USR şi PMP? Vrei să-ţi faci seppuku politic  asistat de Orban şi Băsescu? Nu cred că eşti capabil să devi atât de josnic şi jalnic. Nu căuta să rupi alianţa PSD-ALDE, susţine-o unde trebuie, critică constructiv, acolo în PSD este o parte din tine, acolo este leagănul tău, casa ta politică. Spune cântecul: „casa părintească nu se vinde”. Nu distruge ce este construit şi are priză bună pe piaţa politică. Nu intra în jocul opoziţiei şi al corporatiştilor de a distruge singurul partid social-democrat, construieşte altul la fel de puternic, iar dacă electoratul va prefera partidul tău în detrimentul PSD, înseamnă că ai reuşit să faci un mare partid, iar tu îţi meriţi locul din istorie.  Dacă Dragnea este vinovat, lasă justiţia să-şi facă treaba, nu tu trebuie să asmuţi. Poate e nevinovat, aşa cum ai fost şi tu, cu ce drept te erijezi în judecător, în anchetator, dar mai ales în delator?
Domnule Ponta vă rog să mă iertaţi că v-am vorbit la persoana întâi singular. V-am dojenit cu blândeţe, aţi fost un politician care promitea, schimbaţi macazul şi vă veţi reveni, dacă veţi continua pe această linie veţi deraia, e păcat!
Dumnezeu să vă lumineze!

Maria IV


 Nu a plâns! Se gândea la discuţia avută cu primarul. I se păruse un om prins într-o menghină, nu avea forţă, era o simplă păpuşă manevrată de sistem. Aşa cum afirmase, el nu putea defecta sistemul fără să nu fi strivit de sistem. Dacă Gheorghe este cu adevărat tatăl copilului pe care l-a avut dintr-o altă legătură? Nu ştie nimeni nimic ori toţi închid ochii? Cum se va apăra în faţa unei asemenea acuzaţii? Va găsi martori care să o susţină, care să spună că a luat copilul pentru binele lui? Cei de la protecţia copilului sunt de bună credinţă sau abnegaţia lor se observă doar în faţa unei camere de filmat? Până la urmă contează ordinele care vin de sus. Dacă ăia mari, cu putere de decizie, nu vor să adune toţi copiii cu probleme în centre de plasament? Mărirea numărului de copii în centre ar însemna costuri suplimentare de la buget. Asta ar presupune micşorarea paraîndărătului care trebuie să se întoarcă din centrele pentru copii la mai marii din minister şi direcţiile judeţene ale protecţiei copilului.
  Când va scăpa România de plaga asta nenorocită a corupţiei? S-a instalat ca o pecingine, după 1980, o dată cu dispariţia alimentelor de pe piaţă. Profesorii, doctorii, miliţienii, funcţionarii de la diferite ghişeie, nu s-au mai mulţumit cu pachetul de ţigări kent, au început să pretindă de la aceea cărora trebuiau să le rezolve unele problemele ori să-i ierte dacă călcaseră pe bec, în cazul miliţienilor, la început timid, apoi agresiv, diferite produse alimentare.
După 1990 pentru o perioadă foarte scurtă de timp, fenomenul a fost oprit, ca mai apoi să reizbucnească în mod violent. Preţenţiile crescuseră de sute de ori faţă de perioada comunistă. Flagelul corupţiei s-a întins ca o pecingine pe întreaga societate. Oriunde mergi să rezolvi o problemă trebuie să plăteşti, aici nu vorbesc de banii daţi legal, în schimbul cărora funcţionarul eliberează o chitanţă. Este vorba de banii negri care intră direct în buzunarul: funcţionarului de la ghişeu, doctorului, profesorului, poliţistului, preotului, etc.
Ajungi la doctor, eşti asigurat la Casa de Sănătate, nu ar trebui să plăteşti. Medicul te priveşte cu faţa  întunecată. Vezi cum i s-au înecat corăbiile! Te sperii! E grav! Scoţi banii din buzunar şi îi strecori în buzunarul larg al medicului. Doamne, ce buzunare adânci! Faţa doctorului se luminează! Furtuna a trecut! Te priveşte ca pe un frate! Te bate pe umăr şi îţi spune că problemele de sănătate nu sunt grave. Îţi recomandă investigaţii, apoi cu rezultatul să revii la el. Pleci mulţumit. Nu mai contează banii! Bine că nu este grav!
Ai nuntă, copilul tău este ginere! Mergi la biserică cu întreg alaiul să se cunune tinerii. Preotul face slujba. Toţi sunt fericiţi. După „Isaia dănţuieşte” slujba se termină. Plăteşti pentru prestarea serviciului religios, pentru curentul consumat, pentru curăţenie, preotul taie chitanţa, te uiţi la ea şi îţi zici:” hai că nu a costat mult”. Vrei să pleci, auzi vocea preotului :” acum daţi cât vreţi pentru preot, dascăl şi pentru biserică”. Cupola bisericii îţi cade pe cap! Nu înţelegi de ce trebuie să mai plăteşti alţi bani! Nu te cerţi cu preotul! Bagi mâna în buzunar, scoţi banii! Plăteşti! Nu vrei să te râdă lumea că eşti calic.
Acelaşi lucru se întâmplă şi la înmormântare, îngropi pe răposat, apoi preotul face socotelile, plăteşti, primeşti chitanţa, asta este conform legii. Preotul îţi spune cu glas blând şi cu condescendenţă pentru suferinţa ta: „vă rog daţi cât vreţi dumneavoastră pentru preoţii care au făcut slujba şi pentru personalul bisericii”. Surprins, îl priveşti în ochi. Preotul îţi susţine privirea. Plăteşti ce-ţi cere şi pleci fără să te opui!
Ai nevoie de un act de la primărie. Mergi la ghişeu, funcţionarul se uită la tine, te măsoară de sus până jos, apoi decide:”veniţi mâine, nu merge calculatorul”. Scoţi un ban din buzunar, îl strecori în buzunarul funcţionarului, calculatorul porneşte instantaneu, actul este eliberat.
Aşa se întâmplă până la cele mai înalte niveluri ale sistemului. Un primar vrea să construiască o şcoală. Are toate proiectele. Îi trebuie finanţare. Merge pe la toate uşile, începând cu Consiliul Judeţean, terminând cu ministerul de resort, nici o promisiune. Toţi dau din umeri. Primarului îi vine o idee. Promite că o parte din bani se vor întoarce la aceia care vor aproba fondurile. Imediat se găsesc bani, lucrarea este finanţată. Mahării aşteaptă procentul din banii alocaţi pentru investiţie. Totul este furt şi corupţie, cine se împiedică în articole de legi?! Nimeni, flagelul a cuprins întreg sistemul. La puşcărie ajung aceia care nu s-au supus sistemului, ori au fost găinari. Banul netezeşte calea spre viitor, un viitor luminos.
Banul, acest rege neîncoronat al lumii. Maria a oftat.
Îşi amintea când a depus actele pentru pensionare. S-a deplasat la Casa de pensii cu toate documentele  pe care i le cereau ca fiind necesare întocmirii dosarului. S-a aşezat la rând. Era treia. S-a gândit că în jumătate de oră îi va veni rândul, apoi va pleca. Trebuia să ajungă la cardiolog pentru un control de rutină, era programată pentru ora unusprezece. Niciunul dintre cei din faţa ei, nu a depus documentele, toţi au plecat dezamăgiţi. „Aşa se întâmplă când nu eşti atent să pui toate actele care ţi se cer în dosar” gândea Maria despre persoanele din faţa ei care plecaseră supărate din faţa ghişeului. Sigură pe ea, cu faţa radioasă, a întins mapa cu documente funcţionarei. Salariata Casei a început să studieze cu atenţie fiecare act în parte. „E riguroasă” şi-a spus Maria. Totuşi, inima a început să i se strângă,  teama a pătruns în sufletul ei. „Dacă va fi vreo greşeală şi îmi dă dosarul înapoi?”. Funcţionara a terminat de citit fiecare act, a mai luat dosarul o dată la mână, apoi, cu faţă deznădăjduită s-a uitat la Maria : „îmi pare rău, vă mai trebuie o adeverinţă care să adeverească autenticitatea înscrisurilor din cartea de muncă”.  Maria a simţit un val de căldură cum i se urcă la cap. „Tot ce este scris în cartea de muncă poartă parafa inspectorului de cadre, semnătura, ştampila serviciului dar şi a societăţii unde am lucrat, pentru ce mai trebuie adeverinţa?” „Nu vă supăraţi! Astea sunt cerinţele! Vă rog, altcineva! Cine urmează?” „Staţi puţin, ce părere aveţi? Asta, Maria i-a arătat o bancnotă a cărei valoare era destul de mare, ar putea ţine loc de adeverinţă?”  Funcţionara s-a uitat la Maria, apoi la bancnotă, a luat banii, i-a pus în sertar, a zâmbit în colţul gurii : „aveţi dreptate, se poate şi fără adeverinţă, cred că se cere dintr-un excez de zel”.
Ştia că drumul îi va fi presărat cu mărăcini, îi va fi greu să meargă pe el, dar va proceda ca în copilărie atunci când a alergat-o un câine. Era turbat. A alergat cât a putut de repede, a trecut printr-un gard de cătină, nu a ţinut cont de el, nu a simţit mărăcinii care îi perforau pielea, pericolul de a fi muşcată de potaia turbată era mai mare. Abia acasă a văzut că avea tălpile pline cu mărăcini. Două ore i-a trebuit mamă-si să- i  scoată.
S-a ridicat din fotoliu speriată, nu-l văzuse pe Radu de când a ajuns acasă. A mers în obor cu gândul să-l caute până la iaz.
-Mamaie!
Maria s-a auzit strigată din apropiere, a întors capul bucuroasă, copilul ei, era în obor.
-Nu te supăra, am adus un căţeluş, te rog să te uiţi la lăbuţa lui, o fi ruptă? Îl doare tare rău!
Maria a luat ghemotocul căruia inima îi bătea cu putere, s-a uitat atentă la picioruşul lui, era o rană urâtă, în schimb piciorul nu era rupt.
-Hai copile să-l bandajăm, e rănit, se va face bine, e puternic! După ce îl doftoricim să-mi povesteşti de unde îl ai!
După ce a dezinfectat rana şi la bandajat pe lăbuţă, micul căţeluş s-a culcat la picioarele Mariei. Mulţumit,  băiatul a început să povestească:
-Am fost la iaz aşa cum mi-ai zis. Acolo am găsit patru copii care băteau căţeluşul ăsta mic şi drăguţ. I-am certat! Ei au sărit pe mine să mă bată. Nu m-am lăsat bătut! Am dat şi eu! Am şi primit!  Într-un moment când nu au fost atenţi, m-am repezit în Lăbuţă, l-am înşfăcat şi pe aici mi-a fost drumul. Alergam atât de repede, că puteam spune iepurelui puturosule! Nu îmi era teamă pentru mine, ci pentru bucăţica asta de carne cu ochi, nu voiam să mai intre în mâinile răilor.
-Bine ai făcut că l-ai salvat! Nu ai făcut bine că te-ai bătut! Maria nu îl putea lăuda, fără să nu-l certe.
-Nu am vrut să mă bat! Eu voiam să mă joc cu ei. Unul dintre băieţi m-a recunoscut cine sunt, a şi zis: „bă ăsta e ţiganul care stă la bunica lui Ana, din cauza lui a plecat fata”. Atunci au tăbărât pe mine. Şeful lor era Crinu, zicea că este nepotul primarului şi-mi poate face ce vrea, că îl apără bunicul lui. Însă, eu, chiar dacă nu am bunic, tot i-am umflat un ochi. Crezi că am să păţesc ceva? Băiatul era îngrijorat. A luat căţeluşul, de la picioarele Mariei şi l-a dus în coteţul lui. După ce s-a asigurat că are tot ce îi trebuie, l-a mângâiat pe blăniţa moale şi l-a scărpinat pe burtă, căţeluşul uitase de durere şi se lăsa răsfăţat.
-Ai dat cu pietre în ceilalţi copii? Maria prevedea că bătaia copiilor va avea urmări.
-Nu am dat. Nici nu am avut când să iau piatra, eu m-am dus lângă ei cu gândul să salvez căţeluşul, nu să mă bat. Ei au sărit pe mine. Abia am putut să mă apăr. E drept că pe Crinu l-am lovit tare, fără milă, aşa mă loveau şi ei, doar că pielea mea este obişnuită cu bătaia.
Nimeni nu m-a iertat vreodată, ba au dat şi fără motiv, doar aşa să râdă de mine. Când mă lovea cineva, eu ţipam ca în gură de şarpe. Atunci tipul care mă caftise, ca să tac, îmi dădea o pâine, un ban, ceva cu care să mă împace. Mă obişnuisem aşa de bine, că abia aşteptam să mă buşească vreunul, ca apoi să ţip, iar el să mă plătească. Se învăţaseră şi oamenii. Cum mă vedeau, mă strigau la ei. Nici nu mă apropiam bine că mă şi trezeam cu un şut în fund de mă sălta de la pământ, începeam să ţip, e drept că mă şi durea, cel care mi-o trăsese plătea, eu tăceam! Mă lovea altul cu palma peste faţă. Simţeam un curent cum îmi trece prin  obraji. Se înroşeau cu focul. Ochii se învineţeau. Ţipam! Mă plăteau şi tăceam, sufeream în sufletul meu. Ei râdeau. Se distrau. Le plăcea să mă lovească, eu suportam, câştigam un ban, o pâine, ce aveau, aia îmi dădeau. Dacă nu aşa fi stat să mă lovească, aş fi mers seara cu traista goală şi cu buzunarele sparte, nu ar fi fost bine. M-ar fi bătut nea Gheorghe, mă lovea şi mai tare şi fără folos pentru mine, adică nu primeam de mâncare. Aşa mai bine sufeream să fiu bătut de străini. Bine că le plăcea să mă bată. Abia mă aşteptau să apar dimineaţa prin faţa cârciumii. Erau pregătiţi să mă lovească. Să se distreze! Să râdă de durerea mea. Îşi ziceau unii altora: „ai văzut mă ce şut i-am băgat, l-am ridicat în sus de pe pământ”. Altul: „să vezi cum i se va face ochiul până diseară, vei zice că este al nevesti-mi după ce o buşesc bine şi ea îşi dă cu creion negru să acopere vânătaia”. „ Nu vă e, mă, milă de el?” A încercat într-o zi să-mi ia apărarea un nene. „De ce? Ştii ce bine mă simt după ce-l lovesc şi aud cum ţipă! Mă înfioară plăcerea, mă simt puternic!” „Eşti puternic  fiindcă ai lovit un copil?” „Auzi mă, da tu ce te bagi? Vrei să o iei în bot?”. Cu coada între picioare cel care mi-a luat apărarea a părăsit localul. De atunci nu mi-a mai pus nimeni niciodată parte.
-Băiatul meu drag cât ai pătimit! Hai să mâncăm, apoi vom vedea ce vom mai face.
-Mi-ai promis că mă înveţi carte, abia ştiu să înnumăr până la 100. M-a învăţat un beţiv, fusese mare sculă, acum a ajuns rău, cântă în local pe la mesele beţivilor pentru o ţuică.
-Te voi învăţa, vom vedea cum voi proceda, poate îţi angajez o învăţătoare.
După ce au mâncat, au mers în casă să se odihnească. Băiatul în dormitorul Anei, iar Maria în dormitorul ei.
Era o zi călduroasă, soarele ardea nemilos, nu se mişca nicio frunză, totul înţepenise. Nici păsărele care dimineaţă o încântaseră cu concertul lor, acum nu scoteau nici un sunet, se pitiseră la umbră departe de cuptorul verii.
În casă era răcoare, draperiile groase şi închise la culoare făcea ca zăduful de afară să nu pătrundă înăuntru.
Visa că ajunsese pe marginea prăpastiei, era alergată de o haită de câini sălbăticiţi şi înfometaţi, nu mai avea unde să fugă, aştepta să fie sfâşiată, atunci s-a trezit lac de apă, transpirase, fusese un coşmar, de afară se auzeau strigăte şi bătăi în poartă.
S-a şters cu un prosop, a dat un colţ de  draperie la o parte, se vedeau nişte capete peste poartă.
A îmbrăcat o rochiţă subţire. S-a privit în oglindă, cu pieptenele şi-a aranjat părul. Se cunoştea că dormise, a dat cu apă rece pe faţă, apoi a plecat spre poartă, gândindu-se la cine putea fi la o oră aşa de fierbinte.
-Bună ziua! Sunt Pupezescu de la asistenţa socială şi protecţia copilului a comunei, dânsa este colega mea.
-Poftiţi în curte să stăm la umbră!
-Lăsaţi, umbră este şi aici la poartă, Pupezescu avea vocea arţăgoasă.

-Cum doriţi, am vrut doar să fiu o bună gazdă. Maria bănuia că nu este de bine venirea ăstora.
-Aţi răpit un copil, cum aţi putut fi atât de inconştientă? Nu v-aţi gândit la repercursiuni? Suntem nevoiţi să facem cercetările preliminare, apoi să anunţăm Direcţia judeţeană a Protecţia Copilului şi să sesizăm organele de anchetă penală. Ştiţi cum se pedepseşte răpirea minorilor?
-Ce tot spui tu acolo maică? Cine a răpit copilul? De la cine l-am răpit? Cine-i sunt părinţii? Şi mai ales cine m-a reclamat? Maria era stăpână pe ea, nu făcuse niciun rău.
-Tatăl copilului a făcut reclamaţia. El a venit plângând la noi şi ne-a povestit cum i-aţi luat copilul, cum l-aţi furat şi îl ţineţi sechestrat. A dictat printre lacrimi şi sughiţuri, iar noi am scris plângerea, el nu ştie carte.
-Domnule Pupezescu, Gheorghe este tatăl biologic al copilului?
-Da, dar asta nu ar trebui să vă intereseze. Funcţionarul era pornit pe biata femeie, care, nu voise altceva, decât să ajute un suflet nevinovat.
-Dacă este tatăl bun? De ce nu l-a trimis la şcoală? De ce nu îi spune copilul tată, ci „nenea Gheorghe?”
-Pentru că este idiot, inadaptabil, bătăuş, introvertit şi în general are toate defectele. Am discutat şi eu cu el, nu scoţi nimic bun din gura lui, doar minciuni.
-Eu am alte păreri despre băiat. Este un copil absolut normal.
-Dacă este cum spuneţi, de ce la bătut pe Crinu, nepotul primarului, ştiţi cât ţine şefu la nepotul lui?
-Nu l-a bătut, ei au fost patru şi au sărit să-l bată pe Năsturel pentru că luase apărarea unui căţeluş pe care Crinu şi gaşca îl chinuiau. Iar dumneata vii şi îl acuzi tot pe băiat, doar pentru că nu are un bunic primar? Aflaţi de la mine că îl voi apăra cu preţul vieţii mele.
-Nu-l veţi apăra de loc, până-n seară voi veni cu poliţia să îl iau. Nu va scăpa nici de urecheala primarului, se va ocupa personal de el. Crinu şi cu ceilalţi, între ei era şi băiatul cel mic al şefului de post, puteau să omoare javra de câine, doar nu stricăm distracţia copiilor, pentru că unii au veleităţi de apărători ai animalelor. Ştii ceva? Până la urmă copiii vor declara că el omora câinele în bătaie şi ei au vrut să scape căţeluşul din mâna lui, iar el, Năsturel, a lăsat câinele şi i-a bătut pe băieţi. Ce zici coană mare? Îmi merge mintea? Pe el nu-l va crede nimeni, este idiot. Tot satul ştie că merge la cârciumă să fie lovit, ca mai apoi cei care îl loveau să-l plătească. Ce copil zdravăn la cap ar fi făcut aşa?
-Dacă Năsturel este idiot  fiindcă stătea să fie lovit de oameni în toată firea? Ei, bătăuşii, cum erau? Dar voi de la asistenţa socială ce măsuri aţi luat?
Maria nu înţelegea nimic, se uita la cei doi funcţionari ai primăriei şi nu-i venea să creadă că ei sunt plătiţi din banii comunei pentru a fi nişte slugi docile primarului. Dintr-o dată în faţa ochilor i s-a aşternut o perdea neagră, nu mai întrezărea nici o portiţă de salvare a micuţului Năsturel. Se învinovăţea că îl minţise! Că îi promisese o viaţă mai bună! Că îl va învăţa carte! Ce îi va spune când se va trezi? Că este o babă neputincioasă, care se pleacă la prima adiere de vânt? Că este o mincinoasă care a vândut iluzii unui copil? Nu, va găsi soluţii, trebuie să găsească, ţara asta nu poate fi toată ca Melciu şi oamenii lui. Undeva vor fi şi oameni cinstiţi, gata să rezolve o problemă în mod corect. Încă nu cred că am devenit toţi ipocriţi şi obedienţi faţă de cei puternici.
-M-am convins de ceea ce vreţi, nu aveţi nicio legătură cu legea, sunteţi doi parveniţi, fripturişti şi pupincurişti, două slugi docile ale primarului, nu m-aş mira să fiţi şi ai şefului de post. Plecaţi de la poarta mea! Slugi blestemate! Nu mai poate trăi nimeni cinstit din cauza răului vostru.
  Maria a intrat în curte şi a trîntit poarta în urma ei. A plecat direct în grădina de zarzavat. S-a plimbat printre rândurile de roşii şi straturile de ardei pe poteca plină cu iarbă verde. Se gândea la Năsturel. Cum va rezolva problema lui? Nu era ea femeia care să dea înapoi. Trecuse prin multe în viaţă. Nu era prima dată când, deşi cerul era senin, în sufletul ei să coboare nori negri, grei, ameninţători. Să picure otrava în urma unor trăznete şi fulgere care-i răniseră sufletul, iar veninul îi amărâse inima. Găsise soluţii. Trecuse peste perioada neagră, văzuse soarele răsărind din nou. Rănile sufleteşti se vindecau greu, dar se cicatrizau, la fel ca şi cele ale inimii. Nu întotdeauna găsise drumul cel bun. Fuseseră momente când se lăsase amăgită de frumeţea aleii, de florile mirositoare care o mărgineau, aici era minciuna, toate erau carnivore. Drumul era o fundătură. S-a întors. A luat-o de la capăt. Nu disperase, deşi nu i-a fost greu.
  Se despărţise de primul soţ după ce o lovise fără motiv, îi dădu-se o pală peste ochi doar aşa să vadă şi ea cine este şeful. Nu a ezitat. A plecat a doua zi cu copilul în braţe şi a luat-o de la capăt. După un an se recăsătorise, apoi a născut o fată. Au fost fericiţi, viaţa era roz. Aveau de toate. Până într-o zi când nemiloasa moarte i-a răpit omul drag, cel alături de care cunoscuse fericirea. A plâns! A jelit! A strigat! Zadarnic! Omul nu s-a mai întors.
  A plâns, un plâns liniştit, până când lacrimile i-au secat, a oftat din tot sufletul, a făcut o rugă scurtă către Dumnezeu, apoi s-a luat din nou la trântă cu viaţa. Nu s-a mai căsătorit. Şi-a dat copiii la şcoli!  Au învăţat bine. I-a susţinut. Au ajuns oameni mari, sunt pe picioarele lor. Nu a înfrânt-o viaţa, s-a bătut cu ea de la egal la egal. Nici acum nu o va înfrânge. Va găsi soluţii! Trebuie să existe! Va căuta, va alerga după dreptate. La nevoie îşi va vinde cămaşa de pe ea, doar să rezolve problema copilului.      Acum nu copilul era problema ei, ci cloaca de mafioţi din primărie, pe ei va trebui să-i spulbere!


-



miercuri, 23 mai 2018

Avem cel mai slab Preşedinte.


  Preşedintele Iohannis spune, susţine cu tărie, că politica externă a României o face Preşedintele. Este exclusă o asemenea posibilitate. Nu poate fi lăsată politica unui stat pe mâna unui singur om, fie el şi Preşedintele României. Vreau să fac următoarea precizare : Preşedintele României este ales prin vot direct de către electorat. Nu a participat la vreun concurs de diplomaţie, de relaţii internaţionale sau de măsurare a IQ-ului. Prin urmare el, Preşedintele, poate fi un excelent diplomat, un bun diplomat, un diplomat mediocru sau chiar cel mai slab diplomat. Ţinând cont de aceste lucruri politica externă nu poate fi lăsată doar în mâna Preşedintelui. Politica externă este făcută de guvern prin ministerul de externe sub coordonarea Preşedintelui. Orice hotărâre luată trebuie să treacă prin Parlament pentru a fi votată . Este o greşeală care se tot continuă aceea prin care Preşedintele angajează România fără a avea un mandat expres din partea Parlamentului.
 Acum, Guvernul a PROPUS un memorandum pentru mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, în principiu acest memorandum trebuie discutat cu factorii de decizie inclusiv cu Preşedintele. Nu este un act, doar o propunere.
Personal nu sunt de acord cu poziţionarea României alături de SUA. Politica noastră trebuie să fie una elastică, interesele noastre se pot intersecta cu interesele celorlalte ţări din UE, inclusiv cu Rusia.
Nu te poţi supăra cu vecinii, nu este indicat. Nu suntem o super putere, dar am putea avea un cuvânt de spus dacă nu am avea o politică anchilozată. Guvernul s-a poziţionat de partea SUA, susţinând măsurile luate de americani deşi unele dintre ele nu ne avantajează.
  Trump a anunţat că se retrage din acordul nuclear cu Iranul, deşi ţările semnatare din UE, Germania Franţa, Marea Britanie, apoi Rusia şi China au declarat că menţin acordul cu Iranul. Sigur că este o declaraţie de forţă a lui Trump, una să pună în umbră activitatea politică a lui Obama, dar să arate şi lumii cine-I şeful. Cartonaşul arătat de Trump Iranului, cu forţa unui bătăuş din Bronx, trebuie să fie văzut şi de Phenian. Sper ca Iranul să nu aibă soarta Siriei, nu de alta dar sunt prea multe state interesate. De aici ar putea să se aprindă scânteia unei noii conflagraţii. Israelul a salutat decizia SUA, astfel i se pune pumnul în bot unei ţări (Iranul) cu o mare influenţă în zonă. Nu trebuie să îmbrăţişăm neapărat poziţia lui Trump, noi suntem membrii NATO, dar trebuie să ne vedem şi propriile interese, aşa cum încearcă şi alte ţări din UE.
Din păcate noi, România, nu avem o politică externă eficientă, Iohannis ca Preşedinte al României trebuia să viziteze toate ţările europene şi nu numai, să aibă consultări diplomatice cu omologii lui externi. În loc de asta domnul Iohannis când nu se odihneşte, este în staţiuni, când este odihnit şi se întâmplă să meargă la serviciu se pierde în lupte sterile cu Dăncilă şi “penalii” Tăriceanu şi Dragnea.
Avem cel mai slab preşedinte al României de până acum. Păcat, este prezentabil, doar atât!
Iohannis este de partea Germaniei, nu neapărat de partea UE.
Este cea mai dezlânată politică externă văzută de mine vreodată. Dacă pe plan intern Preşedintele poate da la gioale premierului, fie el şi femeie, pe plan extern ar trebui să vorbească aceeaşi limbă cu guvernul. Mă tem că acest Înalt funcţionar al statului, de fapt cel mai înalt, a luat ţara pe persoană fizică, ţipă şi urlă fără noimă. Preşedintele are un singur discurs cu o singură ţintă, demisia lui Dăncilă.
  Preşedintele american din când în când dă raportul ţării. Arată ce a făcut, bun sau rău. Iohannis nu a prezentat niciun raport în faţa Parlamentului să vedem şi noi dudele pe care le-a produs până acum. Faptul că are o activitate de ţată nu satisface pe nimeni. Trebuie să găsească soluţii, să le propună spre dezbatere publică, să le dea ca temă Parlamentului. Să identifice cu omologii săi externi, după discuţii la nivel de miniştrii de externe, modalităţii de colaborare în toate domeniile. România suferă, are nevoie de relansare, asta poate face Preşedintele ţării. De înjurat guvernul mă ocup eu cu ceilalţi cetăţeni când simţim cuţitul la os, Preşedintele de aceea are atâtea avantaje, pentru a lucra pentru ţară. Nu ţara să muncească pentru întreţinerea lui.  
  Nici Băsescu nu era aşa de disperat în dărâmarea guvernului Ponta cum este Iohannis. Există o foame de putere dictatorială. Iohannis nu ştie să colaboreze, doar să dicteze, dar pentru asta trebuie să fii cu adevărat inteligent. Ăsta a fost şi motivul pentru care ţuţărul Orban a făcut plângere penală Vioricăi Dăncilă. Demisia ori demiterea lui Dăncilă nu rezolvă problema, PSD-ALDE va rămâne la guvernare, asta înţelege greu Iohannis.
  Iohannis cere să fie suspendat, cerşeşte această suspendare, este singura soluţie să fie resuscitat din nou pentru  un nou mandat de preşedinte. O dată suspendat ar îmbrăca geaca roşie şi s-ar poziţiona în fruntea tinerilor#.


duminică, 20 mai 2018

Maria III


   Maria nu voia să arate copilului cât este de supărată, l-a luat în braţe şi l-a sărutat.
Copilul a răspus îmbrăţişării şi a pupat-o pe amândoi obrajii. Vreau să te întreb ceva:
-De ce îmi zici Radu? Mie îmi plăcea Năsturel. Parcă nu mai sunt eu cu numele ăsta nou. Băiatul privea cu ochii lui frumoşi şi inocenţi în ochii Mariei, nu înţelegea multe lucruri. Era curios. Voia să afle.
-Dragul meu, două au fost motivele, primul ar fi acela că Năsturel seamănă mai mult a poreclă, apoi al doilea motiv este faptul că tu vei creşte, vei ajunge bărbat în toată firea, cum să fii strigat Năsturel?
-Mamaie, îmi dai voie să-ţi spun aşa? Îmi este drag! Nu am mamaie.După ce Maria a aprobat dând din cap, copilul a continuat: acum ce mă fac? Sunt spălat, am haine noi, aşa cum arăt acum nu îmi va mai da nimeni de pomană, din ce voi trăi? Nenea Gheorghe îmi spunea mereu:”dacă nu aduci, nu mănânci, vreau să spun că trebuie să aduci să îţi saturi fraţii şi ce rămâne, dacă va rămâne, mănânci şi tu.” Acum eu ce mă fac? Băiatului îi tremura buza, era gata să izbucnească în plâns.
Femeia s-a lăsat în genunchi şi l-a îmbrăţişat cu toată căldura ei de bunică iubitoare:
-Nu-ţi face griji, nu va mai fi nevoie să cerşeşti! În seara asta hai să ne culcăm, mâine vom vedea cum vom rezolva problemele.
  Pe băiat l-a culcat în camera nepoatei Ana, apoi ea s-a retras în dormitor. Era obosită, supărată şi îngrijorată. Nu ştia cum va rezolva situaţia copilului. Câte bariere va avea de trecut? Câte oprelişti vor fi? Va merge la primar, doar fuseseră colegi de clasă, prin clasa a doua chiar stătuseră în aceeaşi bancă.
S-a îmbrăcat în cămaşa de noapte, apoi s-a aşezat în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. S-a rugat la Măicuţă să o luminze, să îi îndrume paşii prin hăţişul birocratic, şi să înmoaie inimile celor care ar trebui să rezolve problemele băiatului.
 A doua zi de dimineaţă tocmai ce se sculase să dea drumul la păsări şi să le hrănească când a auzit glas de om la poartă. Soarele abia îşi trimisese primele săgeţi roşii pe bolta cereasc, era un cer senin, spălat de orice nor.
-Ce doriţi? Maria s-a uitat cu suspiciune la bărbatul înalt, slăbănog, cu faţa palidă, cu ochii în fundul capului şi barba ascuţită ca la ţap, puţea a transpiraţie şi jeg, era zdrenţăros îmbrăcat şi duhnea a alcool.
-Aici a dormit copilaşul meu?
-Da, aici, nu ţi-am trimis vorbă?
Gheorghe, a aruncat o privire vicleană Mariei, apoi a continuat cu glas blând şi plângăcios:
-Ba mi-aţi trimis, dar am fost foarte îngrijorat pentru el. Nu este obişnuit să doarmă prin case străine, e crescut de mine, doar Dumnezeu ştie cum!
- Nu contest nimic din ceea ce îmi spui, şti, copilul va mai rămâne la mine o vreme, vreau să-l învăţ carte şi să-i scot acte de identitate, mi-a spus că nu ştie cum îl cheamă şi că nu a mers la şcoală.
-Nu îl mai las, îl iau acasă, nu-mi strica dumneata copilul cu prostiile dumitale, ce eu ştiu carte şi tot trăiesc, ba am reuşit să fac şi o casă de copii, am mai mulţi decât domnii de la oraş, care sunt tobă de carte.
-Te rog să-l mai laşi la mine câteva zile, apoi ţi-l voi da înapoi, dacă nu-i va plăcea să înveţe.
-Cocoană, mai am încă cinci, de ce nu-i iei pe toţi să buchisească cu dumneata? Gheorghe începuse să se sborşească la Maria, simţise cu nasul lui de vulpoi că poate smulge ceva.
-Nu pot, încerc să fac ceva pentru Radu...
-Care Radu? A întrerupt-o brutal Gheorghe.
-Năsturel cum îi spui tu, eu vreau să-i spun Radu, e mai frumos.
-Nu-mi prăpădi copilul cocoană! Eu i-am dat educaţie bună. Dă-mi-l înapoi! Dacă nu, să-mi dai câte 30 de lei pe zi cât îl ţi la tine, atâta îmi aducea în casă, altfel te ameninţ cu reclamaţie la poliţie că mi-ai sechestrat copilul.
-Nici nu este al tău, e copilul nimănui...
-Mai vedem noi! Îi spuse Gheorghe ca o ameninţare.
-Stai să-ţi dau nişte ouă şi câteva pungi cu mălai, asta din milă pentru ceilalţi copii ai tăi.
-O ţuică nu-mi dai? Bărbatului îi luceau ochii prin murdăria feţei.
-Nu am! Maria a înţeles că îi va fi greu să-l izgonească pe cerşetor din poartă, pentru că nu era altceva decât un profitor şi un mic şantajist.
-Atunci dă-mi câţiva gologani, să beau o duşcă.
-Ştii ceva, m-am răzgândit, nu-ţi mai dau nimic şi pleacă din poarta mea! Ai fost obraznic!.
-Plec cocoană, dar vei mai auzi de mine, îţi va părea rău că nu m-ai cinstit acum!
-Pleacă! Să nu te mai văd pe aici!


 A  dat la păsării şi la câine, a mers în grădina de zarzavat, îi plăcea să privească ardeii şi roşiile care începuseră să se pârguiască, bucuroasă că a terminat treburile, dar şi că totul este în regulă, a intrat în bucătărie. S-a gândit cu cum să-l bucure pe băiatul ei mai bine, i-a pregătit ceai aromat din fructe de pădure cu o feliuţă de lămâie, a bătut repede un aluat pentru clătite dintr-un singur ou, din care a făcut patru foi pe care le-a rumenit într-o tigaie, a presărat brânză pe fiecare foaie fierbinte, apoi le-a împachetat în triunghi, a mai tăiat trei feliuţe de şuncă din jambonul făcut la Crăciun şi pe care îl afumase puţin cu lemn de cireş. Toate le-a pus pe o farfurioară, neuitând să pună şi câteva felii de pâine. S-a uitat la ceas, era 8, a mers în dormitor şi l-a trezit cu un sărut pe fruntea uşor încruntată, probabil din cauza unui vis rău venit acum dimineaţă.
-Scoală-te, mergi la baie, dă-i cu apă rece pe faţă, ţi-am pus o periuţă de dinţi şi pastă, te rog să te speli.
-Doamne, ce de mâncare! Radu a început să mănânce repede, avea teama că e posibil să i le ia din faţă, aşa cum se întâmpla acasă la Vasilica când îi spunea :”gata bă, cât bagi în tine, mai sunt şi ăştia care trebuie să mănânce”.
-Mănâncă încet, mestecă bine, nimeni nu îţi ia mâncarea din faţă. Radu, eu merg la Primărie, să discut problema ta, tu să nu mergi spre satul tău, nu vreau să te întâlneşti cu Gheorghe. Poţi să mergi prin grădină, ai să ajungi la un iaz, acolo sunt mereu copii, joacă-te cu ei!
Copilul s-a ridicat de la masă. Când Maria nu a fost atentă, a luat două felii de pâine de pe masă şi le-a înghesuit în buzunar. Poate mai târziu i se va face foame şi nu va avea ce mânca, era obişnuit de la Gheorghe.
A plecat sărind când pe un picior când pe celălalt, vesel, sătul şi fără griji, mai ales fără griji, nu-i spuse cum făcea Gheorghe dimineaţa când îl ameninţa : „ai grijă, poate diseară vii cu mâna goală, că nu ai ce căuta acasă!” A mers pe poteca care despărţea grădina de zarzavat în două, s-a uitat mirat la toate legumele şi zarzavaturile care erau plantate. A urcat un pic de pantă şi a ajuns în lanul de porumb, era mare, avea spic şi îl depăşea în înălţime cu un cap. A găsit poteca care mergea pe răzor pe sub prunii graşi, plini de fructe încă necoapte, a mers pe ea până în capătul grădinii. În faţa lui a descoperit un crâng format din richită şi plute, dincolo de crâng se auzea multă gălăgie de copii şi un schelălăit slab de căţeluş. Curios, a mers furişat după zgomot. De departe a văzut patru copii, cam de vârsta lui, cum loveau fără milă un biet căţeluş. I s-a făcut milă de micuţul animal care urla de durerea loviturilor, o lăbuţă o băga din când în când în gură.
-De ce daţi mă în căţeluş, ce rău v-a făcut vouă? Radu s-a răstit la ei cu toată ura celui bătut şi huiduit.
-Cine eşti mă, să ne spui nouă ce să facem? Tu ştii bă, cine este bunicul meu? E primarul şi dacă vreau, te bat şi pe tine la fel ca pe căţeluş. Mi-a spus bunicul să fac ce-mi place, că el mă apără.
-Băi Crinule, ăsta e ţiganul care stă la bunica lui Ana, din cauza lui a plecat fata. Pe el mă!
Cei patru au tăbărât pe Radu. Năsturel nu s-a speriat, era obişnuit cu bătaia, învăţase să se şi apere, au dat ei, a dat şi el, la un moment dat când ei s-au retras puţin să se replieze, Radu a înfipt mâna în căţeluş şi a zbughit-o printre tufişurile de richită, apoi a intrat în lanul de porumb şi nu s-a oprit din alergat până când nu a văzut grădina de zarzavat. Nu se putea opri din fugă, inimioara bietului animal speriat bătea ca o mică tobă. Urmăritorii s-au lăst păgubaşi când a Năsturel nu s-a mai văzut: „lasă-l dracu, că îl prindem noi şi-l bumbăcim atunci”.
A ajuns acasă, s-a uitat prin curte, nu era nimeni, a găsit un coteţ micuţ pentru câine, probabil că Maria avusese un câine mic, pe care acum nu-l mai avea. A lăsat câinele în faţa coteţului, l-a mângâiat, i-a vorbit ca unui prieten: „Lăbuţă stai cuminte! Îţi aduc apă să bei, uite am şi nişte pâine, mănâncă, ţi-o fi foame! Biet animaluţ! Te-au bătut rău? Dă-mi lăbuţa să mă uit la ea! Te doare! Sper să nu fie ceva rupt! Am să o rog pe mamaia când va veni, să se uite şi ea la picioruşul tău”. Năsturel a stat lângă căţeluş cât a  mâncat şi a băut apă, apoi l-a luat uşor în braţe şi la băgat în coteţ. „Stai aici, e umbră!”.
Maria plecase de dimineaţă la Primărie să înceapă primele demersuri în vederea rezolvării problemei copilului. S-a oprit în holul din faţa biroului primarului, doar fuseseră colegi de clasă opt ani de zile.  La alegerile trecute o îmbrăţişase şi îi spuse :”ce mai faci colega? Tot tânără şi frumoasă ai rămas! Poate mă votezi pe mine!” Îl votase, e drept că nici alt candidat mai breaz decât el, nu era. A aşteptat cuminte în faţa biroului, poate o va băga cineva în seamă. Din spate a trecut pe lângă ea şi a intrat în birou chiar primarul, cum l-a zărit, bucuroasă a salut:
-Bună dimineaţa domn primar!
Primarul a trecut pe lângă ea fără să o bage în seamă, la salutul ei abia a mormăit ceva.
E ocupat săracu’, toate problemele satului se sparg în capul lui. Maria încerca să-i ia apărarea lui Melciu, primarul.
A trecut o oră, două, lumea intra şi ieşea, pe ea nu o băga nimeni în seamă. Supărată şi cu grijă pentru copilul rămas singur acasă, a bătut în uşă.
-Intră! s-a auzit un glas răstit.
Maria a intrat,  a salutat, apoi a aşteptat să fie întrebată.
Primarul semna nişte hârti, nu a ridicat ochii din ele. A terminat de iscălit. A închis mapa. A sunat secretara, i-a înmânat mapa cu acte, apoi a ridicat ochii spre petentă. Toţi care veneau la primar erau petenţi.
-Da, ce s-a întâmplat? Cine sunteţi? Primarul era nervos.
-Cum cine sunt? Nu mă cunoşti? Am fost colegi de clasă. Maria era derutată.
-Ştiu, dar acum nu te cunosc, mai ales că ai o reclamaţie pe numele tău, unul din satul vecin, unul Gheorghe, te-a reclamat că i-ai răpit un copil. Aşa este?
-Nu chiar, l-am luat cu ştirea lui, am trimis copilul acasă, i-am dat  50 de lei să-i ducă lui Gheorghe să-şi cumpere de-ale guri şi să-l anunţe că băiatul va sta câteva zile la mine.
-Tatăl susţine altceva, că tu l-ai răpit fără ştirea lui.
-Cum tatăl? Năsturel îi spune „nenea Gheorghe şi tanti Vasilica”, acum se dau părinţi? Copilul nu a fost nicio zi la şcoală, e neştiutor de carte, spune că el nu are acte. Pentru el am venit la tine Melciule, pentru Năsturel. Nu pot să stau impasibilă când văd cum se pierde un copil, acel Gheorghe trebuie cercetat penal pentru că exploatează un suflet nevinovat trimiţându-l ziua cât este de lungă la cerşit prin sat. Asta vreau să rezolvăm, nu aiurelile cu răpirea. Este o gogomănie. Am auzit că îţi munceşte prin curte acest mizerabil de Gheorghe, dar nu te lăsa păcălit! Voi sesiza protecţia copilului, sper să nu fii amestecat în toată mizeria asta!
-Stai puţin Marie, vom rezolva lucrurile!
-Te ştia pe tine în spate banditul ăsta, de la tine venea curajul să mă ameninţe de dimineaţă când îmi spunea că:” voi mai auzi de el”. Lasă-l din braţe domn primar, hai mai bine să scoatem copiii ăia nenorociţi din mâna unor beţivi!
-Tu crezi că este uşor? Nu te lua după emisiunile regizate de la TV. Lucrurile se mişcă greu. Ăsta a lăsat o plângere împotriva ta, va trebui să trimit pe cei de la asistenţă socială să facă o anchetă. Lasă Marie copilul să se întoarcă la Gheorghe, crezi că îndrepţi tu lucrurile? Faci tu să se mişte bolovanul cât piatra de moară a birocraţie? Nici vorbă! Vei ajunge să fii hăituită, deşi ai vrut să faci un lucru bun. Mărie, nu voi fi de partea ta, nu pot, nu că nu vreau. Sunt parte a sistemului, dacă încerc să rup lanţul care mă leagă de uriaşul angrenaj al birocraţiei, voi fi strivit ca un vieme.
Marie, Marie, eşti un fel de don Quijote modern, doar morile de vânt sunt mai multe decât în romanul lui Cervantes. Să stai acasă! După amiază vor veni cei de la asistenţă socială pentru anchetă, sper să se termine totul aici şi să nu înainteze plângerea la poliţie. Eu nu am nicio putere.
-Melciule, niciodată nu ai avut stofă de erou, nici acum nu ai! Îmbătrâneşti urât! De ce nu ieşi la bătaie? Eşti trecut de 60 de ani, luptă să rămână ceva bun în urma ta! Lasă amprente pe unde treci, nu fi o umbră care dispare, când soarele intră-n nori!
Am plecat, voi lupta cu voi, cu tot sistemul vostru nenorocit, sunteţi nişte fripturişti şi parveniţi, nişte oportunişti şi pupincurişti! Îmi pare rău pentru tine, am fost colegi, nu mă fălesc cu asta. Nu meriţi să te salut. Maria a ieşit pe uşa primarului demnă, era o eroină modernă.
Ajunsă acasă s-a prăbuşit pe un fotoliu în bucătărie, ar fi plâns, însă teama că ar putea să o vadă Radu îi dădea putere.









vineri, 18 mai 2018

MARIA II


 Maria privea cu drag la ciorovăiala celor doi copii,îi vedea ca pe doi îngeraşi care se certau pe un norişor. Pe de o parte Ana, nepoata ei, de aceeaşi vârstă cu Năsturel, copil răzgâiat, căruia nu-i lipsea nimic, obişnuit să comande, iar de cealaltă parte, băiatul nimănui, murdar, zdrenţăros, hulit şi bătut de toată lumea. Nu a vrut să intervină între ei, dacă lua partea unuia, îl dezavantaja pe celălalt.
Năsturel, la început timid, a prins curaj, nu se temea de o fetiţă mofturoasă şi cu ifose de stăpână.
-Băi, să pleci de la gardul meu! Îmi murdăreşti poarta!
 -Uite, stau mai departe şi de aici o murdăresc? De ce eşti rea? Ce rău ţi-am făcut eu? Băiatul era stăpân pe el. Chiar dacă fata l-ar fi lovit , nu se temea, nu avea pumnul mai puternic decât îl avea Gheorghe când se îmbăta şi îl altoia, după ce Vasilica îl pâra, că a pitit din banii şi mâncarea  cu care l-a miluit sătenii.
-Nu intri la mine în curte! Fetiţa s-a aşezat în dreptul portiţei cu mâinile întinse în lateral.
-Nu intru, dacă nu mă laşi, voi sta aici pe marginea şanţului. Năsturel s-a aşezat pe buza şanţului cu aceiaşi  nonşalanţă cu care fetiţa s-ar fi aşazat pe cel mai luxos fotoliu.
-Nu te las să stai nici acolo, e şanţul meu, pleacă la poarta ta! Ana, cu mâinile micuţe în şolduri, semăna cu o miniţaţă.
-Eu nu am poartă! Nici şanţ! Nici salcie ca a ta! Nu am nimic! Năsturel privea cu ochişorii lui albaştri undeva spre picioarele Anei. Nu îndrăznea să o privească în ochi.
-Nu-mi pasă că nu ai! Să-ţi cumpere bunica ta! Aşa cum face mămăiţa mea!
-Ce înseamnă bunică? Două lacrimi, ca două picături de rouă, au apărut în ochii copilului.
-Eşti prost de bubui! Nici asta nu şti? Mamie, ăsta este idiot! Izgoneşte-l de la poarta noastră!
-Nu pot fata mea, voi fi pentru el bunica pe care nu a avut-o niciodată! Nu te supăra copila mea! Încearcă să te obişnuieşti cu prezenţa lui.
-Vino Radu! aşa îi vom spune băiatului! Maria vorbea blând, dar hotărât.
Ana a înţeles că nu se poate opune bunicii, s-a dat la o parte din portiţă, a scos limba la băiat, apoi s-a întors cu spatele la el.
Radu a trecut pe lângă ea, a intrat în curte şi împreună cu Maria au plecat spre casă. Au intrat în baie.
-Te rog să scoţi tot de pe tine...
-Nu voi scoate chiloţii, nu în faţa ta!
-Ba da, scoate tot! Apoi intră în cadă, nu-ţi fie teamă, apa va fi caldă. Hai băiete, nu mă obliga să te dezbrac eu! Maria s-a îndreptat spre el, hotărâtă să-l dezbrace.
-Gata, mă dezbrac singur! Întoarce-te cu spatele la mine! Radu a urmărit cu coada ochilor cum femeia se întoarce, îi era ruşine, deşi acasă la Gheorghe nu se jena să se dezbrace de faţă cu ei.
Apa curgea în cadă, Maria a verificat temperatura apei, apoi a învitat băiatul să intre în vană.
Jenat, cu palmele ţinute în faţă,  a intrat în cadă, apa era aproape de genunchi, s-a  aşezat pe burtă şi a început să se bălăcească. Maria  s-a apropiat de cadă, a luat săpunul, l-a prins pe Radu de braţ, apoi a început să-l săpunească. Copilul s-a zbătut, l-a început a nu i-a plăcut, însă cum femeia nu-i dădea drumul, s-a lăsat spălat pe tot corpul. Cu un şampon pentru copiii i-a spălat părul, apoi l-a limpezit cu duşul. L-a ridicat în braţe şi l-a aşezat cu picioarele pe un prosop, apoi la şters bine. Maria a ieşit din baie, l-a lăsat pe Năsturel, după baie era cu adevărat un băiat frumos care îşi merita numele de Radu, să se îmbrace cu hainele curate puse de ea pe un scaun.
Abia acum se observau trăsăturile fine ale băiatului, pe lângă ochii albastri,sprâncenele frumos arcuite şi nasul în vânt , buzele pline şi roşii încadrau o gură mică, care afişa un zâmbet ştrengăresc.
Mândru de hainele lui cele frumoase şi curate a ieşit în curte, se simţea ciudat, parcă era mai uşor şi mai elastic în mişcări.
Ana s-a uitat la Radu ca la maşini străine, era uimită, nu mai recunoştea în copilul spălat şi îmbrăcat curat, pe celălalt zdrenţăros care în urmă cu o oră sosise la ei în curte.
-Ei, acum ce mai zici? Tot ţigan sunt? Radu se rotea ca un manechin pe scenă. Era alt copil, acum ce va face, fiindcă îmbrăcat cu ţoalele astea bune, nu va mai putea să cerşească?
-Arăţi bine! Dă-i drumul de la mine din curte! Pleacă! Uite, acolo e poarta! Fugi! Până nu pun mâna pe o jordie să te altoiesc peste picioare!
-Nu plec, mamaia Maria mi-a spus că voi rămâne aici, nu  poţi tu mucoasă să mă izgoneşti! Şi-apoi ce mai contează o jordie, două, peste picioare? Poţi să dai şi trei, nu mă sperii! Sunt obişnuit, iar tu eşti o corconită!
-Mai şi vorbeşti? Ana, fără a sta mult pe gânduri s-a repezit la colţul casei unde era o nuia mai groasă pe care o folosea bunica ei când închidea păsările, a apucat băţul şi s-a repezit la băiat, a ridicat nuiaua şi a lovit cu sete peste picioarele proaspăt spălate ale copilului.
-Loveşte! Tuturor le place să mă bată. De ce?  Ce rău v-am făcut eu? Nici măcar nu mi-ai dat un codru de pâine, să ştiu pentru ce primesc bătaia!
Din casă a ieşit Maria chiar în momentul în care Ana îl lovea pe băiat.
-De ce l-ai lovit? Ana, ţi-a făcut plăcere să dai într-un copil cu băţul? Cum este posibil aşa ceva? Maria era supărată pentru ieşirea agresivă a nepoatei.
-Să plece! Nu-l suport! Nu vreau să mai rămână în curtea mea nici un minut, poate a venit să fure, nu vezi cum se uită pe sub sprâncene ca un hoţ?
-Ana, tu eşti o copilă mare, nu trebuie să te comporţi ca o fetiţă mofturoasă, am hotărât că Radu va rămâne câteva zile aici, iar tu nu te vei opune. M-ai înţeles? Maria vorbise pe un ton calm, dar care nu accepta nicio contrazicere.
-Am să plec acasă la mine, chiar acum îl sun pe tati să-i spun că m-ai zgornit, că nu mă mai iubeşti, că ai luat un zdrenţăros de pe drum şi l-ai făcut nepotul tău! Fetiţa, cu lacrimile şiroind, a fugit spre poartă, puţin mai târziu vocea i s-a auzit cum îi spunea tatălui său, printre suspine, să vină să o ia acasă.
Radu s-a apropiat sfios de Maria, i-a prins mâna cu mânuţele, femeia s-a uitat în ochii lui, din ei câteva lacrimi se prelingeau pe obraz.
-Voi pleca! Îţi mulţumesc! Tu ai fost bună cu mine, nu m-ai lovit. Dă-mi hainele cu care am venit, nenea Gheorghe nu mă va primi cu astea, îmbrăcat aşa curat şi frumos, nu îmi va da nimeni de pomană.
- Nu vei pleca nicăieri! Rămâi aici! Ana este doar un copil răsfăţat, va veni tatăl ei şi o va pune la punct, ai să vezi. Bunica suferea, o iubea pe Ana ca pe ochii ei din cap, ar fi vrut ca fetiţa să înţeleagă că Radu are nevoie de o familie care să-l ajute să obţină acte de identitate pentru a merge la şcoală. Aştepta cu nerăbdare venirea fiului său Vlad. Ştia că el avea o influienţă decisivă asupra nepoatei.
Spre seară o maşină a claxonat, iar pe poartă a intrat un bărbat de mână cu Ana.
-Sărut mâna mamă! Ce faci?
-Bine ai veinit băiatul mamei! Sunt bine! Ce s-a întâmplat?
-Am primit un telefon de la Ana prin care m-a anunţat că ai izgonit-o. Aşa este? Vlad, un bărbat voinic, cu părul înspicat, ochii mari, căprui verzi, privirea pătrunzătoare, buze subţiri, gura mare cu un rictus în colţul ei care arăta un fel de dispreţ pentru toţi cei cu care venea în contact, aştepta răspuns de la mama-sa.
-Nici vorbă! Cum să-mi trimit nepoata de aici, asta este o răzgâială de-a ei! Astăzi când m-am plimbat am găsit un copil murdar şi zdrenţăros, nu are pe nimeni, locuieşte în satul vecin, care ţine tot de comuna noastră, la o familie în capul satului, la unul Gheorghe.
-Îl ştiu, un beţiv! Şi el şii nevasta, tot ce câştigă beau. Da, are mulţi copii.
-Unul dintre aceşti copii nu este al lui, nu are părinţi, nu are pe nimeni, nici acte nu are, cel puţin aşa susţine băiatul. M-am hotărât să-l aduc acasă şi să văd ce pot face pentru el. Fiica ta a făcut un atac de nervi de când a intrat acest copil în curte.
-Ce ai de gând să faci pentru el, explică concret.
-În primul rând vreau să-i scot acte de identitate, spune că are 10 ani, dar nu poate dovedi acest lucru, apoi după ce va avea haine să-l dau să fie meditat în particular să-şi dea examenele de patru clase pentru a merge mai departe la şcoală.
-Mamă, îţi dai seama ce vrei să faci? Ai luat un nimeni de pe drum, să-l faci stăpân aici? Cum crezi dumneata, că îţi voi da eu voie, să faci aşa ceva? Să-l ia statul! Nu face tu pe filantroapa cu copiii străzii, iar pe ai tăi să-i laşi pe drumuri!
-Vlad, îţi dai seama cât sunt de dure cuvintele tale? Cum poţi vorbi aşa? Cine ţi-a cumpărat căsuţa în care stai? De ce eşti aşa înfierat împotriva unui copil care caută puţină căldură sufletească, o mângâiere, un cuvânt bun? Şti că Ana l-a bătut cu nuiaua ca pe un câine când vrei să-l alungi din curte? M-am cutremurat când am văzut.
-Nu trebuia să te cutremuri, Ana a acţionat instinctual, îşi apăra proprietatea, îşi apăra ce de drept este al ei şi nu al neaveniţilor. O felicit fiindcă a avut tăria să ia băţul în mână şi să alunge ploşniţele pe care mă-sa mare, în inconştienţa ei, le-a adus în curte! Vlad era nervos, se ridicase în picioare şi se plimba agitat prin faţa mamei lui care rămăsese aşezată pe scaun, atunci a dat cu ochii de Radu care stătea pitit după o magazie. A, tu eşti năpârca din cauza căreia s-a produs tot acest tămbălău? Vino încoace să îţi rup urechile, să nu-mi mai superi tu fata niciodată!
Băiatul a fugit şi s-a ascuns după o stivă cu lemne, inima îi bătea să-i spargă pieptul, auzise toată discuţia, o iubea pe Maria, însă realiza că îi va fi greu să-l păstreze.
-Nu-mi place cum gândeşti şi nici cum vorbeşti, nu ai nici un pic de respect pentru mine. Nu te interesează de cât banii, averea, nu mai ai sentimente, aşa te-am crescut? Ştiu eu cine te-a schimbat aşa, cine te-a făcut să gândeşti ca un neom. Niciodată nu am crezut că mă poţi jigni.
-Ştii ceva mamă? Nu te lega de Elena, este un înger pe lângă dumneata! Mă iubeşte! O iubesc! Nu intra între noi, ai să pierzi! Rămâi cu năpârca! Îmi iau fata şi plec! Voi mai veni aici după ce vei dezinfecta locurile, pe care le-a atins spurcatul pe care l-ai adus aici, în averea noastră.
-Mergeţi cu bine! Nu eşti în stare să înţelegi nimic! Ţi s-a împietrit sufletul copilul meu,  ai ajuns ca o stană de piatră! Tu erai un om sensibil! Ce s-a întâmplat cu tine?
-Te rog să nu insinuezi nimic! Fată, Vlad s-a întors spre fiica lui, mergi şi fă-ţi bagajul, nu mai rămâi nicio clipă într-un loc unde nu mai eşti binevenită.
  Plecarea lui Vlad împreună cu Ana i-a lăsat un gust amar Mariei. A rămas un timp nemişcată, se gândea la Radu, ce se va întâmpla cu el, o dată dat pe poartă afară? Pentru un moment l-a văzut cu o traistă murdară agăţată în vârful unui băţ, pe care îl purta pe umăr, mergând pe un drum drept care se termina în orizont. Asta să fie soarta lui, cerşitul? Nu! Va lupta pentru el! Va lupta cu toată lumea care i se va împotrivi, se va război cu primarul, cu secretarul , cu asistenţa socială, cu protecţia copilului şi cu copiii ei dacă va fi cazul.





-


joi, 17 mai 2018

Nebunia lui Ludovic Orban!


  Ludovic Orban a făcut plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru infracţiunile de: uzurparea funcţiei, prezentarea cu rea credinţă de informaţii Preşedintelui României, înaltă trădare şi divulgarea unor informaţii catalogate drept „secrete de stat”.
Înainte de acţiunea lui Ludovic Orban, care, reamintesc pentru cine nu ştie cine este, că acest domn este  Preşedintele Partidului Naţional Liberal, spuneam că, înaintea acţiunii lui Orban Preşedintele Iohannis a cerut demisia premierului Dăncilă, cum aceasta l-a tratat cu refuz, opoziţia s-a inflamat. Ludovic Orban, zilele trecute, a făcut o vizită în Germania unde s-a întâlnit cu Merkel. De aici, luminat de Merkel a făcut acţiunea împotriva lui Dăncilă pe care a înaintat-o Procuraturii Generale (acum am aflat că aceasta şi-a declinat competenţa şi a trimis-o DIICOT).
Ce se poate întâmpla? Juridic nimic, toate sunt aiureli, în schimb se poate deschide un dosar de urmărire penală pe numele premierului Dăncilă, în această situaţie Preşedintele o va suspenda din funcţie. Aşa se poate pica guvernul, nu cu moţiune de cenzură conform uzanţelor parlamentare ci cu o plângere penală.
DNA-ul nu a răspuns promt, când Iohannis a cerut demisia lui Dăncilă, prin urmare nu au început o acţiune de urmărire penală împotriva premierului. Nici DIICOT nu s-a autosesizat de aşa zisele fapte penale comise de premier. Iohannis a turbat, Merkel cerea pedepsirea muierii  de la Bucureşti care a acţionat împotriva voinţei nemţoaicei. Preşedintele nu avea soluţii, nervos, l-a trimis pe Orban să-şi ia perdaful de la şefa lor din Germania. De acolo Ludovic a venit ,precum veneau în anii 50 liderii comunişti de la Moscova, luminat şi cu ordinele precise care trebuiau urmate. Aşa a ajuns să facă plângere penală premierului. De fapt a făcut două plângeri, cea de-a doua e pe numele lui Dragnea pentru divulgarea informaţiilor cu caracter strict secret.
Ludovic Orban prin acţiunea aceasta a deschis un nou drum, drumul picării guvernelor prin plângere penală. Dacă procurorii DIICOT vor porni acţiune împotriva lui Dăncilă, guvernul va cădea, va urma o perioadă de criză politică. Orbane, nu ai fost sănătos la cap când ai făcut această plângere penală, de acum asta vă aşteaptă pe toţi politicienii, vă veţi vâna unii pe alţii, guvernele vor cădea, după cum va dori Preşedintele, care va acţiona prin ţuţării de serviciu.
Iohannis o atenţionase pe Dăncilă, îi spusese :”să pună mîna să facă cum i se spune” nu a înţeles, iată consecinţa!
Admitem cazul că va cădea guvernul Dăncilă, ei şi? PSD-ALDE va nominaliza alt premier, se va face un nou guvern cu aceeaşi majoritate. Voi liberalii nu aveţi cu cine forma guvern, nu aşa se procedează. Opoziţia nu trebuie să se tranforme în slugi docile şi ameţite,, care aleargă după cum îi mână un individ care nu are niciun interes ca România să facă un pas înainte. Opoziţia trebuie să vină cu programe, să dea peste bot puterii, să spună: "aţi făcut greşit, ori intenţionaţi să faceţi greşit cutare lucru, uite, asta e soluţia!" Bolnavă clasă politică, partea rea este că suferă cu capul, nebunie scrie pe fruntea lui Orban.
El, Orban, a declarat că a făcut plângerea în numele lui de cetăţean, da băiete, însă tu şi ca cetăţean eşti Preşedinte PNL ( cum dracu ai ajuns acolo?). De la plecarea lui Antonescu liberalii şi-au ales liderii parcă în bătaie de joc. Îmi amintesc bancul cu ţăranul care şi-a dus calul în târg şi râdea de el, spunea la toată lumea că dă cu piciorul, că nu trage, că este chior de un ochi, că şchioapătă de un picior, până când un cetăţean care dorea să cumere calul l-a întrebat pe stăpân: „ de ce l-ai adus în târg, dacă nu vrei să-l vinzi şi spui că are atâtea melicuri?” stăpânul calului a răspuns:”uite aşa, să-l fac de râs!”. Aşa s-a întâmplat şi cu liderii PNL , parcă au fost aleşi doar pentru a face PNL-ul de râs.
Ce fel de politician poate fi L.Orban? Unul nul, unul fără însemnătate, un om mărunt şi de joasă speţă.



Ilie Năstase încătuşat

  Aseară am avut parte de puţin circ oferit pe de o parte de Ilie Năstase, iar pe de altă parte de poliţia rutieră a capitalei.   Un echip...